22.8.14

Englezii își dau ochii peste cap pentru James Foley

James Foley, un reporter american în vârstă de 40 de ani, a fost asasinat în mod brutal de descreierații care se autointitulează Statul Islamic din Levant.

Execuția sa - un manifest grotesc - a fost postată online și a șocat opinia publică mai ales atunci când a devenit clar că asasinul e britanic.

Săptămâna asta mi-am adus aminte de prima și ultima vizită pe care am făcut-o în Anglia, în 1999. Am fost ca turist, împreună cu fratele meu, cumnata mea, cumnații fratelui etc. Vreo 8 persoane în total. Era a doua oară când mergeam în Europa Occidentală.

De la bun început contactul cu Anglia mi s-a părut scârbos. La ambasada de la București a trebuit să îndur o mulțime de formalități mizerabile până când să mi se dea viza. Sentimentul era că te căutau și-n cur, cum se zice. La vremea aia eram angajat full-time, chiar la stat, nu se punea problema să emigrez.

Când am ajuns pe Heathrow nu pot să uit cum, la vederea unui grup așa de mare, compact, de români, o conțopistă cu o mai-mult-decât-evidentă ascendență paki a șuierat către un coleg de alături ceva de genul ăsta: Cum dracu' le-au dat cretinii ăia [de la ambasadă] viza?! Probabil era convinsă că vrem să emigrăm „în familie”, ea, care se simțea „de-a locului”.

Cât am stat acolo, Londra m-a șocat prin faptul că limba engleză era cel mai puțin auzită (sau cel puțin așa mi se părea). În schimb se vorbeau la tot pasul limbi asiatice, arabă, hindu, iar fețele negricioase și cu turbane numai a englezi nu arătau. De asemenea, nu era deloc ieșit din comun să vezi individe (sau indivizi?!) învăluite (învăluiți?!) din cap până în picioare în mizeria aia de cearșaf negru. Burqa, sau cum naiba i-o zice.

Câțiva ani mai târziu cretinii de englezi făceau mare caz de invazia „instalatorului polonez” dar nu aveau nici o problemă cu devianții musulmani care își făceau de cap pe la ei pe acasă. Chipurile, astea era „toleranță religioasă”.

Toleranța religioasă nu înseamnă să îi tolerezi pe devianți și pe demenți. Realitatea e că proiectul occidental s-a clădit pe gândirea iluministă, care are la bază numai toleranța pentru fenomenele care nu atacă demnitatea umană. Dar în ultimii 50 de ani, după ce - pentru a pune presiune asupra clasei muncitoare de acasă - capitaliștii occidentali au început să importe masiv muncitori săraci musulmani, proiectul iluminist s-a făcut țăndări. Toleranța ca valoare a devenit tot mai laxă din nevoia de a importa cât mai mulți muncitori săraci, cât mai mulți...

A fost tolerat nu doar dreptul musulmanului de a se ruga în felul lui specific, ci și de a-și afișa ostentativ însemnele sale religioase, de a citi literatură jihadistă și de a asista bine mersi la predici jihadiste. A fost tolerat orice, numai să vină, să se stabilească pe pământ englez și să-l amenințe pe muncitorul britanic că îi ia jobul „dacă nu e cuminte”.

În mod normal orice devianță de tip religios ar trebui să fie lăsată la intrarea în țara de adopție. Acum e un bun prilej pentru ca stânga occidentală să se trezească, să se lepede de fariseism și să militeze iarăși cu hotărâre, așa cum a făcut-o în perioada sa istorică cea mai fastă, pentru laicitate, separația stat-biserică, distrugerea fanatismului religios. Dacă nu se va trezi, stânga sclerozată se va lăsa invadată de oportunismul de tip Le Pen.

Nu mai trebuie făcută nici un fel de concesie fanatismului religios, indiferent de religia avută în vedere. Cine vrea să poarte turban pe cap, burqa, iatagan la brâu, perciuni zimțați etc. să și-i poarte la el acasă, nu când iese pe stradă. Spațiul public trebuie să fie exclusiv laic, pașnic, tolerant, responsabil. Iar în categoria „spațiu public” trebuie să intre și bisericile și moscheile.

Englezii nu au dreptul să-și dea ochii peste cap pentru James Foley, pentru că ei sunt creatorii direcți ai acestei specii stupide de jihadiști „occidentali”. Distrugerea clasei muncitoare, începută pe timpul lui Thatcher, nu putea duce decât aici. Poftim domnilor, capitalismul dumneavoastră are de acum „o armată de rezervă” utilă și bine pregătită. Și care taie capete prin Siria!

12 comentarii:

  1. Am urmărit doar discursul decapitatului.
    Pentru mine discursul lui a fost șocant. Mai departe n-am urmărit pentru că-s sfioasă și devreme acasă... de când am văzut Saw 3D.

    Acel discurs nu poate avea decât o singură explicație și două posibile evoluții.

    Explicația ar fi că Foley a aderat la curentul cretineilor cu_cuțât. După 2 ani petrecuți în studioul lui Abdel-Majed Abdel Bary&friends, e posibil să se fi adaptat la stilul minimalist.

    Evoluțiile? Suspectam încă de atunci fenomenul "pixelul albastru" numai că... pe bune. Esperții zic că e trucaj ceea ce înseamnă că nea Foley îngroașă acum rândurile... jihadiștilor „occidentali”.
    Care ar fi alternativa? Experții se înșeală, iar Foley a aderat la "principiile" păstorilor care l-au decapitat de-a binelea. Adică a luat țeapă.

    Deci, Foley e lost demult, viața merge înainte, balonul e rotund, iar Statul Islamic se poate califica la... Rusia 2018.

    ... terror... democracy... yada yada...

    RăspundețiȘtergere
  2. E păcat când se cade în capcana unei interpretări ideologice facile dar unilaterale și rigide a realității ... :(

    Asta pentru că valul de imigranți din societățile vest-europene a îndeplinit mai multe nevoi și simultan a susținut interesele mai multor grupuri sociale și socio-profesionale :

    1. Rentierii/proprietarii de terenuri și imobile au încasat bani frumoși din chiriile și prețurile crescute;
    2. Capitaliștii industriali ( aici intrând din ce în ce mai mult și micii deținători de afaceri nu doar corporațiile ) au angajat personal, cel puțin la început, mai docil și slab plătit;
    3. Muncitorii băștinași - în special cei calificați și din zone/domenii favorizate - au avut oportunitatea avansării sociale devenind vătafi peste o masă de imigranți;
    4. Serviciile publice au putut fi umflate cu noi posturi, ce au cerut noi absolvenți cu specializări discutabile a avea căutare în absența unor astfel de "noi asistați";
    5. Stânga ( sau cel puțin o parte din ei ) a putut spera ca printr-o cvasi-schimbare de paradigmă să disloce prin forța brută a numărului vechile redute "conservatoare" sau/și grupului proletariatului "îmburghezit"

    Ș.a.m.d.

    Tabloul e mult mai complex și doar apelul la sintagme învechite precum "armata de muncitori de rezervă" e pueril și ultra-simplificator.
    Asta și pentru că, finalmente, ceea ce a schimbat clar regulile jocului a fost accesul la masele cu adevărat uriașe de fomiști din țări care au devenit - în condițiile prăbușirii bau-bau-ului ideologic de la Est ( URSS )sau a convertirii acestuia la un capitalism feroce de secol XIX ( China ) - suficient de sigure din punct de vedere politico-cultural.

    RăspundețiȘtergere
  3. ... suplimentar fata de MIA e de observat ca, in viata, realitatile bat filmul ideologic, idealismele de tot felul, "10 k" etc.

    Sigur, turbane pe strazi, burqa in scoli, cert e ca UK e o tara in care toata lumea vrea sa traiasca, putini vor sa o paraseasca. Ca si USA, dealtfel. Dealtfel, cate tari din lumea asta iti permit o viata din minimul/"medianul" pe economie ?

    Strict pe Foley si originea britanica a sociopatului (dar nu mult diferit de anumite creaturi de pe online) cu sabia - libertatea adusa de "iluminism" (sau ce mai pricepem azi din el) are si astfel de efecte "nedorite".
    Doar Lumea a treia este perfecta, gratie religiilor locale.

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, sunt de acord, problema e mult mai complexă.

    Cred totuși că poate și trebuie stăpânită.

    Ca fapt divers, iată cum au reacționat recent autoritățile germane la o provocare minoră: http://www.dw.de/germany-wont-tolerate-sharia-police/a-17906086

    „any illegal parallel system of law enforcement would not be tolerated”

    RăspundețiȘtergere
  5. Spunea un rus in romanul sau politic (Demonii) : de la premisa libertatii absolute se ajunge in mod necesarla despotismul absolut. Lui i se parea nelinistitor, avea si motive :)

    De fapt, e cauzalitate inversa, si este ceea ce experimenteaza Occidentul de vreo sute de ani, pentru ca libertatea individului sa fie garantata, aplicarea legii trebuie sa fie absoluta. Sharia e istorie din clipa in care limiteaza drepturile vreunei femei ce nu-si pretuieste propriile drepturi cat o face pt. ea un sectorist din Hamburg.

    De-asta recentul complotul semiserios musulman de islamizare a conducerilor unor scoli publice din UK a fost inabusit cu tipica eficienta britanica, iar in Germania se declara pe fata esecul "multiculturalismului". Pentru ca in Occident unde e lege nu-i tocmeala, pur si simplu, iar legea nu-i discrimineaza pe indigeni in favoarea paki/hindu.

    In RO lucrurile sunt luate a la legere nativ, insa noi stim ca americanii sunt grasi si inculti, iar europenii socialisti si cam pampalai militar si nu numai. In schimb, modelul rusesc/chavist/etc ni se pare functional, desi acolo provocarile sociale rezultate din exercitarea drepturilor si obligatiilor sunt la inceput.
    Adica, jurnalistii rusi incomozi se roaga sa fie lasati fara job, dar sa nu fie impuscati, iar votantii defunctului Chavez ar dori sa primeasca cartelele la mancare INAINTE sa-si exprime votul.

    RăspundețiȘtergere
  6. Da... și Zilișteanu a reapărut la Pro TV.

    "10 k", idealism? O fi "Putin"? :)

    RăspundețiȘtergere
  7. >Dealtfel, cate tari din lumea asta iti permit o viata din minimul/"medianul" pe economie ?

    După estimarea mea - și cred că aș putea să o duc până-n pânzele albe :) - acesta e de departe cel mai important dintre toate. ;)
    Și - destul de cinic vorbind - el e legat destul de vag de "moștenirea iluministă".

    Ceea ce mă și face să fiu ferm convins că la o adică, cu șanse de 95% (*), adevăratul moment de "prăbușire al Occidentului" va fi acela în care paradigma de mai sus nu se va mai respecta în plan economic - fie datorită unei lente afundări deflaționiste ( cum e cazul acum, în special în Europa ) fie brusc printr-un puseu hiperinflaționist/stagflaționist major ( cum a fost cazul în România imediat post-revoluționară ).

    (*) - procentajul de 5% e aferent scenariului în care tembelii fundamentaliști ar reuși, Doamne ferește, vreun atac/atentat major într-o capitală sau oraș important occidental. Din fericire chiar și cifra avansată cred că e prea mare dar na ... nu avem de unde să știm.

    RăspundețiȘtergere
  8. Mia, poporenii au tot evoluat, mai ales după prăbușiri, crize și războaie crâncene.

    De vreo patru decenii niște politruci lacomi și prostuți au acceptat jocul oligarhiei rentiere, care a prins bine la... public până prin 2008. :D

    Progresul tehnologic și resursele existente permit un nivel de trai decent. Micul secret este să nu lași niște gherluțe lacome, niște ciobănei ahtiați după alte și alte... brânzeturi, să decidă asupra priorităților societății din care să-și extragă pentru sine câte circa 99% din beneficii.

    Niciodată oligarhiile (guverne chaveziste/nord coreene sau oligarhii rentiere din spatele guvernelor libertine) nu vor putea mulțumi pe toată lumea. Probabil de asta mulți ciobani lacomi au sfârșit călcați în picioare de gloate sau ciuruiți la propriu de... gloanțe. :D

    Încă vreo 10-15 ani de prăbușiri și reveniri la "normal" îi vor edifica pe sclavi în privința necesității eliminarii... parazitismului financiar și a neoliberalismului rentier.

    ... dar până se atinge masa critică, ne râdem.

    Extrapolați citatul următor la nivel... galactic:

    ... ne întărim în convingerea că avem o economie prost întocmită, rezultat al deciziilor haotice aparţinând unei clase politice puţin prevăzătoare şi ale unor alocări de fonduri pe criterii îndoielnice de către o pătură antreprenorială slab pregătită. Practic, ne dăm seama, puţini au fost patronii care şi-au reinvestit profiturile în dezvoltarea afacerilor sau în construcţia unor entităţi productive. Dimpotrivă, aceştia au scos sistematic bani din firme, direcţionându-i spre consumul de lux, spre creşterea ponderii importurilor şi spre escaladarea unui bubble imobiliar de proporţii. Nu pensionarii care abia au bani de medicamente, nu muncitorii necalificaţi cerşind după salariul minim şi nici populaţia rurală decuplată de la tot ce a însemnat beneficiu al creşterii economice sunt responsabile de dezechilibre bugetare şi deficite record. Acestea cad, în cele din urmă, în sarcina unei categorii îndoielnice de îmbogăţiţi de tranziţie, mai degrabă preocupaţi de etalarea luxului decât de dezvoltarea unor afaceri de succes.
    Şi, în aceste condiţii, în loc să ne temem că salariul minim sau majorările pensiilor vor induce cine ştie ce efecte macroeconomice perverse, poate nu ar fi greşit să ne gândim şi la altceva. Şi anume la faptul că poate ar fi benefică o intrare în recesiune a economiei româneşti care să reaşeze fundamentele acesteia, care să îndepărteze sectoarele, firmele şi structurile neviabile, plasând, în acelaşi timp, în pole-position, pentru un nou ciclu de creştere, ramurile şi companiile productive, flexibile, cu un management performant.
    Economie prost întocmită, Adrian Panaite, Bucale, iulie 2008 :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Din pacate, in RO "reasezarea fundamentelor economiei prin intrarea in recesiune" a condus (printre altele) la prabusirea vanzarilor de presa, ceea ce face ca lupul tinar Panaite, dar si parintii sai cotizanti, sa constate cu vadita (imi imaginez) neplacere urmatoarele:
    - leafa sa bate pasul pe loc de vreo 6 ani, in ciuda inflatiei, alternativa fiind somajul pe fata
    - rentierii de pe burse prospera prin constrast, desi sunt inca saraciti contabil fata de 2007
    - rentierii pe imo isi permit cumparaturi la carfur din doar 2 chirii periferice

    Intre timp, la titluri de stat se platesc minime istorice de 3-4 % - suficient la un fleac de capital de 200 k. A aflat-o (mai fortat, asa) si ... Daianu.

    Cu alte cuvinte, parerile lui Panaite sunt perfect valabile si astazi. Totusi, nu intinerim.

    RăspundețiȘtergere
  10. Cu atât mai mult Adrian Panaite e un atipic pentru poporul... român.
    Analizele care descriu fidel realitatea clar nu reprezintă un drum către prosperitate.
    Acum, în ce măsură are alte preocupări speculativo-productive, nici eu nici tu n-avem de unde să știm.

    Sigur, până nu-și expune pe sticlă declarația de avere poți să-l batjocorești cât e el de pârlit (a la Bercea). Așa cum în România trebuie să-ți demonstrezi nevinovăția, și gradul de prosperitate trebuie probat altfel opinia "ta" nu face 2 bani. :)

    Adeseori faci referire la 2 chirii, însă pe net apar anunțuri cu garsoniera din prelungirea ghencea, pe care ai închiriat-o la (probabil ușor sub) 1000 lei în 2011. Din ăștia trebuie să fi pus deoparte ceva ca să mai dregi busuiocul când te-or lăsa actualii chiriași. Mai o țevușcă, o ușită, un gemulete, un dulăpior sau pătuț, o spoială pe perete și... se cam răresc vizitele la carrefour din "chirii".

    200 k în titluri de stat? :) Bine, să zicem că vorbești de echivalentul a 200 k euro ca să evităm bășcălia. :D Sau mai bine recunoști că asta e viitoarea cea de-a doua... garsonieră. :)

    Rentierii de pe bursă sunt vreo 3, luca și, probabil, Adrian Panaite, care a evitat momentul 2008. Rentierii pe imo au rămas cu juma' din investiție și se pregătesc de încă un discount consistent. Foarte probabil ar fi avut acces la carrefour și din dobânzi bancare modice generate de... economiile lor neînjumătățite.


    P.S. ... "nu întineresc" nici victimele bulei imobiliare. Ba din contră, aș spune că îmbătrânesc "văzând cu ochii". Briza asta de "nu-i dracul chiar atât de negru" va trece și ea. :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Eu nu traiesc din "2 chirii" :), dar nu e nici o rusine s-o faci. E o rusine in schimb sa ratezi 50% in 2 ani jumate investind intr-un prapadit de fond deschis. :)
    200 k egal o "vila" periferica plus o clocutza prin bucale, adica maruntis.

    Prietenul Panaite regreta mogulii rai patricieni si eolieni etc, ca macar alora le scapau niste cash printre degete. Asa, ce castiga acum din vecinatatea unor oameni saraci ? Dar a tinut el la reforma morala!


    RăspundețiȘtergere