7.2.12

Noul premier: un frățior mai mic pentru fratele mai mare



Crin Antonescu a remarcat foarte bine. Băse nu se mai ascunde, guvernează pe față „cu serviciile”. Acest lucru arată, de altfel, cât de mulțumit este el de activitatea acestor „servicii” (ceea ce mi se pare normal; într-o țară în care fiecare chilot e înțesat cu microfoane, nu poți fi decât mulțumit de aceste servicii) și cât de dezamăgit este de „clasa politicienilor” care, infidelii naibii, l-au mai trădat o dată (nu și clasa politică blondă și cu poșete Vuitton).

Cel mai mare ghinion pe care îl are acest popor e acela că președintele ales cu o mare flacără violet nu își ia jucăriile, serviciile și doctoriile sale anti-stress și nu se duce undeva, pe un ostrov, să se joace în liniște acolo. Șah, table sau țintar. Chiar și tabinet sau șeptică. Ar putea juca o grămadă de jocuri până la finalul mandatului. Nu, dumnealui ține morțiș să fie președinte-jucător aici, pe capul nostru. El vrea să se joace neapărat cu noi. Noi nu vrem. Dar el vrea.

Mi-aduc aminte de zilele în care eram copil, pe când jucam fotbal în curtea școlii, și trebuia musai să-l băgăm în joc și pe câte un bagabont mai mare care, dacă se simțea ignorat, ne bătea de ne rupea pe toți. Cam așa e și Băse. Și, mai rău, e faptul că Băse nu doar joacă; la fel ca bagabonții de odinioară el cere pase, vrea mereu să fie la minge, în centrul acțiunii, și te înjură de mama focului când ratează cu poarta goală fiindcă, vezi Doamne, pasa pe care i-ai dat-o, tu însuți terifiat de o posibilă greșeală a sa, nu a fost suficient de bună pentru piciorul său perfect...

Faptul că a numit un frățior mai mic (MRU e posesor de grad 33, dar mult mai tânăr ca dumnealui...) e ca și cum a dat jumătate din echipă afară din teren (și nu oricum, ci cu un șut în fund) și acum începe să-și adune șatra de repetenți pe considerentul că numai rudele de sânge îi înțeleg tactica subtilă, îi pot pune în valoare viteza dinamică și sunt demni de golurile magnifice pe care urmează să le marcheze.

Pe vremuri, pe măsură ce curtea școlii se umplea de bagabonții bătăuși care chiuleau de la ore noi părăseam încet-încet terenul și ne vedeam de ale noastre. Ei continuau să joace și în cele din urmă ajungeau să dea și golurile mult-visate când nu mai rămâneau în joc decât ... ei contra ei.

2 comentarii:

  1. a, mare greseala sa darami mitul MRU...cica il recomanda si Djuvara, a gasit EVZ un citat de anul trecut...asta face chiar mai mult decat o scrisoare de recomandare de la Soros, nu?

    RăspundețiȘtergere
  2. Dar nu îi dărâm nici un mit, dimpotrivă, i-l clădesc :)

    RăspundețiȘtergere