Ceva distractiv: cui folosește limitarea plăților în numerar?

Există un profesor, sau așa ceva, pe la ASE, care în urmă cu câțiva ani se remarcase pe Contributors.ro prin publicarea unui articol din care reieșea negru pe alb că habar nu are ce este impozitarea progresivă.

Acum am avut prilejul să citesc un nou articol mirobolant al dumnealui intitulat pompos „Cui folosește limitarea plăților în numerar?” (puteți gugăli după articol, nu merită să-i dau link).

Din demonstrația savantă a articolului, aflăm că băncilor, și cam atât. Măi să fie!

Ar mai fi alți 1000 de profitori ai unei astfel de măsuri, dar eu mă rezum să-l amintesc pe unul singur: comerțul online.

Nu știu câți dintre dvs. faceți cumpărături online de pe siturile din afară dar sunt convins că, dacă o faceți, ați remarcat că pe acolo nu există decât o singură modalitate de plată: cu cardul, sau cu ceva similar (Paypal etc.). Sigur, se oferă și modalități precum transferul bancar sau chiar cash ramburs, dar acestea sunt mai degrabă excentrice.

Iar dacă faceți și cumpărături de la noi sunt convins că nu ați remarcat cât de natural nu se plătește cu cardul la noi.

Pentru că la noi plățile cu cardul sunt sublime, dar lipsesc (aproape) cu desăvârșire. Plata cash ramburs încă e la putere, ceea ce și face ca e-commerce-ul românesc să se afle încă la stadiul de „casă de comenzi”. Pe magazinele mari, cum e Emag, plățile cu cardul sunt undeva în jur de 15%, dar pe magazinele mai mici pot fi și de 1% sau mai puțin. Unul dintre clienții mei, un „Emag de pluton”, ca să zic așa, a procesat în ultimele 12 luni peste 10.000 de comenzi în valoare de aproape 2 milioane EUR. Dintre acestea, comenzile cu plată online au reprezentat sub 4,5%. Românul s-a obișnuit cu plățile cash, și e greu să-i scoți din cap asta.

Situația e bună spre aproape de perfecțiune în cazul bunurilor virtuale, non-materiale sau pentru a căror accesare nu poate fi evitată plata cu cardul (ex. minute telefonice, bilete de avion, oferte turistice etc.) ceea ce înseamnă că problema nu e cu românii. Problema e că, pur și simplu, se poate să plătești cash în loc să plătești cu cardul.

Efectele nefaste ale predominanței cashului și frâna de care suferă comerțul online din cauza asta sunt imense. Pentru că un magazin online trebuie să fie în primul rând un magazin online, nu o casă de comenzi.

Nimeni nu stă să numere câte milioane (sau poate zeci de milioane) de minute pierd magazinele online din România vorbind la telefon cu clienții doar pentru a le prelua comenzile. De ce? Simplu: pentru că nefiind condiționați de plata online, clienții nici nu comandă online și preferă să o facă la telefon, sau pe chat, sau pe email, sau prin intermediul Facebook și așa mai departe. Sau pur și simplu, dacă tot e ușor să sune, cer consultanță la telefon (ați văzut cumva pe Amazon vreun număr de telefon?).

Pe magazinul invocat mai sus comenzile telefonice sunt undeva în jur de 30%, pe altele 60% și tot așa.

Comparați două magazine similare din RO și din UK: watchshop.ro și watchshop.co.uk. Nu doar numele e similar: magazinul românesc l-a copiat vădit pe cel din UK. Nu e nimic rușinos în asta, dacă designul merge, foarte bine, să fie copiat. N-are sens să reinventezi oala cu sarmale. Cu toate acestea veți vedea că pe magazinul românesc, spre deosebire de cel englezesc, întâlnești la tot pasul: numărul de telefon, mențiuni privitoare la ceasurile care pot fi probate în showroom, o adresă de email dedicată vânzărilor, conturile sociale la loc de cinste (pentru că mai pot „pica” comenzi și de pe Facebook, nu?) etc. Pentru a găsi ceva similar pe magazinul englezesc trebuie să derulezi undeva în josul paginii, și constați că de fapt informațiile de genul ăsta sunt puse la dispoziția utilizatorului în principal pentru probleme tehnice și reclamații...

Nimeni nu măsoară cât pierde o afacere online dacă trebuie să vândă prin telefon sau dacă trebuie să dețină un showroom. Cert este că au existat destui „viteji” care au încercat să revoluționeze comerțul online din România pe baza bunelor practici din afară, renunțând la afișarea telefoanelor, acceptând doar plata cu cardul (sau ceva similar) și încercând să reducă interacțiunile cu userul strict la cele online. Și-au rupt dinții.

Magazinele online ar fi așadar foarte fericite dacă ar exista o limitare a circulației de cash. Pur și simplu le-ar fi mai ușor să devină mai eficiente și să se concentreze pe ceea ce trebuie să facă ele cu adevărat. Nu în ultimul rând, le-ar ajuta să-și concentreze resursele pe creșterea vânzărilor online, nu în chirii, vânzări prin telefon și alte bălării de genul ăsta. Devenind mai eficiente, vor crește mai mult, vor angaja mai mulți oameni, vor reprezenta tot mai mult ca proporție în retail și - întrucât în cazul plăților online nu merge să plătești „la negru” - chiar și veniturile statului vor crește. În SUA comerțul online reprezintă deja 7% din retailul tradițional. La noi nu e mai mare de 1,5% după evaluările cele mai optimiste, și probabil în jur de 1% în realitate.

Departe, așadar, de a fi o catastrofă limitarea plăților în numerar. Faptul că băncile vor încasa mai multe comisioane e doar un aspect al acestei limitări. O analiză corectă ar trebui să arate și efectele benefice ale acestei limitări. În cadrul unei economii așa de financiarizate cum e cea de azi e o prostie să mai crezi că poți umbla cu sacul de cash după tine făcând tranzacții ca la talcioc.