„Diversitate” și „luptă anti-discriminare” cu voie de la stăpânire

Sursa foto: Mondonews.ro

Ieri a avut loc la București marșul „Bucharest pride” pentru susținerea drepturilor comunității LGBT (mai pe scurt, persoanele de orientare homosexuală - n-are rost să intrăm în amănunte legate de „B” și „T”).

Personal, cred că o parte a revendicărilor lor sunt absolut legitime. Cred că este legitim dreptul la mariaj, pentru că mariajul în societatea capitalistă nu este altceva decât un petec de hârtie care îți dă un plus de drepturi față de cineva necăsătorit (de pildă, dreptul de a lăsa moștenire averea persoanei iubite, dreptul de a beneficia în anumite situații de pensie de urmaș etc.), deci este incorect ca unii oameni, consumatori și plătitori de taxe, să fie privați de drepturi de bază pentru simplul fapt că au o preferință sexuală mai ciudată din perspectiva majorității. Pe de altă parte nu cred că este legitimă revendicarea privitoare la adopții, deoarece, atâta vreme cât nu vor exista ferme de copii, unde copiii să fie crescuți în mod specific în eprubete în vederea „recoltării” lor ulterioare, și câtă vreme copiii încă se mai fac pe cale naturală, atunci copiii orfani au fost privați, prin actul instituționalizării, de o mamă-femeie și de un tată-bărbat. Nu de o mamă-bărbat și un tată-bărbat, sau o mamă-femeie și un tată-femeie, sau de o mamă-lupoaică și un tată-lup (ca Romulus și Remus). Nu, hai să nu fim ipocriți și să ne ascundem după deget. Ei au fost privați de o familie formată dintr-o mamă și un tată. Ceea ce înseamnă că, pentru a fi apărate corect drepturile copilului orfan, statul trebuie să-i ofere tot șansa unei familii formată dintr-o mamă-femeie și un tată-bărbat, nu altceva. Oferindu-i altceva, statul încalcă drepturile copilului și e ca și cum preferă să-l arunce undeva, oriunde, doar ca să scape de el. Și cum drepturile cuiva se opresc acolo unde încalcă drepturile altcuiva, înseamnă că dreptul unui cuplu de gay de a beneficia de toate drepturile legale se oprește în fața adopției. Restul e cancan.

Cu toate acestea, tot evenimentul miroase a ipocrizie. Prezența pe acolo a unui individ precum dl. Remus Cernea spune totul. Dl. Remus Cernea ar vrea să pozeze în apostol al luptei împotriva discriminării, dar de doi ani refuză cu obstinație să răspundă la o scrisoare deschisă pe care Partidul Socialist Român (fostul PAS) i-a adresat-o cu privire la discriminarea politică din România. Scrisoarea expune un fapt simplu: în România există persecuție și interdicții politice.

Numai în ultima lună la PSR au venit trei membri care au cerut adeverință că și-au dat demisia din partid. Pentru că altfel riscau să fie dați afară de la serviciu. În mod normal, conform legii 14/2003, „Art. 8.5 Nici o persoană nu poate fi constrânsă să facă parte sau să nu facă parte dintr-un partid politic.” și „Art. 16.2 Membrii au dreptul de a demisiona din partid în orice moment, cu efect imediat.” Unuia dintre cei trei i s-a spus clar: „adu adeverință că ai terminat-o cu comuniștii”. Nu e de mirare că în PSR rămân numai pensionari și cu câțiva nebuni ca mine, care nu suntem șantajabili.

În provincie, la partidele cu adevărat importante, situația e cu adevărat dramatică. În funcție de cum bate vântul puterii, oamenii se mută dintr-o barcă în alta chiar și pentru apărarea celor mai mărunte locuri de muncă. Și atunci unde mai e libertatea de conștiință, unde mai e libertatea politică? Nu e.

Or, domnul apostol al luptei împotriva discriminării a tăcut, tace și mai mult ca sigur va continua să tacă mâlc împotriva acestui tip de discriminare. Nu putem conchide decât că pentru dl. Cernea și alții asemenea dânsului 90% din „conținutul” de la Dachau, format din socialiști, comuniști și alți opozanți politici ai regimului nazist, era acceptabil. Problema cea mai arzătoare, se vede treaba, era cu cele câteva mii de homosexuali. Restul puteau liniștiți să piară în iad.

Prezența câtorva ambasadori străini mi se pare, iarăși, o motivație în plus să fac un pas în spate. Sunt aceiași ambasadori care îi cheamă la ordine pe politicienii noștri, le dau indicații prețioase, îi muștruluiesc etc. Și țara arată așa cum arată.

Instinctiv, prezența ăstora mă face să mă întreb dacă toată treaba asta cu „drepturile LGBT” nu e decât o diversiune ca să nu se vorbească despre alte situații de discriminare din societatea noastră: pe lângă cea politică, mai avem și discriminarea pe criterii de avere („fascismul social”), și multe altele. Să nu mi se spună că un sărac din România are aceleași drepturi reale și șanse de reușită ca unul bogat.

Ultimii 3 ani m-au făcut, probabil, mai cinic. O fi politica arta negocierii, dar nu trebuie să fie arta de a fi luat de prost. Cu riscul de a mi se reproșa că nu sunt de stânga, momentan recunosc spășit că nu sunt dispus să susțin prin participarea mea o paradă gay. Voi fi dispus să o fac numai atunci când îi voi vedea pe cei care au susținut cu participarea lor manifestarea LGBT - inclusiv dl. deputat Cernea și diverșii ambasadori și oengiști de bine - că sunt dispuși să susțină și ei alături de mine o manifestație a cuiva persecutat politic. Să zicem... o manifestație a comuniștilor, că pe ăștia îi cunosc bine și aș putea să-i aduc laolaltă relativ rapid. Dacă luptăm împotriva discriminării, hai să o facem până la capăt și fără să discriminăm pe nimeni. Nu?