Rush live

Zilele astea trebuie să-mi fac timp să văd concertul ăsta:

Drepturi de autor pe reclame Adwords

Mă întreb, oare cum aş putea să îmi înregistrez nişte drepturi de autor pentru ad-urile Adwords?

M-am plictisit să mi se fure ad-urile. Cuvânt cu cuvânt. De site-uri care au în spate bugete de mii de euro lunar. Da' mai dă-o naibii de treabă...

Clickuri false pe un pachet de biscuiţi

Am avut ocazia să citesc câteva opinii ale unor oameni / omuleţi / omuşori din industria web despre impactul pe care îl va avea criza în această industrie. Unele opinii sunt temeinice, altele sunt naive, altele se duc prin bălării... în fine.

Cea mai amuzantă (şi naivă) opinie mi s-a părut cea care susţinea că, vezi Doamne, întrucât webul e singurul mediu măsurabil, bugetele în vremuri de criză vor migra dinspre celelalte medii spre online.

Probabil că oamenii/omuleţii/omuşorii care susţin asemenea tâmpenii nu au auzit în viaţa lor de "click fraud" şi, de asemenea, nu au auzit de metode simple de măsurare a impactului unei campanii offline. De exemplu, să presupunem că fabrica de biscuiţi "Pişcotul vesel" constată că media de vârstă a clienţilor săi e de 85 de ani. Cum ăştia nu prea mai au dinţi în gură, e clar că vânzările merg prost. Aşa că managementul fabricii "Pişcotul vesel" decide să facă un redesign al ambalajelor şi să lanseze o campanie publicitară cu scopul de a atrage tineri 15-25 de ani către biscuiţii săi (repoziţionare). Problema e, cum să-şi dea seama dacă noul ambalaj are sau nu efect în rândul tinerilor? Păi, simplu: în centrul campaniei se va pune accentul pe nişte premii care nu pot fi tentante decât pentru tineri (o pereche de bascheţi, 7 euro convorbiri gratis la telefonul mobil etc.) şi oricine va putea intra în posesia premiului dacă va da telefon la un număr gratuit care va funcţiona numai pe durata campaniei, şi exclusiv pentru această campanie. Măsurabil, nu?

Românii in afaceri

Se zice că un ţăran mai deştept a avut odată ideea să-şi deschidă o fierărie. Zis şi făcut. În scurtă vreme a devenit cel mai bogat om din sat. Toată lumea îşi potcovea caii la el.

Ceilalţi săteni, oarecum invidioşi pe succesul lui, au zis că dacă asta a reuşit, atunci merită şi ei o bucăţică de succes. Şi şi-au deschis şi ei fierării. În scurt timp nimeni nu mai câştiga nimic, pentru că dacă toată lumea potcovea cai, preţul unei potcoave ajunsese derizoriu.

Asta e o fabulă despre români, dar nu e doar o fabulă. E realitatea crudă. Nu s-a schimbat nimic esenţial din spiritul acestei fabule. Avem la îndemână o mulţime de exemple, dar două mi se par mai amuzante (şi mai tragice) în prostia lor.

Primul dintre ele, cică "geme ţara de actriţe porno". Toate bagaboantele au citit în Libertatea că Alina Plugaru are salon de masaj de nu ştiu câte 'jdemii de euro şi ce şi-au zis, dacă-şi sparg păsărica oleacă, devin şi ele miliardare. Ţeapă! Efectul îngrămădelii cică a fost că tariful pe o scenă a scăzut de la 500 de euro la 150 (salariul minim pe economie, ce dracu, doar e criză...) . Nu mai zic de faptul că informaţiile din Libertatea sunt aiureli, ziariştii de la Caţavencu demonstrând cu probe că e imposibil ca Plugara să aibă atâţia bani cu câţi se laudă (sau, oricum, nu din filme).

Al doilea exemplu. Am un client care a deschis o nişă de comerţ online în România. A deschis-o foarte sănătos, în sensul că singura metodă de plată acceptată de el este prin OP înainte de livrare şi nu acceptă comenzi telefonice. Cancerul comerţului online din România e plata la livrare, dar despre asta o să scriu altădată (şi sora cancerului e comanda telefonică). În plus adaosul practicat e bunicel, în jur de 30-40%. Aşadar, omul a prosperat, afacerea a mers incredibil. Guess what? Au apărut recent câţiva fomişti care oferă marfa cu plata la livrare şi acceptă (şi) comenzi telefonice. Pe lângă asta, şi preţurile sunt sensibil mai mici, ceea ce înseamnă că oamenii au redus adaosul intrând, mai mult ca sigur, într-o zonă de falsă profitabilitate. Pe termen lung sunt convins că afacerea iniţială (a clientului meu) va trebui să accepte plata ramburs (ceea ce înseamnă că va pune cruce creşterii sănătoase, pentru că va avea capitaluri importante blocate în livrări şi un grad oarecare de pierderi), comenzi telefonice (ceea ce înseamnă că din "sistem" va deveni "tarabă") şi profituri mai mici.

Trăgând acum nişte concluzii: domnilor guvernanţi, daţi dracului o lege prin care o firmă să se deschidă numai cu un capital social de minim 8000 de euro, cum e în Europa civilizată.

De ce e nevoie de o asemenea lege? Pentru că altfel pieţele nu se vor coagula şi nu vor crea jucători puternici. Cei care au şansa de a face ceva vor fi permanent traşi în jos de fel de fel de fomişti de genul "mee too". Uitaţi-vă numai la dezastrul din comerţul online IT&C. Toată lumea a auzit că aştia de la Emag au vânzări de nu ştiu câte milioane şi şi-au tras magazin IT&C fără să se gândească la faptul că dacă oricine va avea vânzări nu de 80, dar măcar de 1 milion de euro pe an, atunci piaţa de IT&C online din România ar trebui să atingă 1 miliard de euro, ceea ce e virtual imposibil pentru următorii 5-10 de ani.

Dacă înfiinţarea unei afaceri nu ar mai fi aşa de simplă, oamenii s-ar gândi de două ori înainte să-i încurce pe alţii. Şi poate ar mai pune mâna pe carte şi ar mai învăţa câte ceva despre nişe, segmentare, public ţintă, bugete şi bugetare etc. . Nimeni nu zice să nu-ţi înfiinţezi o afacere, dar măcar fă-o pe o nişă liberă, ca să-i asiguri succesul. De exemplu, dacă există 1000 de magazine online de electronice şi nici unul care vinde strict televizoare, atunci un magazin online numai de televizoare şi accesorii de televizoare ar reprezenta o oportunitate. O fi aşa de greu să gândeşti un pic înainte?

Boc prim-ministru

Nu am nici o îndoială că muţunachele ăsta, omul care se pricepe în special să-i şteargă chelia lui Băsescu de sudoare, e chiar mândru că va ajunge să rânească rahatul primei crize capitaliste pe care o va înregistra România după 1990.

De fapt pionul - pentru că Boc nu e nimic altceva decât un umil pion, nici măcar un cal sau un nebun mai de Doamne-ajută - e pus acolo de sacrificiu, ca orice pion, pentru că nici un om zdravăn la minte, fără accente sinucigaşe, nu ar accepta să guverneze România începând cu 2009.

Hard landing sau hard crushing?

Indicii bursieri sunt undeva la -80% faţă de vârful din vara lui 2007, preţurile din piaţa imobiliară au început să scadă accelerat după ce oricum au şocat Europa prin scăderea de până acum, piaţa auto e la jumătate faţă de 2007, zeci de fabrici se închid, mii de oameni intră în şomaj, încasările statului sunt pe minus cu 3 miliarde de euro faţă de planurile iniţiale.

Sunt curios să aud ce mai zic în clipa asta zevzecii care îi ironizau prin vară pe "analiştii emo" pentru că îndrăzneau să atragă atenţia asupra inconştienţei cu care guvernul, politicienii în general,  au tratat anul 2008.

Sunt curios să aflu ce mai au de trâmbiţat acum gornacii care susţineau, cu doar 3-4 luni în urmă, "soliditatea" pieţei imobiliare în ciuda faptului că semnele evidente ale spargerii bubble-ului imobiliar erau la tot pasul şi în ciuda faptului că existaseră voci care argumentaseră că e ceva în neregulă cu piaţa asta încă din 2007.

Sunt curios să aflu dacă există suficiente găuri de şarpe care să ascundă năpârcile care şi-au bătut joc de oameni în ultimii ani, minţindu-i aşa cum îşi minţea Mengele condamnaţii pe care-i trimitea la gazare.

În jurul meu văd oameni care prin firea lucrurilor nu ar trebui să fie disperaţi, fiind disperaţi. Ştiu proprietari tineri de magazine vituale, oameni de 22-23 de ani, care în clipa asta sunt negri de supărare. Eu, la vârsta lor, citeam o grămadă de cărţi şi eram mult mai senin. Şi ce criză a fost şi în anii '90! Dar aveam 22 de ani!

Ieri şi azi am primit 2 spamuri care ar fi comice (ţinând cont de destinatar), dacă nu ar ascunde în spatele lor disperarea după clienţi. 2 platforme de e-commerce, Ekos şi MagazineVirtuale.net. În mod normal nu e nevoie să recurgi la asemenea strategii de prost-gust ca să vinzi o platformă de e-commerce nou intrată pe piaţă.

Ne aşteaptă un spectacol fascinant în 2009, dar cine va rămâne în picioare va ajunge departe. 

Dacă aş fi ungur şi aş vrea autonomie...

...mi-aş da singur palme, apoi m-aş lua de chică şi m-aş da cu capul de-un perete şi la final m-aş duce afară, aş vedea dincotro bate vântul, şi aş trage un scuipat sănătos împotriva lui. Poate aşa mi-ar veni mintea la cap.

Staţi dracu' cuminţi, vă mănâncă-n cur cu autonomia.

Mult şi-au bătut joc de România politicienii români, dar şi mai mult şi-au bătut cei unguri de Harcov. Cele mai subdezvoltate judeţe din România, acolo sunt. Vai de capul lor de autonomişti. Pulimea maghiară a votat întotdeauna ca la armată şi grofii s-au îmbuibat în parlamentul şi-n guvernul de la Bucureşti.

Dintr-o eventuală autonomie nu vor avea de câştigat decât grofii, pentru că anemicul surplus de resurse generat de autonomie se va duce, prin intermediul cheltuielilor de auto-administrare, în buzunarul lor. Iar distanţa dintre restul României şi Harcov se va adânci.

Okidoki?...

Sper că respectă standardele robots, ca să asculte de ban. Numai ăsta nu-mi mai mânca aiurea banda de pe site-uri.

A iesit cine trebuie!

Tehnic vorbind, iată că PD-L are şi majoritatea mandatelor, ceea ce înseamnă că va da premierul. 

Ţinând cont de ceea ce-i aşteaptă pe români din 2009 vreme de o... "iarnă Kondratiev", consider că s-a făcut dreptate. Partidul cel mai zgomotos al ultimilor ani, care a susţinut de atâtea ori că nu e lăsat să guverneze, drept pentru care nu i-a lăsat nici el pe toţi ceilalţi să guverneze, e acum invitat de electorat să ia frâiele guvernării.

Nu mă îndoiesc că alde Boc şi Videanu ne vor dovedi cât de capabili sunt.

Plata online

Mi se pare de rahat să oferi servicii de publicitate online şi să nu ai implementată plata online.

Pe de altă parte mi se pare de rahat să oferi servicii de plată online şi să nu-ţi dai seama că targetul tău nu e format doar din magazine virtuale.

Cine va fi suprataxat?

Întrebarea, după alegerile astea, este cine va fi suprataxat din 2009, ţinând cont de căcatul financiar în care se află România.

Dacă ieşea PSD-ul probabil ar fi fost vorba de angajaţii cu salarii mari.

Dacă ieşea PD-L-ul probabil ar fi fost vorba de afaceri şi întreprinzători (cota unică ar fi devenit mai mare).

Aşa, nu a ieşit nimeni, ceea ce înseamnă că vom fi impotizaţi toţi, la grămadă, frăţeşte. Eu bănuiesc că va creşte şi cota unică, va creşte şi TVA-ul, dar salariile vor fi impozitate în continuare unitar ca să li se dea iluzia celor cu salarii mari că nu sunt supraimpozitaţi pe alte părţi. Şi mai cred că vor creşte impozitele pe te miri ce: a doua casă, a doua maşină etc. ceea ce de fapt nu ar fi rău deloc, pentru că s-ar cheltui mai puţin pe prostii.

Cel mai serios vot

Deşi am votat mereu din 1996 încoace, şi probabil o voi face de câte ori mi se va da ocazia, cred că votul cel mai serios l-am dat la barajul pentru preşedinţie din 2000, când trebuia să aleg ori pe Iliescu, ori pe Vadim. M-am dus la vot şi am ştampilat undeva aiurea pe foaie. 

Şi în 2004 am votat oarecum serios pentru alegerea lui Băse la preşedinţie pentru că în prostia mea credeam că scapă Bucureştiul de el şi din funcţia de preşedinte o să-şi rumege în linişte frustrările - ca Iliescu - şi-o să ne lase în pace. Evident, m-am înşelat. De fiecare dată când am votat serios m-am înşelat. Şi în 1996, în turul 2, am votat serios cu CDR-ul (după ce în turul 1 votasem cu Brătianu "Cartof") şi, fireşte, m-am înşelat în votul meu.

Singurii candidaţi pe care i-am votat de-a lungul timpului şi care nu m-au dezamăgit niciodată prin prestaţia ulterioară au fost Brătianu "Cartof", Eduard Manole (ce-o mai fi făcând ăsta?), Gigi Becali, şi cred că şi pe Mudava am apucat să-l votez la un moment dat şi nici el nu m-a dezamăgit: n-a mai auzit nici dracu nimic de el. Candidaţii egali cu ei înşişi în orice situaţie. Tocmai de-aia a crescut inima-n mine când l-am văzut pe Marinescu fleşcăind-o pe madam Constantinescu. Ăsta da candidat, domnule! Ce-i în guşă, şi-n căpuşă. Dacă toţi politicienii ar fi ca el, am ajunge departe. Măcar ştii la ce să te aştepţi. De-asta are votul meu asigurat în colegiul 2, ca şi Dichi la senat, de altfel, despre care am auzit, săracul, că l-a dat în judecată fosta nevastă pentru avere. Merită şi el un loc un senat. Păcat că nu am mai multe identităţi să-i pot vota şi pe Dida Drăgan, pe nea Popa din "La bloc", pe Luminiţa Anghel, pe badigardul lui Gigi Becali, pe Gigi Becali himself... dacă aş fi mai mulţi alegerile astea ar fi un adevărat festin pentru unul ca mine, zău. Pe liste chiar era nasol că nu prea ştiai pe cine alegi, da' acum ştii.

Paradoxul lui Basescu

Pe de o parte zice că va numi ce prim-ministru vrea muşchii lui, pe de altă parte îndeamnă lumea să iasă la vot.

Păi de ce ar vota Gheorghe în condiţiile astea?!

Telefoane ciudate

Săptămâna asta am primit 2 telefoane ciudate. Unul, de la o duduie din Tokyo care m-a întrebat într-o engleză destul de greu de înţeles dacă sunt la curent cu căderea burselor mondiale şi dacă da, dacă sunt conştient de oportunităţile create acum la cumpărare. Din vorbă în vorbă, a doua zi m-am trezit că mă sună follow-up un tip care vroia să mă programeze deja pentru o convorbire cu unu' mai mare care să-mi spună ce şi cum să investesc. 

Al doilea telefon l-am primit azi, aparent de la PD-L. Tot o duduie, una mai săltăreaţă, cu vocea aşa, mai angajantă. "Alo, domnu Cutare?" "Da, eu." "De la PD-L, bla bla, vrem să vă întrebăm ceva, aveţi un minut?" Eu sunt în general binevoitor, la ăştia care mă întreabă de sănătate sau au nevoie de răspunsuri pentru un sondaj nu le închid telefonul în nas, cum fac cu agenţii de vânzări. Zic: "Da, spuneţi." "Prima întrebare:  ştiţi că pe 30 noiembrie au loc alegeri?" "Cum dracu' să nu ştiu? Evident că ştiu... zice şi la televizor în fiecare zi." "A, păi să ştiţi că multă lume nu ştie. [i-auzi domne', de parcă m-ar mai mira ceva în ziua de azi] Aşa. A doua întrebare: ştiţi că alegerile astea vor fi diferite de cele de până acum?" "Da, ştiu. Se votează uninominal." "Exact! [preferam să zică bingo şi să-mi dea un premiu, da' mă rog...] Oamenii nu mai votează liste, ci candidaţi. Şi acum ultima întrebare: sunteţi dispus să votaţi duminică cu candidaţii PD-L?" "Nu." - zic eu, absolut sincer (duminică voi vota cu Marinescu-"Bideu" şi cu Dichiseanu, pe principiul căruia îi sunt fidel încă din 1996, când am votat cu Brătianu-"Cartof": la aşa caterincă de democraţie, aşa caterincă de parlament!). "Nuuuu?" zice duduia, vădit dezamăgită. "Nu.", repet eu pe acelaşi ton simplu şi hotărât. "Am înţeles, bla bla, la revedere."

La revedere!

Si totusi, ce potential de crestere are piata de e-commerce? (e-commerce #3)

Unul mare. La o comparaţie rapidă cu Franţa (piaţă de 16 miliarde de euro în 2007) rezultă că în România e-commerce-ul a făcut 0,14 din PIB în 2007 pe când în Franţa a fost de 0,85.

Indicatorul e-commerce de pe http://epp.eurostat.ec.europa.eu/ arată că 1,2% din cifra de afaceri a firmelor româneşti e făcută online (2007). Spre comparaţie, acest indicator este în Belgia 3,4%, Irlanda - 9,8%, Polonia - 3,2%, Ungaria - 2,4%, Cehia - 3,7%, Germania - 3,3%, Danemarca - 4,4%, UK- 7%, Norvegia - 8,5%, Islanda - 5,6%, Lituania - 5,4% dar şi: Italia - 0,9%, Bulgaria - 0,5%, Grecia - 0,9%, Austria - 2,1%, Cipru - 0,6%, Slovacia - 1,1%, Finlanda - 1,1%.

Concluzia e că ne aflăm mai degrabă în partea joasă a clasamentului, fără a fi ultimii. E bine! Pe mine mă sperie însă prezenţa Italiei, Finlandei şi Greciei în acest subsol al clasamentului, ceea ce înseamnă că o prezenţă de mai multe decenii în UE nu garantează câtuşi de puţin o creştere fenomenală a sectorului online, aşa cum se vede în nordul Europei (UK - Irlanda - Norvegia). Ceea ce rezultă însă cu claritate din statisticile Eurostat e că nu suntem câtuşi de puţin înapoiaţi sau întârziaţi faţă de restul Europei, ceea ce înseamnă că e imposibil să apreciem dacă piaţa va mai creşte, cu cât va mai creşte, sau dacă va stagna. Cum am spus într-un post mai vechi (cred că prin decembrie 2007) piaţa e limitată momentan de problemele generale ale economiei româneşti, în primul rând de lipsa infrastructurii care face imposibilă creşterea numărului de livrări. Tocmai faptul că România atinge totuşi un scor bunicel în condiţii atât de vitrege de infrastructură mă face să cred că românii sunt destul de deschişi către ideea de e-commerce şi locul României nu e spre coada, ci mai degrabă spre mijlocul clasamentului (pe la 2-3%). Viteza cu care am putea atinge însă acest procentaj ţine strict de viteza cu care se dezvoltă economia noastră care, ţinând cont de cei 5km construiţi de Bechtel în ultimii 5 ani, nu pare prea încurajatoare.

Se va vinde Emag? (e-commerce #2)

Se tot zvoneşte de vreo 2 ani, dar iată că abia acum se pare că a venit momentul.

Ca o curiozitate, iată dinamica vânzărilor Emag aşa cum reiese din ceea ce se vede online (adică pe Emag.ro):

• până în 2005: Emag doar creşte;
  
• prin 2005: ajunge pe la 100 de comen'zi (vă explic mai jos ce înseamnă cuvântul ăsta, oricum e o medie de invidiat şi în ziua de azi), după care vine boomul;
  
• 2006: ajunge la o medie de cca. 300 de comen'zi (creştere de 200%);
• sem. I 2007: medie de cca. 640 de comen'zi (creştere de 50%);
• sem. II 2007: medie de cca. 900 de comen'zi (creştere de încă 50% faţă de trim. 1 );
• sem. I 2008: medie de cca. 975 de comen'zi (aşadar o creştere de nici 10%, gogule, probleme, mă?);
• sem. II 2008: idem, medie de cca. 975 de comen'zi (stagnare!) .

În cifrele de mai sus nu am băgat comenzile telefonice, care sunt, evident, imposibil de estimat. Tocmai de-aia am preferat să inventez un cuvânt nou, cuvântul "coman'zi (sg.), comen'zi (pl)" care să descrie pur şi simplu o comandă cumulată zilnică online+call luată de magazinul virtual.

De exemplu, dacă un magazin ia în medie 100 de comenzi pe online (medie verificabilă) şi 70 telefonic sau la sediu (medie neverificabilă), numărul de coman'zi zilnice e de 100, deşi numărul de comenzi zilnice e de 170. Foarte important, ceea ce numesc "un coman'zi" e un grup de numere (1 comandă online + ? comandă telefonică + ? comandă în showroom), pe când o comandă e o cifră (în speţă, cifra 1). În esenţă estimăm toate comenzile prin prisma evoluţiei comenzilor (preluate sau anulate, nu contează) vizibile online. Dar întrucât nu ar fi cinstit să mă refer la comenzile online (care se văd) ca la comenzile Emag, tocmai pentru că sunt şi comenzi (telefonice, face2face) care nu se văd, am preferat să inventez un cuvânt nou.

Oricum, practica altor magazine online din România ne arată că telefonic se mai ia încă un rând de comenzi, deci probabil în estimările de mai sus

medie reală de comenzi zilnice ~= (nr. comen'zi * 2) +/- 20%

Bun, deci asta rezultă de pe site-ul Emag. Stagnarea. Problemele erau vizibile aşadar cu ochiul liber din primăvară, când creşterea a fost cu mult sub estimările optimiste bazate pe evoluţia din 2006/2007. Acum e mai simplu de înţeles de ce ţinta de vânzări revizuită e cu doar 20% mai mare decât cifra de vânzări de anul trecut (de la 80 la 100 de milioane). Pentru că numărul coman'zilor e mai mare cu doar 10%. Totuşi, de ce nu s-a revizuit această cifră cu doar 10%? Motivele pot fi doar 2: ori 1) Emag mizează pe un final de an foarte bun, ori 2) a crescut valoarea medie a coman'zii. Pct. 1) e impredictibil, dar 2 poate fi estimat pentru că ştim cifra de afaceri a magazinului:

• 2005 | 36.000 de coman'zi > 9 milioane E c.a. => 250 E valoare medie a coman'zii
  
• 2006 | 110.000 de coman'zi > 35 milioane E c.a. => 318 E valoare medie a coman'zii
• 2007 | 277.000 de coman'zi > 77 milioane E c.a. => 277 E valoare medie a coman'zii
• 2008 | 355.000 de coman'zi (verificabil) > 105 milioane E (sperat, estimat) => 295 E valoare medie a coman'zii (sperată, estimată). Deci cei de la Emag mizează pe o creştere cu 10% a numărului de coman'zi, ceea ce e real, plus o creştere cu 10% a valorii fiecărei comenzi faţă de 2007.
  

Aici celelalte magazine ar putea spune dacă într-adevăr valoarea medie a comenzilor a crescut faţă de 2007. Din datele de mai sus se observă însă că valoarea unei comenzi în 2007 faţă de 2006 era în scădere şi nu ştiu de ce anul 2008 ar fi mai bun din acest punct de vedere, câtă vreme puterea de cumpărare a oamenilor s-a erodat tot mai mult (în principal datorită erodării leului şi a crizei financiare care a crescut dobânzile). De aceea eu personal mă îndoiesc că Emag va vinde de 100 de milioane de euro anul ăsta, oprindu-se mai degrabă pe la 90-95 de milioane. Rămâne de văzut, dar este clar că previziunile extrem de optimiste de la începutul anului, care nu ţineau cont deloc de ceea ce se întâmpla în economia reală, au fost taxate dur de realitatea din piaţă.

Iresponsabilitatea se transfera din imobiliare in e-commerce (e-commerce #1)

Ani la rândul, şmecherii din imobiliare au minţit poporul cu creşteri de vis ale "investiţiilor pe credit" care s-au dovedit, în cele din urmă, simple baloane de săpun. Cei care i-au ascultat se uită acum disperaţi la cum le scade preţul investiţiei de la o lună la alta, în timp ce ratele la bancă se modifică şi ele, în acelaşi ritm, dar în sens opus. Preţurile mega-hiper-supra-evaluate de pe piaţa imobiliară se vor aşeza acolo unde le e locul, adică foarte jos comparativ cu nivelul actual, iar scăderea de pe Dâmboviţa se va opri probabil abia atunci când sistemul financiar mondial va absorbi tot excesul de bani creat aiurea pe Potomac, Tamisa şi nu numai.

Îmi pare rău să constat că şmecheria din imobiliare s-a transferat recent şi în e-commerce unde au apărut voci care promit zgomotos cvadruplarea pieţei de acum în numai 2 ani, de la cca. 250 de milioane euro acum, până la 1 miliard de euro în 2010.

Legat de cei 250 de milioane de euro, viitorii proprietari de magazine virtuale ar trebui să ştie că includ la grămadă şi eMag-ul (care face vreo 70% din cifra de afaceri pe offline, în showroom) şi serviciile turistice, biletele de avion, reîncărcările de telefon mobil etc. Comerţul electronic care implică efectiv plata pentru transportul unui produs X de masă y dintr-un punct A într-un punct B este mult mai mic şi nu atinge la ora actuală mai mult de vreo 100 de milioane de euro pe an. Pe această sută de milioane se bat vreo 500 de magazine active, deci fiecăruia îi revine în medie o felie de cca. 200.000 de euro (evident, unii fac mult mai mult, alţii mult mai puţin). Cum pe grosul pieţei, care e IT&C / electro, adaosul mediu practicat e pe la 4-5%, se poate calcula uşor cât din aceşti 200.000 de euro sunt efectiv profit anual. Şi asta într-o perioadă de boom!

Cel mai cinstit faţă de clienţii tăi este să le spui adevărul, şi anume că dacă vor să-şi deschidă un magazin virtual în următoarele (cel puţin) 12 luni vor intra pe piaţă într-un moment foarte greu, dar că dacă o vor face cum trebuie, atunci afacerea le va aduce numeroase satisfacţii. E posibil chiar ca piaţa să se reducă în următorul an, deoarece grosul ei vine din comerţul IT&C/electro pe care românii îl făceau prin credite (în jur de 5% prin sisteme de credit online, gen eCreditor, şi încă alte 30-40% prin credite luate în prealabil pentru consum) şi care la anul va fi, evident, mult restrâns. Asta nu înseamnă că nu mai poţi deschide un magazin IT&C / electro de succes, ci că trebuie să o faci mult mai atent la anumite chestii dacă vrei să nu mori după primul an de activitate. Iar asta înseamnă (şi) să evaluezi corect creşterea pieţei şi atuurile pe care ai putea miza în contextul de criză. Clienţii platformelor de comerţ online trebuie informaţi corect, pentru a deschide afaceri sănătoase, deoarece răspândirea în masă a eşecului unora, datorat unor aşteptări nerealiste, va băga peste câţiva ani comerţul electronic românesc direct cu oiştea-n gard.

Halal ministru

Fitch ne scade reitingu şi Vosganian declară:

"Decizia Fitch nu a tinut cont de evolutii importante ale economiei romanesti, cum ar fi cresterea reala anuala a PIB la 9,1% in 2008 si 6% estimat pentru 2009, [...]" (aici)

Aha. Deci 6% "estimat" pentru 2009 e evoluţie importantă. Neică, atunci când 2 (S&P şi Fitch) îţi zic că eşti beat, du-te şi te culcă.

Lamentabilă reacţie.

Nici un fel de justificare. Nici un fel de încercare de autocritică, ce am făcut greşit?... ce putem face?... ce-i de făcut?... Pur şi simplu o reacţie de om prost, care pare să nu înţeleagă că nu suntem noi cei mai cu stea în frunte şi că filmul ultimilor ani - economie crescută cu construcţii pe datorie, datorii acumulate din construcţii care au crescut economia - a mai rulat şi în alte părţi (Spania, ţările baltice) unde s-a intrat demult cu oiştea-n gard.

Pe glob... blog

N-am mai scris de multă vreme chestii "profesionale" pe blog pentru că de la o vreme simt nevoia ca în timpul liber să nu mai am de-a face cu chestiunile legate de muncă.

În plus, scriu în multe alte locuri, prin câteva - mă ştie lumea, prin altele - nu, pentru că o fac sub pseudonim.

Şi mai e o chestie, sincer să fiu nu mă văd ieşind la pensie din industria web (asta din România). Contrar a ceea ce crede multă lume, eu nu cred că webul are un viitor strălucit în România. Cred că şi peste 30 de ani va fi aceeaşi industrie mică, limitată de lipsa de orizont a clienţilor şi de absenţa banilor. În plus, în 10-20 de ani de acum încolo lipsa oamenilor va fi o problemă de 10 ori mai mare decât acum.

Noi ne uităm cu jind la vest-europeni dar uităm că lor le-au luat 50-60 de ani după război ca să ajungă la un anumit nivel de civilizaţie, plus că au avut şi înainte zeci şi chiar sute de ani de dezvoltare. Noi suntem un soi de Mexic european şi vom rămâne aşa o perioadă bună de timp, pentru că, la fel ca orice "economie emergentă", suntem în budă fără investiţiile străine. Nu există capital românesc; neexistând capital românesc, nu există mărfuri româneşti; neexistând mărfuri româneşti, nu avem ce altceva să oferim lumii în afară de salariile mici.

Ultimii 20 de ani şi guvernările haotice care ne-au condus de atunci nu au făcut decât să gâtuiască şi mai mult capitalul românesc. Şi au organizat un jaf sistematic al banului public. Presupunând prin absurd că va veni acum un guvern care va înţelege cât e de important să sprijine (cu legi corecte, în primul rând) capitalul românesc, va fi nevoie de cel puţin 20 de ani pentru ca România să producă în fiecare judeţ măcar un brand exportabil, şi încă 20 de ani pentru ca brandurile astea să asigure un flux de bani continuu şi sigur către România. Pe vremea aia ar urma să am vreo 73 de ani. Eh, poate atunci să sperăm că vor ajunge şi românii să consume servicii de internet măcar de 20 euro, ca să zici că e o afacere.

No, thanks.

În ultimii 5 ani de exemplu mii, poate zeci de mii de români au câştigat din imobiliare cam cât profitul din toată industria de web într-un an. Acum imobiliarele s-au dus naibii, nimic de zis, dar cred că şi în viitor marile oportunităţi vor veni din cu totul şi cu totul alte zone. Să fim realişti, suntem o ţară cu 3.000 de programatori php şi 3.000.000 de ţărani. Asta înseamnă că banul adevărat, dacă e să vină, va veni mai degrabă către agricultură decât către web. Sau către industrii care pot folosi necalificaţi. Din păcate.

La nivel individual, sunt convins că nivelul general al salariilor se va stabiliza pe la nivelul ajutorului de şomaj din Europa de Vest. N-are rost să argumentez de ce. Asta cred eu şi oricine mă citeşte poate să-şi utilizeze creierul pentru a vedea de ce am ajuns la concluzia asta.

Lectura

Numai o lectura zilnica din Marc Aureliu ne mai poate asigura in perioada asta ca vom traversa cu bine calea ce ni se deschide inainte.

Craiova - Tg. Jiu

Craiova: oameni mai nervoşi ca în Bucureşti, un oraş eclectic, agitat, maşinile gonind cu viteză. Pare să fie plin de bani. Prin centru musteşte de bijutieri deşi trebuie să mergi binişor pe jos până să găseşti un restaurant în care să poţi lua masa. Mie Craiova mi s-a părut o uriaşă mahala. În poza de mai sus e primăria, mai jos e intrarea în frumosul parc Romanescu, care merită vizitat.


Tîrgu-Jiu: aici am fost la Gorj Webshopul lui Mitruţ Stănoiu. Oricum ziceam de vreo 2 luni că ajung acolo pentru a vedea ansamblul Brâncuşi. Câteva cuvinte despre webshop: eu zic că a fost o întâlnire reuşită pe care oamenii de acolo ar trebui să o reia periodic. Mi-a plăcut că există o mulţime de "atomi cu iniţiativă", deşi ar fi bine să-şi pună forţele la comun şi să scoată ceva împreună. Dintre oamenii interesanţi pe care i-am ascultat / văzut / cunoscut îi amintesc pe tipul care are blog.4rev.net (un blogger care chiar trăieşte din blogging), pe Silviu Runceanu şi pe Claudiu Cismaru - n-am văzut în viaţa mea un tip mai "nerd" ca ăsta! -, dar toată lumea a contribuit la reuşita evenimentului.

După aia m-am ocupat de ceea ce plănuisem de multă vreme. Tîrgu-Jiul pare locul ideal de trăit: ieftin ca braga, aer curat, curat pe jos, frumuşel. Plin de statui (normal, e oraşul lui Brâncuşi). E de înţeles de ce Grigurcu s-a retras aici. Apoi, după ce am dat o tură prin oraş şi l-am aşezat pe lista scurtă de oraşe (alături de Alexandria şi Sibiu) am mers pe Calea Eroilor şi zău că simţi cum ţi se taie răsuflarea când, odată ajuns acolo, îţi dai seama unde eşti.

Internauti de 2 euro

Cică populaţia internaută a României a ajuns la suma de 12 milioane, în condiţiile în care piaţa de advertising online s-ar duce anul ăsta pe la 20-25 de milioane de euro.

Asta înseamnă că în România se cheltuie cam 2 euro pe cap de internaut. Unora li s-o fi părând mult şi aceşti 2 euro dar ar fi bine să-şi bage coada-ntre picioare şi să se mai uite şi prin alte ogrăzi (sursa aici):

• Norvegia: 132E
• UK: 120E
• Danemarca: 109E
• USA: 91E
• ...
• Italia: 36E

Mai mult. Cifra de 2 euro poate părea atât de insignifiantă încât ai fi tentat să zici că nu poate merge decât în sus. Problema e că noi stăm la 2 euro de ani buni. Când aveam 3 milioane de utilizatori, piaţa era pe la 6 milioane E. Când erau 5 milioane de internauţi, piaţa era pe la 10 milioane. Concluzia e că piaţa a crescut pe baze strict cantitative, nu şi calitative. Oamenii nu au simţit nevoia să aloce mai mulţi bani pentru câştigarea unui client de pe online pentru că au simţit că ăia 2 euro sunt suficienţi. În atâţia ani de creştere industria nu a avut de oferit comercianţilor decât cantitate, fără calitate. Reversul acestei stări de fapt e că atunci când publisherii taie bugetele, toată industria tremură şi e posibil ca 2 euro... să devină 1.

Turul Brancusi

Weekendul ăsta mergem la Craiova şi în Tg. Jiu, într-un mic tur Brâncuşi pe care îl plănuisem încă de la întoarcerea din Franţa. Cu prilejul ăsta voi participa şi la Gorj Webshop 2008. E prima oară când voi participa la o manifestare a "industriei" şi e interesant că o voi face departe de Bucureşti.

1500 de euro

Ceea ce m-a frapat ieri nu a fost declaraţia nu ştiu cărui individ din guvern (parcă Tăriceanu himself...) care zicea că sistemul va garanta şi la noi toate depozitele de până în 50.000 de euro, ci statistica aia conform căreia oricum media depozitelor populaţiei - adică vreo 17 milioane de depozite - e undeva pe la 1500 de euro, deci cu limită de 20 sau de 50 de mii... tot aia.

Cifra asta ar trebui să dea de gândit fiindcă reflectă mai degrabă o stare de pauperizare generală, în ciuda "bunăstării" afişate la semafoare. Economiile sunt plasa de siguranţă a populaţiei ori realitatea este că populaţia noastră are o plasă de siguranţă extrem de fragilă. Cu rate de câteva sute de euro pe lună cred că nimeni nu poate rezista mai mult de 2, 3 luni din aceste... economisiri, că "economii" nu le pot numi, în cazul în care apar probleme. Prin extindere putem socoti că în cazul în care ceva merge prost în industria creditării - şi ştim că restanţele cresc alarmant de la o lună la alta - băncile nici nu prea au pe ce să pună poprire, pentru că populaţia noastră, săracă în esenţa ei, a oferit ca garanţii mai degrabă vise de viitor şi fabulaţii. Deci nu ştiu ce părere au alţii dar eu zic că băncile din România, în cazul în care tsunami-ul financiar ajunge şi pe la noi, ceea ce pare a fi inevitabil, nu doar că nu vor rezista suveran valului ci vor avea al naibii de multe probleme. De altfel întreaga industrie a creditării pare să se fi clădit pe câteva pariuri riscante:

- că salariile vor creşte non-stop în România, ani la rândul, indiferent de conjunctura internaţională, în condiţiile unui şomaj care va tinde permanent spre 0;
- că România are o creştere economică organică, nicidecum una conjuncturală datorată strict măririi artificiale a masei de bani aflaţi în circulaţie pe teritoriul naţional;
- băncile au crezut că românii ştiu să îşi evalueze riscul personal, aşa cum o face un neamţ sau un francez, deci au pariat pe responsabilitatea populaţiei;
- la rândul lor, românii au crezut că băncile ştiu să le evalueze riscul, având încredere în capacitatea băncilor de a previziona preţurile (la imobiliare, de exemplu), deci au pariat pe ... responsabilitatea bancherilor ("ce, mi-ar mai da banca 100.000 de iuro credit dacă n-ar creşte preţurile?").

Realitatea pare a fi cu totul alta. Nici nu au apărut bine nişte zvonuri în piaţă că băncile X... sau Y... (pentru cei care nu ştiu, e vorba de BRD şi Raiffeissen, dintre băncile internaţionale, precum şi de Transilvania dintre băncile româneşti, ceea ce e o mare prostie, Transilvania fiind una din puţinele bănci care nu a făcut niciodată tamtam pe piaţa imobiliară) pot avea probleme, că au şi început să apară dezminţirile din partea BNR-ului. Deci sus, acolo, nişte funduri tremură de frica a ceea ce s-ar putea întâmpla. Probabil că nici o bancă nu ar fi atât de puternică încât să reziste unui "rush on" al deponenţilor; este clar că vor apărea şi momentele astea, dar ele trebuie amânate cât mai mult pe principiul că de ce să te legi la cap azi dacă o să te doară mâine. Până una alta, însă, după ce OTP a anunţat de vreo câteva luni că va ieşi din România, citeam că şi ABN Amro ar avea de gând să facă aceeaşi mişcare, semn că piaţa nu mai e câtuşi de puţin aşa atractivă (ceea ce e şi normal, după ani întregi de "olimpiade" ale creditării). Eu personal nu prea am încredere în Alpha Bank, care a fost una dintre cele mai agresive bănci de pe piaţa imobiliară şi despre care ştiu că a fost extrem de activă pe această piaţă şi în ultimele 2 luni, când s-a pus problema introducerii noilor norme de creditare. În plus, o vizită pe situl băncii mamă din Grecia ne va arăta că acţiunile dumnealor au scăzut de la un maxim de 25,44 E / acţiune din data de 2 noiembrie 2007 până la valoarea actuală de 13,94 E. Nu ştiu să interpretez aceste date, că nu sunt mare doctor în finanţe şi burse, dar mintea mea de prost îmi spune că respectiva bancă nu e câtuşi de puţin aşa solidă cum reiese din reclame sau din sedii, fiind afectată de criza globală. Şi în general manifest o mefienţă totală faţă de toate băncile care au alimentat Caritasul imobiliar al ultimilor ani. Iar băncile greceşti au fost în prima linie.

PS. Nici cu National Bank of Greece (Banca Românească, altă bancă agresivă pe imobiliar) lucrurile nu par a sta mai bine: cotaţia de la NYSE. Dacă nu mă înşel se vede o scădere a cotaţiilor de cca. 50%. Fără a mă pricepe, repet, mie chestia asta nu-mi miroase a bine. Şi asta ar fi o chestie suficientă ca să mă feresc de asemenea bănci expuse pe imobiliarul românesc.

Economia raspunde asa cum stie la imbecilitatea guvernantilor

Dobitocii anunţă creşterea salariilor cu 50% la singura categorie profesională care din 1990 până acum a rămas nereformată: profesorii. Pe bună dreptate, ceilalţi bugetari vor şi ei.

Soluţia pentru aceste revendicări ar fi foarte simplă: să se dea afară 50% din profesori, şi anume cei care predau materii tâmpite, create pe timpul comuniştilor pur şi simplu pentru că sistemul pregătea în exces "specialişti" cu care nu avea ce face.

Soluţia asta însă nu a avut nimeni curaj să o aplice, şi probabil nici nu va avea, pentru că în România nu avem lideri, ci tătuci. În educaţie e ca-n fotbal: aşa cum mizeria din fotbal a fost ascunsă sub preş cu ajutorul performanţelor "generaţiei de aur", şi mizeria din educaţie a fost ascunsă cu ajutorul performanţelor câtorva olimpici. Din păcate adevărul nu iartă.

Aşa cum în fotbal am ajuns să fim ciuca bătăilor şi la nivelul echipei naţionale, şi educaţia a ajuns să producă dobitoci în serie care numai la avântul economic al României nu pot contribui, deşi au ajuns, încet-încet, să iasă de pe băncile şcolilor şi să populeze "echipa naţională" a salariaţilor. Şi pentru performanţa asta, profesorii, din care majoritatea predau numai tâmpenii, fără nici un fel de aplicabilitate practică sau folos cultural pentru elevi, să fie recompensaţi cu salarii mai mari cu 50%?!

În plus, sistemul de învăţământ este şi un uriaş, enorm, GIGANTIC rezervor de bani negri. Poate cea mai mare piaţă de bani negri din România! Cine e părinte ştie: meditaţii, fonduri, biruri, ... cine le controlează? Profesoara aia care s-a cărat în Anglia după ce s-a regulat cu elevul ăla care s-a sinucis - a întrebat-o cineva de sănătate, "Madam, sub ce formă încasai banii de meditaţii?!" Vax. Toate ziarele au scris că tipa "medita", deci procurorii se puteau autosesiza nu, Doamne-fereşte, pentru ce a făcut pe plan emoţional cu elevul (în fond erau tineri şi majori amândoi) ci pentru treaba asta, cuvântul ăsta, "meditaţii". Ce înseamnă asta? Câţi bani la negru lua?

Aşa că economia răspunde cum ştie. "Fuck. A-nnebunit lupu'. Hai dracu' să ne scoatem banii de la idioţii ăştia, că la anul va fi distroi." Euro e în clipa asta pe la 3,85 si dolarul pe la 2,77. Şi totul datorită faptului că nişte giboni retardaţi au ajuns să ţină în mâini destinele ţării.

Cat de idioti sunt liberalii, pe o scara de la 1 la 10?

Cred că destul de idioţi, adică pe la 9, 9-şi-ceva. În orice caz eu le-aş da o notă foarte apropiată de 10.

Hai să citim încă o dată chestia asta, să ne frecăm la ochi şi să ne minunăm:

"Promisiunile liberalilor nu se termină aici. În programul lor de guvernare se găsesc oferte la pachet. 1400 de km de autostradă în patru ani sau 2000 în opt ani, dacă le oferim două mandate. "

Măi tolomacilor, atunci când consilierul ăla, ştiţi voi care, puţachele ăla mic care a supt din pix şi a ros guma pe la Fac. de Şt. Pol. devenind chipurile mare specializat în pulitică, aşa, deci când puţachele ăsta s-a dus să-şi cumpere iaurtul şi a văzut în vitrină: "Un iaurt 3 lei, 2 la 5 lei!", ei bine, puţachele ăsta, întrucât nu are suficientă materie gri la mansardă (că dacă avea făcea dracului o facultate serioasă, nu una de tras mâţa de coadă) nu a înţeles nimic din esenţa unei promoţii.

Când comerciantul propune 2 iaurturi la 5 lei în loc de 6 lei vrea să-ţi spună că dacă vei cheltui mai mult, vei câştiga mai mult.

Oferta voastră, dragi liberali, în traducere liberă înseamnă aşa: dacă ne alegeţi mai mult, vom construi ... mai puţin! Hai, frecaţi-vă la ochi şi daţi-vă palme.

Corect ar fi fost ca puţachele ăla cu coşuri, ăla micu', pulitrucul ăla care e chipurile dăştept (mă întreb cât de proşti or fi proştii liberalilor?!), să ofere cevade genul ăsta: ne alegeţi un mandat facem 1400km, ne alegeţi 2 mandate - facem 3000.

Doamne, cât de proşti suntem că-i suportăm!

Până la urmă să privim totuşi partea bună a lucrurilor, băieţii şi-au dat arama pe faţă: alegeţi-ne cât mai multă vreme şi-o veţi suge kilometric.

158 de ani si o zi

Este clar că o criză de o asemenea amploare, care pune în genunchi instituţii financiare vechi de 2 secole, nu este o criză oarecare. Coroborată cu faptul că din iarnă America va avea fie un preşedinte de culoare, fie un vicepreşedinte femeie, cred că putem spune că trăim, fără îndoială, nişte momente istorice.

Caracterul istoric al acestor momente este dat de colapsul total, nedisimulat şi fără echivoc al liberalismului laissez-fairist (scos din mizerie de Reagan şi Thatcher în anii '80), doctrină care a stat la bazele globalizării din ultimii 20 ani. După colapsul comunismului, lipsit de contrapondere ideologică, liberalismul lassez-fairist s-a întins ca o pânză de păianjen pe toată planeta şi chiar şi în interiorul societăţilor din care a provenit. Viaţa oamenilor simpli din Germania sau din Statele Unite s-a degradat comparativ cu anii '80 pentru că o mare parte a avântului bunăstării de după anii '50 s-a realizat exclusiv datorită ameninţărilor ideologice de stânga şi a spaimei că partidele socialiste / comuniste ar putea ajunge la putere (cum s-a şi întâmplat, la un moment dat, în Franţa). Când stânga a colapsat ideologic, prin căderea URSS-ului, cel mai dur liberalism cu putinţă - ăla care e în stare să propună nonşalant competiţie "liberă" pentru resurse între elefanţi şi şoricei - a avut tot terenul la dispoziţie pentru a-şi face de cap. Au început să fie externalizate capacităţi de producţie către ţările mai sărace din Est nu pentru a le ridica din mizerie, ci strict pentru a creşte profitul afacerilor. Au început să fie exploatate înzecit resursele din Sud. S-au creat lichidităţi imense care, în lipsă de altceva, au început să fie investite în fel de fel de instrumente financiare complexe. Nici o părticică a uriaşei averi globale acumulate în ultimii 20 de ani nu a ajuns la săracii din Africa, Asia sau America de Sud. Acum sistemul a colapsat pentru că banii au valoare doar atâta vreme cât poţi cumpăra cu ei bunuri sau servicii. Când banii ajung să cumpere alţi bani, care la rândul lor cumpără tot bani şi aşa mai departe, ceva sigur e greşit în toată treaba asta. Înseamnă că sunt mult prea mulţi bani pe lumea asta şi mulţi dintre ei trebuie, pur şi simplu, să fie scoşi din circulaţie.

America plăteşte de fapt preţul lăcomiei cu care a acumulat enorm în toţi aceşti 20 de ani fără să dea planetei nimic la schimb. Şi problema nu e de la case. Chestia cu casele doar a declanşat colapsul, a fost acul care a înţepat balonul financiar. Suntem atât de departe de spiritul Planului Marshall, când America a înţeles că e în favoarea ei să-şi împartă bogăţia cu ceilalţi, pentru că nişte parteneri puternici înseamnă de fapt o Americă puternică. America lui Reagan, Clinton şi a familiei Bush s-a remarcat numai prin spiritul belicos, prin ideologizarea excesivă a expansiunii (câţi nu ne amintim de spălaţii pe creier care după 3 luni de bursă "în State" veneau pe aici şi repetau ca nişte papagali sovietici ceea ce fuseseră învăţaţi acolo?), prin egoismul cu care a tratat toate problemele globale (începând cu problema sărăciei, terminând cu problema încălzirii globale) şi prin crearea unui imens deficit comercial cu cel mai mare lagăr de pe planetă, China. Pentru că nici măcar mult trâmbiţatele considerente etice şi drepturi ale omului nu au împiedicat America să folosească mâna de lucru chineză plătită mizerabil şi aflată în slujba oligarhiei comuniste de la Beijing.

Acum America plăteşte toate excesele din ultimii 20 de ani. Problema cea mare e că nu se sparge doar o bulă financiară, ci o întreagă ideologie la a cărei implozie asistăm în zilele astea. Momentan drumul pare a fi acelaşi pe care a apucat-o URSS-ul, şi anume al colapsului sistemului ca atare. Orice colaps sistemic începe întâi cu colapsul ideologic. Aşa s-a întâmplat în 1789, când Vechiul Regim a colapsat după ani întregi de erodare ideologică. Aşa s-a întâmplat cu URSS-ul în 1991 (colapsul ideologic s-a produs în 1968 când a fost invadată Cehoslovacia, a fost desăvârşit în anii '80 odată cu invazia Afganistanului). Acum e rândul Americii şi rămâne de văzut dacă în următorii ani America se va înnoi sau se va face... bucăţi-bucăţele.

158 de ani

Dacă o bancă veche de 158 de ani o ia pe coajă, treaba sigur e împuţită rău.

Dar desigur, aşa cum croncănesc Vosganian şi ziaristul-fost-ministru I. Popescu, ăia pe acolo trebuie să fie "analişti emo" şi nu vede ei ce duduie treaba în Românika, care e izolată ca un fetus în burtica mămicii sale, Iuropa.

Mai vorbim peste fix 12 luni. Să vedem ce-o să facă fetusul după ce mă-sa ia droguri.

Icar a mai zburat cu 8.8%

Guvernanţii şi-au mai încordat o dată penele anunţând creşterea asta economică de 8.8% care, dacă inflaţia (recunoscută) n-ar fi pe la 9%, mai că mi-ar stoarce o lacrimă de... râs.

Imediat gorniştii de serviciu au început să aplaude frenetic "realizărili" şi să se ia de "analiştii emo" care pun sub semnul întrebării trei chestiuni privind această creştere economică:

• sustenabilitatea;
• durabilitatea;
• fundamentele sănătoase.

Când ţi se pun anumite întrebări incomode evident că e mai productiv să te burzuluieşti metodic la adversari şi să-i faci "emo".

Tot ieri însă o altă statistică-şoc a ieşit la iveală şi a şi intrat în hăul uitării pe care îl manifestă presa noastră, unealtă perfectă a domesticirii cotidiene pe care o trăim în fiecare zi.

Circa 4 milioane de români dintr-un total de vreo 6 milioane au în cartea de muncă salariul minim pe economie. Dintre ăştia vreo 2 milioane cică nici nu mai declară alt venit, pretinzând că trăiesc cu 390 de RON / lună.

Procentul este incredibil şi înspăimântător totodată. Înspăimântător nu atât prin cantitatea de bani negri pe care ne lasă să-i întrevedem ci prin cantitatea uriaşă de exploatare la care sunt supuse veniturile celor 2 milioane care declară mai mult decât venitul minim.

Accept ideea că banii negri pot cumpăra telefoane mobile şi laptopuri, dar mi se pare hilar să crezi că tot banii negri au cumpărat apartamente sau maşini din ce în ce mai scumpe în ultimii ani. Adică unul să aibă 390 de RON în cartea de muncă şi să-şi ia apartament de 100.000 de euro cu banii jos... să fim serioşi!

Avântul creditării şi implicit al preţurilor tâmpite practicate în diverse domenii, adevărata sursă a bunăstării din ultimii ani, s-a făcut pe spinarea acestor 2 milioane, probabil cei mai productivi dintre români, care nu în puţine cazuri şi-au pus fundul la bătaie pe 30 de ani pentru un credit cu o finalitate cel puţin dubioasă. 2 milioane din 20 de milioane înseamnă cam 10%.

10% îi ţin în spinare pe ceilalţi 90%. Adică 1 ins productiv îi ţine în spinare pe alţi 9. Toată porcăria asta cu creşterea economică se bazează de fapt pe exploatarea neruşinată a celor mai productivi dintre români cărora li s-au servit cu neruşinare jeguri de apartamente comuniste cu credite pe 30 de ani, jeep-uri poluante cu credit pe 7 ani, vacanţe la greci cu credit pe 12 luni şamd.

Întrebarea e cât timp vor mai putea fi storşi cei 10%?

Capitalul romanesc

Printre clienţii noştri sunt unii de care mi se face literalmente milă. Firme mici, cu 1-2 angajaţi şi care au cifre de afaceri de maxim 15.000 de euro pe an. Îi vezi că vor să facă treabă, se zbat să-şi deschidă un magazin virtual, să se dezvolte, să-şi extindă activitatea. Aproape că mi-e jenă să le cer 499 de euro ştiind că suma asta e echivalentul a vreo 3% din cifra lor de afaceri.

Dar le-o cer fiindcă şi eu am nevoie de bani. Toţi avem nevoie de bani şi afacerile bune se măsoară în bani.

Mă gândesc însă că oamenii ăştia au iniţiativă degeaba într-o ţară aşa jegoasă cum e România. Cu cine se luptă ei? ... Şi de ce?... Pentru ce?...

România va rămâne o măruntă băşină pe harta Europei multă vreme de acum încolo, fiindcă nu avem capital. "Capital", în sensul ăla clasic, folosit de Marx. În anii '90 s-a ratat o şansă imensă care ar fi putut duce la coagularea unui capital românesc. În loc de asta ne-am pomenit cu viloance şi maşini de lux pe şosele demne de o ţară africană.

Acum chiar dacă vrem, nu avem ce face. Nu putem aduna capital şi tocmai de-asta suntem condamnaţi să rămânem nişte mărunţi păduchioşi la periferia Europei. Câtă vreme activele costă ca-n vest, dar veniturile noastre de capitalişti români sunt... ca aici, nu avem nici o şansă să ridicăm capul.

Nenorociţii de bancheri pripăşiţi pe aici, greci şi austrieci, au avut grijă să pompeze bani pe piaţă prin umflarea absurdă a preţului caselor. Nu care cumva să fi sprijinit afacerile româneşti, nu, nicidecum... Cretinii, babuinii de români au fost buni doar să-şi vândă cu sute de mii de euro unii altora, ca nişte tâmpiţi, nişte betoane construite de Ceauşescu cu 50 USD/mp acum 30 de ani, apoi au mai fost buni să spargă banii astfel rezultaţi în Carrefour, Cora şi alte instituţii capitaliste occidentale. Cretinii, babuinii de români au fost buni doar să îngroaşe buzunarele capitalului de aiurea.

Al naibii să fiu de n-ar merita să stingem lumina şi să-i lăsăm aici pe politicieni dimpreună cu prietenii lor, bancherii. Să facă ce vor cu ţara asta de căcat. Să facă borş.

PageRank-ul nu conteaza? Mai sa fie...

Eu am 100 de motive să cred că Page Rank-ul a fost şi rămâne în continuare foarte important pentru un site, dar iată-l pe cel mai recent dintre ele: în funcţie de Page Rank primeşti AdSense. Reclamele AdSense mai puţin valoroase sunt afişate pe situri cu Page Rank mic, în timp ce reclamele valoroase, care aduc câştiguri consistente, sunt afişate pe paginile cu Page Rank mai mare.

Chestia asta mi s-a confirmat azi, odată cu update-ul.

PS. Nu ştiu dacă lumea mai ţine minte ce scriam în urmă cu un an despre televiziunile online. Iată câteva noutăţi care erau uşor de intuit...

Greu cu saracia asta...

Pe mirabil-fabulosul sit de fiţe al Jurnalului Naţional putem admira o imagine luată moka de pe Stockexpert.com.

Dacă ar fi vrut să renunţe la watermarkul ăla penibil, imaginea nu costa decât vreo 3 dolari.

O veste buna: 50% dintre elevii nostri...

...sunt prea tolomaci să înţeleagă un text. Asta înseamnă că am şi eu o şansă să devin milionar!

Întotdeauna am regretat că eram doar un puşti la Revoluţie. Când cu Caritasul, eram prea mic. La FNI, prea tânăr (şi oricum nu aveam nici un ban). Când a început Caritasul imobiliar nu aveam suficienţi bani pentru a sări în barcă.

Aşa că aştept Caritasul următor. Că vor mai fi sigur Caritasuri, câtă vreme prostia se pare că se studiază sistematic la şcoală în România şi nu scade, ci creşte. Şi eu bănuiesc că următorul Caritas va fi unul bursier. Dar pentru ca ăsta să înceapă e nevoie de 3 chestii:

1. trebuie să se limpezească apele mai întâi cu actuala criză de la BVB - asta mai durează cel puţin 6-12 luni, deci cel mai devreme în primăvara lui 2009 cred că se va putea identifica la bursă un trend categoric ascendent şi de durată;
   
2. lumea trebuie să se lămurească definitiv că piaţa imobiliară e în cădere (încă mai există oameni care îşi închipuie că pot lua sume exorbitante pe cine ştie ce dubioşenie de casă) - şi asta va mai dura, dar nu mult, cam 3-6 luni; în ianuarie 2009 deja vor fi toţi disperaţi să vândă şi să scape cât mai repede de apartamentul bunicii;
   
3. euro trebuie să-şi reia cursul către 4 RON, în aşa fel încât păstrarea banilor la bancă să nu mai fie o alternativă - nici asta nu se va întâmpla mai devreme de 3-6 luni (până după alegeri).

În primăvara lui 2009, aşadar cam în 9 luni de acum încolo, următorul Caritas românesc va fi deja pornit. Şmecherii îl vor cunoaşte din prima. Prin 2010 va ajunge şi la urechile prostimii şi din 2011 va exploda. Prin 2012 şmecherii se vor retrage cu sumele multiplicate de 10 ori. Prostimea va colapsa brusc prin 2013-2014.

Şi ştiţi de ce cred că următorul Caritas va fi bursier? Pentru că am impresia că se pregătea deja de la sfârşitul lui 2007. Am impresia că şmecherii care făcuseră suficienţi bani din imobiliare şi ştiau că piaţa imobiliară urma să se prăbuşească în 2008, având nevoie să investească în continuare banii în altceva, începuseră deja demersurile pentru manelizarea Bursei. Dacă ţineţi minte, la finalul lui 2007 apăruseră pe toate posturile TV reclame la investiţiile la Bursă. Necazul dumnealor a fost că la începutul lui 2008 ne-a ajuns şi pe noi criza financiară din afară şi Bursa a picat destul de brusc.

Dar nu-i nimic. Asta e doar o execuţie amânată. În câţiva ani sunt sigur că vom vedea mii de români împrumutându-se la bancă pentru a investi la bursă.

Obiectivul marunt, sportul nostru national

S-a tras cortina. Surpriza cea mai mare e chiar victoria Spaniei. Nimeni nu se aştepta la asta, ştiut fiind că spaniolii încep frumos şi capotează repede la fiecare participare.

Pentru noi rămâne apăsarea lamentabilei prestaţii din meciul cu Olanda şi scuza nătângă bolborosită de cei implicaţi în dezastru: "Atât s-a putut." E ciudat cum de s-a putut "doar atât" câtă vreme în ultimii 2 ani am bătut 3 din 4 semifinaliste şi am bătut şi Olanda care aici, la euro, ne-a eliminat fără să vrea jucând cu echipa de rezervă.

În realitate ar trebui să vorbim un pic despre mentalitate. De ani şi ani de zile noi mergem la turneele finale cu obiective mărunte, căcăcioase, a căror atingere ne oferă o măruntă şi meschină satisfacţie interioară, de sclav. Chiar şi "generaţia de aur" a avut aceeaşi mentalitate de sclav. În 1998 s-au făcut galbeni în cap de parcă turneul final se terminase după 2 meciuri.

Această mentalitate de sclav care se autosugestionează să creadă că de fapt nu e sclav, că "şi-a îndeplinit obiectivele", că "totul e sub control" etc., are adânci rădăcini naţionale. Începând cu dobitocul de cioban mioritic care deşi ştie că va crăpa, nu se gândeşte cum să scape, ci cum s-o mintă "frumos" pe mă-sa. În traducere liberă ceea ce îi spune el oii s-ar putea traduce: "Auzi, fato, să nu-i zici maică-mii că sunt un căcăcios fricos şi labagiu, ci tu să-i zici că am plecat în America şi că m-am însurat cu o tipă bună rău, o bunătăciune blondă cu cracii de 1 metru jumate şi bogată foc. O să mai vin înapoi la Surprize, surprize..., aşa să-i zici..."... şi terminând cu Videnii şi Băseştii care ne conduc destinele şi care nu fac treabă în poziţia în care au fost aleşi fiindcă "atât se poate" : se poate doar să schimbăm bordurile, se poate doar să facem 25 de km de autostradă în 18 ani, se poate doar să tragem la răspundere pe ăia care fură găini, nu şi pe cei care fură fabrici, se poate... "atât se poate".

Mizeria, murdăria, ticăloşia acestei mentalităţi stă de fapt în faptul că toată lumea ştie, în sinea ei, că se putea mai mult, şi că de fapt mentalitatea asta ascunde ticăloşie, abjecţie, corupţie, minciună. La adăpostul minciunii cu "atât se poate" corupţii rămân în funcţie deşi nu-şi îndeplinesc sarcinile de serviciu, fiindcă... atât se poate. Incompetenţii cu pile rămân în funcţie chiar dacă nu-şi fac treaba fiindcă "atât se poate". Pe considerentul că "atât se poate" trăim înconjuraţi de o lipsă de responsabilitate generalizată. Întotdeauna vinovatul e altul. Piţurcă s-a supărat ca văcarul pe sat pentru că lumea a îndrăznit să fie nerecunoscătoare pentru cele două puncte de căcat luate în grupă, puncte care "îndeplineau obiectivul". Istoriceşte vorbind, savanţii noştri ne învaţă că statul capră pentru turci şi pentru ruşi a fost "tot ce s-a putut" de-a lungul vremii... ruşii, turcii şi în general toate marile imperii începând cu Imperiul Roman şi terminând cu dulgonii din Sahara sunt vinovate că suntem un popor de cretini căcănari.

Ce ar fi fost să participi totuşi la Campionatul European având ca obiectiv... câştigarea Campionatului European?! Altfel, de ce participi?! Stai dracului acasă şi lasă-i pe alţii mai dispuşi să-şi asume obiectivul real pentru care se joacă un campionat european. Ne este frică de răspundere; ne este frică să ne asumăm şi să ne lăsăm traşi la răspundere pentru obiective adevărate: "Da, vrem să câştigăm; da, vom face 200 de km de autostradă în mandatul ăsta; da, o să schimbăm nu doar bordurile, ci şi aerul care se respiră în Bucureşti"... Obiectivele mici sunt cel mai bun aliat al corupţiei cu care trăim nu de ieri de azi, ci de pe vremea fanarioţilor. Ele sunt scuza pasivităţii şi a dobitociei. "Capul ce se pleacă sabia nu-l taie", aşa zice un proverb românesc. Sabia nu-l taie, dar ruşinea ar trebui să-l bage în pământ şi mă mir că nătânga "înţelepciune" populară nu şi-a dat seama de chestia asta.

Renasterea Germaniei

3-2 cu Turcia şi nemţii joacă prima oară finala continentală după 12 ani. Deşi nu mai au marile vedete din trecut.

Pentru mâine mizez pe capacitatea de revanşă a ruşilor şi sper într-o finală Germania-Rusia care se anunţă foarte spectaculoasă.

Grupa mortii moare prima

Pentru ca iluziile să se spulbere definitiv, ultima reprezentantă a "grupei morţii", Italia, a părăsit şi ea competiţia. A făcut-o ca şi noi: fără clasă, fără stil, practicând un joc mizerabil care cu greu a putut fi numit "fotbal".

Înainte de faza semifinalelor putem spune aşadar, în ciuda scuzelor invocate de Mircea Sandu, că am ratat şansa de a merge mai departe din cea mai slabă grupă a turneului final, singura care nu a produs o semifinalistă.

Vine si randul Olandei?

La începutul turneului am zis că echipele de urmărit vor fi Portugalia, Germania, Rusia şi, dacă trece de grupe, România.

Cu România n-a fost să fie. Portugalia şi Germania s-au bătut între ele şi a mai rămas Germania. Urmează meciul dintre Olanda şi Rusia. Calculele hârtiei ar da Olanda ca favorită certă, ţinând cont de prestaţia din grupă. Prestaţie care, totuşi, luată la bani mărunţi, nu e chiar aşa de impresionantă. Olandezii au câştigat împotriva Italiei înscriind primul gol din ofsaid şi apoi s-a dovedit că au bătut două dintre cele mai proaste echipe prezente la acest turneu final (Franţa este, cu siguranţă, alături de Grecia, una din candidatele la titlul de cea mai proastă echipă, în vreme ce noi putem candida cu brio la titlul de "echipa cu cel mai prost joc"). Deci mult fum pentru nimic. Pe de altă parte Rusia, deşi a început prost, a continuat din ce în ce mai bine, terminând cu maniera entuziasmantă în care a învins Suedia lui Ljunberg şi Ibrahimovici (alo, s-a notat acolo la FRF, cum trebuie să se joace meciurile decisive?). Se poate spune că ruşii au intrat deja, psihologic, în jocurile eliminatorii în timp ce Olanda vine ca după vacanţă. Până acum echipele care s-au "odihnit" în ultimele meciuri din grupe au fost învinse de cele care au venit deja montate pentru faza eliminatorie. Pe lângă asta, Van Basten a avut la dispoziţie vreo 3 zile pentru a studia jocul ruşilor în timp ce Hiddink, antrenorul ruşilor, îi ştie pe olandezi de când s-a născut, că doar e olandez get-beget. Să vedem ce va fi. Eu cred totuşi într-o semifinală Rusia-Italia.

Vai de capul lor cu temporizarea mă-sii

Ai nevoie de victorie. Adversarul, care n-are nici o miză, te invită la joc şi îşi fereşte gleznele mai rău ca o echipă de domnişoare. În minutul 45 Codrea prinde un şut de la marginea careului şi se vede foarte clar cum lunganul ăla mulatru vrea să atace mingea şi apoi se răzgândeşte şi îi lasă lui Codrea 2 metri şi 5 secunde timp să şuteze. Un semn evident că olandezii n-ar zice "nu". În loc să profiţi de şansă, "temporizezi", fir-ar a dracului de temporizare şi cu cine a inventat-o.

Un meci stupefiant, care te face să te întrebi dacă nu cumva mafia italiană i-o fi ameninţat pe ai noştri cu lichidarea dacă elimină Italia. Iar dacă n-a fost mâna mafiei, atunci câteva nulităţi în frunte cu Florentin Petre trebuie să dispară din lot. Înţeleg că omul trebuie să se transfere de la ŢSKA Sofia, dar putea să bage nişte filmuleţe pe Youtube şi era suficient să-l ia vreun club din Dubai. Nu trebuia să ne fericească la Euro cu prestaţia. Şi eu am 1,67 şi constituţie astenică şi dacă ar fi să mă cheme Piţurcă la lot aş zice din bun-simţ "Mulţumesc pentru onoare, da' nu e cazul".

Iar Chivu, Mutu, Tamaş şi Contra trebuie să-şi facă serios autocritica. Cei doi Niculae, de asemenea, ne pot scuti de reprezentaţiile dumnealor. Ăştia sunt orice, dar nu atacanţi. Singurul nostru jucător care a jucat într-adevăr la înălţimea evenimentului, constant, e Lobonţ.

Cât despre fraierii de olandezi, or să ia ei Euro 2008 când mi-oi vedea ceafa. Hai să zicem că în sferturi vor trece de Suedia / Rusia (eu aş miza pe Rusia), dar în semifinale vor reîntâlni iar Italia care o să-i jupoaie de vii. Nu cred că-şi închipuie cineva că olandezii or să prindă de 2 ori în cadrul aceleiaşi competiţii campioana mondială, şi de 2 ori vor da gol dintr-un ofsaid de 3 metri...

PS. şi dacă tot vorbeam de palmares, uite că desculţii ăia de croaţi, sau poate turcii, adună în câţiva ani 2 semifinale. Turcii, cu care măturam pe jos acum 2 decenii...

Noul KSD

M-am luat cu meciurile şi am uitat să spun că am schimbat situl KSD.

Schimbarea majoră priveşte serviciul de web design căruia nu i-am mai dat atenţie din mai 2007, când am acceptat ultimul proiect. De atunci ne-am focusat exclusiv pe perfecţionarea MRex care, după cum s-a văzut, avea numeroase imperfecţiuni în corectarea cărora a meritat să investim. Dar totul e bine când se termină cu bine. Apropo, din 80 de clienţi de v1 peste 20 au solicitat upgrade-ul. Nu e rău deloc...

De data asta am inventat un nume de brand şi pentru serviciul de web design: "Floare la ureche". Spre deosebire de vechiul site, în care ofeream de toate - de la site-uri de prezentare la optimizare pentru portaluri - acum nu vreau să dezvolt acest serviciu decât pe o singură nişă, cea a site-urilor mici de prezentare cu bugete de 600-1000 de euro. Am luat această decizie din mai multe considerente:

• În timp am observat că în România, cu cât proiectele sunt mai mari, cu atât bugetul pe care clientul e dispus să-l acorde e mai rupt de costurile reale ale vieţii. De exemplu, dacă în Marea Britanie un site de prezentare decent costă 1000 de euro şi un magazin virtual complet 10.000 (raport 1:10), în România raportul e cam de 1:5 (cam 500 euro vs. 2500). Normal ar fi să fie cam 500:5000 dar piaţa nu are atâţia bani. Atunci normal e să nu mai pierzi vremea cu acele nişe de piaţă pe care cererea nu e solvabilă.
  
• Dacă vând serviciul ca un brand, mi-e mai uşor să-mi planific evoluţia. Dacă fac de toate pentru toţi pot să am luna asta un portal, luna următoare - 3 site-uri de prezentare, luna ailaltă - un site mic şi 2 mari... Toată această nebunie te dă peste cap, nu poţi să-ţi planifici resursele, nu poţi să faci nimic. Mai rău, nu pot să trag la răspundere pe nimeni. "De ce nu e gata proiectul X? Păi a intervenit clientul Z şi a mai cheltuit timp de lucru. Ok, lucrăm dublu. Domnule, trebuie să plătiţi dublu. Aaaa, păi stai aşa..." Şi tot aşa. Acum va fi altfel. Vor exista nişte targeturi clare de vânzare pentru "Floare la ureche" şi voi putea să definesc naibii o strategie care să ţină cont de nişte premise clare: A, B, C, D...
• În condiţiile în care pe piaţă nu mai există forţă de muncă proaspătă iar Dumnezeu nu are de gând să facă ziua mai mare de 24 de ore, dezvoltarea unei asemenea afaceri e limitată natural dacă nu găseşte o cale de automatizare a vânzărilor. Pe o piaţă alimentată permanent cu forţă de muncă, dacă ai un exces de cerere nu e nici o problemă: angajezi încă 2 oameni şi în loc de 3 proiecte pe lună faci 5. Din păcate în România asta nu e posibil fiindcă nu mai sunt oameni, aşa că nu rămâne decât soluţia automatizării.
  

13

Nu, nu vreau să spun chestia aia cu 13 meciuri România-Italia... 13 campionate... etc. :))

Vreau doar să spun că numele rromului nostru drag, BĂNEL NICOLIŢĂ, are 13 litere. Oare cui va purta ghinion în seara asta ? Nouă, nu prea cred... (dacă mai dă un autogol ca pe Bernabeu cred că va fi mâncat de viu de Piţurcă) .

Elvetia, out. Presiune pe... Croatia si Polonia!

Elveţia face nefăcutul şi e out după doar 2 meciuri. Nu mi-ar plăcea să fiu elveţian în zilele astea, mai ales că eliminarea e complet halucinantă, după 2 meciuri pe care helveţii le-au dominat pe alocuri absolut copios, având şi bare, şi ocazii de unu la unu cu portarul.

Cu una din ţările-gazdă deja eliminată, presiunea pică pe adversarele Austriei din grupa B. Mai ales că, în ciuda aşteptărilor, Austria nu a jucat deloc rău în meciul de debut. O eliminare a ambelor gazde încă din turul 1 ar fi ceva nemaivăzut şi, financiar vorbind, nu ştiu cât de dorit de organizatori. Croaţia trebuie să scoată azi cel puţin 1 punct cu Germania pentru a fi sigură că, în cazul unei victorii austriece împotriva Poloniei, în ultima etapă nu se vor putea face jocuri de culise.

În ceea ce priveşte Cehia sau Turcia, nici una nu pare a avea stofă de semifinalistă dar norocul echipei care va reuşi calificarea alături de Portugalia ar putea veni din faptul că eventualele jocuri de culise din grupa B ar putea duce la un sfert de finală împotriva Austriei.

În grupa noastră, e bine că am scos egalul din prima zi, care ne păstrează practic în cursa pentru calificare indiferent de rezultatul de mâine. Chiar şi dacă pierdem cu 10-0 în faţa Italiei, un 1-0 cu Olanda în ultima etapă ne poate califica mai departe. Pentru meciul cu Italia însă sunt optimist. Italienii încearcă să-şi dea singuri curaj şi îşi aduc aminte de 1994, când au început tot cu o înfrângere, 0-1 cu Irlanda, ajungând până la urmă să joace finala. Numai că, după ce au arătat în primul meci, eu zic că nici nu se pune problema unei comparaţii. Italia din meciul cu Olanda a fost o caricatură, o echipă de 2 lei, cu o apărare varză, fără imaginaţie şi, mai ales, fără nici un lider notabil. În '94 jucau un Baggio, un Maldini, un Signori, un Baresi, jucători la care Italia actuală, oricât o fi de campioană mondială, nu poate decât să viseze. În plus italienii nu ar trebui să uite că în 1994 abia au reuşit să ocupe, cu chiu cu vai, locul 3 în grupă care, în cazul formatului acelei cupe mondiale, îi ducea mai departe, dar la Euro îi va face să ne zică "pa".

Şansa noastră e unică fiindcă nu se întâmplă de multe ori să-i prinzi pe italieni cu spatele la zid şi obligaţi să joace deschis în apărare încă din minutul 1 (o apărare care oricum, fără Cannavaro, s-a dovedit mai găurită ca un şvaiţer). În plus, oricât s-ar da ei de cocoşi, italienii ştiu că noi am bătut Olanda şi vor intra cu frică pe teren. Altfel zis, vor trebui să bată o echipă despre care ştiu că în preliminarii i-a bătut pe cei care i-au zdrobit pe ei şi în primul meci a făcut egal fără probleme cu Franţa, echipa care, la rândul ei, i-a bătut în preliminarii. Cu cuţitul la os şi cu un psihic pe marginea prăpastiei prevăd că italienii vor juca haotic, precipitat, vor bubui multe mingi în faţă şi vor încerca să joace într-un ritm superior celui impus de francezi, dar asta îi va face şi mai vulnerabili în apărare decât au fost în meciul cu Olanda. Totul e să nu luăm gol pe debutul meciului.

Cum sa vinzi patetic de bine?

R. Trimiţând pe miliarde de adrese de email, inclusiv adresele celor pe care îi socoteşti... concurenţi, un spam care duce către un site cusut cu aţă albă .

De mare excepţie.

PS. Văd că a dispărut (sau poate ia o pauză?). Întru eternitate, istoria completă o găsiţi aici.

Sa-i multumim zeului Temporizare

0-0 cu Franţa şi o Naţională care a prestat un joc dinaintea erei Hagi. "Temporizare". Ăsta e numele miraculos al tacticii cu care România a intrat în anii '70 în istoria fotbalului, aşa cum cehii au inventat cândva "uliţa cehă", italienii, "cattenacio", brazilienii "4-2-4" sau olandezii "fotbalul total".

Temporizarea, adică tehnica de a te face că ataci dând pase laterale în propria jumătate de teren, are un singur scop principal, şi anume adormirea instinctelor adversarului în speranţa că vei reuşi la un moment dat să prinzi o lovitură liberă, un 11 metri, o pală de vânt, un accident oarecare prin care să înscrii. Problema "temporizării" ca tactică de joc e aceea că n-a câştigat niciodată nimic, spre deosebire de celelalte, amintite mai sus. De fapt, singurele succese au constat în trei calificări obţinute în decursul a 14 ani: Mexico '70, sferturile europene în '72 şi euro '84. Plus alte şase calificări pierdute.

Temporizarea a dispărut din fotbalul nostru odată cu generaţia lui Hagi. Libero ca Belodedici sau Gică Popescu, care luau mingea din propriul careu şi o duceau vertical 50 de metri după care dădeau pasă în adâncime, drept pe vârf, era ceva nemaivăzut până în urmă cu 20 de ani. Mi-aduc aminte de o fază din Bulgaria-România 1-3, în '88, când Belodedici a ajuns în câteva secunde în faţa porţii bulgarilor şi a ratat de pe linia porţii.

În jurul nostru se colorează o hartă tot mai ruşinoasă pentru noi, în care numai Ucraina, Slovacia, Albania sau Bosnia-Herţegovina au mai rămas fără palmares. Parte din aceste naţiuni fotbalistice sunt prea tinere, parte sunt prea slabe. Noi nu suntem nici tineri, nici slabi, şi totuşi nu avem nici un fel de palmares. Până şi bulgarii se pot lăuda cu o finală olimpică (prin anii '60) şi o semifinală de campionat mondial. Turcii, care în urmă cu doar 20 de ani erau vai de capul lor, au făcut semifinală de mondiale în 2002. Grecii au luat un titlu continental. Încet-încet am rămas singurii care n-am gustat deloc din aerul tare al înălţimilor. Oare va reuşi generaţia piteşteanului Mutu cu "temporizarea" ceea ce n-a reuşit generaţia lui Dobrin?

Pariuri pe eMag

Adineauri am intrat întâmplător pe eMag şi am văzut că au dat drumul la un concurs de pariuri. În funcţie de comenzile pe care le-ai dat în ultimul an, ai nişte puncte pe care, dacă le bagi în joc, le poţi transforma în premii. Super tare ideea. Detalii pe http://www.emag.ro/euro2008/

PS. eu am 2316 puncte .

Hai România!

Mai sunt 2 zile până la Euro. Mă încumet să dau nişte pronosticuri.

Mai întâi de toate, despre echipa noastră. Îmi place. Îmi place şi Piţi ca antrenor. Chiar dacă nu am mai participat la un turneu final de 8 ani, jucătorii au o foarte mare experienţă. Lobonţ, Contra, Chivu şi Mutu au jucat sau joacă de multă vreme în campionate de top din afară. Toţi au experienţa unor meciuri tari în picioare, inclusiv semifinale sau finale de cupe europene. În plus, ei au jucat şi în 2000 (nu sunt sigur de Lobonţ, dar parcă era şi el în lot). Jucătorii de la Steaua au în spate o semifinală UEFA şi două participări în Champions League. Ceilalţi care mai sunt pe acolo, Raţ, Tamaş, Codrea, Daniel Niculae, joacă şi ei decent la echipe din străinătate, fără a străluci. Singurul a cărui titularizare nu aş putea-o înţelege e Florentin Petre. Florentin Petre e veşnicul viitor "Alain Giresse al României" care, iată, a ajuns la vreo 32 de ani şi... tot veşnic viitor Alain Giresse a rămas. Într-o grupă cu Franţa şi Olanda, două echipe atletice, nu văd de ce ar trebui jucat cu Florentin Petre.

În concluzie pornim la drum cu o echipă bună. Situaţia de acum nu se compară cu cea din '84, când echipa noastră nu avea nici o experienţă internaţională, bazându-se doar pe cele două semifinale pe care le făcuseră înaintea turneului final jucătorii de la Universitatea Craiova şi Dinamo, în condiţii infinit mai uşoare decât acum. Practic, jucătorii din '84 nu aveau în picioare mai mult de 20 de meciuri tari făcute în carieră. Nu întâmplător echipa noastră a fost atunci victimă sigură într-o grupă cu campioana Europei, RFG, cu Spania şi cu Portugalia. Situaţia este cu totul alta acum.

Dacă ar fi să o asemăn cu ceva, aş asemăna România de azi cu Argentina din '86. Argentinienii aveau atunci o majoritate de jucători bunicei, dar mediocri, vreo doi de superclasă - Burruchaga şi Valdano - şi unul genial, Maradona. Spre deosebire de ei celelalte echipe de top erau alcătuite aproape în totalitate din jucători de superclasă, dar nici una nu avea vreun jucător genial pe teren. Brazilienii îi aveau pe Zico, Socrates, Careca, Branco, Junior, Casagrande şi fundaşul ăla lateral senzaţional, Josimar; nemţii pe Rummenigge, Briegel, Mathaus, Rudi Voller, Magath, Forster; spaniolii pe Butragueno, Camacho, Victor, Carrasco, Gordillo; francezii pe Platini, Giresse, Tigana, Batiston, Raul Fernandez, Rocheteau... Nici o altă echipă însă nu-l avea pe Maradona. Începând cu faza sferturilor de finală, Maradona a fost decisiv: pe englezi i-a bătut singur, cu belgienii în semifinale s-a distrat copios iar în finală, la 2-2, după revenirea senzaţională a nemţilor, a dat pasa decisivă din care Burruchaga (parcă...) a marcat golul victoriei.

Cam aşa e şi echipa noastră, jucătorul genial fiind Mutu. Dacă Mutu e în formă batem pe oricine. Ca şi Maradona, Mutu vine de la o echipă de top din Italia, la a cărei afirmare a contribuit şi el. Dacă Mutu nu e în formă avem, de asemenea, o şansă foarte mare să facem o figură frumoasă. Maradona nu a fost deloc în formă în 1990, şi totuşi Argentina a jucat finala.

Bun, deci... "grupa morţii" nu-mi inspiră nici o teamă. Una din cele 3 echipe mari va trebui să plece acasă, matematic vorbind; dar de ce doar una? De ce nu ar fi... două? În '92 Anglia şi Franţa au căzut din turul 1 dintr-o grupă cu Suedia şi Danemarca; în 2000, Anglia şi Germania au căzut din grupă cu noi şi Portugalia. Şi exemple mai găsim. Mingea e rotundă. Franţa fără Zidane nu mai e chiar aşa de temut. Italia are o tradiţie destul de lungă în... a juca foarte prost după un turneu final reuşit (şi în '82 erau campioni mondiali, şi totuşi la Euro ne-am dus noi). Sincer, italienii cred că sunt favoriţii nr. 1 la eliminarea din grupă. Iar pe olandezi i-am bătut în preliminarii. Eu zic că avem şanse destul de mari de a ieşi din grupă şi cred că, dacă va fi să ieşim, o să ieşim împreună cu Olanda.

Din grupa A (Cehia, Portugalia, Elveţia, Turcia) cred că favorite sunt Portugalia şi Elveţia. Elveţia e o mare necunoscută, dar ca ţară gazdă sigur o să aibă un 5% în plus din partea arbitrilor. Pe de altă parte nici Cehia, nici Turcia nu mai sunt ce-au fost odată. Din grupa B cred că nemţii vor reuşi să treacă mai departe şi, probabil, Austria. Germania şi Austria: tot ţară gazdă... ambele vorbind germana... cunoaştem filmul (1982... Algeria...) . Croaţia şi Polonia par destul de defavorizate de tragerea la sorţi, victime sigure ale jocurilor de culise. În ceea ce priveşte ultima grupă, cred că Grecia va pica din turul 1 cu brio, şi cu maxim 2 puncte obţinute. Va fi însoţită de Spania. Spaniolii fac de zeci de ani greşeala de a-şi încheia campionatul intern cu foarte puţin timp înaintea turneelor finale, ceea ce face ca jucătorii lor să vină sleiţi de puteri. Şi anul ăsta a fost la fel, de aceea nu văd de ce ar face Spania o brânză mai mare ca altădată. Din grupa asta vor merge mai departe, zic eu, Rusia şi Suedia.

Echipele de urmărit pe termen lung ar fi Portugalia lui Cristiano Ronaldo, Germania, cu foame de performanţă la nivel european după două participări (2000 şi 2004) dezastruoase, Rusia, care la nivel de cluburi deja începe să colecţioneze trofee europene, şi, dacă iese din grupe, România. Hai România!

Fratilor, a dat strechea-n imobiliari!

De la o vreme e tot netul plin de ei şi de reclamele lor. Aproape că nu mai e loc de alte reclame. I-ote ce-i pe Capital: sus, jos, stânga, dreapta. Numai imobiliari.


Pe Ziarul Financiar e teroare. Se încalecă între ei. O orgie de reclame. Reclame care fac secs în grup. Şi DailyBusiness.ro e plin de reclamele lor. Adama, Dream Căcat, West Park, Spanac Fript Residence...

Nu e site pe care intră, chipurile, "oamenii tineri şi cu bani", care să nu fie plin ochi de reclamele lor.

În urmă cu numai un an imobiliarii erau o specie cvasi-necunoscută online. Abia dacă aveau nişte site-uri de prezentare de 2 lei din care nu înţelegeai nimic. Acum am impresia că industria de real-estate a devenit cel mai mare client de publicitate online, după bancheri. Se întâmplă ceva, domnilor?

Afisarea preturilor

Aflu, cu oarecare întârziere, de articolul ăsta din Financiarul: Cât te costă să ai un website? care ne citează cu o tâmpenie: "Dacă vă descurcaţi cu limbajul HTML sau dacă responsabilul cu IT al firmei dumneavoastră se descurcă în HTML, atunci puteţi cumpăra, cu numai 200 de lei, un sablon de site (template) gata făcut, pe care să-l uploadaţi cu informaţia dorită".

Am rămas mască, fiindcă preţul de 200 (2 milioane) pentru chestia aia era prin ... 2005. Am căutat pe site, să văd unde o fi găsit ziaristul chestia aia, şi ... nimic.

În cele din urmă, după ce m-am chinuit cu Google şi cu fel de fel de searchuri compuse, am reuşit să scot la iveală un nenorocit de colţ de site uitat acolo de când lumea. L-am corectat. Oricum site-ul ăsta nu o să mai stea multă vreme sus întrucât nu mai reprezintă deloc noua noastră orientare (mai mult software propriu şi mult mai puţin, aproape deloc, servicii).

În altă ordine de idei, eu sunt adeptul afişării de preţuri şi sfătuiesc pe toată lumea să facă la fel, dacă are un business plan în spate, nu şmecherii, fiţe şi vrăjeli. Afişarea preţurilor:

• creşte încrederea potenţialilor clienţi, e un semn că businessul e deschis şi cinstit, ceea ce se traduce în mai multe cereri de ofertă;
• nu vă obligă cu nimic: dacă vi se cere un website prea complicat, daţi un preţ mai mare decât cele afişate, echivalentul muncii care urmează să fie prestată;
• este strict orientativă şi vă scuteşte de pierderea timpului cu clienţii care fie nu au bani suficienţi, fie vor site-uri care nu sunt în competenţa voastră sau de care nu vreţi să faceţi;
• este o practică obişnuită în orice industrie civilizată (aş adăuga aici: după cum civilizat este să specifici şi salariul oferit în anunţul de angajare);
• face parte din regula unei afaceri bine gândite: hai să fim serioşi, orice afacere ştie de câţi bani are nevoie pe lună pentru a merge mai departe, asta se traduce în X produse vândute / ore de muncă facturate, care înseamnă aproximativ atâtea website-uri mici, atâtea medii etc. Dacă nu ai habar cât face munca ta şi a echipei tale, cât te costă procesul de vânzare, mentenanţa biroului etc., în aşa fel încât să ai o grilă aproximativă de preţuri pentru cele mai comune tipuri de proiecte pentru care ai observat cererea în piaţă, înseamnă că ai o problemă mare cu gestionarea unei afaceri;
  
• e o modalitate de a-ţi selecta clientela: dacă vrei să te adresezi sectorului IMM, dai preţuri aşa şi aşa, dacă ţinteşti sectorul high, dai preţuri mai mari;
• e o modalitate de a vorbi pe limba clienţilor: mulţi clienţi vin din arii în care afişarea preţurilor e o practică obişnuită, deci se aşteaptă la ceva similar; în plus, 90% din oameni vin cu ideea de produs în serie în cap, adică : "vreau un site ca ăla", deci dacă e "ca ăla", trebuie să coste "cam la fel". Aici intervine abilitatea de negociere;
• nici măcar nu te obligă să nu-l "arzi" pe un barosan cu bani, care ar fi dispus să zicem să dea 2500 de euro pe un site de prezentare care în mod obişnuit costă 700, preţ afişat la tine pe site: pur şi simplu îi explici că dată fiind importanţa proiectului lui tu nu vei consuma ca resurse doar un designer şi un programator, ci şi un project manager, şi un copywriter etc. etc., vor fi mai multe raportări decât în cazul unui proiect obişnuit, se va lucra sub o presiune mai mare etc. etc. Deci cine e deştept şi cu adevărat bun scoate un preţ mai mare chiar dacă pe website e pus "site de prezentare = 700 E".
  

Tari in care am fost

Mişto jucăria.



create your personalized map of europe

Salariatii lui Peste

Al treilea articol din seria "economie": cresc salariile în România mai rău ca laptele la fiert.

E iluzie optică. Cresc salariile la alb. Se scot în faţă, tot mai mult, banii negri, sub presiunea salariaţilor.

Ştiţi cât câştiga nevastă-mea în urmă cu 4 ani ? 1700 RON. Distribuiţi astfel: 650 (38%) pe cartea de muncă, restul (62%) la plic . Cam asta era situaţia generală din economie.

După 2 ani câştiga tot 1700, dar erau integral pe cartea de muncă. În statisticile guvernului însă apărea cu un salariu crescut cu 250% într-o perioadă de 2 ani, nu?

La ora actuală nici un patron responsabil nu-şi mai permite să dea oamenilor mai mult de 20% "la plic", indiferent de sectorul de activitate, cauzele fiind obiective. Ba chiar există mijloace - cum ar fi tichetele de masă - prin care să reduci procentul de bani negri până la o valoare minimă, chiar 0. Poate prin construcţii să fi rămas încă practici dubioase.

Până una, alta, deja aşa zisa creştere de salarii începe să se gripeze - ceea ce e normal, având în vedere că în România nu se produce nimic, doar ne dăm banii unii altora. Salariul mediu net din mai 2008, 1200 RON, e echivalentul a 327 de euro. În urmă cu fix un an era de 305 E (mai 2007: 1000 RON, iar la data de 31 mai 2007 1E =3,27 RON). Deci creşterea reală a fost de cca. 6,7%.

Mda, adică patronii au mai pus pe cartea de muncă, în medie, 6,7% din venitul real al salariatului.

În perioada similară dintre mai 2006 (235 E, 1 E = 3,51 RON) şi mai 2007 creşterea reală fusese mult mai spectaculoasă: 23%. Între 2005-2006: 12%.

Oricâtă fluctuaţie a cursului ar fi fost la începutul acestui an, totuşi, de la 23% la 6,7% e ceva. O scădere destul de abruptă. Ceea ce mă face să cred că firmele au cam scos la suprafaţă ceea ce era de scos, urmând ca din 2009 încolo creşterile salariale să se bazeze strict pe productivitate.

Cum productivitatea nu creşte în România cu mai mult de 3-4% pe la an, nici salariile reale nu vor creşte de acum încolo cu mai mult de 3-4% pe an. Aşa că în 2015 salariul mediu în România va fi undeva pe la... 450 de euro. Nicidecum 1000, 2000, 3000, cum visează unii.

Portugalia, după 22 de ani de UE, abia are un salariu mediu net de 750 de euro. Care stagnează de ceva vreme. Chestia asta ar trebui să ne dea de gândit.

Omul cu chibritul

Să presupunem că peste domnul X intră cineva în casă. Un individ masiv, chel, cu barbişon - un dandy... - care vorbeşte foarte gros, impunător, cu o morgă de înţelept. Şi acest individ are în mâna dreaptă o canistră cu benzină şi în stânga un chibrit. Omul cu chibritul începe să-i spună domnului X că i-a adus canistra ca să îi dea benzină gratis, moka. E pregătit să reverse benzină peste tot în casa domnului X. Omul cu chibritul începe să arunce cu benzină pe pereţi, pe jos, peste tot, şi în tot acest timp îi spune foarte serios domnului X că valul de benzină e gratis, moka.

Domnul X, dacă e idiot, se va bucura, se va scălda în benzină, fără să se întrebe: dar ce dracu' face ăsta cu chibritul?

Dacă e lucid ar lua un cuţit din bucătărie şi i l-ar băga sub nas omului cu chibritul, poftindu-l să iasă afară, spunându-i: no, thanks.

Cam aşa văd situaţia economică din România la ora actuală, după ce guvernul a raportat emfatic îndeplinirea planului cincinal la investiţii străine.

Investiţiile alea - imobiliare şi bănci - sunt canistra cu benzină. Chibritul e ţinut în mână de retail.

Mecanismul prin care ne vom autoincendia e ridicol de simplu: străinii ne vor construi case, la cele mai scumpe preţuri / mp din Europa Centrală şi de Est. Casele, imobilele în general, sunt bunuri care nu se pot exporta, deci vor trebui cumpărate de români, că un francez sau un finlandez nu poate să-şi ia casa din România, s-o demonteze şi să şi-o ducă la Paris sau la Helsinki. Dar românii n-au bani, ceea ce nu e nici o problemă, întrucât aici intră în scenă magnanimele bănci, tot străine, gata să ne împrumute nişte sume aberante, la nişte dobânzi aberante. Românii vor cumpăra casele cu bani împrumutaţi, aşadar, din străinătate. Banii ăştia intră în circulaţie pe aici dar să nu care cumva să credeţi că vor rămâne aici, câtă vreme tot retailul e în mâinile străinilor. Şi uite aşa se închide cercul. Banii se revarsă din străinătate şi se întorc... tot în străinătate, nu înainte de a lăsa în urma lor datorii uriaşe, aici. Datorii care vor trebui plătite tot... către străinătate!

Halal dezvoltare pe credit. N-aş fi avut nimic împotriva creditării dacă banii alimentau retehnologizări, investiţii, exporturi, programe de reconversie şi recalificare profesională. Din păcate ei nu fac altceva decât să alimenteze balonul imobiliar. Să vedem dacă betoanele vor ţine de foame atunci când se va trage linia.

Desantul bancilor, vinovat de cresterea PIB-ului

Am avut o revelaţie: "vinovate" de creşterea PIB-ului sunt băncile străine care s-au aciuat p'acilea şi au început să dea credite. NU economia noastră (înţelegând prin asta fabrici, oameni şi manageri).

Păi cum aşa? Nu duduie economia, cum zicea tăriceanul? Păi nu. Să zicem că o bancă dă 50.000 de E credit ipotecar lui Gigel. De banii ăştia, Gigel îşi cumpără apartamentul de la Ionel prin intermediul unei agenţii imobiliare. Cifra de afaceri a agenţiei imobiliare creşte cu 2000 de E. Ionel îşi ia apoi un BMW. Cifra de afaceri a dealerului creşte cu 48.000 de E. Dealerul varsă la stat 19%, dar restul de 36.000 îi bagă în profitul propriu şi în salarii mai mari. Şefu' îşi ia un 8800 Sapphire pentru el, un iPhone pentru nevastă şi un Vertu pentru amantă. Cifra de afaceri a unui oarecare magazin virtual creşte astfel cu 10.000 de euro. Restul angajaţilor îşi scot nevasta mai des la restaurant. Cifra de afaceri a restaurantelor bucureştene creşte cu 26.000 de euro. Cifra de afaceri a furnizorului magazinului virtual creşte cu 9.500 de euro. Cifra de afaceri a furnizorilor restaurantului creşte cu 15.000 de euro. Şi tot aşa.

Pur şi simplu în ultimii ani s-a mărit cantitatea de bani care circulă pe aici, dar noi nu avem nici un merit. Meritul, o să vă miraţi, e al clasei politice care a reuşit să bage în UE ţigănia numită România. Prin intrarea în UE am devenit o "piaţă".

Cu 50.000 de euro băgaţi în economie faci, prin simpla lor circulaţie, afaceri de 1.000.000 (zic şi eu... or fi mai mulţi, mai puţini, nu ştiu).

Problema noastră e următoarea: dacă banii ăştia ar veni ca urmare a unui plan Marshall, totul e ok. Ei însă vin ca şi creditare, ceea ce înseamnă că mai şi trebuie daţi înapoi... cândva. În unele cazuri, chiar dublu: de exemplu la un credit ipotecar de 50.000 E / 20 de ani economia românească trebuie să returneze în buzunarul băncii, cum necum, cam 100.000 de E.

În loc de plan Marshall noi am avea la dispoziţie finanţările europene din care, într-un an jumate de UE, se pare că n-am fost în stare să atragem nici 15%. Ceea ce înseamnă că 85% din leuţii care circulă pe aici de fapt trebuie daţi înapoi, cuiva, cândva.

În condiţiile astea eu personal mă aştept la o criză economică majoră în 2009. Am impresia că ea de fapt este pregătită cu bună ştiinţă de actualii guvernanţi liberali, în frunte cu Vosganian, aşa, ca "cadou" pentru PD-L (care probabil va câştiga alegerile generale) şi, mai ales, Băsescu, care la anul va avea alegeri. Şi dureri de cap.

Deja în sectoare marginale ale economiei criza se vede cu ochiul liber şi este alimentată atât de lipsa de lichidităţi cât şi, mai ales, de lipsa forţei de muncă. Industrii întregi sunt în pericol de colaps, dar las' că merge retailul (făcându-ne că nu vedem că nu mai există nici jumate din magazinele de proximitate de altădată) şi maşinile (luate 90% pe datorie... da' nici asta nu vedem).

Piaţa imobiliară "duduie", dar preţurile stagnează de aproape juma' de an, micile agenţii imobiliare dau faliment pe capete şi târgurile imobiliare se organizează într-un ritm disperat de unul pe săptămână.

Ce observ eu, direct: afacerile chipurile cresc, dar micile firme de web design ies de pe piaţă într-un ritm tot mai alert. Ceea ce înseamnă că mediul general de afaceri nu o duce deloc aşa bine dacă nu-şi mai permite să achiziţioneze cel mai ieftin mijloc de publicitate, site-ul web.

Ceva nasol se întâmplă. Motoarele economiei, construcţiile şi retailul încă se mişcă, dar asta nu înseamnă că vaporul nu ia apă.

Yahoo.ro, in septembrie?

Aşa ne zice Business Magazin. Chiar îl aştept cu curiozitate, fiindcă m-am săturat de portalurile copy/paste din România. Ceva îmi spune totuşi că nici Yahoo.ro nu va fi diferit pentru că în ultimii 10 ani am observat mai degrabă o "românizare" a afacerilor care au pătruns aici, nicidecum o civilizare a pieţei ca urmare a afluxului de capital străin.

Hieronimus Bosch la targul erotic

Pe Gândul de sâmbătă e o galerie foto cu târgul erotic. Una din poze e colosală. Zici că sunt personaje din Hieronimus Bosch.