Postarea care urmează o scriu stimulat de comentariul unui psihopat de pe blogul lui Dan Diaconu.
Mulți dintre cei care mă citesc probabil știu că de o grămadă de vreme, adică din 2003, lucrez în privat, mai precis la/în firma proprie, și că n-am nici o treabă cu statul.
Banii pe care eu personal îi fac pentru firma mea sunt ușor de cuantificat, pentru că se știe la ce lucrez. Ei sunt în jur de 15-18.000 RON în fiecare lună. Din ăștia o parte îi scot sub formă de salariu, care nu e salariul minim pe economie, adică nu am „în cartea de muncă” 2 ore cu salariul minim, „ca să plătesc impozite cât mai mici și să pot scoate maximum pe dividende”, ci am un salariu decent, corect - consider eu - raportat la calitatea și cantitatea muncii mele, precum și la nivelul pieței.
De 20 de ani, de când lucrez sub această formă, nu am avut niciodată salariul minim în cartea de muncă, ba au fost câțiva ani în care eram ușor peste medie. De ce fac asta? Pentru pensie.
Veți zice că sunt nebun.
Credeți ce vreți. Eu mi-am făcut câteva calcule și perspectiva de a avea o pensie frumușică la bătrânețe mă încântă. Hai să vă explic.
Când a murit în decembrie 2020, tata avea o pensie netă de 4.800 RON (neimpozitată era peste 5.000 RON, dar fiind „mare”, i se reținea un mic impozit). Era o pensie frumoasă? Da, era frumoasă. Ce făcuse tata ca să capete o asemenea pensie? Nimic special: muncise toată viața, mai precis de la 23 de ani până la 65 de ani, cu foarte mici întreruperi în 1990 și 1998.
Gurile rele vor spune că a fost nomenclaturist și că de-asta avea pensie babană.
Nimic mai fals. Noi am trăit la bloc cu 10 etaje, ca toată lumea, lumina și căldura se opreau și pentru noi, ca pentru toată lumea, tata nu a fost „nomenclaturist”, ci simplu funcționar la Comitetul Central al PCR, și din cei 42 de ani a prestat această muncă un număr foarte, foarte mic de ani: fix 5. Între 1984-1989.
În rest a fost „inginer șantierist”, „inginer proiectant”, „inginer șef de colectiv proiectare” (multe dintre construcțiile simbolice ale municipiului Brăila fiind proiectate de colectivul condus de el) și „inginer constructor”. Adică restul de 37 de ani. Micile perioade de șomaj au fost la începutul lui 1990, când a rămas fără jobul de la partid și s-a angajat la o antrepriză de construcții din București, și în 1998, când antrepriza respectivă a fost privatizată oneros de guvernul CDR și el, alături de mulți alții, dat afară. Dar și-a găsit imediat de lucru la o altă firmă, de unde a și ieșit la pensie în 2005.
Mama are și ea o pensie mai mult decât decentă (și ea nici măcar n-a fost membră de partid!). Dar știți ce a făcut pentru pensia pe care o are acum? A muncit toată viața, de la 23 de ani, nu „s-a dat lovită” ca alții, și a adunat vechime în muncă mai multă decât o grămadă de bărbați, ieșind la pensie când a fost cazul, nu când și-a făcut rost de vreun certificat (fals) de handicap sau când a invitat-o Ion Iliescu, „binevoitor”, să iasă la pensie.
Am un unchi, inginer, om de o inteligență deosebită, pe care îl apucaseră în anii 1990 pandaliile cu afacerile. Credea în capitalism și-n Convenția Democrată. Parcă-l văd (parcă-l văd!) cum zicea el, ritos, pe vremea aia: „Ehei, dacă o să ajung eu să trăiesc din pensie, probabil o să mă împușc! Înseamnă că am fost un tâmpit!”.
La vremea aia avea sub 40 de ani, era tânăr. A pierdut vremea câțiva ani și în 1999 afacerea i-a dat faliment. A redevenit angajat, cu coada-ntre picioare, și în 2018 a ieșit la pensie cu o pensie frumușică și el: are peste 3500 RON. Cum așa? Simplu: deși a pierdut 8 ani „vechime”, a avut noroc că lucrase neîntrerupt înainte de revoluție și după 2000, deci a adunat vechimea minimă de 35 de ani. În plus, în ultimii 10 ani de muncă a fost angajat la o mare firmă de software din București pe un salariu foarte bun.
Pe de altă parte am în familie cazuri de pensionari cu pensii mai mici decât media. Fără excepție, dacă e să-i iei la bani mărunți, aceștia sunt pensionari care au „rupt ușa” atunci când Iliescu i-a invitat să iasă la pensie la 50 de ani, sau care au preferat, odată ajunși șomeri, să mai tragă mâța de coadă la negru până împlinesc vârsta necesară de pensionare, sau care și-au scos pe nașpa certificate de boală sau de handicap, sau care au preferat după revoluție să stea angajați pe salariul minim „ca să nu plătească taxe la stat” (mai ales cei din profesii liberale), sau care, pur și simplu, abia dacă și-au adunat cei 15 ani necesari pentru a beneficia de pensie.
Nu cunosc nici măcar un singur caz de pensionar care a adunat 35 de ani de muncă în condiții și pe salarii decente (nu mari... nu uriașe... decente!), care să-și fi dorit o carieră, să fi avut ambiție (mama a fost mai întâi inginer-stagiar și abia ulterior, după ani buni, a ajuns inginer-șef, dar putea foarte bine să spună că „nu-i trebuie bătaie de cap” și să nu-și asume funcția de inginer-șef, rămânând doar șef de secție, pe salariu mai mic; la fel și tata care, din dorința de a putea „rupe ușa” liniștit la ora 16.00, putea să rămână un inginer oarecare, fără să-și asume funcții de răspundere, implicit mai bine plătite, dar și cu răspunderi mai mari pe cap, mai ales în fața „tovarășilor” de la partid) și care să se plângă azi că are 1.200 de lei pensie.
Fiecare om este format de exemplele pe care le vede la el în familie. La mine în familie am văzut că nu e deloc de neglijat alternativa asta de a lua în serios munca legală, pentru că dacă vei ajunge la 65 de ani, chiar vei fi răsplătit. Nu suntem nici milițieni, nici procurori, să avem „pensii speciale”. Suntem doar o familie de oameni serioși, care nu ne-am ferit de muncă și care am acceptat provocările.
În ceea ce mă privește, nu cred că vă puteți închipui cât de nașpa e să intri la o facultate (Facultatea de Filozofie) după un concurs monstruos cu 13/loc și apoi, când termini facultatea, să-ți dai seama că specializarea ta e complet inutilă pe o piață a muncii și așa în derivă, cum era cea din 1997-1998!
Acum, cu mintea de azi, firește că nu aș mai fi așa de tâmpit încât să mă duc din prima să fac o facultate complet inutilă. În 1993 luasem bacul la M-F, puteam să dau la orice facultate aș fi vrut, mai puțin cele pe bază de chimie și biologie, materii care nu mi-au plăcut niciodată. Altfel zis, în afară de „doctor” m-aș fi putut face orice. De la filologie până la domeniile tehnice de la Politehnică, puteam să intru la orice facultate. La Politehnică ar fi fost chiar lejer, erau anii în care deja nu mai era concurență.
M-a mâncat undeva și m-am făcut „filozof”! 😂
Dacă aș fi făcut o facultate tehnică, sau măcar ASE-ul, părinții mei m-ar fi putut ajuta cu vreo „pilă” pe undeva, prin domenii conexe celor în care lucrau ei. Dar așa? „Filozof”?... 😂
Cu toate acestea, uite că am răzbit și până la urmă n-am murit de foame. Am respectat cu sfințenie o valoare aparte: munca.
Să vorbim un pic și de contribuțiile CASS. Sigur, mâine-poimâine fac 49 de ani, și pot spune cu mâna pe inimă că eu personal nu am beneficiat până acum prea mult de vreun spital de stat. O singură dată soția mea a avut nevoie de o intervenție intempestivă, și în lipsă de altceva am fost la un spital de stat. În rest, ori de câte ori am avut nevoie de doctori, am fost la privat, inclusiv când s-a născut asta mică.
Și totuși cotizez și la CASS cota aferentă unui salariu decentuț. De ce o fac, dacă eu „nu beneficiez”?...
Cum, măh, psihopatule, să nu beneficiez? Ok, eu nu mă duc (încă!) la spitalele de stat, dar mama unde se duce ca să-și verifice periodic sănătatea, nu „la stat”?... dar tata unde se ducea la controale, nu „la stat”?... dar mătușa mea care face dializă - din ce bani i se decontează, nu „de la stat”?...
Psihopaților, tâmpiților!
Animale idioate!
Aveți acum 30-35 de ani și vă credeți sănătoși? Stați să vedeți și voi cum e la 48, cât am eu acum! Oooo, dar stați să vedeți cum va fi la 60! Hai să vă văd cum o să mergeți voi din spital privat în spital privat, dacă vă credeți deștepți!
Uitați-vă la Irinel Columbeanu: ieri era multimilionar, azi e rupt în cur și stă la azilul de bătrâni! Dacă voi credeți că banii sunt veșnici, vă înșelați amarnic! Va veni o vreme când o să vă iasă pe nas toate bășinile pe care le trageți acum. Dacă veți ajunge la bătrânețe să vă bazați doar pe sistemul privat de sănătate, nici măcar 1 milion de lei cash strânși de-a lungul vieții nu vă va salva. Dacă veți ajunge să vă bazați pe sănătate privată și pe „economii” la pensie, fiindcă ați vrut „să fentați statul” la tinerețe, nici măcar 2 milioane de lei cash nu vă vor salva. O să vă iasă pe nas chestia asta, o să vă rugați să dați colțul cât mai rapid ca să încheiați bătrânețea de căcat pe care o veți avea.
De la 3 milioane de lei cash în sus, da, e fezabil să ți se rupă de tot și de toate. Dar câți români pot spune cu mâna pe inimă că la 65 de ani vor avea în bancă 3 milioane de lei, cash?!
Așadar, de ce cotizez la pensie mai mult decât ar fi cazul după mintea idioată a unora? În primul rând din solidaritate cu generația de dinaintea mea, de a cărei prezență mă bucur și eu, așa cum e normal să ne bucurăm cu toții de o prezență cât mai îndelungată a părinților și bunicilor noștri (asta, dacă nu suntem psihopați!), și în al doilea rând pentru mine însumi, ca să fiu sigur că voi avea o plasă de siguranță la bătrânețe - plasă de siguranță care, dacă mă țin de treabă în continuare, poate fi chiar una extrem de decentă.
Sigur că dacă mă apucă năbădăile acum și zic „domn'e, gata, să-i ia naiba, nu mai plătesc un leu impozit, statul ăsta mă jefuiește, huo, jos dragnia” ș.a.m.d., la 66 de ani (cam asta va fi vârsta de pensionare când va trebui să ies eu) mai mult ca sigur nu voi avea mai mult de 1200-1300 RON pensie (în banii și la puterea de cumpărare de acum). Totuși, dacă voi continua să muncesc la fel cum am făcut-o până acum, adică la ritmul și intensitatea de până acum, fără să dau în brânci prea tare, dar și fără să încerc să fentez sistemul, sunt sigur că voi avea o pensie decentă, în jur de 3500-4000 RON +/- 10% (în banii de acum), plus banii, deloc puțini, care se vor aduna la Pilonul 2 (cam 150-200.000 RON în banii de acum).
E matematică. Matematică simplă.
Așa cum tot matematic se poate demonstra, am făcut-o deja, că în viitor nu va exista nici un fel de presiune suplimentară pe bugetul de pensii, pentru simplul motiv că valul „ceaușeilor”, dacă va încasa o pensie, își va lua o pensie din Italia, din Spania, din Canada, dracu' mai știe de unde, din țările în care a muncit, dar nu din România, unde nu au cotizat decât foarte puțini (printre ei, și eu).
Deci nu-mi fac probleme că „eu n-o să iau pensie fiindcă nu vor mai fi bani”. Dimpotrivă, vor fi bani cu vârf și îndesat. De ani buni numărul pensionarilor din România scade (au mai rămas 4,75 milioane, în condițiile în care în 2001 erau 6,1 milioane!) și, nu vă faceți iluzii, va continua să scadă chiar și după ce generația „ceaușeilor” ar trebui să iasă la pensie.
Mai mult. Mâine-poimâine, așadar, voi face 49 de ani și deja am adunat 22 de ani „vechime”, plus 5 ani de facultate, deci în total 27 de ani perioadă de contributivitate sau asimilate. Asta înseamnă că mai am vreo 18 ani la dispoziție ca să adun doar 8 ani, câți îmi mai trebuie până voi face vechimea legală pentru a încasa o pensie nepenalizată (ba chiar bonificată, conform noii legi a pensiilor). Practic, pot aborda foarte lejer, fără stres, această ultimă perioadă a vieții mele profesionale.
Fără stres!... asta e cel mai important.
Dacă aș fi „fentat sistemul” până la vârsta asta, m-aș fi trezit azi - așa cum o fac foarte mulți - că brusc încep să fiu bolnav, adică să mă simt „ca la 48 de ani”, și că trebuie „să-mi fac vechime” ca să mizez măcar pe o mică pensie la bătrânețe, ceea ce însemna că fix într-o perioadă în care încep să mă simt rău trebuie să încep să accept cu disperare orice fel de job, oricât de dificil sau de neplăcut ar fi, doar, doar din disperarea de a avea un job și „de a strânge vechime”.
În plus, dacă eu crăp până să ajung să-mi mănânc pensia, având în vedere că am deja dreptul la pensie (fiindcă am cotizat cei 15 ani minim necesari), copilul meu va putea beneficia destul de multă vreme de pensia de urmaș, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, cu condiția să fie înscrisă într-o formă de studii (ceea ce nu e greu). Plus că va moșteni direct banii mei strânși la Pilonul 2, care sunt deja câteva zeci de mii de lei. E de colea? N-aș zice. Măcar știu că ar avea plata studiilor asigurate și că va putea face ce facultate vrea. Sau că va putea să-și deschidă un mic business, dacă va dori. Sau că va avea un mic capital cu care să se mute în afara României, dacă va avea chef. Treaba ei. Banii ei.
Bineînțeles, eu îmi doresc să trăiesc 100 de ani și peste, și să-mi văd și strănepoții, dar important e că dacă treaba asta nu se va întâmpla, măcar nu crăp ca ultimul câine, și că las ceva în urma mea - inclusiv niște drepturi legale de care copilul meu să beneficieze!
Într-adevăr, statul român nu s-a purtat corect în ultimii 50 de ani cu foarte mulți dintre cetățenii săi. I-a luat pe mulți de la coada vacii, i-a făcut „orășeni la bloc”, i-a pus să muncească o brumă de ani prin orașe monoindustriale crescute aiurea-n câmp și apoi le-a închis industria și i-a abandonat în anii 1990. Acum oamenii ăia sunt ajunși la vârsta de pensionare, mulți sunt pensionați cu pensii mici și își plâng în pumni că „după o viață de muncă” au o pensie jenant de mică. Așa e, dar nu toată munca pe care au prestat-o ei a fost dublată de contributivitate. Mulți s-au descurcat cum au putut, mai la negru, mai la gri, mai cu un certificat de boală sau de handicap scos pe nașpa. De aici senzația că, aoleu, cât de nașpa e să fii pensionar.
Nu. E atât de nașpa să fii pensionar după ce ai stat ca lemnul. Ai stat ca lemnul să te facă partidul „orășean” și după aia, după revoluție, ai stat ca lemnul fără să știi ce să faci când partidul nu mai exista și când statul te-a abandonat. Au trecut anii și acum ești unul dintre acei pensionari care se plâng că au pensie mică.
Îmi pare rău de toți care sunt în această situație, dar eu aleg să mă ghidez după exemplele pozitive pe care le am în familie.
prietene,
RăspundețiȘtergeremie imi place de tine (mai ales ca am facut aceeasi facultate la U.B. si am avut ocazia sa ne cunoastem personal, ba chiar ocazional sa ne bucuram de aceeasi femeie (alina m.)- nu concomitent - ca relatie - ca nu e civilizat, ci alternativ, ca asa e civilizat).
articolul tau e bun, are sens, el luat in sine.
dar sensul lui se dilueaza cand il pui din alta perspectiva.
din perspectiva structurala a sistemului de pensii, gandit ca schema ponzi (ca asa a fost gandit din vremurile lui von Bismarck, cand populatia crestea pentru ca femeile... ce sa faca dragele de ele, neavand altceva de facut? faceau copii, mai mult de 2 per familie).
in prezent in Romania si in toata lumea (cu exceptia statelor bazate pe monocultura orezului sau bananelor sau sorgului) POPULATIA SCADE!
Femeile au altceva de facut decat copii, suntem chimizati (coloranti, gusturi, aditivi de textura/densitate mancare, etc - are Romania o fabrica speciala la Iasi unde se fac toate mizeriile astea) cu chestii puternic sterilizante - vezi pana si cazul bisfenolului A care e emis de blidele de plastic cand sunt incalzite la peste 60 sau 70 de grade celsius!), suntem stresati , furati, batjocoriti si chinuiti de Maretul Stat :) ... ba mai mult... cu voie de la teroristul Citu suntem chiar si abordati genocidal cu seruri magice genocidale covid. Ca ... nu se merita economic sa ajungi prea la batranete si sa mananci banii statului printr-o pensie... pe durata mare, lunga si lata ;) .
Deci?
Punand in perspectiva structura actuala a sistemului de pensii, pe fondul unui declin demografic, ghici cat de buna si indestulatoare va fi pensia peste 15-20-30 de ani? Chiar si pentru cineva din generatia celor de 40-50 de ani (din care fac si eu parte, cu doar 12 anisori de pensie :) la care se adauga 7 anisori de facultate si master) ?
Eu deja stiu ca urmeaza ceva urat la pensie si de asta merg "pe burta" si incerc sa acumulez cat de multe fonduri pot, plasandu-le in investitii cu un risc cat mai scazut.
A ma baza pe stat si pe sistemul de pensii din punctul meu de vedere e direct "verde de Paris" pentru mine si bunastarea mea viitoare.
Stii ce conteaza cel mai mult pentru mine?
Cat fac, cu ce cost, cat plasez, cu ce risc/cost/profit potential/profit real realizat. Atat.
Restul e apa de ploaie.
Ce parere ai de tot ce ai scris tu mai sus in postare (idei pe cale le inteleg si care au sens , DAR DOAR IN LIMITELE PARADIGMEI LOR, fara alti factori externi luati in calcul , gen evolutie demografica realizata si proiectata) dar din unghiul de analiza ce tine cont de dinamica demografica structural negativa a Romaniei (si a lumii civilizate in general) ?
Cu drag,
Semnat : mini-filosof de ocazie (in prezent muncitor la banci :D )
p.s. mai esti barbos sau te-ai lasat de sportul asta? :))
A, bineînțeles că și eu am câteva investiții, doar nu-s tâmpit să mă las doar „în grija statului”.
RăspundețiȘtergereDar vezi că tu gândești condiționat după cum te-au programat ăștia. Te-au făcut să crezi că e vreo legătură între natalitate și sustenabilitatea pensiilor.
Fals. Legătura e „zero”.
Pensiile sunt sau nu sunt sustenabile strict în funcție de piața muncii, nu de natalitate. Natalitatea n-are nici o treabă cu sustenabilitatea prezentă sau viitoare a pensiilor. Se pot naște 100 de milioane de copii pe an, și peste 20 de ani să nu-ți muncească nici unul, sau se pot naște 10.000 și peste 20 de ani guvernul să bage cu lejeritate pe piața muncii 1 milion de străini, că de atâta are nevoie economia.
Matematic, treaba asta se poate exprima ca o funcție f(x) -> (y) unde x e dimensiunea pieței muncii și y valoarea sustenabilă a contribuțiilor plătibile generației pensionarilor.
Nu scrie nicăieri că peste 20 de ani pensiile pensionarilor români trebuie să fie plătite de muncitori români. Azi o mare parte a pensiilor pensionarilor germani sunt plătite de muncitori turci, români, polonezi etc. Iar problema „Ponzi” se rezolvă foarte simplu crescând vârsta de pensionare. Când Bismarck a inventat sistemul, 65 de ani nu trăiau decât nobilii. Și multă vreme lucrurile au rămas așa. Acum avem generația baby-boomers și generațiile post-baby-boomers care se bucură de o speranță de viață ceva mai ridicată. Nici o problemă, ăștia au început deja peste tot în Europa să ridice vârsta de pensionare și dacă te-ai uitat pe legea promulgată ieri de Iohannis probabil ai văzut deja că așa se va întâmpla și la noi. Acum în România vârsta standard e de 65 de ani, dar pentru generația noastră ea va ajunge sigur la 66-67, poate chiar 68-69 de ani (depinde cum vor măslui statistic, o dată la 3 ani, cifrele legate de „speranța de viață”).
Politicienii și bancherii de azi vor avea și ei părinți pensionari mâine, și ăștia vor fi ținuți pe pensii de stat, dar suntem făcuți să credem că „sistemul va colapsa” pentru ca noi, sclaveții, să cotizăm cât mai mult la privat (de unde vom lua fix un rahat cu perje, vezi cazul Chile) pentru ca ei să aibă cât mai mulți bani de dat pentru ai lor peste 20 de ani. În plus, categoria demografică a pensionarilor va fi încă 100 de ani de acum încolo un electorat important pentru orice partid. :))))
În fine, când vorbesc de „sustenabilitate” am în vedere pensiile normale, nu cele privilegiate, care sunt plătite din alt buget și care în mod evident nu sunt sustenabile, dar nici nu se bazează pe contributivitate.
inteleg ce zici si are sens - in cazul evolutiei demografiei locale. Alaturi de alti factori pui in balanta analiza cantitativa (cati se nasc) versus analiza calitativa (ce fac, cat castiga, cat contribuie? - pt cei putini care se mai nasc sau sunt importati ,etc).
RăspundețiȘtergereok, de acord.
Lucian, o intrebare te rog. Sau o rugaminte.
Pentru cand ai timp si cand ai idei si mai ales disponibilitate... poti sa abordezi intr-o postare urmatorul subiect: cat de posibila e intoarcerea Romaniei dpdv economic de la pozitia inchinarii la Vest catre o dezvoltare/ autonomizare a capitalului local romanesc ? Asta ca alternativa fata de alte posibile (si nedorite...sovrom-uri...) inchinari la Est.
Ma uit bizar si sunt intristat de pierderea iremediabila a increderii in sine a acestui popor. Putem regasi increderea in sine a romanilor - mai ales dpdv economic?
multumesc anticipat.