16.9.06

Mandarinii blogurilor nas in nas cu spamul

Bloggingul a aparut in State ca o curiozitate, sau mai bine zis ca un serviciu de internet oarecare, a fost popularizat enorm, ca si concept, de spammeri (carora platformele de blog le creau posibilitatea simpla de a crea mii de linkuri catre site-ul dorit) si a sfarsit prin a fi la ora actuala o combinatie de activitati de PR, libera exprimare si spam.

In Romania, bloggingul a aparut ca spam (exista spammeri romani care faceau SEO pentru afara si, evident, una din tehnicile lor era spamul prin blog). Recent, diverse persoane din lumea PR au redescoperit fenomenul pe filiera corporate. Probabil fara sa aiba habar de precedentele murdare ale acestei activitati, ajung acum in postura usor ridicola de a da sfaturi de genul: Nu asa ceva inseamna utilizarea blogurilor ( altora ) in companii.

Din pacate, cu riscul de a o dezamagi pe doamna care da acest sfat, chiar asta inseamna folosirea blogului (altor) companii pentru o mare parte din cititorii lui, chiar cititorii corporate. La noi, la KSD, am primit in ultimul an cateva cereri de cotatie de la firme de SEO din afara care vroiau sa stie, de exemplu: cat costa postarea unui link pe un blog, pe un forum s.a.m.d. Evident ca am tratat cu dispret asemenea cereri, nu neaparat fiindca o simteam ca pe o munca "rusinoasa", ci pentru ca e un bull-shit de munca, prost platit, de dat la indieni, nu noua.

Putina lume isi aduce aminte, de exemplu, ca o firma respectabila care produce software de web design pentru webmasteri si firme cu buget limitat - ma refer la CoffeeCup - a fost nevoita sa retraga de pe piata in 2004, la doar 10-15 zile de la lansare, un program de blogging care permitea postarea simultana a unui post pe un numar de vreo 20 de platforme de blog online (si, daca tin bine minte, puteai sa-ti adaugi singur propriile site-uri - cum ar fi, de pilda, weblog.ro). Dupa lansare si-au dat seama ca un asemenea program ar fi fost de fapt o arma veritabila in mana spamerilor. Acum au un alt software de blogging, creat in flash. Ei bine, tot asa, exista software-uri de postat comentarii in masa pe bloguri si/sau pe forumuri. Nu e o gluma!

Spamul pe bloguri este de fapt "urmasul" spamului pe guestbooks, care a facut furori in anii '90 de sfarsit. Spamul pe guestbooks a fost, probabil, prima forma de spam cu linkuri. De obicei motoarele de cautare au luptat impotriva acestui tip de spam excluzand din index guestbook-urile.

Un exemplu superb de spam pe guestbook avem aici: http://www.itcnet.ro/cgi-bin/view_mtr.cgi. Pagina in cauza are chiar PR=3. Linkurile spamerilor nu folosesc insa la mai nimic, deoarece de-a lungul timpului s-au adunat atat de multe linkuri pe acea pagina catre diverse doctorii, poze cu parti anatomice, ciudatenii, elucubratii, fantasme si irealitati, incat orice link de acolo are o valoare mult diluata. Probabil o valoare care tinde spre 0.

La ora actuala, motoarele de cautare combat spamul pe bloguri prin tagul nofollow.

Sfatul meu sincer, pentru cei care vor sa evite spamarea blogului personal / de companie, e fie sa dezactiveze comentariile, fie sa le modereze permanent. Fie sa isi asume riscul si sa accepte ca si spamarea e o forma de viata a blogului, care tine de realitatea bloggingului.

Un comentariu:

Lucian Sarbu spunea...

Multumesc pentru sugestii si imi cer scuze daca v-am jignit cumva folosind cuvantul "madarin". Acest blog insa nu e un exercitiu de PR, nici de auto-promovare, ci pur si simplu de libera exprimare, de aceea nu tin neaparat sa evit aciditatea (benigna) a unor remarci si / sau titluri. Ideea este ca eu am pus sub semnul intrebarii (de aici polemicul termen "mandarin") o abordare (excesiv de?) formalista a blogurilor corporate. Lumea bloggingului poate fi comparata, vrem nu vrem, cu o conferinta, sa zicem a francofoniei, la care vreun satean oarecare il prinde la lift pe Jacques Chirac si ii smulge o fotografie. Din asta capata un capital de imagine si se poate lauda in satul lui "ca e prieten cu Chirac". Cam asa si cu bloggurile corporate importante: exista insi care "sunt acolo" doar de dragul de a fi acolo, ca sa-i vada lumea ca sunt amici cu bloggerul/-ii sau ca se invart in anturajul lui. Cea mai simpla cale pentru a face asta e sa lase un comentariu cretin, chiar daca omul in cauza habar nu are cine sunt, sau ii stie prea vag.