Aşa cum Iosefini făcea trucul cu mâinile ridicate în aer şi degetul băgat (totuşi) într-o anumită gaură, iată că şi guvernul nostru a găsit resursele necesare pentru a declara creşterea economică pe 2007 de 6%.
Chestia asta a fost anunţată de Institutul Naţional de Statistică, aceeaşi instituţie de stat care, vă reamintesc, calculează inflaţia băgând în coşul zilnic excursiile în Bali dar nu şi chiriile sau preţul locuinţelor. A, ştiu, dacă le-ar fi băgat şi pe astea probabil inflaţia oficială nu ar mai fi fost de 6,7% ci de vreo 16,7% pe an. Dar nu-i nimic, facem ce ştim mai bine, de pe vremea când vacile erau transportate cu trenul din judeţ în judeţ ca să-i dea bine lui Ceauşescu la fiecare "vizită de lucru"...
Şi uite-aşa oficialităţile noastre se miră că în ciuda unei inflaţii relativ joase, profesorii, ceferiştii, funcţionarii ş.a.m.d. vor salarii ... cu 25% mai mari. Mă întreb dacă pe capul acestui popor nu o sta dracului vreun blestem, care ne face să-i avem în fruntea noastră pe cei mai proşti şi ticăloşi dintre proşti şi ticăloşi. Şi nesimţiţi pe deasupra!
Ieri, mai multe ziare au declarat triumfalist: "Bursa şi leul au prins din nou viaţă!" Pe cât punem pariu că vor muri la loc? Poate chiar azi...
Din păcate, oricât de mult ne-ar plăcea să transportăm vacile dintr-un judeţ în altul, faptul economic rămâne: nu avem vaci suficiente pentru cât lapte ne-ar trebui. La numărătoare ies, nu şi la ... mulgătoare.
Şi să ne aducem aminte şi ce zicea Isărescu în urmă cu vreo lună şi un pic: leul îşi va reveni, dacă ... şi urma un şir foarte lung de "dacă". Dacă îşi revin americanii (nu e cazul, ba dimpotrivă!), dacă anul agricol va fi bun (se anunţă secetă şi anul ăsta!), dacă nu creşte preţul petrolului (de atunci până acum a mai crescut cu 10%) etc. Făcând abstracţie de toţi aceşti "dacă", în mod evident, iluzorii, unii bancheri, probabil obsedaţi să-şi vândă creditele, au preluat din zbor vorbele lui Isărescu şi se încumetă acum să previzioneze că leul va termina anul cu 3.5-3.55, deci undeva cu 7-8% mai bine ca acum.
Niciodată să nu credeţi ceea ce vă spun cei care vor să-şi vândă marfa. Adică banii. Anul trecut, dacă ţineţi minte, se băteau cu pumnul în piept că leul va ajunge la 2.9. În loc de asta a ajuns la 3,55.
Eu prevăd un leu care o s-o mai scalde în jurul nivelului 3.6-3.65 încă vreo 2 luni. Pentru că trebuie să treacă Paştele şi guvernanţii vor face pe dracu'n patru pentru ca "boborul" să se simtă bine. E posibil ca în mica perioadă de paşte leul să se aprecieze chiar spre 3.55. După care vor veni alegerile, un prilej foarte bun pentru Tăriceanu să-i lase lui Boc moştenire un leu la 4.0-4.1 ... un nivel mai aproape de realitate de altfel.
Un comentariu:
blestemul cel mai mare este ca vrem sa faca altcineva treaba in locul nostru. avem exact ceea ce meritam.
Trimiteți un comentariu