25.2.07
Apropo de accidentul care a inflamat netosfera
Apropo de accidentul ăsta (vezi postul precedent), care a inflamat netosfera, el reprezintă, cred, un turnesol perfect pentru starea de non-meritocraţie în care se află ţara asta. Ce merit avea puştiul ăla ca să conducă un Porsche de 100.000 de euro? Nici unul. Ceea ce nu l-a împiedicat să-l aibă pentru că taică-su i l-a dat pe mână. Multă lume zice că părintele vrea ce-i mai bun pentru copiii lui, bla bla bla. Eu declar public că dacă progenitura mea va dori vreodată nu ştiu ce mobil fiţos sau nu ştiu ce maşină, iar eu voi avea bani să îi satisfac poftele, îşi va fura două scatoalce după ceafă de n-o să se vadă. În USA copiii sunt învăţaţi de mici să obţină bunuri numai dacă le merită: fie prestând mici munci în curtea casei, fie angajându-se în mici part-time-uri după ce ajung la 17-18 ani etc. Modelul de copil răsfăţat, care le are pe toate de-a gata, nu există (mă rog, cu excepţia lui Paris Hilton). Dimpotrivă, în România acest model abundă, pentru că nouă generaţie de îmbogăţiţi habar nu are să îşi managerizeze statutul personal. Nu ştiu să managerizeze relaţiile de famiile în era bogăţiei. Nu ştiu să le ofere satisfacţii copiilor lor în era bogăţiei. Etc. Se petrece, cu aceşti bogătani, ceea ce s-a petrecut în anii 60-70 cu ţăranii aduşi de Ceauşescu la muncă în oraşe. S-au civilizat? Nu! Au ţărănizat oraşele! Abia acum, generaţiile 90-2000, încep să se rafineze, românul de 25-35 de ani devine cosmopolit, munceşte în străinătate, începe să înveţe limbi străine, ţine furculiţa un pic mai bine decât predecesorii. La fel, bogătanii actuali s-au trezit... în starea de bogătani, dar se comportă tot ca nişte sărăntoci gri din timpul comunismului: primul gând al sărăntocului atunci când câştigă la Loto-Prono e să-şi umple frigiderul şi să cheltuie cât mai mult pe prostii, adică "să se spargă în figuri", pentru ca lumea să vadă că nu mai e sărăntoc. Bogătanii vor fi cu adevărat bogaţi atunci când vor avea puterea să se uite de sus la averea pe care o deţin şi să o cheltuie strict cerebral. Chestia asta nu se va întâmplă însă cu bogătanii contemporani, cărora viaţa gri din era comunistă le-a răzuit irecuperabil creierul pentru a mai putea înţelege cu adevărat ce înseamnă să fii bogat. Sunt sigur însă că nefericitul accident Gociman s-a întipărit în mintea câtorva tineri-viitori-bogaţi ai României care, peste 25-30 de ani, îşi vor trimite copiii la muncă, nu la alergat maşinile de fiţe pe şosele.
Ce e aia o tragedie?
Apropo de accidentul Gociman: lăsând la o parte faptul că mă lasă rece dacă un nebun ia un pistol, şi-l pune la tâmplă, trage, şi apoi se miră că a murit, hai să explicăm un pic ce este aceea o tragedie, în accepţiunea clasică (antică) a cuvântului.
Păi, o tragedie e o înşiruire de cauze şi efecte care se întind pe parcursul mai multor generaţii şi au drept origine un păcat ancestral. Adică: cineva, cândva, greşeşte cu ceva faţă de zei. Ok. Zeii nu îl pedepsesc pe loc, nu de alta, dar ei nu fac propedeutică. Însă undeva, pe un răboj, se trage o linie. După 3 generaţii, un urmaş al păcătorului originar şi-o fură nasol, aparent degeaba. Când se caută în istoria familiei, se descoperă că de fapt bunicul, tatăl, străbunicul etc. îi mâniase pe zei şi acum venise sorocul răzbunării.
Oedip, de exemplu, comite fără să vrea o mulţime de prostii, inclusiv incestul cu propria mamă şi crima împotriva tatălui. Când realizează ce a făcut, îşi scoate ochii. Ştia Oedip de crimele sale? Nu, nu ştia. Dar trebuia să plătească greşeala tatălui său, Laios, care la un moment dat, cu mult timp înainte de naşterea lui Oedip, comisese o crimă şi îi înfruntase pe zei.
Aşadar, o tragedie nu înseamnă câtuşi de puţin că 4 vitezomani tineri, bătrâni sau şchiopi intră cu maşina într-un copac şi mor. Ăsta e un accident. Ar fi vorba de o tragedie în cazul accidentului de la Constanţa numai dacă înaintaşii decedaţilor ar avea pe conştiinţă fapte care să fi putut provocat o pedeapsa divină.
Interesant este că ideea de tragedie în accepţiunea clasică este recognoscibilă şi în alte religii (nu doar în religia elinică): creştinismul (prin noţiunea păcatului originar care se răsfrînge asupra urmaşilor lui Adam) sau hinduismul (prin noţiunea de karma).
În concluzie, faceţi ce vreţi, dar cine seamănă vânt, culege furtună.
Păi, o tragedie e o înşiruire de cauze şi efecte care se întind pe parcursul mai multor generaţii şi au drept origine un păcat ancestral. Adică: cineva, cândva, greşeşte cu ceva faţă de zei. Ok. Zeii nu îl pedepsesc pe loc, nu de alta, dar ei nu fac propedeutică. Însă undeva, pe un răboj, se trage o linie. După 3 generaţii, un urmaş al păcătorului originar şi-o fură nasol, aparent degeaba. Când se caută în istoria familiei, se descoperă că de fapt bunicul, tatăl, străbunicul etc. îi mâniase pe zei şi acum venise sorocul răzbunării.
Oedip, de exemplu, comite fără să vrea o mulţime de prostii, inclusiv incestul cu propria mamă şi crima împotriva tatălui. Când realizează ce a făcut, îşi scoate ochii. Ştia Oedip de crimele sale? Nu, nu ştia. Dar trebuia să plătească greşeala tatălui său, Laios, care la un moment dat, cu mult timp înainte de naşterea lui Oedip, comisese o crimă şi îi înfruntase pe zei.
Aşadar, o tragedie nu înseamnă câtuşi de puţin că 4 vitezomani tineri, bătrâni sau şchiopi intră cu maşina într-un copac şi mor. Ăsta e un accident. Ar fi vorba de o tragedie în cazul accidentului de la Constanţa numai dacă înaintaşii decedaţilor ar avea pe conştiinţă fapte care să fi putut provocat o pedeapsa divină.
Interesant este că ideea de tragedie în accepţiunea clasică este recognoscibilă şi în alte religii (nu doar în religia elinică): creştinismul (prin noţiunea păcatului originar care se răsfrînge asupra urmaşilor lui Adam) sau hinduismul (prin noţiunea de karma).
În concluzie, faceţi ce vreţi, dar cine seamănă vânt, culege furtună.
22.2.07
O copertă căcănie
Când Leonid mi-a dat ultima lui carte ("Nietzsche şi Freud", ed. Trei, 2007) prima mea exclamaţie a fost: "Mamă, ce copertă nasoală ţi-au făcut!"
Coperta are o culoare albastră enervantă, de chilot. În partea de sus, reduse la sepia-căcăniu, portretele clasice ale lui Freud şi Nietzsche. Chiar pe nasurile celor doi tronează numele amicului meu: "Leonid Dragomir". Scris cu capitale mici, font serifat (pare a fi Times New Roman). Sub ilustrata căcănie, titlul cărţii: "Freud şi Nietzsche" (e scris pe dos faţă de cum ar trebui şi cum e scris în interior!). E scris normal, fără capitale, acelaşi font serifat. Deasupra ilustratei căcănii stă scris mare, cu un font bold, neserifat: "Biblioteca de psihanaliză".
Coperta e o cacofonie perfectă de culori şi de fonturi, în ciuda faptului că se vrea minimalistă. Autorul ei este eternul Dinu Dumbrăvicean. De ce nu mă miră?
Coperta are o culoare albastră enervantă, de chilot. În partea de sus, reduse la sepia-căcăniu, portretele clasice ale lui Freud şi Nietzsche. Chiar pe nasurile celor doi tronează numele amicului meu: "Leonid Dragomir". Scris cu capitale mici, font serifat (pare a fi Times New Roman). Sub ilustrata căcănie, titlul cărţii: "Freud şi Nietzsche" (e scris pe dos faţă de cum ar trebui şi cum e scris în interior!). E scris normal, fără capitale, acelaşi font serifat. Deasupra ilustratei căcănii stă scris mare, cu un font bold, neserifat: "Biblioteca de psihanaliză".
Coperta e o cacofonie perfectă de culori şi de fonturi, în ciuda faptului că se vrea minimalistă. Autorul ei este eternul Dinu Dumbrăvicean. De ce nu mă miră?
Intermezzo
Un maestru al dialecticii, parcă Lenin, spunea că acumularea schimbărilor cantitative conduc la salturi calitative.
Frumos este că saltul nu poate fi oprit. Pentru că nu tu sări saltul - ci saltul te obligă să-l sări.
În activitatea unei firme de web design, de pildă, chestia asta s-ar traduce astfel: lucrezi la un portofoliu > îţi creezi portofoliul (cantitate) > încep să apară primii clienţi mari (saltul calitativ) > creşte portofoliul de clienţi mari (cantitate).
*
"Privesc în abis şi abisul priveşte în mine" (Nietzsche). Întotdeauna m-a fascinat vorba asta. Pentru că poate fi translatată în fel şi chip, dând naştere unor chestii la fel de misterioase. "Privesc în viitor şi viitorul priveşte în mine." sau "Privesc în întuneric şi întunericul priveşte în mine." Este expresia cea mai pură a îngemănării de teamă şi speranţă care supraveghează orice aventură umană. E în natura noastră să explorăm, să ne temem de pericole, fără a ne feri privirea.
Frumos este că saltul nu poate fi oprit. Pentru că nu tu sări saltul - ci saltul te obligă să-l sări.
În activitatea unei firme de web design, de pildă, chestia asta s-ar traduce astfel: lucrezi la un portofoliu > îţi creezi portofoliul (cantitate) > încep să apară primii clienţi mari (saltul calitativ) > creşte portofoliul de clienţi mari (cantitate).
*
"Privesc în abis şi abisul priveşte în mine" (Nietzsche). Întotdeauna m-a fascinat vorba asta. Pentru că poate fi translatată în fel şi chip, dând naştere unor chestii la fel de misterioase. "Privesc în viitor şi viitorul priveşte în mine." sau "Privesc în întuneric şi întunericul priveşte în mine." Este expresia cea mai pură a îngemănării de teamă şi speranţă care supraveghează orice aventură umană. E în natura noastră să explorăm, să ne temem de pericole, fără a ne feri privirea.
14.2.07
Lectie de publicitate online
Pentru visătorii care speră să se îmbogăţească dintr-un site, iată un articol interesant: http://dragosh.bloghost.ro/2007/02/11/lectii-romanesti-de-publicitate-online.
Foarte la obiect observaţia: "[...] o industrie care valorează cât o vilă într-un cartier rezidenţial [...]".
În urmă cu câţiva ani, mai precis în 2004, după ce KSD împlinise primul an întreg de existenţă, am tras linie şi ne-am întrebat ce dracu' nu merge. De ce nu facem bani. Atunci mi-a venit ideea să analizez activitatea celor mai bune 50 de firme de web şi am constatat cu stupoare că cifra lor de afaceri nu depăşea 1,8 milioane euro. Adică vreo 36.000 de euro de căciulă. Banii de ţigări ai lui Voiculescu. După ce a citit analiza, frate-miu mi-a zis: "Păi asta e o piaţă din care poţi liniştit să ieşi." Ceea ce am şi făcut.
Lucrurile s-au mai schimbat între timp. Pentru 2007 evaluez piaţa pe la vreo 10 milioane de euro şi până în 2010 cred că va atinge cam 25 de milioane de euro, ceea ce deja va fi o chestie, ţinând cont de faptul că oamenii care vor face munca vor rămâne cam aceiaşi.
Foarte la obiect observaţia: "[...] o industrie care valorează cât o vilă într-un cartier rezidenţial [...]".
În urmă cu câţiva ani, mai precis în 2004, după ce KSD împlinise primul an întreg de existenţă, am tras linie şi ne-am întrebat ce dracu' nu merge. De ce nu facem bani. Atunci mi-a venit ideea să analizez activitatea celor mai bune 50 de firme de web şi am constatat cu stupoare că cifra lor de afaceri nu depăşea 1,8 milioane euro. Adică vreo 36.000 de euro de căciulă. Banii de ţigări ai lui Voiculescu. După ce a citit analiza, frate-miu mi-a zis: "Păi asta e o piaţă din care poţi liniştit să ieşi." Ceea ce am şi făcut.
Lucrurile s-au mai schimbat între timp. Pentru 2007 evaluez piaţa pe la vreo 10 milioane de euro şi până în 2010 cred că va atinge cam 25 de milioane de euro, ceea ce deja va fi o chestie, ţinând cont de faptul că oamenii care vor face munca vor rămâne cam aceiaşi.
10.2.07
Avem un job de programator PHP/MySQL
Aşa cum zicem şi în pagina asta, am fi dispuşi să mai angajăm un programator PHP/MySQL. Sincer, nu ne arde buza, dar ar fi bine. Aşa că, te invităm să nu aplici dacă:
- Nu ştii boabă de PHP, dar vrei 200 de euro net aşa, de pornire. Du-te la tăticul tău să-ţi dea banii ăştia.
- Nu vezi avantajul faptului de a fi plătit integral pe cartea de muncă.
- Tot ce ştii despre realizarea paginilor web se rezumă la Dreamweaver şi, mai rău, nici nu vrei să înveţi. Află că la KSD nu avem decât o licenţă de Dreamweaver (MX) pe care o folosim în general pentru "Help"-ul foarte bine făcut şi, din când în când, pentru ordonarea codului HTML care are bug-uri. În rest facem cod de mână şi nu avem de gând să ne schimbăm obiceiul, cu atât mai mult să dăm sute de euroi pe o licenţă nouă fiindcă se angajează copilu' lu' tati şi nu are pe ce lucra.
- Nu vezi avantajul de a lucra într-o firmă micuţă, stabilă financiar şi aflată în ascensiune. Du-te la multinaţionale. Succes!... şi să ne scrii de la spitalul 9.
- Nu vezi avantajul de a lucra alături de o echipă care lansează produse inovative.
- Te pasionează ideea de a avea o carieră.
- Vrei ca în viitor să îi cumperi apartament soţiei tale... nu doar sucuri prietenei tale.
- Vrei să îţi legi numele de produse de succes (din păcate M-Rexul™ e legat pe vecie de numele meu şi al lui Bogdan Popescu, dar avem şi alte produse în dezvoltare).
- Nu ştii să scrii PHP, dar înveţi în următoarele 3 luni la un nivel suficient cât să te descurci cu site-uri de complexitate medie.
8.2.07
De ce e important fundul lui Ştefanov pentru filozofii români?
Un lectoraş mediocru de la Facultatea de Filozofie din Bucureşti a reuşit să iasă în evidenţă prezentându-se în fundul gol pe blogul familial.
Ziarul "Gândul" a iniţiat o campanie total isterică pe tema asta, preluată şi de "România Liberă". Nu e prea clar ce vroiau, sau ce vor de la bietul nudist cele două ziare, dar Facultatea a decis să-l sancţioneze pe respectivul cu interdicţia de a mai candida la titlul de conferenţiar. Timp de 3 ani. De asemenea, l-au rugat pe năstruşnic să retragă pozele de pe blog, lucru pe care omul, probabil spre nemulţumirea multor voyeur-işti, l-a făcut.
În ceea ce mă priveşte, fiind în continuare un observator (pasiv) al întâmplărilor din fosta mea breaslă, nu pot să nu remarc cu satisfacţie că un filozof român a reuşit, în fine, să străbată furcile caudine ale mass-mediei şi să ajungă pe prima pagină a ziarelor. Chiar şi în fundul gol. Aferim şi la mai mare! Chestia asta (adică un filozof pe prima pagină dintr-un ziar de mare tiraj) nu s-a mai văzut, dacă nu mă înşel, din vremea lui Nae Ionescu aşa că, spre deosebire de senatul Facultăţii, care nu prea cred că a înţeles cum trebuie măreţia acestei clipe, eu îmi scot pălăria şi zic: Să ne trăieşti, nene Ştefanoave!
Ziarul "Gândul" a iniţiat o campanie total isterică pe tema asta, preluată şi de "România Liberă". Nu e prea clar ce vroiau, sau ce vor de la bietul nudist cele două ziare, dar Facultatea a decis să-l sancţioneze pe respectivul cu interdicţia de a mai candida la titlul de conferenţiar. Timp de 3 ani. De asemenea, l-au rugat pe năstruşnic să retragă pozele de pe blog, lucru pe care omul, probabil spre nemulţumirea multor voyeur-işti, l-a făcut.
În ceea ce mă priveşte, fiind în continuare un observator (pasiv) al întâmplărilor din fosta mea breaslă, nu pot să nu remarc cu satisfacţie că un filozof român a reuşit, în fine, să străbată furcile caudine ale mass-mediei şi să ajungă pe prima pagină a ziarelor. Chiar şi în fundul gol. Aferim şi la mai mare! Chestia asta (adică un filozof pe prima pagină dintr-un ziar de mare tiraj) nu s-a mai văzut, dacă nu mă înşel, din vremea lui Nae Ionescu aşa că, spre deosebire de senatul Facultăţii, care nu prea cred că a înţeles cum trebuie măreţia acestei clipe, eu îmi scot pălăria şi zic: Să ne trăieşti, nene Ştefanoave!
Tovarăşii cei mici au apucăturile tovarăşilor mari
Luaţi şi vă minunaţi: o mână de tinerei şi nu numai (printre ei, şi nea Ştefanov, om la vreo 35 de ani, vârstă care nu-l împiedică totuşi să se comporte inept din când în când) fac liste de blogări, propun reguli de conduită şi o pun aşa, în general, de un comitet tovărăşesc al blogărilor, Netoo, sau aşa ceva.
În acelaşi timp, 'telectualii noştri, mânca-i-ar tata, o mai pun de-o listă. Eternii pseudofilozofi Nea Iliceanu (ooooo, ce hamangist arată el ! ) şi nea Pleşache se pun în capul unei liste a celor care-l susţin pe domnu' Goe, mânca-l-ar mumos mama, că a trecut clasa şi anul ăsta!
De unde se vede că boala listitei se transmite din generaţie în generaţie. La tovarăşii bătrâni listele erau de fapt un catalizator de boaşe mici, doar-doar or avea împreună boaşele suficient de mari ca să chiţăie în faţa autorităţilor ceea ce aveau de chiţăit. Avem referinţe suficiente în Goma şi în jurnalele Monicăi Lovinescu. Mă întreb care o fi rostul listei în cazul tovarăşilor tineri.
În acelaşi timp, 'telectualii noştri, mânca-i-ar tata, o mai pun de-o listă. Eternii pseudofilozofi Nea Iliceanu (ooooo, ce hamangist arată el ! ) şi nea Pleşache se pun în capul unei liste a celor care-l susţin pe domnu' Goe, mânca-l-ar mumos mama, că a trecut clasa şi anul ăsta!
De unde se vede că boala listitei se transmite din generaţie în generaţie. La tovarăşii bătrâni listele erau de fapt un catalizator de boaşe mici, doar-doar or avea împreună boaşele suficient de mari ca să chiţăie în faţa autorităţilor ceea ce aveau de chiţăit. Avem referinţe suficiente în Goma şi în jurnalele Monicăi Lovinescu. Mă întreb care o fi rostul listei în cazul tovarăşilor tineri.
3.2.07
Un studiu pe Tree.ro
http://www.tree.ro/ro/studii-de-caz/ analiza-societatilor-de-asigurare-in-spatiul-virtual.html
Foarte interesant, mai ales că noi urmărim de mai multă vreme sectorul asigurărilor: avem un software destul de complex de brokeraj, cu care însă ne câcâim de vreo 2 ani să îi dăm o formă prezentabilă.
Mi-am adus aminte că anul trecut am licitat pentru 3 asiguratori: 2 site-uri şi un software. Din motive lesne de înţeles, nu le voi da numele. A, şi nu îi pot uita şi pe... fuck off. Nici nu merită amintiţi. Asta e o poveste veche, de prin 2004.
Să revenim la cei 3 măreţi. Prima companie, lideră pe segmentul ei de piaţă vroia refacerea site-ului. Site-ul era (in februarie 2006) şi este în continuare oribil. Primiseră numai oferte de la 2500 în sus. Pe bună dreptate, fiindcă atât făcea site-ul. Cum necum, au ajuns şi la noi, da' cine era acolo cu decizia vroia şi un pic de şpagă, mă rog, şi vroia ca preţul să nu depăşească 1000 de euro. Deci din 1000 de euro ar fi trebuit să-i dau şi lui şpagă vreo 200. Iniţial m-am gândit că n-ar fi rău dacă aş avea în portofoliu şi un asigurator, dar 1000 de euro era un preţ prea mic, aşa că l-am urcat din prima la 1250 şi le-am zis că mă gândesc dacă merită şi că oferta "oficială" s-ar putea să fie şi mai mare. Evident, după ce m-am gândit şi am formulat oferta oficială, preţul final a fost de vreo 1700 de euro din care eram dispus să scad 10% + 10% (deci 340) dacă... şi dacă... Erau 2 condiţii. Condiţiile alea erau, simplu spus, nişte căcaturi. Orice om cu scaun la cap le-ar fi acceptat. "Hm, să vedem." - au zis ei. "Prima e acceptabilă, a doua nu prea." Deci preţul rămânea blocat undeva pe la 1500 de euro. Drept urmare, nu şi-au mai refăcut site-ul, care continuă să arate şi azi ca dracu.
Al doilea era un broker, măricel după spusele lui. Website făcut ca la casa pionierilor. Mă rog, omul nici nu prea era dornic să investească mult în online fiindcă, zicea el, "Noi lucrăm mai mult cu oamenii, contact direct." Mi-am muşcat limba să nu-i spun: "De-asta îţi arată cartea de vizită ca un căcat, fiindcă lucrezi direct cu oamenii?" La un moment dat a dispărut. După vreo trei luni mi-am adus aminte de el. Îşi refăcuse site-ul. Acum e casa pionierilor episodul 2.
Al treilea e un alt asigurator important. Ajungem acolo prin octombrie. Băieţii veseli aveau nevoie de un software pentru care noi aveam tot know-how-ul necesar, deci realizarea nu era o problemă. Înainte de software, trebuie spus că băieţii veseli investiseră în jur de 500.000 de euro în hardware special achiziţionat cu această ocazie, dar probabil că o minte creaţă de la financiar uitase să bugeteze şi software-ul, şi acum dădeau din colţ în colţ, că degeaba aveau hardware dacă nu aveau software. Şi cum oamenii lor (puţini, de altfel) erau suprasolicitaţi şi dădeau cu cearcănele de pământ, s-au gândit să rupă pisica în două apelând la o firmă. În fine. Oferta noastră a fost de 12.000 de euro. Au picat pe spate. Literalmente. Am vaga impresia că se aşteptau la ceva de genul 500 de euro şi "Săru'mâna boierule că lucrezi cu mine, mânca-ţ-aş!" Concluzia este că nu au softul respectiv nici acum. În 4 luni se făcea de o mie de ori.
Ce zic eu?... la o analiză sumară a domeniului?
1. Sectorul asigurărilor are probleme mari de management al imaginii fiindcă mulţi oameni de răspundere sunt bătrâni şi au rămas cu mintea la marketingul predat la "Ştefan Gheorghiu".
2. Implementarea tehnicilor moderne de comunicare în sectorul asigurărilor se va petrece foarte greu, tocmai fiindcă boşorogii cu bani din spatele societăţilor de asigurare or să dispară greu.
3. Mulţi asiguratori o vor lua în freză la greu, tocmai pentru că ani de zile s-au bazat pe munca de furnică dusă de diverşi nefericiţi care nu au găsit nimic mai bun de făcut decât să stea la colţul străzii cu o măsuţă ca să adune nişte casco-uri de căcat. Problema e că robinetul cu "mâna ieftină de lucru" s-a cam închis în România, şi cei care sunt prea încuiaţi la scăfârlie ca să-şi automatizeze procesul vânzării (prin sisteme informatice) vor pierde piaţa. Ăştia vor fi mulţi. Al dracu' de mulţi!
Şi acum, bonus. O metodă inventată de mine pentru a scăpa de telefoanele tâmpite ale celor care vor să îţi vândă asigurare de viaţă:
Ei: Alo, domnu / doamna Cutare?
Tu: Da.
Ei: Bună ziua, numele meu e Agentu/Agenta Osug de la [numele societăţii de asigurare] şi aş vrea să vă propun o întâlnire pentru a vă prezenta cea mai de căcat ofertă de asigurare pentru viaţa dumneavoastră de căcănar/-ă.
Tu: [ATENŢIE MARE, AICI E ŞMECHERIA: nu închide, că te va suna iar; fii cât mai amabil/-ă!] Aaa... sigur, senchiu veri muci, să vedem despre ce e vorba.
Ei: Ştiţi, [numele societăţii de asigurare] are o ofertă deosebită, dacă viaţa dvs. de căcat nu vă mai satisface, vă propunem să investiţi bla bla bla .
Eu: [ASTA E REPLICA!] Vaaai, dar ştiţi, eu am deja asigurare de la [numele altei societăţi de asigurare].
Ei vor rămâne blocaţi. O perioadă nu vor mai suna. Comprendi? Dacă sună de la AIG, zici că ai asigurare la ING, şi dacă sună de la ING, zici că ai la AIG. So simple!
Foarte interesant, mai ales că noi urmărim de mai multă vreme sectorul asigurărilor: avem un software destul de complex de brokeraj, cu care însă ne câcâim de vreo 2 ani să îi dăm o formă prezentabilă.
Mi-am adus aminte că anul trecut am licitat pentru 3 asiguratori: 2 site-uri şi un software. Din motive lesne de înţeles, nu le voi da numele. A, şi nu îi pot uita şi pe... fuck off. Nici nu merită amintiţi. Asta e o poveste veche, de prin 2004.
Să revenim la cei 3 măreţi. Prima companie, lideră pe segmentul ei de piaţă vroia refacerea site-ului. Site-ul era (in februarie 2006) şi este în continuare oribil. Primiseră numai oferte de la 2500 în sus. Pe bună dreptate, fiindcă atât făcea site-ul. Cum necum, au ajuns şi la noi, da' cine era acolo cu decizia vroia şi un pic de şpagă, mă rog, şi vroia ca preţul să nu depăşească 1000 de euro. Deci din 1000 de euro ar fi trebuit să-i dau şi lui şpagă vreo 200. Iniţial m-am gândit că n-ar fi rău dacă aş avea în portofoliu şi un asigurator, dar 1000 de euro era un preţ prea mic, aşa că l-am urcat din prima la 1250 şi le-am zis că mă gândesc dacă merită şi că oferta "oficială" s-ar putea să fie şi mai mare. Evident, după ce m-am gândit şi am formulat oferta oficială, preţul final a fost de vreo 1700 de euro din care eram dispus să scad 10% + 10% (deci 340) dacă... şi dacă... Erau 2 condiţii. Condiţiile alea erau, simplu spus, nişte căcaturi. Orice om cu scaun la cap le-ar fi acceptat. "Hm, să vedem." - au zis ei. "Prima e acceptabilă, a doua nu prea." Deci preţul rămânea blocat undeva pe la 1500 de euro. Drept urmare, nu şi-au mai refăcut site-ul, care continuă să arate şi azi ca dracu.
Al doilea era un broker, măricel după spusele lui. Website făcut ca la casa pionierilor. Mă rog, omul nici nu prea era dornic să investească mult în online fiindcă, zicea el, "Noi lucrăm mai mult cu oamenii, contact direct." Mi-am muşcat limba să nu-i spun: "De-asta îţi arată cartea de vizită ca un căcat, fiindcă lucrezi direct cu oamenii?" La un moment dat a dispărut. După vreo trei luni mi-am adus aminte de el. Îşi refăcuse site-ul. Acum e casa pionierilor episodul 2.
Al treilea e un alt asigurator important. Ajungem acolo prin octombrie. Băieţii veseli aveau nevoie de un software pentru care noi aveam tot know-how-ul necesar, deci realizarea nu era o problemă. Înainte de software, trebuie spus că băieţii veseli investiseră în jur de 500.000 de euro în hardware special achiziţionat cu această ocazie, dar probabil că o minte creaţă de la financiar uitase să bugeteze şi software-ul, şi acum dădeau din colţ în colţ, că degeaba aveau hardware dacă nu aveau software. Şi cum oamenii lor (puţini, de altfel) erau suprasolicitaţi şi dădeau cu cearcănele de pământ, s-au gândit să rupă pisica în două apelând la o firmă. În fine. Oferta noastră a fost de 12.000 de euro. Au picat pe spate. Literalmente. Am vaga impresia că se aşteptau la ceva de genul 500 de euro şi "Săru'mâna boierule că lucrezi cu mine, mânca-ţ-aş!" Concluzia este că nu au softul respectiv nici acum. În 4 luni se făcea de o mie de ori.
Ce zic eu?... la o analiză sumară a domeniului?
1. Sectorul asigurărilor are probleme mari de management al imaginii fiindcă mulţi oameni de răspundere sunt bătrâni şi au rămas cu mintea la marketingul predat la "Ştefan Gheorghiu".
2. Implementarea tehnicilor moderne de comunicare în sectorul asigurărilor se va petrece foarte greu, tocmai fiindcă boşorogii cu bani din spatele societăţilor de asigurare or să dispară greu.
3. Mulţi asiguratori o vor lua în freză la greu, tocmai pentru că ani de zile s-au bazat pe munca de furnică dusă de diverşi nefericiţi care nu au găsit nimic mai bun de făcut decât să stea la colţul străzii cu o măsuţă ca să adune nişte casco-uri de căcat. Problema e că robinetul cu "mâna ieftină de lucru" s-a cam închis în România, şi cei care sunt prea încuiaţi la scăfârlie ca să-şi automatizeze procesul vânzării (prin sisteme informatice) vor pierde piaţa. Ăştia vor fi mulţi. Al dracu' de mulţi!
Şi acum, bonus. O metodă inventată de mine pentru a scăpa de telefoanele tâmpite ale celor care vor să îţi vândă asigurare de viaţă:
Ei: Alo, domnu / doamna Cutare?
Tu: Da.
Ei: Bună ziua, numele meu e Agentu/Agenta Osug de la [numele societăţii de asigurare] şi aş vrea să vă propun o întâlnire pentru a vă prezenta cea mai de căcat ofertă de asigurare pentru viaţa dumneavoastră de căcănar/-ă.
Tu: [ATENŢIE MARE, AICI E ŞMECHERIA: nu închide, că te va suna iar; fii cât mai amabil/-ă!] Aaa... sigur, senchiu veri muci, să vedem despre ce e vorba.
Ei: Ştiţi, [numele societăţii de asigurare] are o ofertă deosebită, dacă viaţa dvs. de căcat nu vă mai satisface, vă propunem să investiţi bla bla bla .
Eu: [ASTA E REPLICA!] Vaaai, dar ştiţi, eu am deja asigurare de la [numele altei societăţi de asigurare].
Ei vor rămâne blocaţi. O perioadă nu vor mai suna. Comprendi? Dacă sună de la AIG, zici că ai asigurare la ING, şi dacă sună de la ING, zici că ai la AIG. So simple!
In sfarsit, avem iar un presedinte de importanta planetara
Comentariile marinelului vizavi de pirateria software care a ajutat vergina Românie să prospere au ajuns, în sfârşit, şi la urechea publicului occidental. Reacţii aici:
blogsearch.google.com
blogsearch.google.com
Lumini pe cer
Astă seară, când am plecat de la muncă, am văzut o mulţime de lumini ciudate pe cer. Era ca şi cum pe cer e o pătură şi, dincolo de pătură, cineva se joacă cu o lanternă. Luminile jucau pe tot cerul, apăreau şi dispăreau şi îţi creau o senzaţie foarte, foarte ciudată.
Dintre cei apropiaţi mie, le-a mai văzut fratele meu, aflat în acel moment în Pipera.
Ciudat fenomen. Mă întreb ce dracu o fi fost? Aureolă boreală?! Fulgere dincolo de nori?! Activitate solară?! N-am mai văzut niciodată aşa ceva. Vremea asta a luat-o razna rău, rău de tot.
Dintre cei apropiaţi mie, le-a mai văzut fratele meu, aflat în acel moment în Pipera.
Ciudat fenomen. Mă întreb ce dracu o fi fost? Aureolă boreală?! Fulgere dincolo de nori?! Activitate solară?! N-am mai văzut niciodată aşa ceva. Vremea asta a luat-o razna rău, rău de tot.
1.2.07
Noul Office de la Microsoft
Că tot veni Bill Gates prin România, am catadicsit şi eu să mai bag un ochi pe ultimele materiale de prezentare ale produselor Microsoft. M-a şocat noua interfaţă de la Office.
Eu folosesc exclusiv OpenOffice.org de aproximativ 3 ani. Şi acasă, şi la birou. Ultima variantă de MS Office pe care am avut-o instalată a fost MS Office 2000. Am mai avut la un moment dat prilejul să lucrez foarte mult cu Office XP (prin 2005, parcă) în cadrul unui loc de muncă. De aici, se rupe filmul. Dacă nu mă înşel a mai existat un Office System 2003 şi acum, iată, apare Office 2007 cu o interfaţă de lucru total schimbată (L&F - look and feel).
Cu alte cuvinte, am coborât din trenul Microsoft destul de devreme. Ceea ce m-a făcut în urmă cu 3 ani să fac trecerea la OO a fost consumul de resurse pe care îl presupunea suita de la Microsoft. Un document de 1 pagină creat cu MS Office avea 20k, unul creat cu OO - 5k. În plus, aveam sentimentul acut că mi se bagă pe gât toate bullshiturile, în vreme ce eu, ca simplu utilizator, nu aveam nevoie decât de un program fiabil de formatat texte şi unul de calcul tabelar care să suporte formule de bază. În ceea ce făcea Office-ul, m-aş fi mulţumit şi cu prima suită Office cu care lucrasem: 95. De la 95 la XP nu găsisem nimic nou şi interesant în felul în care pot folosi suita Office.
Problema utilizatorilor banali, ca mine, e că marile corporaţii nu păstrează la vânzare şi variante mai vechi ale programelor lor. E oarecum de înţeles. Probabil că 90% dintre utilizatori nu îşi vor upgrada niciodată software-ul, sau nu îndeajuns de repede.
Problema lui Microsoft e că 90% din utilizatori, implicit din cumpărători, sunt aşa, banali, ca mine. Nouă nu ni se pot servi bullshiturile cu "productivitatea sporită", "capacitatea sporită de colaborare pe documente" etc. Eu ştiu că dacă boldul trebuie să fie bold, atunci am nevoie de un buton cu B pe el, şi dacă nu mi+ai dat butonul cu B, pe care îl ştiu de o viaţă, atunci mi-ai buşit productivitatea, nicidecum nu mi-ai sporit-o. Chiar nu mă interesează să ştiu ce capabilităţi sporite de Visual Basic stau în spatele fiecărei noi ediţii Office.
Din păcate până acum suita Office nu a avut concurenţi serioşi. Suita de la Corel (WordPerfect) a avut întotdeauna un rol minor pe piaţă, iar alte suite (de exemplu, 602) nici măcar atât. Profitând de lipsa de concurenţă, Microsoft a putut face legea, vânzând cu $300 nave spaţiale foarte multor oameni care nu îşi doreau decât o bicicletă de $25.
Ori, la ora actuală există 2 concurenţi cu adevărat puternici. De la varianta 2, OpenOffice.org emulează perfect interfaţa de utilizare a suitelor MS Office mai vechi, astfel încât migrarea de la un program la altul se poate face fără nici o problemă. Este prietenos (era şi înainte, dar acum e prietenos chiar şi cu cei mai acri utilizatori), uşor de folosit şi are de toate. În plus, e gratis şi e 100% compatibil cu documentele generate de cei 90% de utilizatori-bizoni de MS Office (varianta 1.1 încă avea probleme de compatibilitate). E normal ca utilizatorii de OpenOffice.org să se înmulţească pe zi ce trece.
Al doilea concurent major e Google. Îmi aduc aminte cum în urmă cu câţiva ani, cred că la lansarea suitei XP, mult bullshit publicitar s-a spus în jurul faptului că MS Office permite acum colaborarea pe documente. Un feature, iarăşi, care se adresează celor 10% dintre utilizatori, cu nevoi mai mari. Totuşi, un feature major. Well, chestia o puteţi face bine mersi de vreun an de zile cu docs.google.com. La firmă o facem deja. Cine are de împărţit un document cu ceilalţi (de exemplu, însemnări pe marginea unui proiect) deschide documentul pe Google Docs şi îi invită şi pe ceilalţi să colaboreze. Cînd documentul e gata îl salvăm fie .doc, fie .odp, fie .pdf, şi gata. Marele feature e de fapt un bullshit care va deveni în câţiva ani, graţie internetului, accesibil tuturor.
Aşa că noua schimbare propusă de Office 2007 mi se pare mai mult o încercare de marketing de a se diferenţia de clonele sale, în speranţa de a aduce un nou impuls vânzărilor. Câtă vreme arăţi ca OpenOffice şi nu faci nimic esenţial în plus faţă de OpenOffice şi de Google Docs, dar te vinzi cu 300 de dolari, e greu să supravieţuieşti pe piaţă. Ştiu că poate suna ridicol ce scriu acum, mai ales că Microsoft are încă vreo 95% din piaţa de office, dar istoria economică e plină de măriri şi decăderi spectaculoase. Cine ar fi crezut în urmă cu 5 ani că mai poate apărea un browser care să erodeze cota de piaţă a lui Internet Explorer? Ei, uite că Firefox bate acum spre 30% din piaţă. Şi vorbim aici de o piaţă oarecum gratuită, pentru că nici IE, nici Firefox nu costă bani. Nu cred că pe Microsoft îi costă prea mult faptul că 30% dintre utilizatori se dau pe net cu un program care nu e proprietatea Microsoft, câtă vreme utilizatorii respectivi, cumpărând licenţa de Windows, au cumpărat implicit şi Internet Explorerul. În schimb, dacă MS Office ar pierde 30% din cota sa de piaţă, atunci, la 300 de USD înmulţit cu vreo 100 de milioane de computere din toată lumea, vedeţi şi dumneavoastră cât înseamnă. Multişor, nu? Drept pentru care mă îndoiesc că Microsoft va aştepta, ca în cazul IE, mai bine de 3 ani şi 30% erodare cotă de piaţă pentru a reacţiona.
Eu folosesc exclusiv OpenOffice.org de aproximativ 3 ani. Şi acasă, şi la birou. Ultima variantă de MS Office pe care am avut-o instalată a fost MS Office 2000. Am mai avut la un moment dat prilejul să lucrez foarte mult cu Office XP (prin 2005, parcă) în cadrul unui loc de muncă. De aici, se rupe filmul. Dacă nu mă înşel a mai existat un Office System 2003 şi acum, iată, apare Office 2007 cu o interfaţă de lucru total schimbată (L&F - look and feel).
Cu alte cuvinte, am coborât din trenul Microsoft destul de devreme. Ceea ce m-a făcut în urmă cu 3 ani să fac trecerea la OO a fost consumul de resurse pe care îl presupunea suita de la Microsoft. Un document de 1 pagină creat cu MS Office avea 20k, unul creat cu OO - 5k. În plus, aveam sentimentul acut că mi se bagă pe gât toate bullshiturile, în vreme ce eu, ca simplu utilizator, nu aveam nevoie decât de un program fiabil de formatat texte şi unul de calcul tabelar care să suporte formule de bază. În ceea ce făcea Office-ul, m-aş fi mulţumit şi cu prima suită Office cu care lucrasem: 95. De la 95 la XP nu găsisem nimic nou şi interesant în felul în care pot folosi suita Office.
Problema utilizatorilor banali, ca mine, e că marile corporaţii nu păstrează la vânzare şi variante mai vechi ale programelor lor. E oarecum de înţeles. Probabil că 90% dintre utilizatori nu îşi vor upgrada niciodată software-ul, sau nu îndeajuns de repede.
Problema lui Microsoft e că 90% din utilizatori, implicit din cumpărători, sunt aşa, banali, ca mine. Nouă nu ni se pot servi bullshiturile cu "productivitatea sporită", "capacitatea sporită de colaborare pe documente" etc. Eu ştiu că dacă boldul trebuie să fie bold, atunci am nevoie de un buton cu B pe el, şi dacă nu mi+ai dat butonul cu B, pe care îl ştiu de o viaţă, atunci mi-ai buşit productivitatea, nicidecum nu mi-ai sporit-o. Chiar nu mă interesează să ştiu ce capabilităţi sporite de Visual Basic stau în spatele fiecărei noi ediţii Office.
Din păcate până acum suita Office nu a avut concurenţi serioşi. Suita de la Corel (WordPerfect) a avut întotdeauna un rol minor pe piaţă, iar alte suite (de exemplu, 602) nici măcar atât. Profitând de lipsa de concurenţă, Microsoft a putut face legea, vânzând cu $300 nave spaţiale foarte multor oameni care nu îşi doreau decât o bicicletă de $25.
Ori, la ora actuală există 2 concurenţi cu adevărat puternici. De la varianta 2, OpenOffice.org emulează perfect interfaţa de utilizare a suitelor MS Office mai vechi, astfel încât migrarea de la un program la altul se poate face fără nici o problemă. Este prietenos (era şi înainte, dar acum e prietenos chiar şi cu cei mai acri utilizatori), uşor de folosit şi are de toate. În plus, e gratis şi e 100% compatibil cu documentele generate de cei 90% de utilizatori-bizoni de MS Office (varianta 1.1 încă avea probleme de compatibilitate). E normal ca utilizatorii de OpenOffice.org să se înmulţească pe zi ce trece.
Al doilea concurent major e Google. Îmi aduc aminte cum în urmă cu câţiva ani, cred că la lansarea suitei XP, mult bullshit publicitar s-a spus în jurul faptului că MS Office permite acum colaborarea pe documente. Un feature, iarăşi, care se adresează celor 10% dintre utilizatori, cu nevoi mai mari. Totuşi, un feature major. Well, chestia o puteţi face bine mersi de vreun an de zile cu docs.google.com. La firmă o facem deja. Cine are de împărţit un document cu ceilalţi (de exemplu, însemnări pe marginea unui proiect) deschide documentul pe Google Docs şi îi invită şi pe ceilalţi să colaboreze. Cînd documentul e gata îl salvăm fie .doc, fie .odp, fie .pdf, şi gata. Marele feature e de fapt un bullshit care va deveni în câţiva ani, graţie internetului, accesibil tuturor.
Aşa că noua schimbare propusă de Office 2007 mi se pare mai mult o încercare de marketing de a se diferenţia de clonele sale, în speranţa de a aduce un nou impuls vânzărilor. Câtă vreme arăţi ca OpenOffice şi nu faci nimic esenţial în plus faţă de OpenOffice şi de Google Docs, dar te vinzi cu 300 de dolari, e greu să supravieţuieşti pe piaţă. Ştiu că poate suna ridicol ce scriu acum, mai ales că Microsoft are încă vreo 95% din piaţa de office, dar istoria economică e plină de măriri şi decăderi spectaculoase. Cine ar fi crezut în urmă cu 5 ani că mai poate apărea un browser care să erodeze cota de piaţă a lui Internet Explorer? Ei, uite că Firefox bate acum spre 30% din piaţă. Şi vorbim aici de o piaţă oarecum gratuită, pentru că nici IE, nici Firefox nu costă bani. Nu cred că pe Microsoft îi costă prea mult faptul că 30% dintre utilizatori se dau pe net cu un program care nu e proprietatea Microsoft, câtă vreme utilizatorii respectivi, cumpărând licenţa de Windows, au cumpărat implicit şi Internet Explorerul. În schimb, dacă MS Office ar pierde 30% din cota sa de piaţă, atunci, la 300 de USD înmulţit cu vreo 100 de milioane de computere din toată lumea, vedeţi şi dumneavoastră cât înseamnă. Multişor, nu? Drept pentru care mă îndoiesc că Microsoft va aştepta, ca în cazul IE, mai bine de 3 ani şi 30% erodare cotă de piaţă pentru a reacţiona.