Extremist de stânga

De Crăciun mă declar „extremist de stânga”. Am citit cu mâhnire articolul de pe Adevărul cu privire la alegerile din Grecia al fostului meu profesor de la FSPA, dl. Cristian Preda, transformat de câțiva ani din profesor într-un simplu politruc care repetă pentru colonie minciunile ideologice dictate de la centru. Am simțit nevoia să-l provoc la dialog postând mesajul de mai jos. Nu știu dacă mesajul îmi va fi șters sau dacă dl. Preda va binevoi să-i răspundă (fiind comentator activ pe blogul propriu), dar îl rețin aici pentru eventualitatea în care va fi șters.

Domnule Preda, eu înțeleg că trebuie să desfășurați (deh, sarcină de „famiglie politică”...) muncă propagandistică, dar mă așteptam ca măcar un intelectual ca dvs. să renunțe la aberația asta cu SYRIZA = extremă stângă. Oare dvs. chiar nu știți că în peisajul politic grecesc există și KKE - Partidul Comunist Grec, mult mai la stânga decât SYRIZA, și adversar declarat al SYRIZEI? Oare chiar nu știți că există și grupuri și grupuscule cu adevărat extremiste, care propovăduiesc răsturnarea ordinii de drept prin revoluție și violență (ex. multe dintre cele grupate în ANTARSYA)? Pentru că asta de fapt înseamnă „extremist”: nu a nu dori să colaborezi, pentru binele țării tale, cu niște handicapați mintal (sus-numita „troică”) incapabili să scoată Europa, și cu atât mai puțin Grecia, din criză, ci a utiliza violența pentru atingerea scopurilor politice. Când, cum a propovăduit SYRIZA violența? Când, cum a propovăduit Tsipras violența? Când, cum a propovăduit Stânga Europeană - familia politică din care face parte SYRIZA - violența? Sunteți profesor de științe politice - chiar nu aveți proprietatea termenilor?! De dezinformarea cealaltă - GUE/NGL, grup „comunist” - nu mai vorbesc, că e la fel de mincinoasă și aberantă. Este Podemos partid comunist? Dacă grupul e „comunist” în sensul ăla de porc utilizat de toți propagandiștii de Dâmbovița (inclusiv de dvs.) de ce mă rog KKE nu mai sunt membri? Știți măcar, aveți habar de diferențele doctrinare dintre Stânga Europeană, respectiv grupul parlamentar GUE/NGL, și internaționala comunistă ghidată de KKE? Explicați vă rog publicului din România aceste lucruri, dacă aveți tăria morală de a vă recunoaște greșelile. Sau continuați să faceți o propagandă mincinoasă crezând că tot publicul din România e idiot.

16 noiembrie: o victorie a diasporei ... interne?

Am stat, m-am mai gândit, am adunat cifre, am urmărit ce au mai zis și alții și am venit cu partea mea de explicație pentru votul din 16 noiembrie. Nu pretind că e o explicație care le dă la o parte pe celelalte. Probabil există mici părți de adevăr în fiecare, inclusiv în teoria cu „băgat coada americanii” (pe care eu tot nu o pot înțelege, Ponta părea atât de perfect pentru interesele americanilor, dar sunt dispus să o accept).

Articol nou pentru Argumente și Fapte: 16 noiembrie: o victorie a diasporei ... interne?

Iohannis chiar a fost votat

SV 68 București, Sector 1: Iohannis 594 vs. Ponta 304. La 69 a fost cam 700 la 300. Votanții lui Ponta au venit masiv până prin ora 14.00, după care au început să curgă ai lui Iohannis.

În noaptea asta mașinăria PSD-ului s-a pus în funcțiune. La această oră funcționează. Să vedem dacă va reuși să-l apere pe Ponta de voturile din diaspora. Dacă Ponta e apărat de imperiu, atunci PSD-ul nu se va da în lături de la nimic pentru a-l scoate câștigător, chiar și cu o marjă infimă de 5.000 de voturi. Dacă imperiul se leapădă de Ponta - mai ales sub influența evenimentelor primitive din capitalele europene - și Iohannis chiar o fi câștigat, atunci Iohannis merită să fie președinte, măcar o zi, până marți, când e posibil să fie declarat incompatibil. Punct!

Post by Lucian Sarbu.

Misteriosul elev Ponta de la Liceul „Ion Neculce”

Întâmplarea face ca eu să fi fost elev la Liceul „Ion Neculce” chiar în perioada în care a fost și Victor Ponta. Nu am fost colegi, pentru că el era cu 2 ani mai mare, dar am făcut parte din același ciclu. Pe vremea aia clasele 9-11 și 10-12 erau cuplate. Clasele 9-11, care nu aveau examene de dat, învățau după-amiaza, în timp ce clasele 10-12, care aveau examene (treapta a 2-a, respectiv bacalaureatul) învățau dimineața. Așadar nu doar că e o simplă posibilitate, ci de-a dreptul o certitudine faptul că m-oi fi intersectat de nenumărate ori cu Ponta pe culoarele liceului. Și e o certitudine și că știu multe lucruri despre liceul nostru pe care ziariștii nu au de unde să le știe.

De aceea voi comenta un pic articolul așa-zis „bombă” al lui Turcescu.

- În primul rând aserțiunea din titlu: „repetentul Ponta”

Pe vremea aia în București nu erau decât 4 licee mari și late de „elită”: Bălcescu (Sf. Sava de azi), Lazăr, Informatică (Tudor Vianu) și Mihai Viteazul. Din cauza planurilor de școlarizare gândite de Ceaușescu, care vroia să generalizeze învățământul de 10 clase, multe licee de elită din deceniile precedente fuseseră transformate în licee „industriale”, percepute ca fiind mai slabe de majoritatea populației. Urmau apoi liceele slabe și foarte slabe (petardele, la care de obicei nu venea nimeni să dea treapta și își completau locurile cu picații de la alte licee).

Neculce fusese un asemenea liceu de elită transformat prin anii 70 în „industrial”. Numele corect era de fapt Liceul Industrial nr. 31, nu Liceul „Ion Neculce”. Accederea se făcea ca și azi în urma unui examen (care pe vremea aia se numea „treaptă”). Fiind liceu „industrial” grosul claselor erau cu profil de „electrotehnică” și „mecanică”, spre deosebire de liceele șmechere, unde predomina profilul „matematică-fizică” și unde, oricum, clasele de „mecanică” erau mai bune decât multe clase de „electrotehnică” de la majoritatea celorlalte licee. Teoretic profilul „matematică-fizică” îți dădea mai multe șanse să intri la facultate după ce terminai liceul pentru că se făcea mai multă carte. Practic, admiterea la facultate era garantată doar de intensitatea meditațiilor, indiferent de liceu. La Neculce era o singură clasă de „matematică-fizică”, restul fiind, în număr aproximativ egal, de „electrotehnică” și „mecanică” (am impresia că în seria mea au fost 5 de electro și 6 de mecanică, eu fiind la m-f; e posibil ca în generația lui Ponta să fi fost 5 și 5).

La „treaptă” elevii intrau în ordinea notei obținute și erau repartizați la profiluri în funcție de notă. Primii 36 intrau la clasa de „matematică-fizică” (întotdeauna clasa A), următorii vreo 100 la clasele de „electro” (B, C, D, E, poate și F), cei mai slabi la „mecanică” și în sfârșit cei care picau erau repartizați la alte licee (erau licee foarte slabe la care se prezentau mai puțini candidați decât locuri).

Notele cu care se intra la Neculce erau foarte diverse. Începeau cam de la 9,80 și se duceau în jos, jos de tot, până pe la 3,50. Ultima notă cu care se intra la clasa de „matematică-fizică” era în jur de 8 și ultima notă cu care se intra la profilul de „electrotehnică” era în jur de 6,50. Ceea ce înseamnă că Ponta, dacă era la una din primele clase de electro, adică la C, nu era nicidecum un „repetent” cum insinuează Turcescu. Era, probabil, un elev bun, care învăța bine, fără să exceleze.

- O informație total greșită: profesorul Nasta nu mai era director din primăvara lui 1990 și nu putea avea nici un amestec în salvarea lui Ponta. Majoritatea directorilor din București, indiferent că erau directori de liceu sau directori la fabrica de nasturi, au zburat imediat după revoluție cu șuturi în cur. Nasta nu doar că nu a zburat, dar a și rămas pentru că era apreciat și de elevi, și de profesori. A plecat abia prin primăvară, după care a urmat un interimat și de la sfârșitul lui 1990, poate chiar începutul lui 1991 (nu mai țin minte clar) a venit un gestapovist, unul Vulpe. Vulpe era un terorist autentic, se pare că era un fost ștab educațional pe la PCR fugit cu șuturi în cur de undeva la revoluție, stătuse o vreme la cutie și apoi, când se potolise hăuhăul revoluționar, reapăruse ca director la noi - de aceea e de mirare că Ponta a reușit să nu fie exmatriculat sub directoratul unui astfel de individ.

- Radio Nova - ce zice Turcescu e corect. Radioul emitea din turnul primăriei. La primul „ajutor” de genul ăla, franțuzesc, a venit un ditamai TIR-ul care a parcat cu chiu cu vai pe terenul de sport, pe intrarea dinspre Str. G-ral Vlădoianu. Țin minte și acum cum ne-am încolonat toți elevii ca să primim „ajutoare” :) LOL Cred că era prin februarie, cel mult începutul lui martie. Fiecare a primit o pungă cu patru chestii din care mai țin minte două: o portocală și o brânză brie.

- Doamna Mihai a ajutat foarte mulți elevi și era într-adevăr implicată în tot felul de schimburi culturale cu Franța. Inclusiv pe mine m-a pus în corespondență cu o elevă din Franța, o fată din Thionville, în cadrul unui program de învățat franceza prin corespondență, sau așa ceva. Numai că eu am fost prea puturos și după prima scrisoare mi-a fost lene să-i mai scriu :) Am avut colegi care s-au ținut de corespondență și vreo doi au ajuns chiar să-și viziteze amicii de corespondență. Pe vremea aia, să ajungi în Franța, era o chestie. Din articolul lui Turcescu s-ar înțelege cine știe ce despre dânsa. Era doar o profesoară foarte inimoasă, căreia îi făcea plăcere să-și facă meseria cu pasiune.

[pentru o poză mișto cu Ponta din 1992 student, dar aciuat pe lângă elevii din Neculce care plecau în excursie în Franța, dați click aici și mulțumiți-i Andreei Sion ]

Pe de altă parte, dacă doamna Mihai îl simpatiza pe Ponta atunci se explică de ce a reușit acesta să reia toată materia după un trimestru de absență fără să i se întâmple nimic. Directorul Vulpe era foarte sever și nu avea de unde să știe cine e Victor Viorel Ponta, dar cu siguranță cuvântul doamnei Mihai și probabil al altor profesori a contat mult. Plus vreo șpăguță, ceva, de la mama lui Ponta. Vremurile erau așa cum era, mulți elevi abandonau școala din teribilism și era normal ca profesorilor să li se facă milă de cei care aveau potențial.

- Legătura dintre prof. Stamatoiu și eventuala recrutare a lui Ponta de serviciile secrete e o tâmpenie. Pentru informarea dvs. Liceul „Ion Neculce” era înconjurat așa: în spate ceea ce noi numeam generic „securitatea”, fără să știm prea bine, de fapt, ce e acolo (UM la care face referire Turcescu); în dreapta Circa 4 de Miliție (Secția 4 Poliția Capitalei de azi); în față Cimitirul Evreiesc :) ... și înconjurat de jur împrejur de un gard masiv de beton care i-a adus porecla de „Bastilia” pe care o mai poartă, probabil, și azi. Asta nu înseamnă că Ponta era milițian sau evreu. Măi Turcescule, nu „se leagă” nimic, sunt doar niște supoziții paranoice. Nu mai zic de faptul că la noi preda și celebrul Anghelescu, cunoscut pentru faptul că avusese, pare-se, o relație cu Zoe Ceaușescu cu ani în urmă. Asta nu îl leagă câtuși de puțin pe Ponta de familia Ceaușescu.

- Dispensa. Ei, aici cu siguranță e partea cea mai interesantă, dar și cea mai simplu de înțeles. Ați citit Lanțul slăbiciunilor de Caragiale?

„Rămânea Mitică Dăscălescu iar repetent, cu toate că ține la el atâta mamiță-sa Dăscăleasca, la care ține Piscupeasca, la care ține Sachelăreasca, la care ține Iconomeasca, la care ține Diaconeasca, la care ține Preoteasca, la care ține mult grațioasa Popeasca, la care țiu foarte mult eu, la care...”

Articolul lui Turcescu nu conține nici o bombă. Pur și simplu era o perioadă haotică în care un elev care ar fi meritat exmatriculat și care a fost iertat de sistem și a reușit până la urmă să își dea bacalaureatul chiar era ultima problemă a acestei țări. Singurul mister e cu cât „a uns” mama lui Ponta prin cancelarie și pe la minister pentru ca Victor Viorel să iasă basma curată.

- Bacalaureatul și examenul de admitere. Lumea se întreabă cum a fost posibil să ia Ponta două examene grele după ce a lipsit 8 luni din țară. Întrebarea e legitimă, dar el de fapt a pierdut un singur trimestru. Pentru cine a făcut școala în acea perioadă nu e nici un mister. În primul rând situația din timpul anului școlar nu conta, puteai să ai numai note de 5 și să te mobilizezi în ultimele 3 luni și să iei 9 la examene. În al doilea rând Ponta încă a mai prins bacalaureatul cu 3 (trei) materii, parcă matematică, fizică și română, deci nu era mare brânză să învețe și să-l ia. Chiar cu 10 poate că nu l-a luat, dar cu siguranță l-a luat fără probleme. Nu mai zic de faptul că, pentru a se pune la punct cu materia din urmă, putea face meditații (meditații de-alea din care și-a cumpărat Iohannis 6 case). Apoi, faptul că a intrat la Drept în condițiile concurenței demente din acei ani (când cozile de la carne de pe timpul lui Ceaușescu păreau că se mutaseră la Facultatea de Drept) e o certitudine că nu era deloc un prostănac sau o loază. Numai un cretinoid care nu a dat la facultate în anii aceia ar putea susține așa ceva.

- Racolarea. Când am făcut eu Facultatea de Filozofie (1993-1998) sediul nostru era la Drept, pe Kogălniceanu. O eventuală racolare a lui Ponta acolo s-a produs, nu în altă parte. Știu asta pentru că se racolau și de la noi din facultate, nu numai de la Drept. (Unul dintre prietenii mei cei mai buni din timpul facultății lucrează azi la SRI ... evident că am aflat acest „mic” amănunt la ani buni de la terminarea facultății :) ). Erau căutați tipii sociabili, care frecventau terenul de sport, cluburile studențești etc. Dacă Ponta a fost baschetbalist, cum rezultă din filmul de pe Digi24, atunci cu siguranță juca baschet în timpul liber pe terenurile din spatele facultății, ceea ce înseamnă că a fost ușor de racolat. DACĂ a fost vreodată racolat.

În concluzie: Ponta nu e nici de disprețuit, nici de divinizat. E, probabil, un individ deștept, cu o inteligență categoric peste medie, dar cu o anumită dorință de parvenire pe care nu și-o poate înfrâna. Cred că până la 20 de ani deja acumulase o serie de frustrări care l-au dus pe calea de acum: frustrarea de a nu învăța la un liceu de elită din capitală, frustrarea de a nu fi la cea mai bună clasă din acel liceu, frustrarea de a fi un jucător de baschet mediocru, frustrarea de a fi un „nimeni” într-o țară civilizată, frustrarea de a fi doar unul din câteva sute de studenți intrați la facultate cu 9 și ceva... Toate astea l-au condus la poziția de - cum le ziceam noi în facultate - „țuțăr” al lui Năstase, care în acei ani preda la Drept și se comporta de parcă ziceai că e Iisus pe pământ (l-am văzut și eu din întâmplare la un curs la care m-a luat un fost coleg de liceu; avea bodyguarzi la ușa amfiteatrului și vorbea așa de afectat, cu vocea aia castrată, de-ți venea să râzi, însă nu era de râs). Băiatul a înțeles rapid că pe lumea asta există o singură cale rapidă de a ajunge sus: pupi curul care trebuie. Nu învățatul, nu munca grea, nu sportul sau alte vrăjeli. Sigur, sunt bune și astea, sunt condiții necesare, dar - cum am zice noi, filozofii, la logică - nu suficiente: esențial e să pupi curul care trebuie.

Din păcate, ajuns la respectabila vârstă de 42 de ani, acum adult în plină putere, Victor Viorel Ponta, viitorul președinte ales al României din data de 16 nov. a.c. ora 21:01, nu pare să fi evoluat din mentalitatea de tânăr fomist care vrea să ajungă sus pe scurtătură. Așa cum în tinerețe pupa curul lui Năstase, acum îi pupă în cur pe americani după ce, pentru a se păstra la putere, l-a pupat în cur pe Barroso. Viitorul nostru sună sumbru nu neapărat pentru că Ponta va deveni președinte și va veni nu știu ce mafie la putere. Numai retardații mai pot crede că Iohannis sau zăluda de Macovei (candidata anti-sistem a sistemului) ar fi eliminat mafia politică ajungând la Cotroceni. Viitorul sună sumbru pentru că vom avea un președinte care nu pare să aibă o altă filozofie de reușită în viață în afara servilismului de cea mai joasă speță. Să ne rugăm la Dumnezeu ca stăpânii lui să aibă gânduri bune cu România, pentru că altfel va fi vai și-amar de noi.

Al dracului să fie care și-o mai pune candidatul după sondaje!

Cred că întrebarea tuturor, după simulacrul de „dezbatere” de aseară, e cum de a ajuns neamțul ăsta încet la vorbă și se pare că și la minte să candideze pentru cea mai înaltă funcție din stat din partea unui partid cu reale șanse de a câștiga funcția.

Adică, înțeleg să candideze un muțunache precum acel Mircea Amariței din partea unui partid complet necunoscut, dar nu înțeleg cum de un partid cu sute de parlamentari, primari, mii de consilieri locali etc. - altfel zis, cu un corp politic foarte puternic - nu a reușit să găsească altceva decât ... pe Iohannis.

În condițiile în care de ani de zile îl aveau în curte pe Crin Antonescu. Crin Antonescu avea experiența campaniei din 2009, e un personaj bătăios, cunoștea multe dintre chichițele PSD-ului.

Ei bine, se pare că imbecilii și-ar fi făcut niște sondaje interne în urma cărora ar fi rezultat că Antonescu e foarte slab văzut de electorat (ceea ce era normal, după ruperea USL). Mai mult, cică Antonescu nici nu ar fi intrat în turul 2, ceea ce mi-e greu să cred (cine l-ar devansat?!). Și așa au ajuns să-l pună candidat pe Iohannis, deși Iohannis nu a ieșit niciodată din târgușorul său de provincie, fiind pur și simplu copleșit de această campanie.

Eu nu zic că Iohannis n-are șanse să progreseze (deși la 55 de ani nu cred că mai poate constitui o alternativă serioasă în 2019), dar înainte de a fi prezidențiabil cred că era mai bine să fie dus o tură prin parlament. Nu poți sări de la primăria unui oraș cu 150.000 de locuitori direct la președinția unei țări. Ar fi trebuit să facă mai multă politică la București, să fie pus în situații dificile, să evalueze compromisuri și să vorbească dracului mai mult.

Românul are o vorbă: când e să-ți ia Dumnezeu mințile, ți le ia de tot. Noii liberali (PNL/PDL) au făcut sondaje și sondajele le-au luat mintea de tot. De altfel asta spune multe și despre rolul pe care ar fi urmat să-l joace Iohannis pentru ei odată ajuns la Cotroceni: simplu element decorativ care „dă bine”.

Eu sunt sigur că Antonescu s-ar fi bătut la fel de feroce ca în campania din 2009 și ar fi recuperat orice fel de distanță față de oricine aflat pe locul 2, iar în cazul unor astfel de dezbateri împotriva lui Ponta s-ar fi prezentat la un nivel infinit superior celui la care s-a prezentat Iohannis. De asemenea, nu am nici o îndoială că Antonescu ar fi știut să explice ruperea USL în așa fel încât măcar o parte a populației să îi dea dreptate.

Cu alegerea lui Iohannis, noii liberali și-au tras un glonte în picior.

Iohannis la dezbatere

Cât de important e să ai un primar?

Scurt: e o idee pe care o voi scrie în continuarea postului de alaltăieri (despre secția 136 din Timișoara).

Știre din data de 31.07 a.c.: „Primarul localității Chiajna, MIRCEA MINEA, a anunțat joi, într-un comunicat de presă, că se alătură proiectului politic al lui CĂLIN POPESCU TĂRICEANU, întrucât nu este de acord cu decizia PNL de a fuziona cu PD” (sursa)

Dintre orașele și orășelele semnificative, unde a luat Tăriceanu cel mai bun scor pe 2 noiembrie?

Fix în Chiajna. 2.302 voturi din 9.686. Adică 23,76%. Iohannis a luat 2.612 și Ponta doar 2.151.

Dintre primele 10 secții la care s-a votat pentru Tăriceanu, la nivel național, nu mai puțin de 4 sunt din micuțul oraș Chiajna.

Cazuri interesante sunt și Gura Humorului (Suceava) cu 1.349 de voturi pentru Tăriceanu din 7.107, adică 18,98%, sau Bragadiru (Ilfov) cu 1.044 de voturi din 8.815 (11,84%).

Despre Bragadiru mi-a fost lene să caut, dar legat de Gura Humorului am găsit așa:

„Cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale, doi primari suceveni ai PNL, Marius Ursaciuc, din Gura Humorului, şi Adrian Popoiu, din Siret, îşi declară în mod oficial susţinerea faţă de candidatura liderului Partidului Liberal Reformator, Călin Popescu Tăriceanu.” (sursa) (Ursaciuc, Ursaciuc, de-asta te-am dus în 1999 în Danemarca să înveți cum e cu democrația?!... :) )

În Chiajna au fost 2.689 de „turiști”, în Bragadiru 2.214 și în Gura Humorului 643 (culmea, tocmai localitatea cu cel mai mare potențial turistic a înregistrat cel mai mic număr de votanți pe liste suplimentare). Turiștii l-au iubit nevoie mare pe Tăriceanu...

La câteva zeci de kilometri de lumea civilizată relațiile de putere din interiorul unei secții de vot sunt cu totul altele decât cele normale, din două motive: 1. partidele mici nu au oameni, ceea ce înseamnă că își cedează locurile partidelor mari; 2. reprezentanții partidelor mari sunt de cele mai multe ori „niște ceva” care depind cumva de primăria locală: veterinarul/-ara, bibliotecarul/-ara, învățătorul/-oarea etc. Acești oameni sunt numai teoretic reprezentanți ai unui alt partid decât cel susținut de primar. În realitate ei își riscă viitorul și reputația profesională dacă alegerile „ies prost”.

Înainte de marea migrație din vară PSD avea 37% dintre primari, adică 1.192. Între timp s-au făcut peste 1.600, adică în jur de 55%. Doar PSD-ul, fără aliați.

Cele mai recente sondaje dau un scor de 55% Ponta vs. 45% Iohannis.

Mai departe, concluziile privind data de 16.11 le trageți voi.

PS. M-am abținut să scriu vineri că voturile din secția cu bucluc de la Timișoara erau furate de la Macovei și direcționate către Tăriceanu. În 2 ani de amuzament politic - chiar dacă „de divizia C” - am învățat să fiu circumspect. Tot ce știu e că se fură într-o veselie, din toate părțile. Spre oroarea mea, sunt nevoit să-i dau dreptate lui Vadim (cu amendamentul că nu voi crede niciodată că se fură milioane de voturi de la același candidat, cum susține el). Cum Timișoara e fief al Dreptei, pur și simplu mi se pare ciudat să se fi furat pentru Tăriceanu, care e omul PSD. Probabil nu vom ști niciodată cine a dat și cine a luat.

PS2. Dacă vă întrebați de orașul Siret: Tăriceanu a luat 539 de voturi din 3.538, adică 15,23%.

PS3. Ce avem de spus despre Elena Udrea? Udrea l-a bătut măr pe Iohannis în faimoasa localitate turistică olteană Studina. 493 de voturi față de numai 136 luate de neamț și un pic sub Ponta, care a luat 577. Care este legătura dintre Udrea și Studina? Ați ghicit: primarul Marian Vasile e PMP-ist. Și la Studina s-a votat impresionant pe listele suplimentare: 274 de voturi, adică 18,87%.

Paranormalul în acțiune: secția 136, Timișoara (școala 25)

Nu mai e nici un secret, eu am votat pe 2 noiembrie cu Constantin Rotaru. Tocmai de aceea, de curiozitate, am luat și eu de la BEC statistica votului pe secții, ca să văd de unde s-au adunat cele 28.805 voturi ale lui Rotaru. Așa am descoperit cu uimire că pe locul 1 la voturi aduse e o secție din Timișoara: s136 (la școala 25) cu... 49 de voturi! Rotaru a ieșit aici pe #5, după Iohannis (350), Ponta (235), Tăriceanu (54) și Macovei (51). Procentajul lui e suspect de mare: 5,67%.

Primul lucru a fost să mă uit la următoarele secții în ordinea performanței. Acestea sunt - nu ar trebui să fie o surpriză - comuna natală, Lăunele de Jos (VL), cu 33 de voturi (locul 2 după Ponta cu 12,35%), o altă secție tot din jud. Vâlcea, Glăvile, cu 28 de voturi, și tot așa. Cum e și normal, secții din zona Vâlcii. Rezultatul ăla de la Timișoara e complet ieșit din peisaj.

M-am uitat la restul secțiilor timișorene din acea școală, gândindu-mă că secția o fi amplasată în zona din Timișoara unde o fi fieful PAS. Lăsând la o parte faptul că nu există un fief al PAS la Timișoara, colegii din Timișoara au ridicat din umeri când i-am întrebat despre secția aia. În celelalte 4 secții de vot din acea școală Constantin Rotaru a mai obținut ... 4 voturi!

În schimb, dacă ne uităm la candidații care au fost poziționați pe buletinul de vot și pe procesul verbal lângă candidatul nostru, misterul se risipește (parțial). El a avut pe buletin și a fost trecut pe procesul verbal la nr. 12. La 11 era Monica Macovei și la 13 Tăriceanu. Acum, hai să vedem ce au făcut acești candidați în zona teoretic omogenă demografic din jurul școlii 25 de la Timișoara.

Secția	Voturi valabile	11. Macovei	12. Rotaru	13. Tăriceanu
135	967	120	1	87
136	863	51	49	54
137	928	102	3	78
138	841	78	0	79
139	805	70	0	53

Media voturilor Macovei + Tăriceanu e în celelalte secții 18%, în schimb la secția 136, teoretic aceeași zonă, aceeași populație, același profil demografic, e de numai 12%. Cu toate acestea, dacă adunăm și voturile lui Rotaru, ajungem la medie, aproape 18%. Din două, una: ori Rotaru a fost furat ca la balamuc în celelalte patru secții, voturile lui fiind redistribuite la candidații 11 și 12 (greu de crezut) ori unul din ceilalți doi candidați a fost furat în celelalte 4 secții în defavoarea celuilalt, însă din motive necunoscute în această secție în loc de „bagă la 11” sau „bagă la 13”, voturile au ajuns la „bagă la 12”. Cineva foarte cretin, sau foarte neatent sau pur și simplu foarte obosit a înțeles greșit ce trebuie să facă și al nostru s-a trezit cu peste 40 de voturi în brațe (palidă consolare pentru câte voturi i s-au subtilizat lui însuși).

Rămâne de aflat, dacă vom afla vreodată, cine e candidatul care a „dat”, și cine e candidatul care a „luat” în toată afacerea asta.

De ce cred că Ponta va câștiga alegerile

Duminică, pentru prima dată în viața mea (și cred că și ultima!... mă rog, dacă facem excepție de turul II unde voi fi din nou prezent) am fost membru în comisia unei secții de votare. M-am oferit voluntar, din partea PAS-ului, pentru că așa ceva nu făcusem niciodată și chiar eram curios să văd pe viu cum se numără voturile. A fost obositor, dar distractiv și plin de învățăminte. Din fericire pentru mine președintele de secție a fost foarte operativ și la 23:12 eram deja acasă, „bucurându-mă” de rezultatele exit-poll-urilor, pe care atunci le aflam pentru prima oară. La alte secții am înțeles că s-a ajuns acasă și pe la 2 dimineața.

Acum, trecând la actualitate, din păcate pentru cei care-l susțin pe Iohannis cred că jocurile sunt deja  făcute: Ponta și-a luat firmanul de la turci... ăăă, pardon, de la americani, și va fi următorul guvernator. De ce cred asta?

1. Marile puteri nu au nevoie de instabilitate politică în această perioadă în curtea unuia dintre cei mai docili aliați. Sigur, Iohannis e tot un amator de gust de pilă de licurici, ca și Băsescu sau Ponta, dar alegerea lui Iohannis ar dinamita inutil scena politică. S-ar reface majoritățile, ar urma iarăși fel de fel de negocieri, trădări și suceli, poate și un nou derapaj economic. Instabilitatea va dura cel puțin 2 ani, până la alegerile din 2016. Cum va putea o asemenea adunătură de smuciți să mai reprezinte un factor de stabilitate în fața Rusiei sau să-și plătească înapoi ratele la FMI? Nu va putea. Cică Angela Merkel o să-l viziteze pe Iohannis. Relax, va fi doar o vizită de consolare.

2. Ponta a confirmat deja că e un sclav perfect. Vă aduceți aminte de Ponta tras de spate, spășit, umil, ieșind de la întâlnirea cu Barosso? Iată-l mai jos pe dl. prim-ministru în toată splendoarea sa de negociator cu marile puteri. Priviți-i rictusul stângaci de elev care a fost prins la copiat și acum riscă o preafrumoasă notă de 1. Aplecarea spatelui. Pășirea sfioasă. Privirea vinovată. De ce să-l schimbi pe unul ca ăsta?! N-ai ce face?

3. Avansul pe care Ponta îl are față de Iohannis e foarte mare și PSD-ul are suficienți oameni în secțiile de vot ca să-l apere. PSD-ul a ocupat locuri suplimentare într-o mulțime de secții de vot plantându-și oameni pe locurile alocate altor partide. A transpirat ceva în presă pe tema asta dar ca de obicei presa, jurnaliștii români, sunt prea imbecili ca să înțeleagă despre ce e vorba și să insiste. Nu vă faceți probleme, același lucru l-a făcut și ACL-ul, dar e greu, când ești trădat din toate părțile, să ocupi cât au ocupat ăilalți. Ai și tu 2, 3 secții, dar ei au 100. În momentul în care deții o secție, atunci indiferent ce intră în urnă, oricum se numără ceea ce trebuie.

4. Dacă vă uitați cu atenție, în tabăra lui Iohannis nici măcar Iohannis nu crede în victorie. Iohannis zice că nu vrea voturile nimănui, dar de fapt n-are chef să continue o mascaradă inutilă, prefăcându-se că negociază praful de pe tobă. Pe lângă asta, e și într-o poziție imposibilă: nu prea are cu cine negocia. Vadim, DD și Funar (8,2%) sunt nefrecventabili. Macovei și Udrea (9,3%), percepute ca „băsiste”, la fel (și oricum, o mare parte a voturilor lor se vor recupera în turul 2, că doar electoratul celor două nu va vota cu Ponta). UDMR-ul e deja în barca PSD. De fapt cred că liberalii nici nu prea își doresc victoria în acest moment. PSD-ul e ca nou după 2 ani de guvernare din cauza menținerii inoportune a lui Băsescu la putere de către marile puteri. Se va eroda abia din 2015 încolo. Anul 2015 e an de vârf al plăților către FMI. Nu există un buget pentru 2015, ceea ce nu miroase a bine. Etc. Sunt 1001 de motive ca să nu vrei să iei puterea acum și să lași PSD-ul să-și rupă gâtul. În 2016 va fi o cu totul altă situație.

5. În sfârșit, am început cu marile puteri, terminăm cu marile puteri. De la 1 septembrie 2012 România este în mod oficial o colonie condusă de un guvernator numit, nu ales. Ori, marile puteri au un obicei în coloniile proprii: mai rotesc guvernatorii din când în când, de control, ca să nu se creadă nimeni inamovibil. Cam așa cum făceau turcii cu familiile fanariote. Acu' vine un Mavrocordat, la anul un Ghica, urmează un Racoviță, și iarăși un Mavrocordat etc. Ei, se pare că de data asta e rândul famigliei PSD să dea guvernatorul. Ceilalți trebuie să stea o tură.

Cât despre secția la care am fost eu, pot spune că pe primul loc s-a situat detașat Iohannis (242 de voturi) urmat de Macovei (183) și abia pe trei Ponta (180). În rest sănătate să fie, că restul se face.

Din vis în vis, spre somnul cel lung: despre prezidențiale

E incredibil că pe oameni îi mai pot agita alegerile prezidențiale.

La ora actuală sistemul controlează toată informația pe care o îngurgităm despre alegeri: începând cu sondajele pre-electorale, care îi pomenesc numai pe anumiți candidați, și care oferă publicului numai anumite variante de vot, și terminând cu Biroul Electoral Central care va comunica rezultatul final pe 17 sau pe 18 noiembrie. Nimic nu este lăsat în voia sorții. În condițiile astea mă miră că mai sunt ciudați care nu au înțeles că Tăriceanu e un iepure al PSD, că Macovei n-are nici o șansă de a intra în turul 2 sau că Meleșcanu, Brînză, Vadim ori Funar fac parte dintr-o circotecă de 3 parale. Singurii care contează sunt Ponta și Iohannis, care vor intra în turul 2, și Udrea, care e disperată (de fapt disperarea cea mare e la omul din spatele ei, la Băsescu, care pare să fi pierdut controlul asupra pârghiilor de care dispunea și căruia nu-i vine să creadă). La cuplul Udrea-Băsescu lupta e pe procent: dacă ia 10% poate că va avea o soartă blândă după alegeri. Cu 5-10% probabil vor trebui să-și închirieze un avion, numai dus, către America de Sud, de îndată ce Băsescu predă puterea.

Asta nu înseamnă că nu îmi voi exercita dreptul la vot, și că nu îi îndemn pe toți să și-l exercite. Dimpotrivă, trebuie să votăm. Cu cine vrea fiecare. E un exercițiu util. În ceea ce mă privește voi vota cu Constantin Rotaru, pe care îl cunosc personal de vreo 4 sau 5 ani. Pot să garantez personal că nu e așa cum apare din puținele relatări de presă care îl privesc: adică un comunist obtuz, ceaușist, și care nu are în cap nimic altceva decât ridicarea în slăvi a republicii socialiste de pe vremuri. Dimpotrivă, e un om onest, cinstit, care își apără cu fermitate ideile politice și care reușește performanța inedită de a fi scuipat atât de adversarii de la dreapta sa, care din „comunist” (în sensul de porc) nu-l scot, cât și de adversarii de la stânga sa (comuniștii cei mai duri) care îi reproșează că nu e altceva decât un burghez infiltrat în mișcarea revoluționară.



 
Ceea ce mă îngrijorează cu adevărat e perspectiva de a-l vedea pe Ponta la Cotroceni. Visul umed al lui Năstase era să stea el la Cotroceni și să masacreze Constituția, prevalându-se de formulările ambigui, așa cum a făcut-o ulterior Băsescu. Numai că Năstase și-a luat țeapă. În locul lui s-a bucurat de toate privilegiile gândite special pentru augusta sa persoană, Traian Băsescu. Acum, pare că visul lui Băsescu era să devină prim-ministru după ce va părăsi Cotroceniul. De altfel, pe timpul lui Boc, s-a și comportat ca un prim-ministru. Numai că visul lui Băsescu e pe cale să se facă praf. Dar dacă Ponta va ajunge la Cotroceni, la doar 42 de ani, tare mă tem că peste 10 ani, când va avea doar 52 de ani, o să-l vedem iar prim-ministru. Pentru că mă îndoiesc că Ponta, la doar 52 de ani, va avea eleganța de a ieși din politică. Nu-l văd în stare și nu e cazul în România, unde funcțiile se țin, dacă se poate, până la 98 de ani. Altfel zis, așa cum Băsescu i-a furat visul lui Năstase, tare mi-e teamă că Ponta îi va fura visul lui Băsescu. Din vis în vis, spre somnul veșnic. Cam așa se mișcă țara asta.

Cu toate acestea susțin exercițiul votului chiar dacă vorbim de chestii viciate, chiar dacă vor ieși vreunii a doua zi să spună despre învingători: „asta e, au furat mai mult decât noi”. E vorba de o speranță care trebuie ținută aprinsă. Râd când îi aud pe câte unii repetând maxima lui Mark Twain: „dacă votul nostru ar ajuta la ceva, atunci nimeni nu ne-ar lăsa să votăm”. Păi asta se și întâmplă, dragilor. Sistemul chiar nu vă lasă să votați. I se pare cuiva că 30-40% votanți reali (excludem absenții și cei care și-au anulat votul), procent obișnuit în ultimii 10 ani, e totuna cu votul universal? Mie nu. Dimpotrivă, mi se pare că 60% dintre concetățeni sunt privați de dreptul la vot în acest sistem care maimuțărește dreptul la vot și noțiunea de vot universal. Sunt privați fie prin lipsa unor opțiuni reale de vot, fie prin împiedicarea fățișă de a vota (se tărăgănează implementarea votului prin corespondență, secțiile din străinătate sunt insuficiente pentru cât de mare e diaspora etc.). Un sistem normal, democratic, și-ar fi pus întrebări de la primele semne de slăbire a democrației. Sistemul actual e chiar fericit că doar 30-40% dintre concetățeni votează (și toate datele ne fac să credem că ar fi și mai fericit dacă procentul ar scădea până când votanții ar fi totuna cu massele care pot fi manipulate direct). De aceea consider că oricine a identificat printre cei 14 candidați unul potrivit pentru sine, trebuie să facă minimul efort și să voteze. Poate va veni o zi când exercițiul ăsta, al votului, chiar va conta.

Siveco, bombă cu schije

Scurt despre scandalul Microsoft.

1. În mod normal ăsta e doar începutul. Miniștrii sunt doar personajele cele mai vizibile ale afacerii, dar ițele trebuie obligatoriu să ducă spre sute de foști secretari de stat, directori, directorași etc. Surpriza plăcută e că, după cât se pare, avem de-a face cu o anchetă reală a autorităților (aici îmi puneam întrebarea dacă o fi vorba de vreo răzbunare a domnului parlamentar cu interese în IT, sau o anchetă reală).

2.  Nu lipsesc nume doar din tabăra autorităților, ci și de pe lista multinaționalelor amestecate în această anchetă. Mă aștept ca DNA-ul să ajungă și la alte multinaționale. Sper să ajungă, să nu se încheie totul aici.

3. Amestecul d-lui Florin Talpeș de la Softwin în aceste matrapazlâcuri e cea mai mare decepție pentru industria IT autohtonă. Eu personal credeam, de ani de zile, că Softwin stă departe de mizeriile de aici, permițându-și acest „lux” din cauza dezvoltării unui produs de succes pe piețele internaționale (Bitdefender). Iată că, din păcate, m-am înșelat.

Despre semnăturile candidaților: orbilor!

Ca de obicei, pe idioții (in)utili care comentează în mass-media sau pe online situația înscrierilor la alegerile prezidențiale, îi vute grija că de unde atâtea semnături pentru candidați, și cine, și cum. Și evident, mânia proletară se îndreaptă împotriva candidaților neica-nimeni.

Bă tâmpiților! Dacă ați avea nițel creier în sfeclăurile alea goale, v-ați întreba nu de unde are un candidat insignifiant 200.000 de semnături, ci de unde dracului au adunat „granzii” 2 milioane de semnături și „aspiranții” 4-500.000!

Să ne aducem aminte nițel de alegerile europarlamentare. Liberalii s-au prezentat atunci cu peste 1,2 milioane de semnături. În schimb la urne nu au luat decât 835.000 de voturi.

Păi bine dragilor, dar unde s-au evaporat 400.000 de „susținători” ai liberalilor? Aaaaaa, mă scuzați, mass-media coruptă are ochi numai pentru pricăjiți, râde doar de PAS sau de Republica lui Neamțu. La liberali nu e nimic în neregulă.

Kelemen Hunor și cu celălalt candidat maghiar au împreună vreo 500.000 de semnături în condițiile în care în ultimii 10 ani niciodată nu au fost mai mult de 370.000 de maghiari la vot. Aaaaaa, dar mă scuzați, UDMR e parte a sistemului de partide mari, nu avem voie să ne luăm de ei.

O întrebare pe care am uitat-o în varianta inițială a acestui articol: cum se face că Tăriceanu a strâns peste 270.000 de semnături de la prezidențiale, dar nu a fost în stare să-și strângă 25.000 pentru înființarea unui partid?! Hm? Aud?...

Hai să vedem turul 1, dar așa cum se profilează lucrurile acum e posibil ca Iohannis să nu ia 2,2 milioane de voturi.

Este clar că numărul semnăturilor nu are nici o legătură cu logica, dar el nu este umflat neapărat de candidații mici, care au un pic peste 200.000 de semnături, ci de candidații majori care au depus ca nesimțiții milioane de semnături. Având, fiecare, sute de primari, cu acces la liber la registrele electorale, e ușor de închipuit de unde provin semnăturile. Că nu o fi nimeni cretin să creadă că semnăturile s-au adunat în corturile care au zăcut, în marea majoritate a timpului, goale (eu așa le-am văzut pe toate prin București, iar acolo unde puteai semna - cazul unui cort pentru Iohannis - puteai semna bine mersi fără buletin).

Pe de altă parte, ceea ce nu înțeleg idioții este faptul că o semnătură nu implică neapărat și un vot. La europarlamentare eu personal am adus vreo 110 semnături pentru lista PAS, dar alea au fost obținute pur și simplu pe relații de rudenie și prietenie. Dintre cei care au semnat nu cred că ne-au (de fapt „m-au”) votat mai mult de 10. Gh. Zbăganu, care se are bine cu comuniștii duri (cei care încearcă să formeze de ani de zile un nou partid comunist pur și dur, fără ca justiția să îi lase) i-a rugat să-i strângă semnături, și i-au adus vreo 400. Însă au făcut-o strict pentru el. Majoritatea nu au votat cu PAS, probabil nu au votat cu nimeni, pentru că PAS, în viziunea lor, e un partid „burghez”.

De aceea discuția despre semnături e o non-discuție. E o cerință cretină, care a avut un rol de descurajare a candidaturilor la un moment dat, și care azi, în epoca bazelor de date digitale, pare suficient de revolută pentru a fi suprimată - pentru că oricum nu împiedică pe nimeni să se înscrie. Dacă lucrurile vor continua așa în 2019 vom asista la candidați cu 5 milioane de semnături și evident că măgăreața va pica tot pe fraieri. De fapt, mult mai simplu ar fi să li se ceară candidaților o sumă de bani, o taxă de înscriere, suficient de mare pentru a fi consistentă, și suficient de mică pentru a fi accesibilă. Eu m-am gândit la 40-50.000 de lei. Vreo 10.000 de euro. Un candidat serios își poate face un comitet de susținere. 1000 de inși care ar contribui cu 10 euro sau 100 care ar contribui cu 100 de euro ar fi suficienți pentru a se strânge suma necesară candidatului. Oricum, în campania electorală mass-media publică e obligată să ofere timpi de antenă gratuit deci, iată, banii vor putea fi utilizați pentru a le asigura candidaților accesul la timpii de antenă. Mă tem însă că politicienii vor prefera mai degrabă varianta cu 5 milioane de semnături decât să facă mai raționale regulile jocului.

Meleșcanu = național-comunist și fan Kim Jong-Un

Mă întreb dacă mai există vreo țară NATO în care șeful SIE se scoală dimineața din pat, se bărbierește, își verifică (deh, vârsta) prostata, pleacă la serviciu, unde își depune nonșalant demisia cu efect imediat (preaviz?... ce dracu' e ăla, monșer?)  și după 5 minute se autoanunță catindat la prezidențiale.

Având semnături strânse din timp de flăcăii veseli de la Partidul Dreptății Sociale (de care am mai scris).

Dar ce este acest PDS? Păi, a cam sosit timpul să zic și eu câte ceva. Acest PDS a încercat să înghită PAS-ul în 2013, când se punea problema ca TMB să ne desființeze. Băieții erau insistenți. Îi dădeai afară pe ușă, intrau pe geam. Îi dădeai pe geam, intrau pe ușă. De ce erau așa de insistenți, dracu' știe. Poate că pofteau doar la rețeaua teritorială pe care PAS încă o deține. Eu bănuiesc totuși că băieții cu ochi albaștri se țin puternic de directiva trasată la începutul anilor 2000, când au luat hotărârea să nu mai rămână în țara rumânească decât două partide, unul de stânga, unul de dreapta, plus ceva UDMR pe ici pe colo... prin punctele esențiale. Și tot ce e în plus, oricât de mic, încurcă.

Dacă au văzut că nu le-a reușit fuziunea cu pupat, ne-au clonat cu nesimțire la europarlamentare. Ne-au și furat câteva organizații (un fost lider local al PAS a candidat pe listele lor :), alții i-au ajutat cu semnături). Ba mai mult. Noi am prezentat un discurs de stânga radical, în ton cu discursul stângii radicale europene. A fost prima campanie în care PAS a reușit să se dezbare de național-comunismul prăfuit de până acum, raliindu-se la ideile și idealurile de azi ale stângii contemporane, fără să facă rabat cu nimic de la valorile naționale, așa de dragi generației în vârstă. PDS în schimb a preluat pe alocuri fraze întregi din platforma noastră, a pretins cu nesimțire că e partid european (ceea ce e fals) dar acolo unde i s-a părut că suntem prea europeni în gândire a băgat niște treburi de l-ar fi făcut să roșească și pe Ceaușescu. Plus că și-au asociat deschis imaginea cu cea a lui Ceaușescu (la un moment dat a circulat un afiș cu Ceaușescu și sigla PDS în care mortul întreba poporul dacă e mulțumit). Însă au evitat cu șiretenie pronunțarea termenilor „socialism” sau „comunism”. Platforma lor era un național-comunism grețos care însă nu se numea așa.

Au cheltuit enorm în campanie, vreo 200.000 de euro, organizând o caravană în toată regula care a circulat prin toată țara. I-a acoperit mediatic și un strâmb care e ceva jurnalist fomist din zona de influență a antenelor și a PSD. Traian Rece (candidatul cap de listă, actualul lider al PDS) apărea mereu cu strâmbul ăla cu microfonul după el, luându-i interviu.

Rezultatul e irelevant. Contează că în mica bătălie pe zona de la stânga PSD ne-au destructurat mai multe organizații și ne-au luat voturi. Rămâne însă realitatea de necontestat: în campania electorală PDS a fost un partid incredibil de grețos, cu un discurs național-comunist penibil, prăfuit, de nefrecventat.

Ei bine, de ce vrea șeful SIE de până mai ieri al unei țări NATO să se asocieze fix cu acest partid național-comunist - împușcați-mă dacă înțeleg! Dați-mi palme! Luați-mă la șuturi!

Nu pot să înțeleg cum a fost posibil, nu pot să înțeleg cum e posibil, nu pot să înțeleg de ce, cum, cine, și când. Nu înțeleg ce țară e asta! Sau poate nici NATO nu mai e ce-a fost!

Oare celelalte servicii „secrete” știau ce vrea să facă Meleșcanu?! Băse știa? Dar Ponta? Deci SIE a fost 2 ani pe mâna unui bolșevic?!

Am citit fel de fel păreri. Cum că Meleșcanu ar fi parte a unui proiect grandios, ba al lui Băse (ceva cu 2 ani și alegeri prezidențiale anticipate), ba al lui Ponta. Vax. Dacă ar fi candidat de la Verzi, credeam. Dar, de la PDS?! Păi va fi făcut arșice. „Huo, cu cine te-ai înhăitat? Bolșevicule. Ceaușistule.” Dacă va lua 2% (fiindcă are, totuși, o notorietate) să fie mulțumit. Ori, ce poți face cu 2%? Să negociezi ceva? Cum?

A, și încă am uitat să vă zic una bună. Ipochimenii de la PDS depuseseră în urmă cu vreo 2 săptămâni la BEC o cerere prin care să li se accepte participarea în alegeri sub sigla alianței ... Alternativa Națională! (Asta așa, ca fapt divers, că tot se numește PAS-ul Partidul „Alternativa” Socialistă.) Ori, cine forma această alianță? Ei și cu defunctul Partid Socialist Român (e mort acest partid, oameni buni! ... a fost des-fi-in-țat de tribunal!... gata!). Noroc că BEC-ul le-a dat-o peste bot (decizia aici) și le-a refuzat înscrierea acestei „alianțe” cu un partid care nu există. Însă partea frumoasă din ce vă spun vine abia acum: acest fost Partid Socialist are un lider, pe don Orleanu, un om perfect respectabil, întreg, sănătos, dar un fan entuziast al Coreii de Nord și al succesivilor Kim din dotare (acum e la capitolul Kim Jong-Un; poftim mostră, dar puteți găsi pe situl Coreii de Nord sute de apariții ale d-lui Orleanu).

Și ce declară nea Meleșcanu azi de dimineață? Că va candida, că s-au strâns semnăturile, de către așa zisa „alternativă națională” din care fac parte „câteva partide mici, de stânga” (exact componența care reiese și din Decizia BEC de mai sus.). Da, nene Meleșcanule, înțeleg că te pui entuziast în slujba stângii alternative, dar depinde care stângă: stânga europeană sau stânga nord-coreeană?!

Lămurește-ne!

Mare brânză? (despre Turcescu)

Se pare că jurnalistul Robert Turcescu a publicat pe bune niște documente din care rezultă că ar fi fost ofițer sub acoperire. Inițial am crezut, ca toată lumea, că e vreo farsă. Dar insul a recunoscut autenticitatea, după cum ne informează Hotnews. Deja am intra pe terenul glumelor proaste, dacă într-adevăr se va dovedi că totul e o glumă.

Indirect însă don' colonel ne dă și un indiciu despre candidatul la președinție care e ofițer acoperit.

Acesta e ... William Brânză! Fostul PDL-ist, mare maestru al combinațiilor în diaspora, actualmente candidat din partea unui partid sanchi-ecologist, adică PER, o creație băsistoidă care nici măcar n-a avut bunul simț, în atâția ani de „ecologism”, să se afilieze la Verzii europeni (unde e afiliat Partidul Verde). Prin asocierea în ultimele luni cu două figuri neaoș băsiste, Radu Moraru și William Brânză, PER-ul și-a dat arama pe față.

Dar de unde și până unde ar rezulta una ca asta?

Păi, după cum bine ne aducem aminte, în urmă cu doi ani Gâdea a publicat o listă cu ofițeri „în rezervă” ai MAPN ridicați în grad de fostul ministru al apărării printr-un ordin secret. Apărea pe acolo și don' Turcescu, având grad de locotenent-colonel în armată. La vremea respectivă noua conducere MAPN declara că va face cercetări pentru a vedea pe ce bază se făcuseră numirile respective, având în vedere că nimeni dintre cei de acolo nu avea legătură cu viața militară.

La începutul lui noiembrie 2012 MAPN a decis retragerea gradelor celor împricinați. Și după aia s-a așternut liniștea. Opinia publică a rămas cu impresia că o fi fost vreo eroare la mijloc. Și așa pluti batista pe țambal, până când se așternu liniștea, pam pam, tirighi dim, tirighi dam, tam tam, tam tam...

Dar după doi ani Turcescu dă cu bomba. Și recunoaşte că are (sau a avut?!) într-adevăr gradul de locotenent-colonel, exact așa cum (pre)zicea „lista coloneilor”, ceea ce face ca dezvăluirile pocăitului de Gâdea din 2012 să capete brusc o aură de credibilitate nesperată.

Numai că pe lista aia se afla și un nume care astăzi candidează la președinție.

Este vorba de venerabilul domn Brânză William Gabriel, „regele” diasporei, unul dintre artizanii (dacă nu cumva principalul artizan) al realegerii lui Băsescu din 2009. Pentru cei care au uitat, Băsescu a câștigat atunci strict datorită voturilor din diaspora.

La vremea respectivă, în 2012, nenea Brânză a dat-o-n „urzica” și a glumit pe seama „gradului” zicând că e cam mic pentru cât de bun e el.

Astăzi, însă, devine clar că dacă Turcescu a fost, atunci și brânza era. Pardon... „și Brânză era”.

Ok, și care-i șmecheria? Care-i legătura cu Băse și isto/iste-ria „ofițerului acoperit”?

Păi legătura e simplă.

Băsescu a spus, carevasăzică, adevărul. Există într-adevăr un „ofițer acoperit” printre candidați și acesta se pare că este dl. Brânză, prin asocierea logică ce o putem face cu mărturisirea de azi, de un patetism dubios, a lui Turcescu. Uuuuuu, „ofițerul acoperit e printre noi”, they are coming. Checked? Checked.

Dar. Că ca întotdeauna, există un dar în povestea asta, ca în toate poveștile scrise de nemuritorii Hans Christian Andersen și Petre Inspirescu (sic, mă!). Partea proastă e că prin asociere cu toar'șu Turcescu se mai potcovește cu eticheta de „ofițer acoperit” și restul listei publicate de Gâdea în urmă cu 2 ani, nu doar onorabila brânză... pardon, venerabilul Brânză.

Adică, așa, la vreo... 30 de PDL-iști de vârf. Ah, am zis pedeliști? Am greșit, mă scuzați, pardon, corect era să zic: ACL-iști. Că așa se cheamă acuș măreața alianță PDL-PNL. ACL. Acele?... Acele de siguranță, sau ce?

Jumătatea PNL-istă a ACL-ului trebuie ca, la ora asta, în buza campaniei electorale, să-și dea palme. În frunte cu neamțul. Că cu cine au bătut palma?... Cu un partid de ofițeri acoperiți, cu un partid de securiști.

Întărâtă-i, Doamne.

...Și în atmosfera asta de neîncredere reciprocă între cele două aripi ale ACL-ului neamțul ar trebui să aibă o campanie electorală care să ducă - lăsați-mă să râd copios! - la înfrângerea lui Victor Ponta? :)

LOL. L-O-L.

Să recapitulăm.

Băsescu nu a zis ceva neadevărat atunci când a susținut că un candidat e „ofițer acoperit”.

Numai că, urmare a melodramei turciste, ăla se pare că e William Cuceritorul Brânză, nicidecum - așa cum se aștepta toată lumea - Victor Viorelule, ce mai faci, băiatule...

Odată cu Brânză, însă, eticheta de securiști împuțiți se pune și pe 50% din ACL - mai precis, pe aripa PDL-istă (de fapt, cam pe tot ACL-ul).

Candidatura lui Iohannis se duce bălăriilor pentru că liberalii și pedeliștii vor începe să se certe între ei ca chiorii, fix în campania electorală. Neamțul și-a mai luat o țeapă (în 2009, când era premierul virtual al României), așa că mai poate să ia una. O să tacă și o va înghiți și pe asta. Neamțul Iohannis pare să devină astfel tăcutul de serviciu al politicii românești.

Proiectul ACL pică. Liberalii își iau țeapă. PDL dispare, în sfârșit, ca partid și ceea ce mai rămâne va putea probabil să fie preluat ușor de Mișcarea cu P.

Iar în actuala campanie candidatura lui Iohannis va putea fi erodată rapid și masiv de adevărata alternativă a dreptei, candidatul preferat de Băse. Candidatul neajutorat și bun la suflet, care știe să tricoteze și să dea cu mopul, vs. neamțul securiștilor. Asta e lupta acerbă pentru intrarea în turul 2, pe care Iohannis pare momentan să o domine fără probleme.

Iar dacă turul 2 va fi între Ponta și candidatul neajutorat și bun la suflet, care știe să tricoteze și să dea cu mopul, atunci, chiar dacă Ponta va câștiga, Băsescu va fi și el, pe acolo, un soi de câștigător. Pentru că va fi nici mai mult, nici mai puțin decât liderul incontestabil al opoziției.

Să vedem atunci cine va avea curaj să-l bage la pârnaie, cu tot cu anturajul din dotare, fără să facă România să semene cu o țară africană.

Cu consecințele de rigoare!

Cutremurul zilei vine din IT

Directoarea SIVECO, legendara (nu glumesc) Irina Socol, a fost arestată. Se prăbușește astfel mitul unei întregi generații de antreprenori „cinstiți” care și-au făcut banii, chipurile corect, din IT - adică dintr-un domeniu dezvoltat în proporție de 99% după revoluție.

Sunt multe lucruri în neregulă cu SIVECO, dar n-are sens să le comentăm doar pe baza a ceea ce știe fiecare „pe surse”. Într-o țară normală cred că era normal să se întâmple ceea ce s-a întâmplat, și cred că e normal să mai urmeze și alții (în industrie sunt știuți) care momentan beneficiază (încă?) de sprijin politic. Exceptând antreprenorii care s-au orientat către exportul de software și servicii - și chiar și aici, cu rezultate limitate, condiționate în special de accesul limitat la finanțare de care au parte firmele românești - o firmă normală de software și servicii din România înființată acum 10-20 de ani nu are cum să facă, matematic, mai mult de câteva milioane de euro pe an concentrându-se strict pe piața internă și evitând contractele întâmplătoare, inocente, cu statul. N-are cum. Multinaționalele vin cu proprii furnizori de servicii software din străinătate, iar antreprenorii români sunt, pe de o parte, prea săraci, și pe de alta, prea inculți pentru a investi în software.

În toată povestea IT-ului autohton SIVECO era Ileana Cosânzeana. Uite că basmele se dovedesc în cele din urmă ... basme.

Singura necunoscută e să aflăm dacă avem de-a face cu o răzbunare (din partea cui? ... căutați pe Google și veți afla...) sau cu o anchetă serioasă și imparțială a autorităților. Că doar nu crede nimeni că tot mormanul de bani negri era scos din firmă pentru ca managementul SIVECO să-și construiască un nou palat Versailles. Dacă avem de-a face cu o anchetă serioasă a autorităților atunci, la această oră, în mod normal, mulți directori și directorași de prin diverse ministere trebuie să verse de pe ei găleți de transpirație. Așteptăm, vedem.


LE. De citit și: IT-ul = closca cu pui de aur, postdecembrista. de Cristian Sima (celebrul broker transfug).

Despre ce se va discuta în campania electorală?

Băsescu ne-a lămurit aseară despre ce se va discuta în campania electorală care stă să înceapă.

Temele de interes major pe care politicienii le vor aborda cu seriozitatea necesară unui atare eveniment ce va furniza, probabil, direcția politică a următorilor 10 ani (greu de crezut că președintele care va fi ales acum nu va fi reales și în 2019) vor fi „jos Băsescu” și „jos comunismul”.

Mesajele de forță ale candidaților:

- Victorviorel Ponta și Călinantonconstantin Popescu-Tăriceanu „inimă zburdalnică”: „Jos Băsescu”.
- Johannis, candidatul imparțial: „Jos Băsescu”, dar și „Jos comunismul”.
- Elena Udrea și Monica Macovei: „Jos comunismul”

Variațiunile vor fi de tipul „comunismul: jos!”, „comunismul... jos!”, „jos Băse”, „jos matrozu”.

Poporul se va încolona fericit la urne. Alegerile vor fi o sărbătoare. Indiferent de „jos”-ul câștigător, vor curge fondurile europene, vor înflori autostrăzile, va crește cu 3500% numărul de creșe, școli și spitale, investițiile în economie se vor înzeci, salariul minim va ajunge la 1000 de euroi, medicii francezi vor face coadă la graniță pentru a se angaja la noi și armata română va deveni a doua cea mai puternică armată din NATO, după cea a SUA. Pe Putin vor tremura chiloții când se va pronunța numele României și cetățenii Novorusiei, de frica unei intervenții mânioase a românilor vor vota alipirea la România. România se va întinde de la Timișoara la Donețk. Legendarul Mircea Lucescu va antrena din nou în campionatul intern.

Toate acestea, cu un simplu „jos”, nu contează care.

Englezii își dau ochii peste cap pentru James Foley

James Foley, un reporter american în vârstă de 40 de ani, a fost asasinat în mod brutal de descreierații care se autointitulează Statul Islamic din Levant.

Execuția sa - un manifest grotesc - a fost postată online și a șocat opinia publică mai ales atunci când a devenit clar că asasinul e britanic.

Săptămâna asta mi-am adus aminte de prima și ultima vizită pe care am făcut-o în Anglia, în 1999. Am fost ca turist, împreună cu fratele meu, cumnata mea, cumnații fratelui etc. Vreo 8 persoane în total. Era a doua oară când mergeam în Europa Occidentală.

De la bun început contactul cu Anglia mi s-a părut scârbos. La ambasada de la București a trebuit să îndur o mulțime de formalități mizerabile până când să mi se dea viza. Sentimentul era că te căutau și-n cur, cum se zice. La vremea aia eram angajat full-time, chiar la stat, nu se punea problema să emigrez.

Când am ajuns pe Heathrow nu pot să uit cum, la vederea unui grup așa de mare, compact, de români, o conțopistă cu o mai-mult-decât-evidentă ascendență paki a șuierat către un coleg de alături ceva de genul ăsta: Cum dracu' le-au dat cretinii ăia [de la ambasadă] viza?! Probabil era convinsă că vrem să emigrăm „în familie”, ea, care se simțea „de-a locului”.

Cât am stat acolo, Londra m-a șocat prin faptul că limba engleză era cel mai puțin auzită (sau cel puțin așa mi se părea). În schimb se vorbeau la tot pasul limbi asiatice, arabă, hindu, iar fețele negricioase și cu turbane numai a englezi nu arătau. De asemenea, nu era deloc ieșit din comun să vezi individe (sau indivizi?!) învăluite (învăluiți?!) din cap până în picioare în mizeria aia de cearșaf negru. Burqa, sau cum naiba i-o zice.

Câțiva ani mai târziu cretinii de englezi făceau mare caz de invazia „instalatorului polonez” dar nu aveau nici o problemă cu devianții musulmani care își făceau de cap pe la ei pe acasă. Chipurile, astea era „toleranță religioasă”.

Toleranța religioasă nu înseamnă să îi tolerezi pe devianți și pe demenți. Realitatea e că proiectul occidental s-a clădit pe gândirea iluministă, care are la bază numai toleranța pentru fenomenele care nu atacă demnitatea umană. Dar în ultimii 50 de ani, după ce - pentru a pune presiune asupra clasei muncitoare de acasă - capitaliștii occidentali au început să importe masiv muncitori săraci musulmani, proiectul iluminist s-a făcut țăndări. Toleranța ca valoare a devenit tot mai laxă din nevoia de a importa cât mai mulți muncitori săraci, cât mai mulți...

A fost tolerat nu doar dreptul musulmanului de a se ruga în felul lui specific, ci și de a-și afișa ostentativ însemnele sale religioase, de a citi literatură jihadistă și de a asista bine mersi la predici jihadiste. A fost tolerat orice, numai să vină, să se stabilească pe pământ englez și să-l amenințe pe muncitorul britanic că îi ia jobul „dacă nu e cuminte”.

În mod normal orice devianță de tip religios ar trebui să fie lăsată la intrarea în țara de adopție. Acum e un bun prilej pentru ca stânga occidentală să se trezească, să se lepede de fariseism și să militeze iarăși cu hotărâre, așa cum a făcut-o în perioada sa istorică cea mai fastă, pentru laicitate, separația stat-biserică, distrugerea fanatismului religios. Dacă nu se va trezi, stânga sclerozată se va lăsa invadată de oportunismul de tip Le Pen.

Nu mai trebuie făcută nici un fel de concesie fanatismului religios, indiferent de religia avută în vedere. Cine vrea să poarte turban pe cap, burqa, iatagan la brâu, perciuni zimțați etc. să și-i poarte la el acasă, nu când iese pe stradă. Spațiul public trebuie să fie exclusiv laic, pașnic, tolerant, responsabil. Iar în categoria „spațiu public” trebuie să intre și bisericile și moscheile.

Englezii nu au dreptul să-și dea ochii peste cap pentru James Foley, pentru că ei sunt creatorii direcți ai acestei specii stupide de jihadiști „occidentali”. Distrugerea clasei muncitoare, începută pe timpul lui Thatcher, nu putea duce decât aici. Poftim domnilor, capitalismul dumneavoastră are de acum „o armată de rezervă” utilă și bine pregătită. Și care taie capete prin Siria!

Rechinii se mănâncă între ei (despre Voiculescu)

Voiculescu a luat 10 cu executare. Fiind în concediu, undeva la munte, la 20 de grade, și simțindu-mă mult prea bine ca să-mi bat capul cu mizeriile astea, vreau totuși să remarc următoarele:

• Cel mai cretin comentariu pe care l-am citit a fost produs de CTP: cică s-a terminat cu influența Securității. 'ai să mori tu?! Adică securistul „rău” e executat de securiștii „buni” și s-a terminat cu Securitatea, nu?
• Al doilea cel mai cretin comentariu a fost al Monicăi Macovei, pe care am auzit-o aberând la televizor despre independența justiției. Madam, justiția românească e o cloacă infectă, o șerpărie care ar trebui lichidată cu barosul. Bum! Bum! Bum! Dacă aș putea, aș aduce judecători străini, așa cum aducea Mitică arbitri străini la meciurile importante de fotbal din Liga 1. Erorile materiale ale justiției „independente” ne costă zeci de milioane de euro anual prin procesele pierdute la CEDO. Cele mai multe din Uniunea Europeană!

Atenție! Un aspect pe care puțină lume îl cunoaște e că la CEDO nu sunt acceptate toate cauzele, ci numai cele despre care Curtea consideră că merită efortul, din perspectiva daunelor materiale produse. Astfel, dacă un vecin ți-a mutat gardul cu 3 metri în terenul tău, furându-ți cu nesimțire 200 de metri pătrați, și justiția „independentă” îi dă lui dreptate deși tu ai toate actele cadastrale și toate hârțoagele posibile și imposibile care dovedesc că dreptatea e de partea ta, nu te poți duce la CEDO pentru că la CEDO ți se va spune că pricina e prea derizorie (cazul e real).

Care-i morala?

Morala e că rechinii se sfâșie între ei și că noi ar trebui să aplaudăm ca proștii ba, mai mult, să mai și ieșim la paradă în jurul Cotroceniului, pentru că așa vor câteva trompete media.

Faptul că în urma unor asemenea sfâșieri „se recuperează prejudiciul” nu mă încălzește cu nimic în actualul context social, politic și economic. Niscaiva milioane din conturile rechinului X-ulescu revin la bugetul statului, de unde modelul neoliberal de dezvoltare va face să fie furați mai departe de viitorul mogul Y. Să fim bine înțeleși, banii recuperați de la Voiculescu (oricum puțini) nu vor ajunge, așa cum e normal, în dezvoltare, adică în (măcar) 2-3 km de autostradă, sau într-un mic siloz care să adune producția agricolă din câteva comune, sau în credite pentru start-up-uri românești șamd. Mantra neoliberală și statutul de colonie al statului român va face ca banii ăștia să reintre într-o tură nouă de tipul furtișag-spălare, unde Y e vreunul dintre membrii clasei de compradores care sugrumă România.

Ceea ce putem spera e ca răzbunările gangsterești să ia o asemenea amploare, încât în câțiva ani de acum încolo rechinii să-și ia gâtul reciproc și să ne scutească de prezența lor. Întărâtă-i, Doamne!

Tăriceanu nu-i în stare să-și facă partid conform legii propuse de tovarășii lui liberali

Așa cum am explicat aici, actuala lege a partidelor, care e un mare scuipat între ochi pe care ni l-au adresat politicienii (alături de multe altele) a fost de fapt opera PNL-ului.

Iată că dl. Tăriceanu, fostul meu contracandidat și fericit candidat la Senat 2 București, care abera de zor pe după blocuri că cum vor schimba ei Constituția și că când or să facă ei reformă, n-a fost capabil de a fi în stare să-și înființeze un partid de la zero respectând criteriile criminale introduse în lege chiar de către liberalii domniei sale. Nici o problemă - a fost deja precedat într-o încercare similară de un alt simandicos, MRU, care a preluat de-a gata sForțarea Civică după ce și-a dat seama că munca de Sisif e mai grea decât datul cu after shave și admiratul în oglindă.

Dar pot să pun pariu că, în ciuda eșecului evident, nu-i vom auzi niciodată pe „liberalii reformatori” (așa cum nu-l vom auzi nici pe MRU), și cu atât mai puțin pe dl. liberal reformator Tăriceanu, propunând dracului o reformă a legislației câmpului politic care să vizeze:

- ușurința înființării de noi partide, fără criterii aberante legate de cantitatea și răspândirea membrilor;
- transparență reală a finanțării partidelor puternice și decuplarea fermă a acestor partide de la conducta cu bani a statului, având în vedere că subvențiile publice pe care le primesc le conferă în mod evident un avantaj incorect față de restul partidelor (cum dracu' să te bați în campania electorală cu ei, dacă ei iau hălci întregi de bani gratis de la stat?!... milioane de lei, an de an?!...)
- legi serioase privind organizarea diferitelor tipuri de alegeri, astfel încât să se asigure transparența reală a numărătorii voturilor și echidistanța celor care numără.

De fapt dl. Tăriceanu e mucles față de tot ce le debita oamenilor prin spatele blocurilor în campania electorală și cred că dacă l-aș confrunta acum iar, nu ar avea nici o jenă să spună „vai, dar n-am zis eu, s-a înțeles greșit, sigur n-ați înțeles bine etc.”.

Nu vom auzi nimic legat de adevăratele reforme de care e nevoie pentru ca șandramaua să meargă înainte întrucât ceea ce vor acești pseudo-liberali să reformeze e doar modul în care maxilarele politice vor înhăța ciolanul puterii de la toamnă. Dl. Tăriceanu a sesizat că de la toamnă există pericolul real de a rămâne „fără coledzi”, adică fără amprentă dentară pe ciolan, pentru că geografia maxilarelor a fost stabilită deja, și vrea și el să-și revendice o bucată până nu e prea târziu.

Nu mai auzim nimic legat de avântul reformist și din cauză că peste câteva luni, fix pe aceeași Constituție visată erotic de Bombonel și pusă în practică sexuală de Băsse se va întrona președinte mai tânărul șef aliat al Tăriceanului, dl. Ponta. Și oare cum se va comporta Ponta de la Cotroceni? Ghici ciupercă... Hm, oare va demara cu aplomb acțiuni de însănătoșire a vieții politice, clarificarea rolului deținut de fiecare palat, va pune presiuni pe partide pentru deschiderea scenei politice către noi actori politici? O, da...

De acord cu Băse. Follow the money, Ponta!

N-am văzut înregistrarea de ieri de la Cotroceni, și nici nu mă interesează, dar în principiu sunt de acord cu Băsescu: reducerea CAS cu 5% la companii e o imbecilitate crasă. Dacă ne plângem că fiscalitatea pe muncă e ridicată, păi atunci hai să reducem CAS la angajat, nu la companie. Pentru că angajatul muncește, nu compania. Compania e doar cadrul în care munca angajatului este pusă în valoare.

Pentru companie acel 5% e o cheltuială în plus, un cost oarecare în plus în desfășurarea afacerii, alături de apă, electricitate, chirie, consumabile etc. Dacă  la finalul lunii e pe plus, e ok. Dacă nu, închide taraba și gata. Pentru angajat, în schimb, e o reținere în plus din salariu pe care statul i-o cere lună de lună, cu promisiunea că îi va returna banii sub formă de „protecție socială”. Dar ce să-i zici celui care are 800 de lei leafă netă atunci când nu poate pune suficientă pâine pe masa copiilor? Că face sacrificii la un salariu mic și își privează copii de mâncare, dar în viitor statul îi va da înapoi un oarecare beneficiu?... Păi el muncește, cu adevărat, de peste 1500 de lei. Cum să-i zici să-și priveze copiii de pâine pentru că aproape jumătate din ceea ce muncește se duce undeva, într-o promisiune?!...

Măsura e nejustificată și din perspectiva motivației pusă pe masă de Ponta: nu, nu va crește numărul angajaților. Dragi tâmpiți de dreapta, în frunte cu Victor Ponta și cu fătuca aia de la finanțe, dați-vă o palmă și repetați până vă intră în scăfârlie: COMPANIILE ANGAJEAZĂ PE CINEVA DACĂ AU NEVOIE DE EL. Iar nevoia companiilor e dată de OPORTUNITĂȚI. Dacă există oportunități suficiente pe piața internă sau internațională, companiile or să creeze 10 milioane de locuri de muncă, nu numai 1 milion (cum a promis PSD-ul în campanie). Dacă nu există, atunci nu vor crea. Totul e așa de simplu! Nu trebuie să ai studii la Harvard ca să înțelegi o chestie așa de simplă.

Ori, pe o piață lipsită de oportunități reale, așa cum e astăzi România, cum e Europa neoliberală scufundată în criză, reducerea CAS la angajator cu 5% nu va însemna altceva decât o creștere a profiturilor companiilor. Bineînțeles, nu vorbim de buticarul din colț, care are și el doi angajați cu salariul minim pe cartea de muncă. Pentru acest buticar „mărețul” profit înregistrat de reducerea promisă de Ponta va fi de ordinul a două-trei beri în plus pe lună pe care și le poate permite. Dar o companie cu 500 de angajați - și, oare, cine are asemenea companii în România?... că românii nu prea au! - va aduna bob cu bob de la fiecare angajat și va realiza un surplus frumușel. Bănuți frumoși care vor intra în buzunarul investitorilor. Că doar nu e nimeni într-atât de cretin încât să creadă că băieții abia așteaptă să îi bage iar într-o afacere pe aici, sau că de-asta nu mai deschid o afacere, sau nu mai suplimentează locurile de muncă, pentru că vezi doamne se împiedicau de câțiva firfirei.

O vorbă a englezilor zice „follow the money” ca să înțelegi cine învârte cheița din spatele lui Ponta. Cei care ar beneficia astfel de măsura tâmpită anunțată de Ponta vor fi „marii investitori”, care sunt aproape fără excepție companii străine venite aici la sclavageală ieftină. Și care sunt singurii pe care îi putem bănui de intenția reducerii anunțate de Ponta. E posibil ca „investitorii” să fie nemulțumiți de faptul că în ultimii ani România a devenit cam neprofitabilă pentru gustul lor. Cine poate ști?... Întâlniri de taină între „mediul de afaceri” și oamenii de vârf de la guvern știm prea bine că se practică. Și Boc s-a întâlnit cu afaceriștii lui pește prăjit și a dat apoi un cod al muncii cu care ar trebui bătut non-stop în cap, acolo, la Cluj, unde e azi. De ce ar face Ponta altfel? E la fel ca ei. E alt chip al aceluiași sistem monstruos.

Dacă tot ne plângem de fiscalitatea muncii, atunci măsura corectă e reducerea progresivă a CAS la angajat, în așa fel încât salariaților să le rămână mai mulți bani în buzunar, banii să intre în circuitul economic (oamenii simpli nu vor sta cu fundul pe bani, nici nu-și vor cumpăra yachturi de lux la Cancun, ci își vor cumpăra de pe piața internaă ceea ce au nevoie: alimente, haine, bunuri diverse etc.), circulația banilor să stimuleze crearea de noi afaceri pe o piață în creștere și guvernul să acopere gaura din colectarea crescută de TVA, impozit pe afaceri etc. Numai că în cazul ăsta Victor Ponta ar fi un premier cu adevărat de stânga, PSD - un partid cu adevărat socialist, iar guvernul - un guvern al României, nu un guvern de compradores în slujba capitalului străin.

Și cum Victor Ponta nu e un premier de stânga, PSD nu e un partid socialist, și nici guvernul, un guvern care să reprezinte interesul național, avem circul pe care îl avem. Nu că Băsescu ar fi mai breaz, dimpotrivă, dar în chestiunea asta are perfectă dreptate.

LE. Iată și comentariul de pe Facebook, după ce am văzut filmul :)

Post by Lucian Sarbu.

Brazilia 7

Trăgând linie peste semifinala de aseară și noi, românii, ne putem mândri cu un lucru: echipa noastră se va putea numi de acum încolo, fără teama de ridicol, „Brazilia” Europei.

Tricouri galbene deja aveam. Lipseau rezultatele comune dintre noi și brazilieni. Situație corectată, iată, de Germania. De acum, îi așteptăm pe Piți & co. să ducă faima naționalei României acolo unde merită!

Revenind la meciul de aseară și la consecințele sale, cred că umilința Braziliei nu va fi suficientă dacă Messi nu va ridica trofeul deasupra capului, chiar pe Maracana. De aceea cred că zeii care au poruncit acel 7-1 stupefiant de azi-noapte vor avea grijă până la final ca tragedia Braziliei să fie completă. Altfel, nimic n-are sens. O finală Germania-Olanda sau Germania-Argentina, cu victoria Germaniei, ar fi o simplă piesă de teatru absurd.

Brazilia a pierdut probabil și locul 3, pentru că mi se pare imposibil ca jucătorii să se mai adune după ce au fost umiliți de nemți în halul ăla. Jocul, mai ales între minutele 23 și 29 (adică între golurile 2 și 5), a semănat cu un simplu antrenament cu public al echipei Germaniei care parcă avea în față o echipă de jaloane, nu o pretendentă la titlul mondial. Înclin să cred totuși că lipsa lui Neymar, jucătorul care chiar dădea culoare și luciditate atacului brazilian, s-a simțit enorm. În absența sa, matahală-Hulk a semănat cu un damblagiu electrocutat, Fred cu o fantomă care plutește și piticul Bernard, cu „Mutulică” din Albă ca Zăpada. Dacă ar fi fost prezent pe teren, Neymar tot ar fi fost util prin aceea că ținea ocupați 2-3 fundași nemți care nu și-ar mai fi permis să zburde spre poarta nefericitului Julio Cesar ca Usain Bold la Olimpiadă. Cât despre lipsa lui Thiago Silva în apărare, ea s-a văzut din chiar jocul de apărare al Braziliei: nici marcaj om la om, nici apărare în zonă, nici măcar apărare în linie... nimic! Pur și simplu apărarea Braziliei nu a existat. Dacă puneai niște pietre să joace sau îi lăsai pe fundașii ăia, era tot aia. Așa că în meciul pentru locul 3, chiar dacă va reveni Thiago Silva și va pune ordine în apărare, nu prea văd cum ar putea să înscrie, pentru că atacul, care s-a dovedit complet debil fără Neymar, tot nu s-ar repara.

Cine va juca împotriva Germaniei? La prima vedere favorită pare să fie Olanda, aureolată de acel 5-1 cu Spania din prima etapă, deși bookmakerii cotează superior Argentina, ceea ce înseamnă că știu ei ceva din anturajul echipelor (bookmakerii știu întotdeauna cine e accidentat, cine nu se simte bine, cine e în pericol să absenteze ș.a.m.d.). Dintre toate echipele prezente în semifinale Argentina e singura care a luptat cu tenacitate și modestie pentru locul său din careul de ași. Nu s-a rupt în figuri cu victorii la scor, nu a jucat senzațional (dar nici slab), a căutat mereu să înscrie doar un gol mai mult decât adversarul. Argentina a jucat „italienește” și a reușit să rupă, după 24 de ani, blestemul dependenței de Maradona, calificându-se într-o semifinală și fără „el pibe”. Până în acest moment a învins trei echipe europene: Bosnia, Elveția și Belgia, ultimele două fiind chiar bunicele (mai ales Belgia, una dintre revelațiile acestui mondial). De cealaltă parte Olanda a jucat și ea cu trei echipe latino-americane: chilienilor le-a administrat un 2-0 într-un meci fără miză, de Mexic i-a salvat plonjonul artistic al lui Robben din minutul 90 iar cu Costa Rica s-au jucat de-a ruleta rusească. Glonțul le-a vâjâit pe la urechi, și nu o dată, dar totuși au reușit să acceadă în semifinale pe baza unui mix de valoare certă, noroc porcesc și șiretenie individuală. Bookmakerii, așadar, s-ar putea să nu se înșele: ulciorul nu merge la apă chiar la nesfârșit și pe 13 iulie e posibil ca oaspeții... Germaniei pe Maracana să fie argentinienii. Iar dacă Messi va ridica trofeul, chiar în bârlogul dușmanilor de moarte, la Buenos Aires se va declanșa o fiesta de care își vor aminti și nepoții.

Mexicul - cea mai paradoxală echipă a Campionatelor Mondiale din ultimii 20 de ani

În ultimii 20 de ani, Mexicul iese cu regularitate din grupe, indiferent de cât de dificili sunt adversarii pe care îi înfruntă, și pierde cu regularitate în optimi, indiferent de cât de accesibili îi sunt adversarii - atât prin prisma diferenței de valoare, cât și prin situațiile concrete de joc create de-a lungul celor 90 (sau 120) de minute ale meciului din optimi.

De-a lungul timpului Mexicul a ieșit cu bine din grupe cu Italia, Irlanda și Norvegia (1994), Olanda și Belgia (1998), Italia și Croația (2002), Uruguay, Franța și Africa de Sud (2010). Dacă ar fi să socotim numai meciurile din faza grupelor din perioada 1994-2014 linia de clasament mexicană ar arăta impresionant:

6 participări = 8 victorii | 6 egaluri | 3 înfrângeri | golaveraj 25-16 (+8) | 30 de puncte

Spre comparație, iată cum arată aceeași linie de clasament în cazul Franței sau al Italiei, țări care în acești 20 de ani au câștigat (fiecare) un titlu mondial și au mai jucat o finală:

Franța: 5 participări = 6v 5e 4î | g 21-11 (+10) | 23 de puncte
Italia: 6 participări = 7v 6e 5î | g 24-17 (+7) | 27 de puncte

Dar să vedem, atunci, cine devansează Mexicul în acest clasament? Nu prea multe țări. E vorba de giganți: Brazilia, Germania, Spania, Olanda și Argentina. După cum se vede, cu excepția Argentinei, care în toată această perioadă a jucat de mai multe ori în sferturile de finală dar niciodată în semifinale, celelalte țări care devansează Mexicul în acest clasament insolit al meciurilor din grupele de calificare au jucat măcar o semifinală în acești ultimi 20 de ani.

Uruguay, Portugalia, Suedia, Anglia, Belgia, Croația?... Vax. Toate se află mult sub Mexic.

Și tot de-a lungul timpului Mexicul s-a împotmolit iremediabil în faza optimilor, chiar și atunci când adversarul sau desfășurarea meciului păreau să-i fie favorabile.

Meciul de azi cu Olanda, de pildă, e a doua optime de finală pe care Mexicul o pierde în ultimele minute în fața unei echipe europene (cotată drept mare favorită), după ce au avut meciul în mână. S-a mai întâmplat în 1998 împotriva Germaniei. Mexicanii au condus din minutul 47, au fost egalați în minutul 75 și au primit golul decisiv în minutul 86. Germania din acel moment chiar nu era o sperietoare: în turul următor avea să fie distrusă de Croația lui Suker cu 3-0 (și peste 2 ani avea să fie eliminată rușinos de la Euro).

Mexicul a mai pierdut în optimi cu echipe precum Bulgaria (1994, la penaltyuri) sau cu vecinii americani (0-2 în 2002, după ce câștigaseră clar o grupă cu Italia și Croația). Altfel zis, au pierdut în faza eliminatorie chiar și atunci când erau cotați drept favoriți. La drept vorbind, singura dată când nici nu au avut statut de favoriți în optimi, și au și fost eliminați fără drept de apel, în urma unui meci fără istoric, a fost în 2010 (1-3 cu Argentina). În rest și-au făcut-o, cum se spune, cu mâna lor.

În istoria fotbalului nu mai există o altă echipă națională care să aibă un parcurs atât de bun în fazele inițiale ale campionatelor mondiale și apoi să clacheze cu atâta regularitate atunci când se ajunge în fazele eliminatorii. În mod normal te-ai gândi că după prima eliminare, după a doua, hai, după a treia, ceva în mentalul și în mentalitatea jucătorilor, a antrenorilor, a federației, a suporterilor ș.a.m.d. - într-un cuvânt, a tot ceea ce înseamnă fotbalul mexican - se va schimba în mod automat. La urma urmelor, de câte înfrângeri e nevoie pentru a corecta ceva ce funcționează greșit? Și totuși, iată, schimbarea aceea nu se produce deși echipa Mexicului, la fel ca toate celelalte echipe latino-americane, nu duce lipsă de jucători cu o solidă experiență în fotbalul mare din Europa.

Cel mai probabil e vorba de niște probleme de sistem pe care experiența și valoarea individuală a jucătorilor, pe care aceștia și-o arată de fiecare dată la meciurile din grupe (care se caracterizează printr-o presiune mai mică), nu le mai pot depăși începând cu fazele eliminatorii.

Cred că fotbalul mexican este dovada vie a ceea ce psihoistoricii numesc „ethos” național. Ceva dincolo de noi înșine, ceva care face ca națiunile să fie diferite între ele și, dintr-un alt punct de vedere, unele să fie națiuni de sclavi / învinși și altele de stăpâni / învingători. Întrebarea e: cum putem transforma un popor de învinși într-unul de învingători? În cazul de față, ar putea echipa națională a Mexicului să joace o semifinală de campionat mondial fără să simtă că reprezintă un popor de învingători?

Campionatul Mondial: răzbunarea Americii?

La ultima Cupă Mondială (Africa de Sud 2010) echipele sud-americane au dominat Europa până în faza sferturilor de finală când, rând pe rând, Brazilia, Argentina și Paraguay au sucombat mai mult sau mai puțin surprinzător în fața adversarelor europene (Olanda, Germania și Spania). Doar Uruguayul a reușit să intre în semifinale după meciul de poveste împotriva Ghanei (când Luis Suarez a salvat cu mâna de pe linia porții în minutul 120 iar Gyan a ratat penalty-ul care i-ar fi putut califica pe africani) dar apoi a pierdut ambele meciuri jucate împotriva adversarilor europeni, terminând pe locul 4.

Anul acesta continentul american e reprezentat de 10 reprezentative care par mai hotărâte ca niciodată să se opună Europei, mai ales că joacă „pe teren propriu”. Dintre cele 10, doar Hondurasul pare să fie invitatul nepoftit la acest campionat mondial deși, văzând ce măcel face Franța chiar în aceste clipe împotriva Elveției, îmi dau seama că de fapt Hondurasul nu a jucat chiar așa de prost. Restul au provocat deja câteva surprize uriașe și avem trei reprezentative, Chile, Costa Rica și Columbia, calificate în optimi deși nu a trecut decât o săptămână de la primul fluier al meciului Brazilia - Croația. Acestor trei echipe li se vor adăuga cu siguranță Brazilia și Argentina în timp ce Uruguay, SUA și Mexic au șanse intacte de a ieși din grupe. Chiar și din grupa Franței, Ecuador sau Honduras au șanse mari să treacă mai departe, în detrimentul Elveției.

De partea cealaltă, Europa și-a pierdut deja campioana mondială, Spania, și a pierdut-o și pe Anglia. Aproape eliminată e și Grecia. Dintre echipele europene până acum nu m-au impresionat decât Olanda, Germania, Belgia și Franța, cu mențiunea că la Olanda am mari rezerve: în prima repriză împotriva Spaniei pe apărarea centrală a fost un adevărat bulevard, iar împotriva Australiei Robben & comp. au trebuit să se întrebuințeze mult prea serios pentru a câștiga cu 3-2. Părerea mea e că la primul adversar serios pe care îl vor întâlni, olandezii se vor clătina puternic. Poate chiar Chile, în ultimul meci din grupă, care îi poate trimite să joace o optime infernală împotriva Braziliei. Rămân celelalte trei reprezentative despre care cred că dacă vor continua să joace așa cum au făcut-o în primele meciuri pot ajunge în fazele avansate ale competiției. Numai că se profilează deja un sfert de finală Germania-Franța, deci una dintre aceste echipe se va opri cu siguranță înainte de semifinale. Iar Belgia, dacă va câștiga grupa, va pica pe culoarul Argentinei lui Messi. Greu de crezut că Argentina va mai rata calificarea în seminifinale, după ratările din 2006 și 2010 (ambele, împotriva Germaniei)!

Vom asista așadar la o răzbunare a echipelor americane după două campionate mondiale „secetoase” pentru ele? Rămâne de văzut. Până acum mondialul brazilian s-a remarcat prin numărul incredibil de mare de goluri marcate, ceea ce favorizează jocul spectaculos, tipic sud-american. Să sperăm că fazele eliminatorii nu vor aduce o tacticizare excesivă a jocului.

Cum se numără voturile? Podemos și #unitzibelimos.

Au trecut și alegerile. 

Sper ca pe colegii mei mai tineri din PAS scorul dezastruos (nici 10.000 de voturi) să nu-i demoralizeze. Organizația Călărași a anunțat deja că va contesta rezultatele la BEC, cerând renumărarea voturilor anulate. Evident că nu vor obține nimic, dar măcar le mai dau un pic de lucru birocraților din BEC, care iau bani frumoși din toată distracția asta.

Când ești furat, e una; când ești furat prost, e alta. Cine ne-a furat nu a știut că „bate la ochi” să lase același procent de voturi și la Maramureș, unde PAS nu are nimic, nici măcar un comitet de inițiativă, și la Călărași, unde s-a făcut campanie, inclusiv în media și la radio. Puteau și ei să ne lase 5-600 de voturi dar s-au calicit: ne-au lăsat doar 178.

În localitatea Sărulești eu personal știu de 4 voturi, și avem numărate 2. În Tămădău știu de 1, și avem 0. În orașul Fundulea am avut peste 30 de voturi. Numărate... ie 1 vot :) Etc.

Ceea ce e mișto în toată povestea asta, în care puterea parcă într-adins vrea să te umilească („muriți, măh!... 'vă-n măsea de jagardele...”) e că printre alți colegi de suferință, cum ar fi Noua Republică, se lasă cu cafteală internă, măcel anti-Neamțu și declarații plângăcioase. Așa e când n-ai „experiență politică” :) . Ăștia chiar te omoară. Băi, tembelilor! Nu vă mai certați! Nu ați luat (doar) 15.000 de voturi. Sigur ați luat mai multe. Data viitoare, însă, cheltuiți banii mai cu reținere. Nu mai aruncați cu ei pe fereastră, că dacă băieții nu vă vor, nu luați pragul electoral nici de-ar fi să fie la 0,2%. Au ei grijă să luați doar 5.000 de voturi.

Ceea ce este de neprețuit, este experiența politică. Colegii mei tineri au de acum un ascendent important față de hipsterii #unitzibelimos cărora le pute politica, dar ar vrea s-o facă, fiindcă altfel nu s-ar milogi de guvern să mai scadă din pretenții la înființarea unui partid. Ceea ce nu înțeleg hipsterii este că degeaba îți faci partid gratis dacă nu ai văzut concret cum se adună 200.000 de semnături, dacă nu ai participat vreodată la o dezbatere cu contracandidați din partidele-sistem, dacă nu ai participat la formarea unei liste de candidați (supraviețuind), dacă nu ai înghițit vreodată un eșec electoral major, dacă nu știi ce e o secție de vot, dacă nu te-ai tot sucit și răsucit pe la tribunal cu fel de fel de cauze tâmpite, dacă nu a trebuit să faci o campanie fără nici un ban în buzunar, dacă nu știi cum se fură voturile (practic, nu teoretic) etc. Ei își închipuie că mâine vor forma Partidul Hipsteresc UnitziBelimos, de poimâine începe să-i voteze lumea așa cum răpăie mitraliera, și de răspoimâine devin parlamentari și fac burtă. Ah, și bine umanității.

Nope. Lucrurile sunt nițeluș mai complicate. Și ca să învingi sistemul trebuie mai întâi să-l înțelegi până în cele mai mici amănunte. Iar ca să-l înțelegi, trebuie să intri în joc. Și să joci. La ora actuală nu există decât trei partide care le promit hipsterilor că îi pot ajuta să facă politică de stânga:

• unul e PSD: dacă ei îl vor, bine;
• altul e PDS: dacă li se pare manjabil... ducă-se!
• ultimul e PAS: da, e un partid cu bube. Mai mari ca ale PSD-ului?

Dacă toate le put, atunci să stea în iarbă până le putrezește fundul, și să discute. Și la Woodstock era la fel.

Mai pragmatici decât hipsterașii noștri, indignații spanioli au pus-o de-un partid chiar la începutul acestui an, partidul Podemos - Putem - cu care au reușit să dea lovitura: 5 europarlamentari. Mai mult, Podemos a anunțat deja că se va alinia la grupul Stângii (GUE/NGL) care cred că va trece astfel de 50 de europarlamentari, secțiunea spaniolă devenind cea mai puternică (din Spania mai vin și 5 eurodeputați aduși de Izquierda Unida). Podemos merită felicitați, pentru că și indignații au avut momentul lor de hipstereală când, în 2011, au boicotat votul și le-au permis Popularilor lui Rajoy să pună șaua pe Spania. 3 ani de luat bice pe spinare se pare însă că i-a deșteptat. Hai să vedem de câți ani va fi nevoie pentru deșteptarea hipsterilor noștri.

LE: ia citiți și comentariul 9 de la postul de mai jos (ăsta: „Estimarea mea se bazează pe...”). Așa e tinere, ai înțeles :)

Post by Adrian Popa.

Prognoza mea pentru astăzi

Prezența la vot. Sondajele vorbesc pe un ton catastrofal de un procent în jur de 25-27%. Eu cred că prezența la vot va fi de peste 30%, poate chiar 35%, adică 6-6,5 milioane de cetățeni.

CORECT - prezență la vot 32,16%, net superioară celei din 2009 (27,21%). Cum se explică? Simplu: românii interesați de politică și rămași în interiorul granițelor sunt vreo 10 milioane (s-a văzut la referendum). Însă nu toți se regăsesc în oferta politică a partidelor-sistem. Cu partidele astea nu votează mai mult de 5 milioane. Acum însă oamenii au avut din ce să aleagă. Partidele mici și candidații independenți au reușit și ei să mobilizeze electorat, fiecare după puterile lui, dar se pare că în total a fost mobilizat de către „cei mici” un electorat suplimentar de vreo 500.000 de oameni.

Pragul electoral. Va fi trecut de partidele-sistem. Posibil și PP-DD. Dacă vin 6 milioane de oameni la vot, Forța Civică nu prea cred că are șanse să treacă pragul electoral.

CORECT - sistemul, bine cimentat, rămâne imun la asaltul partidelor mici și al candidaților independenți. Forța Civică are dezavantajul de a fi în mod esențial un partid minuscul, care nu primește nici un fel de subvenție de la stat. Asta înseamnă că e constrâns să se finanțeze singur, ceea ce e foarte greu, indiferent de câte relații ar avea MRU.

Independenții. Nu cred în șansa lui Mircea Diaconu. Independenții au dezavantajul de a putea fi furați cu ușurință. În schimb, surpriza o poate produce talibanul Iulian Capsali (iepurele cu barbă). Să ne gândim logic. În România sunt peste 18.000 de biserici. Păi dacă îl votează toată popimea, cu diaconimea, preotesele, copiii lor majori, babele care se închină la clanța bisericii ș.a.m.d., va lua cu mare lejeritate 150.000 de voturi.  De ce nu apare, atunci, acest taliban în sondaje? Din două motive: ori nu va fi votat chiar așa masiv de breasla preoțească, ori eșantioanele sociologilor nu sunt calibrate în așa fel încât să țină cont în mod specific de această breaslă, care la aceste alegeri joacă un rol special.

GREȘIT - dacă procentul pentru Mircea Diaconu rămâne în jurul lui 5%, nu poate fi furat cât să intre sub pragul electoral. Cât despre Capsali, să așteptăm numărătoarea voturilor.

Cetățeni nereprezentați. În jur de 15% dintre cetățeni vor rămâne fără reprezentare politică pentru că voturile lor se vor redistribui. Vreun milion de voturi. Nereprezentații vor forma probabil al doilea sau poate chiar al treilea partid al țării, după PSD. Și abia atunci vom putea vorbi de o problemă de reprezentativitate a sistemului electoral românesc: când un partid de frunte al țării nu va fi reprezentat în numărul mandatelor.

CORECT - este marele, uriașul câștig al acestor alegeri. Indiferent de exit-poll, procentul voturilor redistribuite de la partidele mici și de la independenți va fi undeva între 11-17%, ceea ce înseamnă că Partidul Nereprezentaților Politic va fi unul dintre principalele partide de opoziție - poate chiar principalul. 

PSD. Nu va trece de 40%. Dar la redistribuire va lua aproape jumătate din mandate, dacă nu cumva chiar jumătate. Deși se poate vota la orice secție, mă aștept ca turismul electoral să fie ceva mai redus, măcar din cauză că DNA-ul a băgat nițică spaimă în anumiți indivizi. Dacă nu a băgat spaima în ei, atunci e nasol.

RĂMÂNE DE VĂZUT. Să așteptăm numărătoarea finală. Majoritatea sondajelor îi dau pe la 41%. Experiențele trecute ne spun că în general cei aflați pe primul loc în sondaje au mai pierdut ulterior procente la numărătoarea finală.

CORECT - PSD are 37,60%. Sunt curios dacă vor mai avea obraz să iasă pe stradă sondorologii care dădeau PSD-ul pe la 43-44%.

#grevacetateaneasca. Va fi o fâsâială. Maxim 500 de participanți la fântâna de la Universitate.

CORECT - am fost optimist. Presa „dujmană” a vorbit de 50 de participanți, organizatorii de 300, deci, cel mai probabil, adevărul e pe la mijloc: or fi fost vreo 200. Să discute despre #grevacetateneasca. Discutați, băieți, discutați. Poate așa vă dați seama că lumea e sătulă de discuții, vrea fapte. Nu sunteți în stare? Foarte bine, vă mulțumim, la revedere.