7.11.10

Cum se citea ziarul în timpul comunismului sau de ce a venit lumea la înmormântarea lui Adrian Păunescu



Conform unei postări aiuritoare dedicată lui Adrian Păunescu pe blogul unui ideolog important al zilelor noastre, videoclipul de mai sus (celebra piesă 'Aces High' cântată de Iron Maiden) nu ar trebui să fie nimic altceva decât o manifestare "deliberat autarhică, şovină şi anti-occidentală", de vreme ce glorifică făţiş victoria 'RAF'-ului englez împotriva 'Luftwaffe'-ului german şi conţine asemenea versuri xenofobe care incită la împuşcarea de nemţi:

Bandits at 8 o'clock move in behind us
Ten ME-109's out of the sun
Ascending and turning our spitfires to face them
Heading straight for them I press down my guns.


A naibii treabă, însă, în Anglia nimeni nu se crizează că Iron Maiden cântă ceea ce cântă, sau că zecile de mii de "sărmani spectatori spălaţi pe creier" umplu stadioanele sau că, horibile dictu, chiar şi în Germania Iron Maiden au milioane de fani. Ca să vezi!

În urmarea a ceea ce am scris aici, trebuie să recunosc că am avut o satisfacţie deosebită văzând veninul isteric ce răzbate din anumite articole scrise în ultimele zile de mai mulţi menestreli ai postcomunismului, şocaţi de respectul cu care românii au primit moartea lui Adrian Păunescu. Probabil ei se aşteptau ca omul să fie îngropat ca Mozart, doar cu un cîine în urma dricului şi sub o ploaie măruntă, şi când colo s-au trezit că mii de oameni au făcut pelerinaj la sicriul decedatului şi, oroare, pe deasupra au mai depus şi flori (cumpărate din banii proprii, pe timp de criză) şi l-au condus pe ultimul drum. Câţiva ideologi au început deja să caute nişte explicaţii, că va fi fost vorba de (mii de) politruci, că avem ca naţie memoria scurtă etc. Însă lucrurile sunt mult mai simple. Reacţia populară arată pur şi simplu că Păunescu nu a fost câtuşi de puţin acel "stâlp al dictaturii" blamat de cei care, prin tăcerea lor cuminte din epocă, au fost nu stâlpi, ci mici şuruburi docile ale dictaturii.

Ca să clarificăm: Păunescu nu a fost un stâlp al dictaturii după cum nici un lingău contemporan ca Radu Moraru nu este un stâlp al regimului băsescian, oricât de ciudat ar părea acest lucru. Şi ştiţi de ce? Pentru că libertatea de alegere exista şi în epoca respectivă, şi chiar funcţiona. Aşa cum astăzi, când zapăm şi-l vedem pe Radu Moraru, schimbăm instinctiv canalul pentru că ştim că în afară de mâncat căcat nu ai ce auzi, tot aşa în anii '70-'80 românii îşi formaseră un obicei filtrant de citire a ziarului: întotdeauna de la coadă la cap.

De ce? Pentru că informaţiile cele mai interesante se găseau întotdeauna la coadă, pe ultimele pagini, în timp ce primele pagini, conţineau numai cuvântări de-ale lui Ceauşescu, rezumate ale diverselor plenare, poezii patriotice etc. (cine nu mă crede n-are decât să meargă la bibliotecă şi să citească nişte ziare din epocă). Oamenii pur şi simplu ignorau aceste pagini. Da, publica nu ştiu ce poet o poezie în care îl pupa în cur pe Ceauşescu pe prima pagină din Scânteia. Şi ce dacă? Nimeni nu o citea! Nici măcar cenzorii! Îmi aduc aminte de o poezie apărută, dacă nu mă înşel, chiar în 'Scânteia', de ziua lui Ceauşescu (parcă 26 ianuarie) care a produs la vremea respectivă un scandal monstru deoarece, deşi versurile sunau în spiritul vremii (tată iubitor, erou de poveste, măreţe realizări etc.) primele litere din fiecare vers formau expresia: CEAUSESC OLAE. Trecuse inclusiv de cenzură!

'Scânteia' - oficiosul partidului - era de departe cel mai ilizibil ziar. În comparaţie cu el, 'România Liberă' era cum e 'New York Times', plin de substanţă. 'Scânteia', în calitate de oficios, trebuia să publice fiecare virgulă din activitatea partidului astfel încât nu prea mai rămânea loc şi de altceva. 'România Liberă' avea (evident, la... coadă!) sport, rubrică de informaţii externe, anunţuri, informaţii sociale. Numai în perioada Congresului  sau cu prilejul zilelor importante (ziua lui Ceauşescu, 23 august) 'România Liberă' devenea la fel de ilizibilă ca 'Scânteia'.

De poluarea primei pagini nu scăpa nici o revistă, nici măcar cele literare. Puteai scăpa fără să publici poza lui Ceauşescu, dar nu scăpai fără să zici că s-a făcut, s-a dres. O foaie relativ liberă era 'Suplimentul de Fotbal' editat sâmbăta de jurnaliştii de la 'Sportul'. Nu avea decât 4 pagini, format mic, şi era plin ochi de informaţii din fotbal. În rest, chiar şi 'Sportul' era poluat. Dar 'Sportul' era chiar util, deoarece, prin natura şi formatul mai mic al publicaţiei (A3), informaţiile idioate legate de activitatea partidului şi a lui Ceauşescu trebuiau condensate, astfel încât la orele de PTAP ("Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei"), la care trebuia să avem caiete cu clipping din activitatea partidului, decupam articolele de pe prima pagină din 'Sportul', care erau mult mai scurte decât cele din 'Scânteia' sau 'România Liberă'. Bineînţeles, nu citeam niciodată articolele respective, nici acasă, nici la oră, dar trebuia să avem pregătite caietele în cazul unei inspecţii. În general la ora de PTAP se făcea matematică, după ce timp de 10 minute diriginta inspecta caietele, ca să fie sigură că ne-am lipit rahaturile alea.

Aşadar, ideea că Păunescu scria anumite poezii cu Ceauşescu, de fapt insignifiante numeric în ansamblul operei sale, şi că românii erau ţinuţi cu nasul în poeziile astea cu o mână de fier care le strângea beregata e pur şi simplu o aiureală. Românii ocoleau instinctiv toate titlurile - fie ele de articole, de poezie sau de informaţie - care erau despre Ceauşescu, partid, "realizărili" etc. Singurii care citeau porcăriile alea, probabil cu o satisfacţie vecină cu onania, se vede treaba că erau, iată, tocmai confraţii literari care aveau o bucurie maladivă în a număra petele de pe obrazul rivalilor literari (şi, nu întâmplător, mai favorizaţi de soartă sau de muze). În zilele noastre un publicist ca Radu Moraru face o figură asemănătoare prin servilismul faţă de Băsescu. Şi ce? Cui nu-i place, nu se uită la B1TV. De aici până la a spune că ţuţărul Radu Moraru ar fi "stâlp al regimului băsescian", eventual direct vinovat de haosul economico-social în care se zbate România azi, e cale lungă! Radu Moraru e un lingău care are motivele lui secrete şi personale pentru care îl pupă în fund pe Băsescu, dar în nici un caz nu poate fi acuzat că ar fi "stâlp al regimului" - tocmai pentru că libertatea alegerii îl absolvă de orice responsabilitate!

Ideologii nu înţeleg cum de oamenii, generaţia de 50-55 de ani ("şaptezeciştii") nu vomită atunci când aud de Cenaclul Flacăra, care "le-ar fi spălat creierele". Înseamnă că toată munca lor obstinată din ultimii 20 de ani a fost nulă. Well, ar fi de spus că tocmai "şaptezeciştii" ăştia "cu creierele spălate" de Cenaclu au fost cei care în jurul vârstei de 30 de ani au făcut Revoluţia. Tot din rândurile lor s-a format grosul clasei antreprenoriale din primii ani de după revoluţie. Deci, există semne clare că nu aveau creierele aşa de spălate. Strigăturile pentru Ceauşescu din cadrul cenaclului erau nimica toată, durau câteva minute, trebuiau făcute fiindcă altfel nu se putea, şi în topirea dionisiacă a vocilor erau uitate instant. Ideologii uită să spună că, spre deosebire de 'Cântarea României', unde oamenii erau adunaţi cu forţa să cânte sau să se îmbrace în costume populare şi să mimeze cântări pentru patrie, pentru Ceauşescu, pentru partid, pentru Ceauşeasca, la Cenaclul lui Păunescu lumea intra pe bază de bilet şi de cele mai multe ori se cânta cu casa închisă.

Curat spălare de creiere, cu casa închisă! Dacă ar fi cinstiţi cu ei înşişi, ideologii noştri ar trebui să se aciueze şi pe la curtea reginei Angliei, să o convingă că Iron Maiden e o trupă de "porci", care spală pe creier tineretul şi propovăduieşte militarismul şi xenofobia (apropo, dacă nu mă înşel, la fiecare concert Maiden mascota Eddie are cel puţin o apariţie în care flutură steagul britanic - încă o manifestare retrogradă de naţionalism xenofob!).

Păi nu?!

Cred că e într-adevăr frustrant să simţi, ca ideolog al postcomunismului, că toată spălarea de creiere pe care ai încercat s-o faci în ultimii 20 de ani nu a avut nici o finalitate. Pentru că, indiferent ce ai încerca să zici, realităţile zilei sunt dure:
  • Ceauşescu a fost un cretin, fără îndoială. Dar Iliescu, Emil Constantinescu (într-o măsură mai mică) şi mai ales Băsescu au fost / sunt nişte cretini şi mai mari. Este poporul român nostalgic? Nu, e realist.
  • Comunismul a fost o porcărie. Da, dar postcomunismul e o porcărie şi mai mare.
  • Comunismul, aşa nenorocit cum a fost, a lăsat în urmă o ţară funcţională, care trebuia doar preluată şi pusă pe calea corectă. Postcomunismul, după numai 20 de ani, e pe cale să lase viitoarei guvernări de desant străin (care, cu voia Domnului, va veni în 1-2 ani!) o ţară care trebuie refăcută aproape de la zero!
Nu e vorba de spălare de creiere aici. E vorba de o realitate, incomodă pentru cei care au pus umărul la justificarea ideologică a postcomunismului. Oricât s-au chinuit ei să-şi justifice anatemele şi afuriseniile dictate după 1990, oricât au încercat să-şi cimenteze legitimitatea părerilor prin legarea acestora de instituţiile statului, miile de români care l-au condus pe Adrian Păunescu pe ultimul drum le-au tras o palmă mai mult decât dureroasă.

Din păcate pentru ei, ideologii grupării care a acaparat producţia bunurilor simbolice după 1989, deşi sunt la fel de totalitari în gândire ca şi predecesorii lor, cenzorii comunişti, au un mare ghinion: s-au născut prea târziu. Micile lor valenţe de jdanovi sunt depăşite istoric. În zilele noastre cuvintele nu mai pot fi strânse de gât. Mai mult, internetul tinde să devină o adevărată arhivă istorică online, cu ajutorul site-urilor de video-sharing pe care oamenii contemporani pot vedea cu ochii lor care era adevărul şi pot aprecia şi singuri dacă spiritul adevărat al Cenaclului Flacăra era dat de strigăturile cu "Trăiască Ceauşescu!" sau de cântece. Există şi bloguri, cum e şi ăsta scris de mine, care privesc lucrurile mult mai critic şi mai detaşat decât le-ar plăcea unora care preiau pe nemestecate hrana semipreparată servită de ideologi. Adevărul nu mai e unul singur, ci o sumă de adevăruri unice, deseori contradictorii, şi nimeni nu mai are puterea de a impune un singur adevăr. Suntem în secolul XXI, tovarăşi!

3 comentarii:

razvan spunea...

ei, am trait in perioada aceea si stiu cum era: chestia cu portretul to'ar'sului, cu toate acele cuvantari... erau bla bla bla, treceam peste si ne vedeam de viata ca era de lucru, nu gluma.
ca efect secundar (ha ha ha), umpleam plajele de la mare si statiunile cand aveam concediu.
ce sa spun, stiu ca CFR-ul nu reausea sa asigure suficiente locuri pentru calatori. in preajma sarbatorilor sau la inceputul scolii, se calatorea si pe scara vagoanelor.
iar despre pensionari... cred ca aveam cei mai tineri pensionari din Europa (si nu numai). ma baga astia la nostalgici daca spun ca era mai bine inainte decat acum. e adevarat, in ultiumul timp ma cam enervase programul de doua ore la Tv, faptul ca in loc de ciocolata se expuneau conserve la raionul de dulciuri, unele alimente erau rationalizate etc, asa ca in comparatie cu ceea ce traiam, credeam ca sistemul capitalist este ceva minunat si stralucitor ca Parisul. da' vad ca e o mahala urata rau.

gheorghitazbaganu spunea...

Luci, eu inteleg polemica ta cu elitistii, care sunt si dusmanii mei, dar nu cred ca faci bine ca exagerezi cu AP. "S-a spus că lumea l-a fugărit pe stradă la Revoluţie, dar adevărul e că nimeni nu ştie clar ce s-a întâmplat atunci.". Intimplarea a facut ca eu sa fiu martor ocular la scena aceea penibila. Era chiar 22 decembrie. Spre rusinea mea, i-am strigat si eu "mai lauda-ti si acuma cirmaciul". Am stat vreo cinci minute la busculada si am plecat. Vezi ca AP a scos imediat, cred ca pe 23 decembrie o foaie cu poezii de ale lui in care voia sa arate ca si el era anticomunist. De aceea l-am detestat si in 1990. Respectul meu fata de el a crescut apoi prin faptul ca s-a declarat de stinga, dar niciodata nu l-am acceptat ca pe unul de-al nostru, cu adevarat de stinga. In fine, Dumnezeu sa il ierte. Sigut ca un gainar ca RAdu Moraru este un pigmeu fata de el care, spre spumarea elitistilor, va ramine in constiinta romanilor.
A, si inca o eagerare: niciodata la AP nu s-a dus lumjea cu forta. BA s-a dus: pe cind eram eu secretar UTC la Pompe, in 1977, imediat dupa cutremur am fost la niste repetitii cu AP, scirboase rau.

Lucian Sarbu spunea...

Gheorghiţă, pe George Marinescu l-au "reabilitat" imediat. Pentru că aveau nevoie de unul care să ştie să citească hârtii în faţa televizorului.

Pentru mine cea mai detestabilă figură a acelor ani era actorul Ion Albulescu, care recita cu vocea-i baritonală zi de zi poezii cu Ceauşescu. Când Rebenciuc a scos sulul de hârtie, am fost convins că actorilor ca I.A. li se adresează. S-a întâmplat ceva cu I.A. după '89? Nu.

Păunescu a greşit că în loc să meargă acolo unde se făcea treaba, a vrut să fie cu "masele populare". În prostia sau în sinceritatea lui, omul a fost autentic. Şi a recunoscut până în ultima clipă că nu regretă nimic. Şi nici eu nu aş fi regretat în locul lui. Are (mă rog, avea) conştiinţa mult mai puţin încărcată decât unii care au supt la două ţâţe (de la Europa Liberă au supt "certificarea" culturală, de la regimul comunist au supt bănuţul pentru cărţile publicate).

La întâlnirea Herta Muller - Liiceanu îmi pare rău că atunci când tov. Liicheanu, încercând să-i stoarcă nemţoaicei o minimă "compasiune", s-a apucat pe un ton plângăcios să-i spună: "Vai, dar cei care nu scriau în limbajul vremii nu credeţi că au făcut rezistenţă?" nemţoaica a preferat să dea un răspuns scurt: "NU."

Ar fi trebuit să-i răspundă cu o întrebare: "Ţi-ai luat banii pe cărţile alea?"

Puţină lume ştie, dar în regimul comunist scriitorul era scriitor şi cine publica o carte îl lua pe Dumnezeu de un picior, pentru că lua o grămadă de bani.

Da, Păunescu - fiind un scriitor consacrat - a dus-o bine şi avea toate motivele să-l laude pe Ceauşescu. Dar meritul lui e că opera sa nu se poate reduce numai la laude. Există şi multă critică şi am dat exemple. Din păcate nu găsim asemenea exemple şi la cei care l-au maculat constant în ultimii 20 de ani.