Prima zi de Brexit: ce nu are în comun Marea Britanie cu Elveția, Norvegia sau Islanda?

Iată că a venit și Brexitul. Eu nu sunt nici filoeuropean, nici eurosceptic. Cred că actuala construcție europeană trebuie mult îmbunătățită și că forma ei așa cum a fost aprobată la Maastricht și-a cam epuizat majoritatea resurselor de creștere a bunăstării atât pentru țările bogate, cât și pentru cele mai sărace. „Convergența” e o iluzie, mai ales în condițiile actuale în care iei decizii la Bruxelles dar lași să fie implementate la periferie de fel de fel de neica nimeni din Teleorman sau Sibiu. Țările bogate, așa-zisele contributoare nete la Uniune, au găsit modalități simple și performante de a profita, tot ele, de așa-zisul surplus pe care îl transferă țărilor sărace și pe care de fapt îl încasează tot ele sub diverse forme. Treaba e valabilă inclusiv pentru Polonia sau Grecia, unde de bine, de rău, a mai rămas niște infrastructură. La noi, cu complicitatea tâmpiților noștri, nici măcar asta n-am fost în stare să facem în 12 ani de apartenență.

Una dintre marile probleme ale acestei Uniuni e că lasă prea multă suveranitate statelor naționale fix acolo unde nu ar trebui să lase - de pildă în chestiunea asta, a infrastructurii și a dezvoltării economice - și ia prea multă suveranitate fix de acolo de unde ar trebui să lase - de la modul de viață și tradițiile locale. Dacă idioții ăia de la UE ar cheltui la fel de multă energie bătându-i la cap pe politicienii noștri să construiască autostrăzi și să dezvolte economic zonele sărace, sau să lupte împotriva poluării urbane, pe cât de multă energie cheltuie cu aberațiile LGBT, sau cu așa-zisa „luptă împotriva justiției”, tare bine ar fi.

Apoi, există problemele de concepție. Uniunea fără armată proprie, dependentă de umorile unui imperiu străin - SUA. Moneda euro care nu e propriu-zis o monedă suverană, ci o monedă privată emisă de băncile private (de-asta nici nu a putut fi ajutată Grecia cum s-ar fi întâmplat pe vremuri, printr-o emisiune monetară la nivel de BCE). Mai multe economii care împart aceeași monedă dar care, în afară de elementul de piață, sunt prea puțin interconectate între ele: diferă impozitele, salariul minim, chiar și sistemele de taxare etc. E o babilonie. Asta nu e „Uniune” Europeană, ci o Dizarmonie Europeană.

Pe de altă parte meritele existenței Uniunii sunt de netăgăduit. Continentul nostru e de 75 de ani pacificat. Asta nu înseamnă că sentimentele dintre români și unguri, dintre greci și turci, dintre polonezi și ruși etc. au devenit mai bune. Doar că astăzi nu mai pot exista războaie. E un mare câștig. Ca și libera circulație a persoanelor - ceva nemaivăzut pe continentul nostru de dinainte de 1914.

Frustrarea englezilor, așadar, e de înțeles. Mai ales că în ultimii 10 ani, după Marea Criză, continentul a devenit dominat economic de Germania și spațiile din Est, cel puțin, un adevărat hinterland german. Ceea ce ei, care întotdeauna au avut volan pe dreapta, pounds în loc de kilograme și „picioare” în loc de metri, nu pot accepta. Numai că Marea Britanie, în ciuda iluziilor vândute de tabăra pro-Brexit, nu este în cea mai bună poziție ca să iasă din Uniune. În cea mai bună poziție ca să nu facă parte din Uniune sunt țări precum Norvegia, Elveția sau Islanda, nu Marea Britanie. Cum așa?

Păi, foarte simplu. Aceste trei țări nu sunt tâmpite să intre în UE. Ele știu că nu ar avea nimic de câștigat, fiind țări cu balanță comercială net pozitivă. Norvegia înregistrează anual surplus comercial de peste 10 miliarde euro, Elveția a avut în 2019 un surplus comercial de 37 miliarde CHF iar Islanda, chiar dacă anul trecut a înregistrat un deficit comercial de 800 milioane EUR, în general are ba ani pozitivi, ba ani negativi - dar în general pozitivi, ceea ce face să se mențină pe linia de plutire relativ ușor.

Așadar, Norvegia și Elveția nu au de ce, obiectiv vorbind, să intre în UE. Ar deveni din secunda #2 contributoare net la bugetul Uniunii, ca să ce?... oricum câștigă o grămadă de bani de pe acum. Iar Islanda să zicem că ar avea niște beneficii din accesarea fondurilor europene, dar având în vedere faptul că o mare parte a economiei e bazată pe pescuit (care e drastic restrâns la nivel de UE) și că relieful nu permite mari beneficii de pe urma accesării de fonduri europene (câte autostrăzi, și unde, poți face în Islanda?!) e clar că nici ea nu are de ce să intre în UE.

Marea Britanie, în schimb, e o țară care importă tot. Deficitul comercial al Marii Britanii e monstruos, -174 miliarde EUR pe 2018, și tendința e de adâncire în ciuda a ceea ce vedem că s-a întâmplat în noiembrie 2019: un surplus comercial mare, de 4 miliarde lire, pe fondul prăbușirii importurilor din cauza certitudinii Brexitului (dar vedeți ce mari au fost importurile făcute în lunile precedente „în așteptarea” Brexitului, practic au stocat englezii ca furnicile).



source: tradingeconomics.com

Practic, în Uniunea de după Maastricht, englezii s-au obișnuit să trăiască masiv pe datorie. Ultimii ani buni sunt cei de la începutul „erei” Thatcher. Aceasta e o epocă întreagă. Nu vorbim de un an, doi, ci de 35 de ani. Cu acest deficit masiv, veșnic pe minus, Anglia seamănă mai degrabă cu țări din afara UE precum Serbia sau Albania, nicidecum cu Norvegia sau Elveția, cum visează tabăra Brexit. Ceea ce înseamnă că în afara „cămășii de forță” numită UE Marea Britanie nu va avea decât o singură soluție pentru echilibrarea situației: acceptarea unor deficite bugetare tot mai mari, devalorizarea lirei sterline, creșterea datoriei guvernamentale (pentru echilibrarea deficitelor) etc. Adică fix ceea ce face orice țară de mâna a treia. Oricum, odată intrați pe panta deficitului comercial, englezii mergeau și pe deficite bugetare foarte mari, chiar și de peste 10% (în 2010, în criză).



source: tradingeconomics.com

Dar apoi au fost nevoiți să meargă spre 3%, cât le cerea UE. Nu degeaba au crescut nemulțumirile interne, pentru că o guvernare supusă austerității nu mai poate asigura huzur. Și oamenii au votat Brexitul cu impresia că le fură Bruxellesul banii, fără să-și dea seama că Marea Britanie, în esență, nu mai e de vreo 50 de ani ceea ce a fost în precedentele 3 secole: un imperiu. Acum e o biată insulă și nimic altceva. Dacă avea surplus comercial și bugetar în urmă cu 50 de ani, avea pentru că încă mai deținea un imperiu pe care îl jefuia de resurse!

Cel mai probabil 2020 va fi pentru englezi cum a fost 1990 pentru români. Dom'le, a băgat FSN-ul carne, lapte... iuhuuu! Scăpat din chingile constrângerilor bugetare bruxeleze, guvernul lui Boris Johnson va băga mâna adânc în buzunar, se va îndatora. Dar din 2021 le va veni scadența, fix cum ne-a venit și nouă în 1991.

Poate Marea Britanie să devină o Norvegie, o Elveție sau măcar o Islandă, cum le-a promis tabăra Brexit? Bineînțeles că poate. Dar asta nu se va întâmpla peste noapte. Nici măcar peste un an. Dacă englezii nu au uitat să muncească, atunci chestia asta se va întâmpla abia peste vreo 20-30 de ani. Până atunci e un fost imperiu scăpătat, suferind de mania grandorii. Unii zic că a rezistat Anglia și în fața lui Hitler, când era mult mai greu. Da, dar atunci avea un imperiu. Acum, repet, e o insulă cât România, dar care va trebui să hrănească prin forțe proprii o populație de patru ori mai mare decât a României. Cum? Om trăi și-om vedea. Dar văzând cifrele de mai sus eu am mari dubii că vor reuși. Ca și în România, în anii '90, mă aștept ca populația Angliei să scadă (în primul rând vor pleca imigranții europeni), ceea ce va duce la prăbușirea pieței interne prin scăderea cererii agregate, apoi mă mai aștept ca lira sterlină să sufere devalorizări succesive, țara să intre într-o recesiune prelungită și în cele din urmă o nouă generație de politicieni să negocieze cu UE un nou tratat de aderare.