25.12.14

Extremist de stânga

De Crăciun mă declar „extremist de stânga”. Am citit cu mâhnire articolul de pe Adevărul cu privire la alegerile din Grecia al fostului meu profesor de la FSPA, dl. Cristian Preda, transformat de câțiva ani din profesor într-un simplu politruc care repetă pentru colonie minciunile ideologice dictate de la centru. Am simțit nevoia să-l provoc la dialog postând mesajul de mai jos. Nu știu dacă mesajul îmi va fi șters sau dacă dl. Preda va binevoi să-i răspundă (fiind comentator activ pe blogul propriu), dar îl rețin aici pentru eventualitatea în care va fi șters.

Domnule Preda, eu înțeleg că trebuie să desfășurați (deh, sarcină de „famiglie politică”...) muncă propagandistică, dar mă așteptam ca măcar un intelectual ca dvs. să renunțe la aberația asta cu SYRIZA = extremă stângă. Oare dvs. chiar nu știți că în peisajul politic grecesc există și KKE - Partidul Comunist Grec, mult mai la stânga decât SYRIZA, și adversar declarat al SYRIZEI? Oare chiar nu știți că există și grupuri și grupuscule cu adevărat extremiste, care propovăduiesc răsturnarea ordinii de drept prin revoluție și violență (ex. multe dintre cele grupate în ANTARSYA)? Pentru că asta de fapt înseamnă „extremist”: nu a nu dori să colaborezi, pentru binele țării tale, cu niște handicapați mintal (sus-numita „troică”) incapabili să scoată Europa, și cu atât mai puțin Grecia, din criză, ci a utiliza violența pentru atingerea scopurilor politice. Când, cum a propovăduit SYRIZA violența? Când, cum a propovăduit Tsipras violența? Când, cum a propovăduit Stânga Europeană - familia politică din care face parte SYRIZA - violența? Sunteți profesor de științe politice - chiar nu aveți proprietatea termenilor?! De dezinformarea cealaltă - GUE/NGL, grup „comunist” - nu mai vorbesc, că e la fel de mincinoasă și aberantă. Este Podemos partid comunist? Dacă grupul e „comunist” în sensul ăla de porc utilizat de toți propagandiștii de Dâmbovița (inclusiv de dvs.) de ce mă rog KKE nu mai sunt membri? Știți măcar, aveți habar de diferențele doctrinare dintre Stânga Europeană, respectiv grupul parlamentar GUE/NGL, și internaționala comunistă ghidată de KKE? Explicați vă rog publicului din România aceste lucruri, dacă aveți tăria morală de a vă recunoaște greșelile. Sau continuați să faceți o propagandă mincinoasă crezând că tot publicul din România e idiot.

4 comentarii:

AristotelCostel spunea...

Am sperat că melodrama prăbușirii euro va avea legătură cu eșecul de pe 29 decembrie și necesitatea organizării de alegeri în Grecia. Syriza s-a prezentat de la bun început drept marele "trecător" la drahmă.

Din ce zice Bill Still, Tsipras a început să emită harneli a la Ponta. Mai nou, Tsipras a început să ofere șiraguri de perle... utopice, foarte probabil, pentru a reuși să câștige alegerile.

Slugoiul/gunoiul pupinbăsist Cristian Preda, membru al grupării fascistoid securiste PPE, păstrează clasificarea inițială și temerile timpurii ale mafiei financiar-bancare europene tocmai pentru că Syriza a reprezentat un pericol real pentru spargerea zonei euro.

Din păcate, Tsipras dovedește că nu înțelege problema schemei Ponzi în care Grecia s-a nimerit a fi... ultimul fraier, iar zoaiele PPE aruncă în eter replici doctrinare din simplul motiv că adevărul nu poate fi spus.
Dacă Grecia se îndepărtează 1 mm de la politicile organizatorilor schemei Ponzi EURO, se duce toată schema, de asta CE și PPE susțin numai politruci "responsabili". Din punctul lor de vedere oricine nu înțelege gravitatea situației Greciei/zonei Euro... este extremist.

"Atragerea investitorilor" și "primele de Crăciun" sunt... tontisme.

Trecerea la drahmă ar putea însemna dezvoltare economică... pe termen lung, dar în secunda doi pensiile colosale din Grecia se duc pe bâtă. "Extremiștii de stânga" n-ar putea accepta astfel de sacrificii așa că vor continua... să le majoreze, sacrificând orice urmă de... economie... cât timp o mai merge.

Lucian Sarbu spunea...

De fapt propaganda lui Preda vine cam târzior: http://www.euractiv.com/sections/euro-finance/junckers-meddling-greeces-election-sparks-controversy-310905 Juncker a scandalizat mai multă lume în Europa în urmă cu vreo 10 zile când a declarat că speră ca grecii să voteze „cum trebuie” și să nu-i aleagă pe extremiști. Înțelegând prin extremiști, ca și Preda, mai ales SYRIZA. Că de fapt SYRIZA e amenințarea principală. Ulterior a fost nevoit să retracteze. Preda încă n-o fi aflat că șeful lui și-a retras prostiile. Despre propunerile „extremiste” ale unui eventual guvern al SYRIZA: SYRIZA, ca de altfel întreg aparatul economic al Partidului Stânga Europeană, nu cere pentru Grecia decât ceea ce a fost acceptat Germaniei Federale în 1953. Adică recalcularea reală a datoriei și corelarea acesteia cu eventuala creștere economică. Dacă pentru Germania s-a putut, pentru Grecia de ce nu se poate?! Atunci nu era „extremist” să ceri așa ceva, dar acum e?! Liniile principale ale programului de guvernare al SYRIZA

ThinkAgainRo spunea...

Este mai mult decat evidenta astazi perioada mccarthinista in care nu mai trebuie sa existe STANGA deloc...orice urma de stanga sau cuvantul SOCIAL sau SOCIALIST trebuie inabusit in sange....este un trend periculos care va degenera in violenta in anii ce vor venii...in ROmania acum e cool sa fii de dreapta iar dreptacii nu realizeaza ca ajung cu discursuri gen bolsevici in sange si capitalism pe paine de EXTREM DREAPTA....extreme dreapta astazi considera orice actiune de promovare (normala intr-o democratie functionala) a stangii drept COMUNISM CANCER care trebuie extirpat.....

Lucian Sarbu spunea...

Din păcate, e posibil să ai dreptate. România în particular, Estul Europei în general, par a fi un soi de avangardă a politicilor antisociale.