Sa-i multumim zeului Temporizare

0-0 cu Franţa şi o Naţională care a prestat un joc dinaintea erei Hagi. "Temporizare". Ăsta e numele miraculos al tacticii cu care România a intrat în anii '70 în istoria fotbalului, aşa cum cehii au inventat cândva "uliţa cehă", italienii, "cattenacio", brazilienii "4-2-4" sau olandezii "fotbalul total".

Temporizarea, adică tehnica de a te face că ataci dând pase laterale în propria jumătate de teren, are un singur scop principal, şi anume adormirea instinctelor adversarului în speranţa că vei reuşi la un moment dat să prinzi o lovitură liberă, un 11 metri, o pală de vânt, un accident oarecare prin care să înscrii. Problema "temporizării" ca tactică de joc e aceea că n-a câştigat niciodată nimic, spre deosebire de celelalte, amintite mai sus. De fapt, singurele succese au constat în trei calificări obţinute în decursul a 14 ani: Mexico '70, sferturile europene în '72 şi euro '84. Plus alte şase calificări pierdute.

Temporizarea a dispărut din fotbalul nostru odată cu generaţia lui Hagi. Libero ca Belodedici sau Gică Popescu, care luau mingea din propriul careu şi o duceau vertical 50 de metri după care dădeau pasă în adâncime, drept pe vârf, era ceva nemaivăzut până în urmă cu 20 de ani. Mi-aduc aminte de o fază din Bulgaria-România 1-3, în '88, când Belodedici a ajuns în câteva secunde în faţa porţii bulgarilor şi a ratat de pe linia porţii.

În jurul nostru se colorează o hartă tot mai ruşinoasă pentru noi, în care numai Ucraina, Slovacia, Albania sau Bosnia-Herţegovina au mai rămas fără palmares. Parte din aceste naţiuni fotbalistice sunt prea tinere, parte sunt prea slabe. Noi nu suntem nici tineri, nici slabi, şi totuşi nu avem nici un fel de palmares. Până şi bulgarii se pot lăuda cu o finală olimpică (prin anii '60) şi o semifinală de campionat mondial. Turcii, care în urmă cu doar 20 de ani erau vai de capul lor, au făcut semifinală de mondiale în 2002. Grecii au luat un titlu continental. Încet-încet am rămas singurii care n-am gustat deloc din aerul tare al înălţimilor. Oare va reuşi generaţia piteşteanului Mutu cu "temporizarea" ceea ce n-a reuşit generaţia lui Dobrin?