Din vis în vis, spre somnul cel lung: despre prezidențiale

E incredibil că pe oameni îi mai pot agita alegerile prezidențiale.

La ora actuală sistemul controlează toată informația pe care o îngurgităm despre alegeri: începând cu sondajele pre-electorale, care îi pomenesc numai pe anumiți candidați, și care oferă publicului numai anumite variante de vot, și terminând cu Biroul Electoral Central care va comunica rezultatul final pe 17 sau pe 18 noiembrie. Nimic nu este lăsat în voia sorții. În condițiile astea mă miră că mai sunt ciudați care nu au înțeles că Tăriceanu e un iepure al PSD, că Macovei n-are nici o șansă de a intra în turul 2 sau că Meleșcanu, Brînză, Vadim ori Funar fac parte dintr-o circotecă de 3 parale. Singurii care contează sunt Ponta și Iohannis, care vor intra în turul 2, și Udrea, care e disperată (de fapt disperarea cea mare e la omul din spatele ei, la Băsescu, care pare să fi pierdut controlul asupra pârghiilor de care dispunea și căruia nu-i vine să creadă). La cuplul Udrea-Băsescu lupta e pe procent: dacă ia 10% poate că va avea o soartă blândă după alegeri. Cu 5-10% probabil vor trebui să-și închirieze un avion, numai dus, către America de Sud, de îndată ce Băsescu predă puterea.

Asta nu înseamnă că nu îmi voi exercita dreptul la vot, și că nu îi îndemn pe toți să și-l exercite. Dimpotrivă, trebuie să votăm. Cu cine vrea fiecare. E un exercițiu util. În ceea ce mă privește voi vota cu Constantin Rotaru, pe care îl cunosc personal de vreo 4 sau 5 ani. Pot să garantez personal că nu e așa cum apare din puținele relatări de presă care îl privesc: adică un comunist obtuz, ceaușist, și care nu are în cap nimic altceva decât ridicarea în slăvi a republicii socialiste de pe vremuri. Dimpotrivă, e un om onest, cinstit, care își apără cu fermitate ideile politice și care reușește performanța inedită de a fi scuipat atât de adversarii de la dreapta sa, care din „comunist” (în sensul de porc) nu-l scot, cât și de adversarii de la stânga sa (comuniștii cei mai duri) care îi reproșează că nu e altceva decât un burghez infiltrat în mișcarea revoluționară.



 
Ceea ce mă îngrijorează cu adevărat e perspectiva de a-l vedea pe Ponta la Cotroceni. Visul umed al lui Năstase era să stea el la Cotroceni și să masacreze Constituția, prevalându-se de formulările ambigui, așa cum a făcut-o ulterior Băsescu. Numai că Năstase și-a luat țeapă. În locul lui s-a bucurat de toate privilegiile gândite special pentru augusta sa persoană, Traian Băsescu. Acum, pare că visul lui Băsescu era să devină prim-ministru după ce va părăsi Cotroceniul. De altfel, pe timpul lui Boc, s-a și comportat ca un prim-ministru. Numai că visul lui Băsescu e pe cale să se facă praf. Dar dacă Ponta va ajunge la Cotroceni, la doar 42 de ani, tare mă tem că peste 10 ani, când va avea doar 52 de ani, o să-l vedem iar prim-ministru. Pentru că mă îndoiesc că Ponta, la doar 52 de ani, va avea eleganța de a ieși din politică. Nu-l văd în stare și nu e cazul în România, unde funcțiile se țin, dacă se poate, până la 98 de ani. Altfel zis, așa cum Băsescu i-a furat visul lui Năstase, tare mi-e teamă că Ponta îi va fura visul lui Băsescu. Din vis în vis, spre somnul veșnic. Cam așa se mișcă țara asta.

Cu toate acestea susțin exercițiul votului chiar dacă vorbim de chestii viciate, chiar dacă vor ieși vreunii a doua zi să spună despre învingători: „asta e, au furat mai mult decât noi”. E vorba de o speranță care trebuie ținută aprinsă. Râd când îi aud pe câte unii repetând maxima lui Mark Twain: „dacă votul nostru ar ajuta la ceva, atunci nimeni nu ne-ar lăsa să votăm”. Păi asta se și întâmplă, dragilor. Sistemul chiar nu vă lasă să votați. I se pare cuiva că 30-40% votanți reali (excludem absenții și cei care și-au anulat votul), procent obișnuit în ultimii 10 ani, e totuna cu votul universal? Mie nu. Dimpotrivă, mi se pare că 60% dintre concetățeni sunt privați de dreptul la vot în acest sistem care maimuțărește dreptul la vot și noțiunea de vot universal. Sunt privați fie prin lipsa unor opțiuni reale de vot, fie prin împiedicarea fățișă de a vota (se tărăgănează implementarea votului prin corespondență, secțiile din străinătate sunt insuficiente pentru cât de mare e diaspora etc.). Un sistem normal, democratic, și-ar fi pus întrebări de la primele semne de slăbire a democrației. Sistemul actual e chiar fericit că doar 30-40% dintre concetățeni votează (și toate datele ne fac să credem că ar fi și mai fericit dacă procentul ar scădea până când votanții ar fi totuna cu massele care pot fi manipulate direct). De aceea consider că oricine a identificat printre cei 14 candidați unul potrivit pentru sine, trebuie să facă minimul efort și să voteze. Poate va veni o zi când exercițiul ăsta, al votului, chiar va conta.