Energofagul e cea mai periculoasă specie de client pe care o cunosc.
De obicei, lucrurile încep bine. "Vrem un site aşa şi pe dincolo". "Ok. Costă atât." "De acord. Poftim avansul. Să-i dăm drumul."
Lucrezi cu spor. Pare că proiectul înaintează cu uşurinţă. Ajungi liniştit aproape de final, respectând întrutotul specificaţiile. Şi atunci începe coşmarul. Apar o mulţime de întrebări care, vorba lui Bogdan, pendulează între labageală şi aberaţie .
"Nu putem schimba iconurile?", "Ce-ar fi să scoatem dunga aia, să vedem cum arată?", "Hai să dăm mai jos rândul ăla... o idee." ş.a.m.d. 100 de "mici schimbări" la un site sunt de ajuns să te facă să dai dracului ziua în care te-ai născut. Gândiţi-vă că dacă timpul mediu de efectuare a unei schimbări e de numai 10 minute, 100 de căcăţişuri ajung să îţi mănânce 1000 de minute, adică peste 2 zile de lucru puse cap la cap! Ca să nu mai vorbim că timpul total de comunicat 100 de căcăţişuri ar trebui şi el să bată spre 100 de minute.
Fireşte, întotdeauna e bine să oferi clientului 10-15 căcăţişuri (deci cam 2 ore de extra muncă). Dar când ţi se cere să oferi 2 zile... se naşte o problemă.
2 zile într-o firmă cu 5 angajaţi înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât 8% din timpul săptămânal disponibil pentru lucru.
Clientul de genul ăsta este periculos nu doar pentru sănătatea ta psihică (ştiu ce vorbesc!) ci şi pentru bunăstarea firmei. Apariţia de extrasarcini neplanificate va duce obligatoriu la întârzierea tuturor celorlalte proiecte aflate în lucru ducând în final la nemulţumirea tuturor clienţilor, inclusiv a celor care îţi înţeleg şi îţi respectă munca.
Pentru ca timpul luat cu cele 100 de căcăţişuri să nu se simtă, atunci în firmă ar trebui să se lucreze cu 16 ore mai mult în săptămâna rezolvării căcăţişurilor, pentru ca şi celelalte proiecte să fie rezolvate la timp. Asta înseamnă peste 3 ore de extramuncă pentru fiecare om. Deci, în loc să munceşti 8 ore pe zi, ar trebui să munceşti 8 ore şi 45 de minute. Sau să vii şi sâmbăta la lucru.
Dacă ai o personalitate slabă, energofagul te mănâncă de viu. Toată treaba e să te ţii tare şi să-l faci să înţeleagă că alegerile tale, în calitate de profesionist, au fost cele mai bune. La diverse obiecţii stupide legate de vreo poză (ceea ce ar însemna căutarea unei poze noi > 5-10 minute > prelucrarea ei > 5-10 minute > bibiluri finale > 5-10 minute, deci un timp pierdut de 15-30 de minute) eu pun întotdeauna o contra-obiecţie care sună, pe scurt, astfel: "Da' poza asta ce are?" Altfel zis, îl pun pe client să-mi argumenteze ce nu e bine cu poza aia. 90% nu vor fi în stare să argumenteze nimic şi îşi dau seama că e sănătos (nu atât pentru mine, cât pentru ei) să cedeze. 5% aduc, într-adevăr, nişte obiecţii absolut pertinente şi trebuie ascultaţi. Ultimii 5% sunt energofagii: aceştia nu vor şti ce să obiecteze concret, dar vor ridica în continuare obiecţii de tipul: "Aş vrea să văd mai multe modele...", "Parcă nu prea îmi place", "Oare cum ar da..." etc. Dacă intri în jocul lor, eşti mâncat. Poţi să le propui 10 ilustraţii noi. Ei o vor dori pe a 11-a just for fun, pentru că aşa sunt ei, energofagi. În cazul ăsta, cu energofagii aplic altă tactică: le dau în mână lopăţica şi găletuşa. "Uitaţi, intraţi pe site-ul www.cutare.img şi alegeţi de acolo nişte poze care vă plac." Altfel zis, îi implic ca pe nişte copii mici în procesul creaţiei. Fiindcă energofagii sunt, la nivel psihic, nişte copii (răsfăţaţi) care vor fi mai mult decât bucuroşi să-mi dea "o mână de ajutor" - de fapt, să-şi impună punctul de vedere. Ok. Să şi-l impună, dar să se ducă la culcare. Noapte bună. După ce aleg singuri poza, sau iconul sau ce dracu o fi, sunt obligaţi să nu mai obiecteze, câtă vreme alegerea a fost a lor. Ai mai câştigat o bătălie. Ai mai îmbătrânit un pic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu