11.2.23

Vin ixtratireștrii! Vin ixtratireștrii, nene Iancule!

Azi-noapte (noapte în România, zi în America), într-o circotecă de-a dreptul bizară, aviația americană, „la ordinul lui Joe Biden”, a anunțat că a doborât „un obiect necunoscut” deasupra Alaskăi. 

Obiectul zbura la cca. 40.000 de picioare (adică vreo 12 km), era de mărimea unui automobil, nu era ocupat, nu era balon, nu era nici vreo aeronavă cunoscută. Altfel zis, un OZN.

Bineînțeles, OZN-ul a căzut, din păcate, în ocean, așa că dracu' știe ce o fi fost cu adevărat, sau DACĂ o fi fost ceva.

Cretinul de Trudeau a dat și el un anunț pe Twitter, deși e bizar că l-a dat în franceză (a doua limbă oficială a Canadei), nu în engleză:

Traducere pentru cei care nu știu franceză, că știu că sunteți destui, România fiind o țară anglofilă: „Astăzi a fost doborât un obiect care viola spațiul american aerian. Am fost informat cu privire la acest incident și am aprobat decizia de a acționa. Militarii și serviciile noastre de informații vor colabora mereu, în special prin intermediul @NORADCommand, pentru a-i proteja pe oameni.”

Obiectul ar fi reprezentat, chipurile, un risc pentru traficul aerian de deasupra Alaskăi.

Aici avem trei posibile explicații:

1. O dronă-spion militară de mare altitudine rusească sau chineză (sau nord-coreeană?). Există drone care pot zbura la 15-20.000 m altitudine, având o autonomie de câteva ore. Toate puterile militare au așa ceva. În actualul război din Ucraina se vede frecvent pe Flightradar24 cum americanii, mai ales atunci când rușii dau cu un val de rachete, supraveghează de deasupra Mării Negre și pe la granița polono-ucraineană ceea ce se întâmplă în spațiul aerian ucrainian - probabil ca să le poată trimite ucrainenilor în timp real coordonatele cele mai probabile ale loviturilor. Dronele din Marea Neagră erau lansate de la o bază americană din Sicilia și se învârteau în cerc deasupra mării ore în șir, după care se întorceau înapoi.

Totuși, această explicație are câteva puncte slabe. Între Sicilia și Marea Neagră nu sunt decât 1800 de kilometri, pe când între China și SUA (Alaska) sunt peste 4500 de kilometri, deci o eventuală dronă de supraveghere chineză și-ar pierde enorm din autonomie doar ca să ajungă până acolo. Deci e greu de crezut că drona putea fi chineză, sau nord-coreeană. Singura posibilitate reală e să fi fost rusească, ceea ce ar însemna o escaladare directă a conflictului NATO-Rusia. Ar fi făcut rușii o asemenea tâmpenie, adică să încalce în mod direct și neprovocat spațiul aerian NATO, având în vedere situația din prezent? Și zburând cu ea și la 12.000 de metri, de unde poate fi doborâtă cu ușurință? De ce să riști o reacție NATO spionând pustietățile Alaskăi când știi prea bine că NATO are concentrați zeci de mii de militari la granița cu Ucraina care pot fi trimiși imediat pe front?

2. O făcătură, o operațiune psyop care să-i spele rușinea lui Biden. După ce un nenorocit de balon chinezesc a traversat săptămâna trecută netulburat tot spațiul aerian al SUA, reușind să fie doborât abia când a coborât la sub 20.000 de metri altitudine, acest incident reprezintă pur și simplu o invenție nerușinată a mass-media pentru a-i spăla imaginea lui Biden.

3. Vin ixtratereștrii! Vin ixtratireștrii, nene Iancule! În fine, deloc de neglijat e și ipoteza în care călcând dintr-un căcat mai mare într-un căcat și mai mare (pardon de expresie, dar asta e realitatea) tâmpiții ăștia se pregătesc de operațiunea psyop finală: venirea extratereștrilor, uuuuu! Atenție, nu glumesc! Nu degeaba am vorbit pe acest blog despre Phil Schneider și nu degeaba ziceam în luna iulie că mă aștept ca idioții ăștia să inventeze și povești cu extratereștri ca să-și salveze fundul. În momentul în care zici că ai doborât „un obiect” despre care nu știi ce este, păi înseamnă că ai doborât un... OZN - obiect zburător necunoscut, „unidentified flying object”. Știind că există o oarece posibilitate ca în viitor să vii și cu goanga asta, n-ar fi exclus ca tot circul de azi-noapte să fi reprezentat începutul acestei operațiuni.

Dar de ce ar avea nevoie să vină cu o asemenea gogoriță? Simplu, pentru că lucrurile sunt atât de nasoale încât efectiv ai nevoie de o gogoriță gogonată ca să mai scapi viu. Covidul - o gogoriță, vaccinurile mRNA - o gogoriță mai mare care să acopere Covidul, războiul din Ucraina - una și mai mare care să acopere morțile subite și prăpădul lăsat de mizerii, și tot așa. Fiecare gogoriță o îngroapă pe alta și la un moment dat va fi nevoie de o gogoriță atât de uriașă, încât va trebui să le acopere pe toate.

PS. A se vedea și norii ciudați care se văd de la o vreme deasupra Turciei (au fost înainte de cutremur și zic unii pe Twitter că au reapărut). Norii ăștia sunt astfel făcuți încât să semene cu o „navă-mamă”. 

Că există capabilități militare de produs nori și ceață, se știe deja. Și rușii au publicat câteva filmulețe în actualul conflict în care arată cum produc ceață pentru camuflaj. Fenomenul acesta - camuflajul climatic militar - l-am trăit pe pielea mea în urmă cu câțiva ani, prin 2015, când a avut loc un exercițiu NATO care implica mișcarea unei coloane de blindate de la București spre Constanța. Exercițiul fusese anunțat în mass-media. Întâmplător, în acea zi aveam și eu treabă la Călărași. Am plecat dimineață, pe la ora 8. De îndată ce am intrat pe autostradă am pătruns într-o ceață densă de o tăiai cu cuțitul. Nu puteai să mergi cu mai mult de 90-100 km/h. Și era o zi de vară, prin iulie sau august, fără ploaie, deci ceața era complet „din alt film”, fiindcă vara, când sunt 30 de grade și aerul e uscat, e complet aiurea să vezi asemenea ceață. La un moment dat am ajuns din urmă coloana de blindate, erau într-adevăr foarte multe, cred că peste 20, și mergeau pe prima bandă cu maxim 50-60 km/h. Am ieșit de pe autostradă pe la Drajna (pentru cine nu știe, drumul de la Drajna la Călărași e complet perpendicular pe autostradă) și n-am mers mai mult de 1-1,5 kilometri, că toată ceața aia a dispărut ca prin farmec și am continuat drumul spre Călărași așa cum era normal, sub un cer senin de vară, liniștit și însorit. După câteva ore, când m-am întors înapoi spre București, nu mai era nici urmă de ceață pe autostradă.

LE. Râdem, glumim, dar azi noapte cretinul ăla de Trudeau a anunțat... doborârea altui obiect necunoscut!... de data asta deasupra statului Yukon (vecin cu Alaska). Și există zvonuri destul de insistente că și chinezii ar fi intrat în jocul ăsta cretin, așa cum ne confirmă mai jos Global Times:

La chinezi ar putea fi vorba pur și simplu de o răzbunare împotriva americanilor. Nu doar teoretic, ci și practic americanii pot lansa din bazele lor din Japonia și Coreea de Sud drone de spionaj și alte aparate neconvenționale de zbor care pot ajunge foarte rapid aproape de coasta Chinei. Chinezii, ofticați că le-a fost doborât balonul, poate că au decis să le doboare și americanilor un astfel de aparat sub pretextul că nu știau ce e.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu