Când Leonid mi-a dat ultima lui carte ("Nietzsche şi Freud", ed. Trei, 2007) prima mea exclamaţie a fost: "Mamă, ce copertă nasoală ţi-au făcut!"
Coperta are o culoare albastră enervantă, de chilot. În partea de sus, reduse la sepia-căcăniu, portretele clasice ale lui Freud şi Nietzsche. Chiar pe nasurile celor doi tronează numele amicului meu: "Leonid Dragomir". Scris cu capitale mici, font serifat (pare a fi Times New Roman). Sub ilustrata căcănie, titlul cărţii: "Freud şi Nietzsche" (e scris pe dos faţă de cum ar trebui şi cum e scris în interior!). E scris normal, fără capitale, acelaşi font serifat. Deasupra ilustratei căcănii stă scris mare, cu un font bold, neserifat: "Biblioteca de psihanaliză".
Coperta e o cacofonie perfectă de culori şi de fonturi, în ciuda faptului că se vrea minimalistă. Autorul ei este eternul Dinu Dumbrăvicean. De ce nu mă miră?
ce tare esti cu ghilimelele alea! Si de unde crezi ca stii tu asa de bine cum se face o coperta? Si de unde stii tu cum e o cacofonie de fonturi si culori? D-astia care se lauda singuri s-au mai vazut multi...
RăspundețiȘtergereP.S. Si nu ne intereseaza nici in ce zodie te-ai nascut (europeana sau chinezeasa) si nici ce carti crezi tu ca citesti (intelegi). Idem pentru muzica.
RăspundețiȘtergereMie mi-ar fi rusine sa numesc chestia aia coperta.
RăspundețiȘtergereBlogul asta are o usa. O poti inchide pe dinafara.