21.5.25

De ieri, România se poate considera ieșită de sub umbrela art. 5 NATO

Am încheiat articolul de ieri citând prima reacție din partea americanilor. Ea a venit din partea d-lui Michael L. Dickerson, rămas momentan la conducerea ambasadei în urma plecării, destul de intempestive, a ambasadoarei Kavalec. Să-l mai privim odată:

Ambasada a publicat și o formulă tradusă în limba română, care sună așa: „@NicusorDanRO - Așteptăm cu interes să colaborăm cu dvs., în calitate de președinte al României, și cu noul guvern RO, pentru a promova prioritățile noastre comune, precum apărarea, energia și parteneriatele comerciale.”

Partea bună în zilele noastre e că ai la dispoziție zeci de instrumente AI care îți pot „descifra” un limbaj diplomatic și formulele utilizate acolo. Toată lumea, inclusiv eu, a remarcat răceala acestui mesaj:

  • nu conține niciun fel de felicitări;
  • e formulat sec și foarte scurt;
  • nu conține niciun fel de formulă de încheiere;
  • nu se specifică deloc o afirmare nelimitată a intereselor comune, ci doar a câtorva domenii.
Bineînțeles, prostălăii noștri, inclusiv Nicușor, s-au aruncat ca găina la muci pe acest mesaj, de parcă le-a pus Dumnezeu mâna-n cap:
Wow! Le-au vorbit americanii! În realitate, mesajul e o palmă. De-aia dată cu piciorul, cum ziceam în copilărie. 

În primul rând, pentru a vedea un adevărat mesaj de felicitare al americanilor, e suficient să ne ducem în urmă cu câteva luni și să vedem mesajul trimis direct de Casa Albă Maiei Sandu cu prilejul realegerii în funcția de președinte. Îl poate citi oricine aici. După cum se vede:
  • începe cu felicitări calde („congratulations to...”)
  • subliniază clar că alegerile au fost corecte (deși toată lumea știe că au fost un circ)
  • nu uită să sublinieze angajamentul strategic comun (anti-Rusia).
Din multele instrumente AI, eu l-am ales pe Grok să-mi explice câteva lucruri despre limbajul diplomatic. Din vorbă în vorbă, am aflat de la Grok următoarele:
  • SUA are parteneri strategici și parteneri. Până mai ieri, România era clar un „partener strategic”. Diferența se bazează pe „nivelul de angajament, profunzimea cooperării și importanța strategică a relației”. Cu un „partener strategic” cooperarea e formalizată printr-o declarație comună, tratat etc. și privește o mulțime de domenii, inclusiv angajamente geostrategice comune, pe când cu un „partener simplu” lucrurile sunt mai puțin formale și colaborarea privește doar o serie de domenii punctuale și de interes reciproc. De pildă Kenya este un „partener” pentru SUA în ceea ce privește combaterea terorismului în Africa de Est. În general, cu „partenerii” SUA se angajează pe baze tranzacționale („te ajut cu aia, mă ajuți cu ailaltă”) în timp ce cu „partenerii strategici” SUA se angajează pe baza unei comuniuni de valori („împărțim aceleași valori, deci trebuie să mergem împreună”).
  • Există state care au fost retrogradate tacit sau explicit de la statutul de „partener strategic” la cel de „partener”? Da, două exemple majore ar fi Turcia și Pakistanul. Turcia pentru deriva autoritară tot mai accentuată a lui Erdogan, Pakistanul fiindcă a continuat să sprijine, fără acceptul SUA, grupările de talibani din Afganistan, dar și fiindcă și-a aprofundat, fără acceptul SUA, relațiile cu China. Americanii preferă să lucreze acum cu India ca „partener strategic”, față de Pakistan reducându-și expunerea și sprijinul, și continuând colaborarea doar punctual. Procesul de „retrogradare” nu e explicit, dar... se vede în timp.
  • 💣Cum formulează SUA mesajele pentru alegerea unui președinte dintr-o țară cu care are un parteneriat limitat? Fix cum i s-a adresat lui Nicușor: „Coae, așteptăm cu interes colaborarea în domeniile A, B, C. Pa.” Fără „bravo!”, fără „felicitări!”, ci chiar așa: „așteptăm cu interes...”

După cum se vede, însărcinatul cu afaceri de la București a folosit, de fapt, o formulă-standard care ne comunică mai mult sau mai puțin codat că SUA tocmai a reevaluat în jos parteneriatul cu România. Băieți, de acum sunteți pe aceeași treaptă cu Erdogan, Pakistanul sau Egipt. Nu ne retragem de tot, vom face în continuare business împreună pe anumite chestii (enumerate: apărare, adică vă luăm banii pe arme, energie și ceva comerț), dar v-ați lins pe bot de statutul de „partener strategic”. În particular, lipsa felicitărilor arată că SUA nu are încredere în soliditatea procesului electoral. Tocmai de-aia americanii nu pot felicita un „învingător” asupra căruia planează dubii! Fix așa i s-au adresat lui Erdogan la realegerea din 2018, sau lui Viktor Orban, tot în 2018 (între timp Orban și-a îmbunătățit mult relația cu Trump).

În treacăt fie spus, modul de adresare e mai dur chiar și decât a fost cazul cu primul guvern al lui Dragnea, guvernul Grindeanu:

Sursa: Ambasada SUA, comunicat din 11 ian. 2017

Se poate observa că, la vremea respectivă, deși nu a fost la fel de călduros precum comunicatul adresat Maiei Sandu, totuși comunicatul SUA:
  • conținea „felicitări”, semn că nu se punea la îndoială validitatea alegerilor;
  • se făcea referire explicită la „Parteneriatul strategic”, semn că nu se pune problema „retrogradării” României;
  • conținea explicit formula rece „Așteptăm cu interes...” semn că exista o oarecare mefiență în aer față de guvernul Grindeanu/Dragnea (ceea ce s-a și văzut ulterior).
În actualul context de interes se plasează și numirea noului ambasador la București, un avocat pe nume Darryl Nirenberg, partener în casa de avocatură Steptoe LLP specializată în... lobby. Un lobby-ist, cu alte cuvinte, adică un avocat specializat în punerea de presiune pe factorii decizionali pentru a adopta legislația convenabilă clienților săi. Este clar că pentru administrația Trump nu mai suntem altceva decât o vacă de muls și nimic altceva.

CONCLUZII? TOVARĂȘI, E GROASĂ RĂU!

Acum, dacă am trecut în revistă aceste formule de adresare și am descifrat ce înseamnă ele, putem concluziona cu o precizie de 99,9% că România a încetat să mai fie percepută de americani drept „partener strategic”, fiind retrogradată tacit la nivelul de „partener”. Americanii nu mai au încredere în validitatea procesului electoral din România (de aceea nici nu l-au felicitat direct pe Nicușor Dan), ceea ce înseamnă că nu mai avem „valori comune”/„shared values” cu ei. Dar consecințele cele mai nasoale abia acum decurg: dacă am încetat să mai fim percepuți drept „partener strategic”, putem fi siguri că am pierdut și protecția lor. Cu alte cuvinte americanii în niciun caz nu își vor pune fundul la bătaie pentru noi, chiar și în condițiile existenței articolului 5 din pactul NATO. Pentru ca articolul 5 din pactul NATO să fie cu adevărat activat în cazul României, ar trebui ca România să fie atacată în mod evident de un inamic. Dacă americanii vor considera că de fapt nu se poate vorbi de un atac, ci de o provocare a României la adresa unui inamic, în urma căreia România n-are decât să-și ia câte scatoalce în cap merită, atunci putem sta liniștiți, că americanii nu vor mișca un deget pentru noi.

Lasă că ne apără francezii... 😒

Soldați francezi predându-se germanilor.
Sursa: Bruce Sadler / Flicker


2 comentarii:

Liviuță spunea...

Aș remarca și faptul că, în timp ce mesajul de felicitare de la precedentele prezidențiale era adresat "președintelui ALES" Klaus Iohannis, cel de marți se referă la "președintele" (fără "ales") Nicușor Dan.

Lucian Sarbu spunea...

Foarte corectă observația!