4.7.10

Două zile care au schimbat faţa unui Mondial

Şi iată că Europa nu a ratat "ultimul tren", reuşind ca de obicei să-şi ia partea leului în semifinale, în timp ce echipele sud-americane au murit una câte una cu excepţia celei în care eu am crezut cel mai mult, Uruguay.

Uruguayenii sunt o minune sportivă. Închipuiţi-vă că o ţărişoară precum Letonia sau Slovenia ar juca în semifinalele Campionatului Mondial. Nu-i aşa că sună absurd? Cum să joace o ţară de 3 milioane de locuitori în semifinalele unei competiţii unde nu au mai ajuns de ani buni englezii, argentinienii sau ruşii? Nu mai zic de spanioli, cărora până la meciul de aseară le-au trebuit 60 de ani ca să ajungă încă o dată în "careul de aşi". Şi totuşi aceşti uruguaieni, care sunt acum un soi de David în luptă cu Goliatul european, au reuşit minunea jucând vineri seara nu doar împotriva unui stadion de 90.000 de oameni, a întregului continent african, a unui adversar într-o formă de zile mari, ci şi - pare-se - împotriva directivelor transmise de tovarăşul Blatter pe model "Coreea de Sud 2002".

Îmi pare rău de ghanezi, care chiar au arătat că ştiu mult mai mult fotbal decât Coreea de Sud în 2002, dar Africa, pentru modul lamentabil în care s-au prezentat celelalte echipe africane (mai puţin Algeria, de la care nu puteam avea pretenţii) nu merita o prezenţă în semifinale. Africanii trebuie mai întâi să priceapă cu toţii că la un Campionat Mondial te prezinţi cu temele făcute şi cu dorinţa de a apăra onoarea ţării şi a continentului din care faci parte, şi abia apoi să spere că vor avea dreptul să joace o semifinală.

Desigur, necalificarea Ghanei poate fi o lovitură comercială pentru organizatori şi, implicit, pentru FIFA, care în două din meciurile următoare va conta pe vreo 5.000 de bilete cumpărate de suporterii uruguaieni în loc de 50.000 cumpărate de localnici. Vineri seara însă fotbalul a învins maşinaţiunile din afara terenului care erau să-i facă pe ghanezi semifinalişti în minutul 120, în urma unei faze (pornită iniţial de la un fault inexistent) la care Appiah a fost într-un ofsaid evident, după cum se vede în imaginea de mai jos.


Dar ce s-a întâmplat cu celelalte echipe sud-americane? Cu excepţia Paraguayului, care pleca din start cu şansa a doua împotriva Spaniei şi care a pierdut oarecum logic, deşi nemeritat, având în vedere că arbitrii au făcut ce au făcut şi le-au anulat un gol perfect valabil la scorul de 0 la 0, Brazilia şi Argentina porneau cel puţin cu şanse egale în faţa Olandei şi a Germaniei. Brazilia mai ales a părut în primele 45 de minute că îşi domină atât de clar adversarul, încât se va califica mai departe fără probleme. După pauză însă am văzut două echipe complet diferite şi Olanda a reuşit să întoarcă scorul, obţinând absolut meritat calificarea. Părerea mea e că brazilienii s-au văzut prea devreme... finalişti (ar fi urmat să joace mai departe cu Uruguay, pe care i-au bătut rău în calificări, sau cu Ghana, pe care i-au măcelărit în optimile din 2006), ieşind de la cabine cu aerul că nimic nu se mai poate schimba, iar Dunga, fiind un antrenor tânăr, nu a reuşit să-şi motiveze suficient jucătorii pentru a rămâne concentraţi în continuare la jocul din teren, nu la... viitoarea finală. Cât despre Argentina, nu ar fi nimic de spus. Acum e evident că, aşa cum doar bănuiam aici, argentinienii au atins vârful de formă mult prea devreme iar în sfertul cu Germania au clacat jalnic, toţi jucătorii, dar mai ales Tevez şi Messi, jucând ca nişte umbre. Pe lângă asta, cu tot staful său de 18 persoane, cred că s-au văzut şi limitările tactice ale lui Maradona care nu a fost capabil să le ofere jucătorilor argentinieni soluţii pentru contracararea jocului agresiv (în sensul bun al cuvântului) practicat de nemţi. Am impresia că Maradona nici măcar nu s-a obosit să urmărească jocul făcut de Serbia în grupe împotriva Germaniei, de unde ar fi putut să vadă cum poate fi învins "panzerul". Argentinienii au intrat în teren ca şi cum în faţa lor s-ar fi aflat în continuare poeticii greci sau visătorii nigerieni...

Aşadar, Europa a dat lovitura, reuşind ca, în ciuda impresiei de până acum, să pătrundă în semifinale cu nu mai puţin de trei echipe. E drept că vorbim aici de cele mai bune echipe europene la ora actuală, dar performanţa acestor trei echipe nu poate salva impresia generală de dezastru care ar trebui să pună în discuţie modul în care se califică echipele europene la Campionatul Mondial şi felul în care sunt repartizate locurile participante fiecărei confederaţii. Este inacceptabil ca echipe provenind din aceeaşi grupă de calificare, cum au fost Franţa şi Serbia sau Elveţia şi Grecia, să fie eliminate încă din faza grupelor. Cum au fost stabilite acele grupe de calificare?! De asemenea, este inacceptabil ca Africa să aibă 6 locuri şi să trimită mai departe o singură echipă.

Dar ce va fi în semifinale? Ca de obicei, avem nişte "calcule ale hârtiei" care par să indice o finală Germania-Olanda. Dar într-o asemenea fază calculele hârtiei sunt ultimele care contează. Au fost ani în care calculele hârtiei s-au dovedit adevărate (de exemplu în 1994 sau în 2002) după cum au fost ani în care s-au dovedit eronate (de exemplu în 1990, când finala aşteptată era Germania-Italia sau în 2006 când finala aşteptată era Franţa-Germania). Cert este că întotdeauna când o echipă sud-americană a intrat în semifinale împotriva altor trei echipe europene, echipa sud-americană a jucat finala (şi de cele mai multe ori a şi câştigat-o). Vorbim aici de Brazilia în '58, Argentina în '86 şi '90, din nou Brazilia în '94, '98 şi 2002. De aceea rămâne de văzut ce va fi. După sfertul de finală cu Ghana uruguaienii ar trebui să dispună acum de genul acela de mentalitate care te face să muţi şi munţii din loc, în timp ce olandezii, după eliminarea Braziliei, s-ar putea să intre în teren cam cu nasul pe sus, ceea ce i-ar putea costa. În plus în lotul Uruguayului sunt doi jucători, Lodeiro şi Suarez, care joacă în Olanda, îi cunosc bine pe olandezi, vorbesc olandeza, şi s-ar putea să fie de mare ajutor pentru coechipierii lor la ora meciului. În semifinala cealaltă, Germania e favorită pentru parcursul "ceas" de până acum, cu totul diferit de al Spaniei, care a şchiopătat atât în grupe (înfrângere cu Elveţia) cât şi în fazele eliminatorii, unde a trecut chinuit de Portugalia şi de Paraguay. Dar întrucât mingea e rotundă, de ce în loc de o finală Germania-Olanda nu am putea vedea una între Uruguay şi Spania?

Un comentariu:

ama spunea...

Ia te uita !!!