11.12.11

Despre așa-zisa prăbușire a Chinei, din perspectiva creditării Sovietelor

De la o vreme au apărut fel de fel de zvonuri care declară ca fiind „iminentă” prăbușirea economică a Chinei. Și se dau motivele: piața imobiliară e hiperfiartă, cererea pentru produsele chinezești ieftine scade etc.

Eu nu am pus niciodată piciorul în China - așa o fi, cum zic zvonacii, chinezii or fi ridicat blocuri cu 100 de etaje pe care nu le locuiește nimeni! - dar ținând cont de faptul că toate lucrurile astea vin dintr-o paradigmă de gândire occidentală, nu mi-e greu să-mi dau seama că zvonurile despre prăbușirea economică a Chinei sunt o prostie. Pentru simplul motiv că în China nu funcționează o paradigmă occidentală, ci una asiatică.

În treacăt fie spus, am citit recent o carte excepțională, Troica amintirilor - Sub patru regi, de un anume Gheorghe Jurgea-Negrilești. Spun „un anume”, nu neapărat pe un ton de dispreț, deoarece Gh. Jurgea nu a fost nimic altceva decât un martor excepțional al epocii sale. Volumul acesta evocă amintirile autorului, care era destul de inițiat în cercurile înalte ale Bucureștiului din prima jumătate a secolului XX, adică dinainte de 1945. Așadar, sfârșitul „la belle epoque”, primul război mondial, Revoluția Rusă, interbelicul și al doilea război mondial până la 23 august. De fapt, primele capitole se petrec la Galați, deoarece autorul era nepotul consulului rus la Comisiunea Dunării (mama lui era fiica consulului și tatăl, un boiernaș român, Jurgea-Negrilești, care a murit, pare-se că de sifilis, când copilul avea doar 1 an). Bineînțeles că în 1916, o dată cu înaintarea germană, familia face greșeala să se refugieze în Rusia aflată în prag de revoluție, prilej de savuroase evocări ale primelor întâlniri cu doctrina bolșevicilor:
„Am întrebat pe un marinar de pe vasul acostat lângă noi ce e aia 'bolşevic'. A început să râdă.
    — Uite, întreabă-l pe Stiopka.
Lunganul de Stiopka, cu o privire rea, mi-a spus:
    — Ai să ştii când te vom arunca în mare cu toţi burjuii de pe yacht.
    — De ce îl sperii pe copil?
    — Nu-l sperii, îi spun doar cum stau lucrurile. De ce vrei să aştept ca puiul de burjui să crească, ca apoi să-i dau la cap? Trebuie stârpiţi cu toţii dintr-un bun început.”
Dar nu despre asta vreau să amintesc de cartea lui Jurgea-Negrilești. Printre cele mai interesante capitole se numără cele privitoare la atmosfera de dinainte de actul de la 23 august. Ele surprind realitatea-micro din acele momente în care, cu o stupiditate pe care eu aveam să o regăsesc la compatrioții mei în toamna lui 2008 („nu e nici o criză, criza e inventată”), diverși indivizi, altfel intelectuali bine văzuți, căutau să asigure și să se auto-asigure că dacă „vin rușii” dracul nu va fi chiar atât de negru, deoarece după război Stalin va avea nevoie de... credite de la americani ca să-și refacă țara, drept pentru care pe aici vor dicta americanii:
„Aurel [tatăl vitreg al autorului, n.m.] se situa pe o poziţie ireductibilă, logică. Deoarece Uniunea Sovietică a suferit enorm de pe urma războiului, în timp ce America ieşea intactă şi victorioasă, era limpede că fără credite americane Rusia nu poate face nimic şi când va fi la cheremul Americii, e clar că la noi vor dicta americanii.
'În acest caz – spunea Emil Prager, soţul Elvirei Godeanu –, de ce să fugim în Elveţia, când după atâtea distrugeri antreprizele noastre vor fi suprasolicitate? Şi România va fi despăgubită.' ”
La asemenea argumente singur Pamfil Șeicaru, care datorită lucidității sale de jurnalist cinic și lipsit de scrupule observa lucrurile în mod corect, ceea ce l-a și ajutat să fugă la timp, pe 9 august 1944, la Madrid (reușind astfel să mai supraviețuiască încă 36 de ani, spre deosebire de mulți prieteni rămași în țară ca mielul la tăiere), așadar singur Pamfil Șeicaru dădea contraargumentul potrivit:
„Şeicaru, care, după cât mi-am dat seama, ştie să asculte, n-a mai răbdat asaltul verbal.
    — Iertaţi-mă dacă vă întrerup [...] De pildă, se ştie că Rusia nu va putea să existe fără credite americane. Aceeaşi prostie se spunea la început despre Hitler, fără să se ţină seama că Revoluţia Franceză inventase, sau mai exact reinventase o monedă care mai târziu a fost perfecţionată. E vorba de 'marca shlaga' sau de rubla-knut. E moneda cu care s-au construit Piramidele, Acropole etc. Asignatul francez a dat faliment fiindcă nu era suficient susţinut de ghilotină. La Hitler, alegerea e simplă: petecul de hârtie sau securea. La Stalin e Siberia sau glonţul în ceafă.”
Cam așa stau lucrurile și azi, cu toți cei care nu înțeleg că în China e ... chinezărie, nu occident. Ok, să zicem că s-au construit orașe întregi goale - și ce dacă? La momentul oportun chinezii vor pune tunul pe ele și gata, se va crea o penurie de locuințe care va duce iar la creșterea prețurilor. Unii zic că în fiecare zi în China sunt revolte pe ici, colo, datorită stării generale de nemulțumire a populație. O altă tâmpenie. În China, de la Turbanele Galbene încoace, au fost permanent revolte și întotdeauna rezultatul a fost cam același: nimic pentru popor, totul pentru conducători. Revolte erau și pe timpul lui Mao. Revoltații aveau de ales: un glonte în ceafă sau moartea prin fierbere. Era oricum o moarte mai puțin atroce decât moartea prin jupuire și / sau descărnare, cu bucățile de carne mâncate de familie sub ochii încă vii ai condamnatului (în caz contrar, familia urmând a avea aceeași soartă până când călăii nu mai găseau suficiente rude care să participe la ... ospăț) așa cum se practica pe vremea împăraților. Să nu uităm că până și actuala generație de lideri „liberali” de la Beijing are pe conștiință înăbușirea brutală a revoltei din Tien An Men și represiunea ce a urmat. Deci, despre ce vorbim?... Și totuși, în ciuda atâtor evidențe că instrumentele de gândire care funcționează în Occident nu funcționează în China, există în continuare prostani, unii destul de bine văzuți (de exemplu, Nouriel Roubini, așa-zisul profet al crizei) care continuă să  judece China prin același calapod îngust prin care se judecă în general o economie occidentală și să profețească „iminenta” prăbușire a Chinei, pe care o tot așteaptă de vreo 2 ani încoace.

Li se vor lungi urechile de atâta așteptare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu