De aproape un an de zile, de când sunt fericitul posesor al unui e-reader, citesc aproape la fel de mult ca în perioada facultății. Am ajuns astfel să cunosc cât de cât oferta de carte a mediului digital. Am devenit chiar și „consumator” de carte electronică, deși n-are rost să fac pe mironosița: 3/4 din ceea ce citesc e piratat. Totuși, am și cumpărat ceva cărți, preferând www.Elefant.ro pentru edițiile românești, www.ePagine.fr pentru cele în limba franceză și evident Amazon pentru cele în engleză.
Ei bine, astăzi, căutând să văd dacă nu găsesc pe undeva Pravila lui Vasile Lupu de la 1646, am avut surpriza să dau peste o bibliotecă digitală în limba română, www.dacoromanica.ro. Din câte mi-am dat seama este implicat în acest proiect domnul Florin Rotaru, fostul (sau poate și actualul) director al Bibliotecii Municipale „Mihail Sadoveanu” din București pe care am avut onoarea și plăcerea să-l cunosc cândva, ehei, tocmai pe vremea când eram angajat la Ministerul Culturii (adică prin 1999-2000). E o plăcere cu atât mai mare să-mi readuc aminte de acea perioadă cu cât constat, așadar, că lucrurile se mișcă în cultura noastră - mai încet, e drept, dar se mișcă.
Biblioteca e destul de bogată. Partea de istorie, de exemplu, conține peste 2000 de volume. Există și multe imperfecțiuni. PDF-urile sunt toate imagine, adică nu OCR-izate, ceea ce le face greu de citit pe un e-reader normal, iar căutarea în site e destul de dubioasă. Totuși, e o inițiativă extraordinară, care merită salutată și popularizată.
15.2.12
Băsescu e os regal. EBA prinţesă?
Presa portocalie exultă. Paulică, fiul bastardului regal Carol Mircea, a fost declarat de un tribunal românesc moştenitor legal al casei regale. Acu', dacă Băse e naşul lu' ăla micu', să înţelegem că gata, Băse a intrat şi el în casa regală? Și te-oi pomeni că EBA a devenit prinţesă?...
Ntz, ntz, ntz, formidabil, domnule... destinul lui Băse e mai ceva ca-n „Prinţ şi cerşetor”, nu alta. Ieri - tânăr marinel pe bricul „Mircea”, azi - os domnesc. Să mai zică cineva că visul american nu e posibil și la Românikstania.
Ntz, ntz, ntz, formidabil, domnule... destinul lui Băse e mai ceva ca-n „Prinţ şi cerşetor”, nu alta. Ieri - tânăr marinel pe bricul „Mircea”, azi - os domnesc. Să mai zică cineva că visul american nu e posibil și la Românikstania.
14.2.12
Vaca, porcul și oile costă. Cât? Noi, orășenii, nu știm.
Văzând muntele de lături care s-a vărsat în capul noului prim-ministru după ce acesta a declarat din spatele ochelarilor săi de tocilar că boborul leneș ar face bine să iasă de sub zăpadă, de sub cerul turcoaz al Andaluziei și de prin cotloanele Romei, ca să dea la lopată prin Vrancea și Buzău, oficiosul online, Hotnews, se grăbește să publice o mărturie indignată și mobilizatoare a cuiva care evocă iarna din 1954 și zice că țăranii de pe vremuri nu aveau nevoie de ajutorul autorităților ca să-și croiască singuri tunele prin zăpadă fiindcă erau mult mai gospodari.
Așa o fi, nu zic. Dar nu trebuie să uităm că țăranul contemporan a trecut printr-un „pariu cu agricultura” în urma căruia s-a pomenit cu pământul returnat fără mijloacele de producție rechiziționate în perioada 1950-1960. E ca și cum un hoț îți scotocește prin buzunare, îți fură portofelul, apoi, cuprins de remușcări, îți înapoiază ceea ce ți-a furat, adică portofelul. Gol! Țăranul contemporan s-a trezit că vaca nu mai e doar vacă și boul nu mai e doar bou, ci vaca și boul sunt produse înalt tehnologice, dotate cu niște cipuri electronice care, firește, costă bani și care fac buzunarul gros unor șmecheri din domeniul veterinar care se ocupă de asemenea importuri. Țăranul contemporan s-a trezit aruncat pe o piață globală unde trebuie să intre în competiție cu produsele agricultorilor din Franța, Spania, Olanda sau Statele Unite, care se bucură de subvenții generoase ale statului, în timp ce statul român plescăie din buze și se „minimalizează” până la extincție. Țăranul contemporan s-a trezit că fiii și fiicele lui nu se mai duc, ca pe vremuri, la o aruncătură de băț, la orașul din zare, ci zboară peste mări și țări, la mii de kilometri, printre străini, ca să poată să-și clădească un rost, departe de orice mână de ajutor pe care ar putea-o da părinților și fraților săi. Nu în ultimul rând, țăranul contemporan, nu cel din 1954, este cel care trăiește arondat la mii de primării falimentare sau la marginea falimentului și tot țăranul contemporan, nu cel din 1954, este cel care trebuie să cumpere cu 50 de euro metrul cub de lemne de foc. În aceste condiții cu ce drept ne apucăm noi, orășenii, să-i judecăm că nu au „vacă, porc și oi” și nici măcar o lopată funcțională în gospodărie?
Așa o fi, nu zic. Dar nu trebuie să uităm că țăranul contemporan a trecut printr-un „pariu cu agricultura” în urma căruia s-a pomenit cu pământul returnat fără mijloacele de producție rechiziționate în perioada 1950-1960. E ca și cum un hoț îți scotocește prin buzunare, îți fură portofelul, apoi, cuprins de remușcări, îți înapoiază ceea ce ți-a furat, adică portofelul. Gol! Țăranul contemporan s-a trezit că vaca nu mai e doar vacă și boul nu mai e doar bou, ci vaca și boul sunt produse înalt tehnologice, dotate cu niște cipuri electronice care, firește, costă bani și care fac buzunarul gros unor șmecheri din domeniul veterinar care se ocupă de asemenea importuri. Țăranul contemporan s-a trezit aruncat pe o piață globală unde trebuie să intre în competiție cu produsele agricultorilor din Franța, Spania, Olanda sau Statele Unite, care se bucură de subvenții generoase ale statului, în timp ce statul român plescăie din buze și se „minimalizează” până la extincție. Țăranul contemporan s-a trezit că fiii și fiicele lui nu se mai duc, ca pe vremuri, la o aruncătură de băț, la orașul din zare, ci zboară peste mări și țări, la mii de kilometri, printre străini, ca să poată să-și clădească un rost, departe de orice mână de ajutor pe care ar putea-o da părinților și fraților săi. Nu în ultimul rând, țăranul contemporan, nu cel din 1954, este cel care trăiește arondat la mii de primării falimentare sau la marginea falimentului și tot țăranul contemporan, nu cel din 1954, este cel care trebuie să cumpere cu 50 de euro metrul cub de lemne de foc. În aceste condiții cu ce drept ne apucăm noi, orășenii, să-i judecăm că nu au „vacă, porc și oi” și nici măcar o lopată funcțională în gospodărie?
9.2.12
Discursul lui Ponta: ce mare rahat?!
Am văzut și eu azi-dimineață o parte din discursul lui Ponta. Cât am reușit să văd, nu mi s-a părut nimic în neregulă. O vrăjeală oarecare. Oricum, jocurile erau făcute și guvernul urma să treacă.
Tocmai de aceea mi se pare complet sărită de pe șine atât atitudinea oficioaselor, EVZ și Hotnews, care decelează în benignul discurs al lui Ponta nu știu ce rupere a USL-ului, precum și atitudinea lui Crin Antonescu, potențată chiar în aceste clipe pe un ton cvasi-isteric la Antena 3 de către Ciutacu, și nu numai, care văd în discursul lui Ponta o cedare decisivă în favoarea lui... Băsescu.
Mie discursul lui Ponta mi s-a părut, pur și simplu, civilizat și prudent. Pentru ca USL-ul să ia puterea trebuie îndeplinită o singură condiție, esențială. Nu, nu să iasă românii la vot și să voteze în proporție de 60% cu USL-ul. E și asta o condiție, dar mai mult pentru atmosferă - pentru faptul care ne interesează aici nu e nici necesară, nici suficientă. Condiția de bază e ca liderii USL să-i connvingă pe diverșii „licurici” care strălucesc suav prin nopțile noastre triste că nu e nici o mare scofală dacă pică Băse. În ultima vreme Ponta a dat multiple asigurări, pe diverse canale, că România va continua angajamentele față de FMI, că va păstra în funcție șefii serviciilor etc. Discursul lui Ponta de azi nu a părut altceva decât o afirmare diplomatică a faptului că „licuricii” care îl pregătesc pe Mihai-Răzvan Ungureanu pentru președinție nu au de ce să se teamă dacă USL-ul ajunge la putere în 2012, deci să aibă încredere în USL și să lase USL-ul să preia puterea.
Nu știu dacă nu cumva în relația Ponta / Antonescu cei doi nu și-au împărțit rolurile astfel: Ponta să se ocupe de chestiile diplomatice iar Antonescu să facă pe durul isteric. Și totul să facă parte dintr-un joc bine pus la punct. E posibil. Pe de altă parte gelozia lui Antonescu poate fi reală, nu mimată, având în vedere că se visează președinte. Deci, e posibil să se simtă trădat de Ponta, care a asistat astăzi la investitura guvernului viitorului său rival din 2014 fără să fluiere sau să arunce cu ouă stricate.
Dar e greu de spus. Numai timpul ne va arăta care e, de fapt, adevărul. Să nu ne mai batem capul cu aceste prostii. Cea mai bună veste a săptămânii e că nevolnicul de Boc a dispărut din peisaj. Să ne bucurăm de ea! Viitorul chiar sună bine!
PS. Unele reacții vizavi de acest nou guvern bășist sunt de-a dreptul ridicole. Cristian Preda zice că Băse „a dat șah” opoziției numindu-l pe MRU prim-ministru. Ce șah, băi nene?! Șah și-a dat sieși arătând întregului popor cât de mult îi pasă de țara asta prin schimbarea unui umil cu un alt umil în timp ce zăpada era (de fapt încă e) cât casa afară și oamenii mor în ger! Băăăă nefericiților, în sectorul 3, sectorul lui Neacoiță, sunt bulevarde mari pe care n-a trecut un plug, o dată măcar, de când au început ninsorile! Sunt străzile muci și voi visați șah! Băsescu are o singură soluție să dea șah opoziției: guvernele sale să crească nivelul de trai! Nu vor reuși? Atunci țineți strâns de „licurici”, că fără el e vai de voi!
Tocmai de aceea mi se pare complet sărită de pe șine atât atitudinea oficioaselor, EVZ și Hotnews, care decelează în benignul discurs al lui Ponta nu știu ce rupere a USL-ului, precum și atitudinea lui Crin Antonescu, potențată chiar în aceste clipe pe un ton cvasi-isteric la Antena 3 de către Ciutacu, și nu numai, care văd în discursul lui Ponta o cedare decisivă în favoarea lui... Băsescu.
Mie discursul lui Ponta mi s-a părut, pur și simplu, civilizat și prudent. Pentru ca USL-ul să ia puterea trebuie îndeplinită o singură condiție, esențială. Nu, nu să iasă românii la vot și să voteze în proporție de 60% cu USL-ul. E și asta o condiție, dar mai mult pentru atmosferă - pentru faptul care ne interesează aici nu e nici necesară, nici suficientă. Condiția de bază e ca liderii USL să-i connvingă pe diverșii „licurici” care strălucesc suav prin nopțile noastre triste că nu e nici o mare scofală dacă pică Băse. În ultima vreme Ponta a dat multiple asigurări, pe diverse canale, că România va continua angajamentele față de FMI, că va păstra în funcție șefii serviciilor etc. Discursul lui Ponta de azi nu a părut altceva decât o afirmare diplomatică a faptului că „licuricii” care îl pregătesc pe Mihai-Răzvan Ungureanu pentru președinție nu au de ce să se teamă dacă USL-ul ajunge la putere în 2012, deci să aibă încredere în USL și să lase USL-ul să preia puterea.
Nu știu dacă nu cumva în relația Ponta / Antonescu cei doi nu și-au împărțit rolurile astfel: Ponta să se ocupe de chestiile diplomatice iar Antonescu să facă pe durul isteric. Și totul să facă parte dintr-un joc bine pus la punct. E posibil. Pe de altă parte gelozia lui Antonescu poate fi reală, nu mimată, având în vedere că se visează președinte. Deci, e posibil să se simtă trădat de Ponta, care a asistat astăzi la investitura guvernului viitorului său rival din 2014 fără să fluiere sau să arunce cu ouă stricate.
Dar e greu de spus. Numai timpul ne va arăta care e, de fapt, adevărul. Să nu ne mai batem capul cu aceste prostii. Cea mai bună veste a săptămânii e că nevolnicul de Boc a dispărut din peisaj. Să ne bucurăm de ea! Viitorul chiar sună bine!
PS. Unele reacții vizavi de acest nou guvern bășist sunt de-a dreptul ridicole. Cristian Preda zice că Băse „a dat șah” opoziției numindu-l pe MRU prim-ministru. Ce șah, băi nene?! Șah și-a dat sieși arătând întregului popor cât de mult îi pasă de țara asta prin schimbarea unui umil cu un alt umil în timp ce zăpada era (de fapt încă e) cât casa afară și oamenii mor în ger! Băăăă nefericiților, în sectorul 3, sectorul lui Neacoiță, sunt bulevarde mari pe care n-a trecut un plug, o dată măcar, de când au început ninsorile! Sunt străzile muci și voi visați șah! Băsescu are o singură soluție să dea șah opoziției: guvernele sale să crească nivelul de trai! Nu vor reuși? Atunci țineți strâns de „licurici”, că fără el e vai de voi!
7.2.12
Noul premier: un frățior mai mic pentru fratele mai mare
Crin Antonescu a remarcat foarte bine. Băse nu se mai ascunde, guvernează pe față „cu serviciile”. Acest lucru arată, de altfel, cât de mulțumit este el de activitatea acestor „servicii” (ceea ce mi se pare normal; într-o țară în care fiecare chilot e înțesat cu microfoane, nu poți fi decât mulțumit de aceste servicii) și cât de dezamăgit este de „clasa politicienilor” care, infidelii naibii, l-au mai trădat o dată (nu și clasa politică blondă și cu poșete Vuitton).
Cel mai mare ghinion pe care îl are acest popor e acela că președintele ales cu o mare flacără violet nu își ia jucăriile, serviciile și doctoriile sale anti-stress și nu se duce undeva, pe un ostrov, să se joace în liniște acolo. Șah, table sau țintar. Chiar și tabinet sau șeptică. Ar putea juca o grămadă de jocuri până la finalul mandatului. Nu, dumnealui ține morțiș să fie președinte-jucător aici, pe capul nostru. El vrea să se joace neapărat cu noi. Noi nu vrem. Dar el vrea.
Mi-aduc aminte de zilele în care eram copil, pe când jucam fotbal în curtea școlii, și trebuia musai să-l băgăm în joc și pe câte un bagabont mai mare care, dacă se simțea ignorat, ne bătea de ne rupea pe toți. Cam așa e și Băse. Și, mai rău, e faptul că Băse nu doar joacă; la fel ca bagabonții de odinioară el cere pase, vrea mereu să fie la minge, în centrul acțiunii, și te înjură de mama focului când ratează cu poarta goală fiindcă, vezi Doamne, pasa pe care i-ai dat-o, tu însuți terifiat de o posibilă greșeală a sa, nu a fost suficient de bună pentru piciorul său perfect...
Faptul că a numit un frățior mai mic (MRU e posesor de grad 33, dar mult mai tânăr ca dumnealui...) e ca și cum a dat jumătate din echipă afară din teren (și nu oricum, ci cu un șut în fund) și acum începe să-și adune șatra de repetenți pe considerentul că numai rudele de sânge îi înțeleg tactica subtilă, îi pot pune în valoare viteza dinamică și sunt demni de golurile magnifice pe care urmează să le marcheze.
Pe vremuri, pe măsură ce curtea școlii se umplea de bagabonții bătăuși care chiuleau de la ore noi părăseam încet-încet terenul și ne vedeam de ale noastre. Ei continuau să joace și în cele din urmă ajungeau să dea și golurile mult-visate când nu mai rămâneau în joc decât ... ei contra ei.
6.2.12
Era nevoie, dar nu acum
Bine că am scăpat de Boc (pe care în 2007 îl comparam cu Emil Bobu) dar puteau și ei să mai aștepte măcar până trece perioada cu viscol. Care se tot prelungește și se tot prelungește, spre disperarea multora, inclusiv a mea (nu de alta, dar în jur de 20-25 februarie e de musai să fie cald și să pot folosi mașina :) Bun, prost, analfabetul ăla de Igaș măcar se chinuia să facă o treabă (mare). Acum nu mai avem nici o garanție că la viscolul următor, până se clarifică situația guvernului, va mai exista o autoritate care să-și facă treaba.
Pe de altă parte nu putem să nu remarcăm impactul incredibil al protestelor care, între noi fie vorba, au fost destul de leșinate în comparație cu ceea ce s-a întâmplat în alte părți (de exemplu la greci sau la Londra). Asta înseamnă că undeva, sus, cineva se teme foarte tare și ar face orice ca să nu-și pericliteze poziția. Ceea ce a început cu retragerea din dezbaterea publică a proiectului legii sănătății, a continuat cu reintegrarea medicului Arafat, retragerea stupizeniei monstruoase numită „taxa auto”, demiterea lui Baconschi ș.a.m.d. ajungând, iată, la căderea guvernului. Cedări pe linie ale unei puteri tot mai nervoase care părea, în absența reacției societății civile, cimentată în scaunul călduț de la vârf.
Trebuie, de asemenea, să salutăm renașterea spiritului civic la români. Erau vreo 15 ani de când strada nu a mai obținut nimic în România. Eu am mai zis-o: generația mea, a celor care se îndreaptă spre 40 de ani, a obținut destule punând presiune în anii '90. Când puterea derapează în interiorul ciclului electoral, singura soluție e să ieși în stradă și să-i dai la cap. Iliescu a cunoscut pe pielea lui presiunea străzii și tocmai de-aia o perioadă care ar fi putut fi foarte proastă, a fost mai puțin proastă. Actualul derapaj al puterii PDL s-a datorat și faptului că populația, și în special tinerii, au acceptat pasiv toate porcăriile care li s-au turnat în cap începând cu iarna lui 2008-2009. Bine că s-a terminat perioada de pasivitate! Și să sperăm că ea va ține, ca și la începutul anilor '90, cel puțin 5-6 ani, în așa fel încât oricine ar veni la putere, să se teamă de reacția străzii.
Pe de altă parte nu putem să nu remarcăm impactul incredibil al protestelor care, între noi fie vorba, au fost destul de leșinate în comparație cu ceea ce s-a întâmplat în alte părți (de exemplu la greci sau la Londra). Asta înseamnă că undeva, sus, cineva se teme foarte tare și ar face orice ca să nu-și pericliteze poziția. Ceea ce a început cu retragerea din dezbaterea publică a proiectului legii sănătății, a continuat cu reintegrarea medicului Arafat, retragerea stupizeniei monstruoase numită „taxa auto”, demiterea lui Baconschi ș.a.m.d. ajungând, iată, la căderea guvernului. Cedări pe linie ale unei puteri tot mai nervoase care părea, în absența reacției societății civile, cimentată în scaunul călduț de la vârf.
Trebuie, de asemenea, să salutăm renașterea spiritului civic la români. Erau vreo 15 ani de când strada nu a mai obținut nimic în România. Eu am mai zis-o: generația mea, a celor care se îndreaptă spre 40 de ani, a obținut destule punând presiune în anii '90. Când puterea derapează în interiorul ciclului electoral, singura soluție e să ieși în stradă și să-i dai la cap. Iliescu a cunoscut pe pielea lui presiunea străzii și tocmai de-aia o perioadă care ar fi putut fi foarte proastă, a fost mai puțin proastă. Actualul derapaj al puterii PDL s-a datorat și faptului că populația, și în special tinerii, au acceptat pasiv toate porcăriile care li s-au turnat în cap începând cu iarna lui 2008-2009. Bine că s-a terminat perioada de pasivitate! Și să sperăm că ea va ține, ca și la începutul anilor '90, cel puțin 5-6 ani, în așa fel încât oricine ar veni la putere, să se teamă de reacția străzii.
4.2.12
Politicienii tranziției românești au găsit rețeta câștigătoare a creșterii economice
Aceasta constă în scăderea populației ca urmare a:
- distrugerii sistematice a locurilor de muncă;
- demantelării sistemelor sociale;
- re-transformării statului, sub masca ideologiei neoliberale*, intens aplicată în ultimii 20 de ani, într-un instrument de clasă, ca înainte de secolul XIX.
Hai, încă un pic! Încă un pic și în vreo 10-20 de ani rămânem în jur de 5 milioane și în momentul ăla indicatorul PIB va fi de peste 25.000 de euro / cap de locuitor.
--
* notiță pentru acei retarzi care mai aterizează la mine pe blog din când în când: neoliberalismul NU e totuna cu liberalismul.
- distrugerii sistematice a locurilor de muncă;
- demantelării sistemelor sociale;
- re-transformării statului, sub masca ideologiei neoliberale*, intens aplicată în ultimii 20 de ani, într-un instrument de clasă, ca înainte de secolul XIX.
Hai, încă un pic! Încă un pic și în vreo 10-20 de ani rămânem în jur de 5 milioane și în momentul ăla indicatorul PIB va fi de peste 25.000 de euro / cap de locuitor.
--
* notiță pentru acei retarzi care mai aterizează la mine pe blog din când în când: neoliberalismul NU e totuna cu liberalismul.