28.5.08

Salariatii lui Peste

Al treilea articol din seria "economie": cresc salariile în România mai rău ca laptele la fiert.

E iluzie optică. Cresc salariile la alb. Se scot în faţă, tot mai mult, banii negri, sub presiunea salariaţilor.

Ştiţi cât câştiga nevastă-mea în urmă cu 4 ani ? 1700 RON. Distribuiţi astfel: 650 (38%) pe cartea de muncă, restul (62%) la plic . Cam asta era situaţia generală din economie.

După 2 ani câştiga tot 1700, dar erau integral pe cartea de muncă. În statisticile guvernului însă apărea cu un salariu crescut cu 250% într-o perioadă de 2 ani, nu?

La ora actuală nici un patron responsabil nu-şi mai permite să dea oamenilor mai mult de 20% "la plic", indiferent de sectorul de activitate, cauzele fiind obiective. Ba chiar există mijloace - cum ar fi tichetele de masă - prin care să reduci procentul de bani negri până la o valoare minimă, chiar 0. Poate prin construcţii să fi rămas încă practici dubioase.

Până una, alta, deja aşa zisa creştere de salarii începe să se gripeze - ceea ce e normal, având în vedere că în România nu se produce nimic, doar ne dăm banii unii altora. Salariul mediu net din mai 2008, 1200 RON, e echivalentul a 327 de euro. În urmă cu fix un an era de 305 E (mai 2007: 1000 RON, iar la data de 31 mai 2007 1E =3,27 RON). Deci creşterea reală a fost de cca. 6,7%.

Mda, adică patronii au mai pus pe cartea de muncă, în medie, 6,7% din venitul real al salariatului.

În perioada similară dintre mai 2006 (235 E, 1 E = 3,51 RON) şi mai 2007 creşterea reală fusese mult mai spectaculoasă: 23%. Între 2005-2006: 12%.

Oricâtă fluctuaţie a cursului ar fi fost la începutul acestui an, totuşi, de la 23% la 6,7% e ceva. O scădere destul de abruptă. Ceea ce mă face să cred că firmele au cam scos la suprafaţă ceea ce era de scos, urmând ca din 2009 încolo creşterile salariale să se bazeze strict pe productivitate.

Cum productivitatea nu creşte în România cu mai mult de 3-4% pe la an, nici salariile reale nu vor creşte de acum încolo cu mai mult de 3-4% pe an. Aşa că în 2015 salariul mediu în România va fi undeva pe la... 450 de euro. Nicidecum 1000, 2000, 3000, cum visează unii.

Portugalia, după 22 de ani de UE, abia are un salariu mediu net de 750 de euro. Care stagnează de ceva vreme. Chestia asta ar trebui să ne dea de gândit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu