În ultimele 20 de zile au ieșit pe piață patru sondaje care dau următoarele posibile rezultate electorale:
12 decembrie - GALLUP
USL: 55% | PDL: 18% | PP: 9%
20 decembrie - Agenția de Rating Politic
USL: 53,8% | PDL: 19% | PP: 15.5%
26 decembrie - IMAS
USL: 49,2% | PDL: 21.5% | PP: 11.8%
28 decembrie - Avangarde
USL: 59% | PDL: 18% | PP: 11%
Așadar, dacă e să facem o medie sau o mediană rezultă că USL se învârte în continuare binișor peste 50% iar partidul de la putere e undeva sub 20%. Cu actuala stare de fapt, în urma procesului de redistribuire probabil că USL-ul ar lua în jur de 60% din mandatele parlamentare, ceea ce ar periclita chiar și poziția olimpiană a lui Băse. Cum ar suna, de pildă, un parlament cu 60% mandate USL și președinte al Senatului Crin Antonescu? Așa că e de înțeles de ce puterea a decis, în disprețul total al Constituției, comasarea alegerilor și întârzierea lor cât mai mult cu putință. Doar, doar, s-o petrece ceva pozitiv care să mai tragă 5% dinspre USL spre PDL. Deși 2012 se anunță foarte prost din punct de vedere macroeconomic, și dacă 2012 va fi prost, și PDL va continua să scadă, ce ne garantează nouă că la anul nu vor mai amâna alegerile încă jumătate de an, și încă jumătate de an, și tot așa?
Nimic.
21.12.11
Dacă statul s-ar restrânge până la nivelul unei grăunțe, chiar și grăunța aia ar merge prost cu actuală clasă politică
Astăzi a izbucnit un scandal legat de faptul că serviciul de patrulare al poliției călare de pe raza municipiului București era complet externalizat către... o firmă privată.
Altfel zis niște neica nimeni, fără nici un fel de legătură cu vreo poliție călare sau necălare din țara asta, se îmbrăcau frumos în uniformă de polițai, dădeau amenzi etc. - totul în virtutea unui contract cu ... adevărata poliție călare (subdiviziune a Poliției Locale)!
Unii zic că treaba asta e incredibilă. Nu e nimic incredibil. Este parte integrantă a utopiei libertariene în care actuala clasă politică vrea să ne bage. Este o utopie care spune că statul trebuie să-și păstreze numai niște funcții minimale și esențiale, în timp ce restul trebuie preluate de servicii private. În cazul de față, de exemplu, presupun că poliția adevărată va continua să se ocupe de chestiile „grele” (prinderea infractorilor, dirijarea circulației etc.) în timp ce chestiile astea mărunte dar lucrative, gen amendarea cuiva pentru că a dat cu mucii pe iarba verde, vor să fie lăsate în seama polițiilor călare care, la nevoie, pot lua niște boschetari de pe stradă pe care să-i îmbrace în uniformă albastră pentru efect.
Dar avem o problemă. Poliția asta călare presupun că e bugetară, la fel ca orice alt serviciu de stat. Și, la fel ca orice alt serviciu de stat, presupun că are posturile blocate, că doar asta e înțelegerea dintre Boc și FMI. Eu știam însă că posturile sunt blocate pentru că statul nu mai are bani, nu pentru că banii trebuie direcționați către firme private... Frumos, nu?
De fapt observăm același lucru și în reforma sănătății. Oficial, sistemul o duce prost, neoficial - e atât de puternic încât se va crea putea crea de la zero o piață nu pentru unu, doi sau trei, ci nu mai puțin de zece operatori privați de sănătate... Păi, oi fi eu singurul care observă ceva în neregulă aici?! De ce nu încearcă statul însuși să obțină mai mulți bani de pe urma serviciilor de sănătate (prin, de exemplu, o co-plată facultativă la intrarea în spital), dacă piața băltește de bani?!
Cu acest prilej ne dăm seama și de ce utopia libertariană e sortită mai devreme sau mai târziu eșecului practic. Pentru că e menită să încurajeze corupția, oligarhismul și clientelismul politic (la fel ca utopia bolșevică). În cazul unor țări precum România sau Georgia propovăduirea utopiei libertariene nu înseamnă altceva decât că niște băieți deștepți vor să-și păstreze pentru ei caimacul serviciilor publice în timp ce restul societății trebuie să finanțeze, cum-necum, serviciile mai puțin profitabile sau mai dificil de realizat. Dar, oricât de minimal ar fi statul - poate fi chiar și cât o grăunță! - dacă e corupt, dacă politicienii care dictează, care fac legile, sunt corupți, totul în jurul lui va fi corupt. Și, pe de altă parte, dacă statul e incoruptibil sau greu coruptibil, atunci oricât de puternic ar fi, nimeni nu ar resimți ca o povară acest lucru (a se vedea țările nordice). Și, în consecință, nimeni nu ar simți nevoia să propovăduiască utopia libertariană în speranța tâmpă că dacă se bagă capul în nisip adânc, tot mai adânc, problema corupției și a proastei gestiuni a treburilor publice nu mai există. Ba, problema va exista în continuare - și după ce vom scăpa de Sănătate, va urma Educația, și apoi Poliția necălare, și apoi, cine știe, Parlamentul însuși... și lucrurile tot prost vor merge, pentru că de fapt problema principală - corupția clasei politice și incapacitatea acesteia de a gestiona treburile publice - nu se rezolvă decât prin transformarea profundă a acestei clase politice, nu prin îndepărtarea strict formală a politicienilor de sursele de venituri publice. Spun „formală” întrucât cei care furau pe ascuns din sănătate o vor face acum la vedere, din postura de „patroni” serioși; la fel și cei care căpușau educația, poliția călare etc. Utopia libertariană practic ar consfinți capitularea întregii societăți în fața unor băieți deștepți care au nevoie de privatizarea anumitor servicii publice pentru a le putea fura în voie și legal. Suntem pregătiți să ne semnăm actul de capitulare?
Altfel zis niște neica nimeni, fără nici un fel de legătură cu vreo poliție călare sau necălare din țara asta, se îmbrăcau frumos în uniformă de polițai, dădeau amenzi etc. - totul în virtutea unui contract cu ... adevărata poliție călare (subdiviziune a Poliției Locale)!
Unii zic că treaba asta e incredibilă. Nu e nimic incredibil. Este parte integrantă a utopiei libertariene în care actuala clasă politică vrea să ne bage. Este o utopie care spune că statul trebuie să-și păstreze numai niște funcții minimale și esențiale, în timp ce restul trebuie preluate de servicii private. În cazul de față, de exemplu, presupun că poliția adevărată va continua să se ocupe de chestiile „grele” (prinderea infractorilor, dirijarea circulației etc.) în timp ce chestiile astea mărunte dar lucrative, gen amendarea cuiva pentru că a dat cu mucii pe iarba verde, vor să fie lăsate în seama polițiilor călare care, la nevoie, pot lua niște boschetari de pe stradă pe care să-i îmbrace în uniformă albastră pentru efect.
Dar avem o problemă. Poliția asta călare presupun că e bugetară, la fel ca orice alt serviciu de stat. Și, la fel ca orice alt serviciu de stat, presupun că are posturile blocate, că doar asta e înțelegerea dintre Boc și FMI. Eu știam însă că posturile sunt blocate pentru că statul nu mai are bani, nu pentru că banii trebuie direcționați către firme private... Frumos, nu?
De fapt observăm același lucru și în reforma sănătății. Oficial, sistemul o duce prost, neoficial - e atât de puternic încât se va crea putea crea de la zero o piață nu pentru unu, doi sau trei, ci nu mai puțin de zece operatori privați de sănătate... Păi, oi fi eu singurul care observă ceva în neregulă aici?! De ce nu încearcă statul însuși să obțină mai mulți bani de pe urma serviciilor de sănătate (prin, de exemplu, o co-plată facultativă la intrarea în spital), dacă piața băltește de bani?!
Cu acest prilej ne dăm seama și de ce utopia libertariană e sortită mai devreme sau mai târziu eșecului practic. Pentru că e menită să încurajeze corupția, oligarhismul și clientelismul politic (la fel ca utopia bolșevică). În cazul unor țări precum România sau Georgia propovăduirea utopiei libertariene nu înseamnă altceva decât că niște băieți deștepți vor să-și păstreze pentru ei caimacul serviciilor publice în timp ce restul societății trebuie să finanțeze, cum-necum, serviciile mai puțin profitabile sau mai dificil de realizat. Dar, oricât de minimal ar fi statul - poate fi chiar și cât o grăunță! - dacă e corupt, dacă politicienii care dictează, care fac legile, sunt corupți, totul în jurul lui va fi corupt. Și, pe de altă parte, dacă statul e incoruptibil sau greu coruptibil, atunci oricât de puternic ar fi, nimeni nu ar resimți ca o povară acest lucru (a se vedea țările nordice). Și, în consecință, nimeni nu ar simți nevoia să propovăduiască utopia libertariană în speranța tâmpă că dacă se bagă capul în nisip adânc, tot mai adânc, problema corupției și a proastei gestiuni a treburilor publice nu mai există. Ba, problema va exista în continuare - și după ce vom scăpa de Sănătate, va urma Educația, și apoi Poliția necălare, și apoi, cine știe, Parlamentul însuși... și lucrurile tot prost vor merge, pentru că de fapt problema principală - corupția clasei politice și incapacitatea acesteia de a gestiona treburile publice - nu se rezolvă decât prin transformarea profundă a acestei clase politice, nu prin îndepărtarea strict formală a politicienilor de sursele de venituri publice. Spun „formală” întrucât cei care furau pe ascuns din sănătate o vor face acum la vedere, din postura de „patroni” serioși; la fel și cei care căpușau educația, poliția călare etc. Utopia libertariană practic ar consfinți capitularea întregii societăți în fața unor băieți deștepți care au nevoie de privatizarea anumitor servicii publice pentru a le putea fura în voie și legal. Suntem pregătiți să ne semnăm actul de capitulare?
13.12.11
Salariile mici sunt un impediment, nu un stimulent pentru investițiile străine!
Sunt furios.
Din când în când n-am ce face și mai citesc diverse bloguri retardate, cum e și Capitalism pe pâine al unui mare idiot pe nume Mihai Giurgea. Acest mare idiot, fost lătrător pe sticlă, pe la ProTV, în vremuri de mult apuse, își voma dejecțiile în urmă cu ceva timp și pe Standard.ro, până când Soviani s-a sesizat de aberațiile lui și i-a aplicat un mare șpiț în cur, dându-i eject.
Pe scurt, ideile despre capitalism ale acestui mare dobitoc, pe care dacă l-ai auzi vorbind ai zice că are cel puțin un Microsoft sau un Boeing în proprietate personală, așa de mare capitalist se crede el, se rezumă la un singur lucru: „socialismul” (prin socialism înțelegându-se ceva extrem de difuz și confuz) e mama crizei. De acum încolo va veni capitalismul sălbatic la putere. Vom (adică „noi” - nu și el, că el e supraom) accepta să fim sclavi sau vom muri. Toate drepturile sociale câștigate în ultimii 200 de ani se vor duce dracului (ei, nu zău?!). Etc. Te poți întreba cum de poate exista atâta prostie agresivă îngrămădită într-o singură tărtăcuță.
Articolele lui sunt scrise pe un ton violent, limitat și apodictic.
Dar furia de acum mi-a fost provocată de ultima lui postare, care bate câmpii despre prezumtiva plecare a Daciei din România (plecare care, dacă va avea loc, va avea loc exact din motivele opuse celor invocate de bou - așa cum voi arăta mai jos) și despre plecarea Tnuva. Evident, ăștia vor pleca pentru că salariile din România sunt prea mari, sindicatele sunt prea puternice, taxele prea mari - și sclavii mișcă în front.
Băi boule, Giurgea, boulene. Hai să o luăm metodic.
1. Nu țările cu salarii mici atrag cele mai mari FDI / cap de locuitor!
Să privim această listă. Lista țărilor care atrag cele mai multe FDI (foreign direct investments) din lume. Spre surprinderea idioților, dar nu spre surprinderea oricui are măcar 2 neuroni funcționali, în top 20 se află nu mai puțin de 16 țări dezvoltate: SUA, Marea Britanie, Hong Kong, Franța, Belgia, Olanda, Germania, Spania, Canada, Italia, Australia, Elveția, Suedia, Singapore, Irlanda și Danemarca!
Mai mult. Dacă luăm nivelul FDI / cap de locuitor și ne uităm la cele 4 țări în curs de dezvoltare din top 20 - Brazilia ($2.429 / locuitor), China ($225 / locuitor), Rusia ($300 / locuitor), Mexic ($2.657 / locuitor) - și comparăm această valoare cu a celorlalte țări din top, ce observăm? Că toate aceste valori pălesc când sunt comparate cu valorile din țările dezvoltate, cu salarii de 5-6-7 ori mai mari: $6.540 în SUA, $7.500 în Germania, $20.700 în Marea Britanie, $16.500 în Franța, $42.000 în Olanda, $45.000 în Irlanda etc. [1]
Valoarea acestui indicator în România e de $2.800 / locuitor. La bulgari e de $4.500 / locuitor (anticipez un pic concluzia: totuși e logic, fiindcă bulgarii deși au salarii comparative cu ale noastre, au condiții de business infinit mai bune). Pentru Cehia și Polonia, țări din Est cu salarii sensibil mai mari ca în România, indicatorul e de $10.500 / locuitor, respectiv $3.800.
Concluzia e clară: nu doar că nu există nici o legătură directă între salariile mici și nivelul ridicat al investițiilor străine, ba dimpotrivă, se pare că de fapt corelația e inversă - salariile mici generează investiții reduse!
2. Care este explicația pentru lucrurile de la pct. 1? Special pentru Giurgea, Boc și alți idioți de teapa lor!
Explicația pentru concluzia de la punctul 1 e foarte simplă și are două mari direcții de abordare.
În primul rând, este un fapt indubitabil că salariile mici dintr-o economie sunt un indicator al mai multor probleme generale cu privire la starea acelei economii: management neperformant, relații economice clientelare, corupție etc. - într-un cuvânt, subdezvoltare. Un mediu subdezvoltat nu are cum să atragă investiții străine mai mari decât atrag Franța, Marea Britanie, Canada etc. Investitorii nu sunt masochiști.
În al doilea rând, toți idioții - în frunte cu marele Boc și consilierii lui, nu le dau nume, că sunt și femei pe acolo și mi-e jenă să zic de ele că sunt proaste - nu înțeleg un lucru simplu, care ar fi trebuit învățat la ASE încă din primele săptămâni. Cu ce se poate ocupa un agent economic?
Păi, unii agenți economici produc bunuri pentru piața internă. De exemplu, un brutar - care își va vinde pâinea numai în proximitatea brutăriei sale, sau un investitor imobiliar, care obligat-forțat își va vinde apartamentele în principal locuitorilor din zona în care a construit (sau celor care vor să se mute acolo). Alții produc bunuri pentru piața internă și pentru export. Cum e Dacia. Alții furnizează servicii pentru comunități locale (de exemplu, un coafor) sau servicii pentru piața internă (o firmă de contabilitate, o firmă de reparații de calculatoare). Alții furnizează servicii pentru export (de exemplu, un call-center). Alții furnizează servicii și pentru piața internă, și pentru export (de exemplu o firmă de software). Unii fac comerț de proximitate (de exemplu, băcăniile de cartier sau rețeaua de supermarketuri Mega Image), alții fac comerț la scară (de exemplu marile lanțuri de hypermarketuri: Cora, Carrefour etc.). Unii se ocupă de transport și logistică la nivel național, alții la nivel internațional. Etc. etc. etc.
După cum observăm, economia nu se mișcă într-un singur sens, de la intern spre extern, așa cum cred Boc, Giurgea, și ceilalți idioți de teapa lor. Dimpotrivă. De-a lungul timpului, antreprenorii au învățat să facă bani din piatră seacă. Și dacă ne punem întrebarea: „Cui convin salariile mici?” observăm că salariile mici nu convin decât agenților economici orientați către produse ieftine de export. Atât. Pentru că exportatorii, da, iau ieftin muncă din România și o vând scump pe alte piețe. Dar aceștia - exportatorii - nu dezvoltă decât o mică parte din potențialul economic al unei națiuni.
Ce se poate spune despre ceilalți agenți economici? Cât de convenabile sunt salariile mici pentru cei care vor să deschidă un salon de frumusețe, o firmă de contabilitate, o brutărie, o firmă de construcții de case, o firmă de taximetrie, un hypermarket etc. etc. etc.? Păi nu sunt convenabile deloc. Pentru că salariile mici semnifică, de fapt, o putere de cumpărare minusculă care echivalează, la rândul ei, cu o lipsă de clienți. În acest caz, cine ar fi tâmpit să investească pe o piață de săraci?! Nimeni!
Așa se explică și aparentul paradox prin care FDI-urile pe cap de locuitor (cu tot ce implică asta: șomaj scăzut, prosperitate, velocitate ridicată a banilor etc.) sunt uriașe în țări precum Olanda sau Danemarca, unde și salariile sunt uriașe, și sunt mici sau foarte mici în țări amărâte, în care salariile sunt în general mici. Nu toți investitorii fac export. Unii ar veni pentru a-și vinde marfa sau competențele populației locale - cu condiția să aibă cui! Și dacă salariile sunt mici - nu au cui! Ceea ce înseamnă că nici nu vor veni, ceea ce înseamnă că țara care se încăpățânează să păstreze salariile la un nivel redus, nu face decât să-și taie craca de sub picioare, condamnându-se în continuare numai la lohn, servicii ieftine de outsourcing și sclavageală măruntă!
3. Și atunci cum se explică plecarea Tnuva, a Nokia și relocalizarea unei părți a producției de la Dacia?
Dobitocul de Giurgea se bucură că Tnuva, după ce a înregistrat pierderi (cumulate) de 200 de milioane de euro, nefiind pe profit niciodată, va ieși de pe piață și va lăsa fără job 200 de oameni din Popești-Leordeni. În mintea lui de bou, Tnuva are o problemă cu salariile și cu taxele ridicate.
În realitate, Tnuva iese de pe piață dintr-un singur motiv: pentru că salariile românilor sunt prea mici pentru produsele lor (știu bine ce vorbesc, pentru că eu mai luam din când în când produse de la Tnuva și știu prea bine că erau ceva mai scumpe decât media). Când și-au făcut temele la intrarea pe piață, prin 2006-2007, bieții evrei or fi pus botul la prostiile debitate de politicieni [editare ulterioara: 2], care ziceau că până în 2010 salariul mediu va ajunge 700 de euro, pensia - 350 etc. Realitatea, azi, o cunoaștem prea bine. Dacă gura politicienilor ar puți după căcatul pe care l-au mâncat în diversele campanii, s-ar face gol în jurul lor...
Despre Dacia, ce ar mai fi de spus?! Conform datelor de la APIA, Dacia vânduse anul acesta până la 1 octombrie fix 20.490 de mașini. Din păcate nu am găsit și statistici pe marcă, dar am citit undeva mai demult - și sper să redau corect din memorie - că aici intră vreo 15.000 de Logan, 3.000 de Duster și 2.000 de Sandero. Asta în condițiile în care, fără a avea ditamai uzina auto în România, mărci precum Skoda Octavia, Renault Clio sau Volkswagen Golf s-au vândut, și ele, în peste 2.000 de bucăți (aproape de preformanță e și Opel Astra cu 1.794 de mașini). Deci, ce sens ar avea ca Dacia să păstreze liniile de producție de Sandero și Duster în România, în condițiile în care nu are nici un avantaj competitiv din treaba asta față de alți concurenți?! Păi, nici unul! Decizia de a-și muta o parte a producției la Tanger, care e și mai aproape de Occident (Tangerul e vizavi de Gibraltar) e absolut logică și are o singură motivație: din cauza sărăciei, adică a salariilor mici, în România se vând prea puține mașini. N-are sens să fabrici mașinile aici, pentru că oricum nu vei vinde mare brânză și va trebui să le transporți la dracu'n praznic!
Cât despre plecarea Nokia, nu avem prea multe amănunte din culisele ei, dar eu știu un lucru: telefoanele fabricate la Jucu se găseau la vânzare pe magazinele online din România (probabil și la operatorii de pe stradă, de care însă nu am habar fiindcă eu îmi achiziționez electronicele exclusiv online). Ceea ce înseamnă că Nokia nu ar fi avut nimic împotrivă să vândă o parte a producției de smartphone-uri chiar aici în România. Crede cineva că dacă Nokia ar fi fost sigură că va vinde măcar, să zicem, un milion de smartphone-uri în România, ar mai fi închis fabrica de la Jucu? Numai că, la o populație de vreo 20 de milioane de locuitori, peste 90% dintre români preferă telefoanele ieftine și simple și numai 8,4% dețin un smartphone (la grămadă: Nokia, Iphone, Samsung Galaxy etc.). Hm, oare de ce? Poate știe să ne răspundă dobitocul de Boc, că tot are el un iPad, „ca tot românul”...
În concluzie
- Salariile mici nu sunt un stimulent, ci un impediment pentru investițiile străine.
- Sărăcia nu face decât să perpetueze precaritatea, inclusiv precaritatea modelelor economice interne (cu cât vin mai puțini investitori străini, cu atât rămân mai multă vreme la putere șmecheria, vrăjeala, clientelismul).
- Modelul de dezvoltare ales de România în ultimii 20 de ani (încurajarea exclusivă a investițiilor de tip lohn + outsourcing) e falimentar, dovadă nivelul FDI per capita din țări precum China ($225, plus despotism) și India ($70).
---
[1] Problema țărilor bogate pare a fi alta: din cauza globalizării, multe au ajuns să fie investitori net în economiile din străinătate decât în economiile de acasă. v. Lista țărilor după FDI în străinătate. Practic mulți investitori preferă să producă ieftin în străinătate și să vândă scump acasă. Totuși, printre excepții se numără Belgia, Australia sau Israel.
[2] 15 decembrie: Ziarul Financiar de azi explică foarte clar așteptările pe care le avea Tnuva la intrarea pe piață. Tnuva venise să facă business pentru piața locală, nu sclavageală pentru exporturi ieftine.
Din când în când n-am ce face și mai citesc diverse bloguri retardate, cum e și Capitalism pe pâine al unui mare idiot pe nume Mihai Giurgea. Acest mare idiot, fost lătrător pe sticlă, pe la ProTV, în vremuri de mult apuse, își voma dejecțiile în urmă cu ceva timp și pe Standard.ro, până când Soviani s-a sesizat de aberațiile lui și i-a aplicat un mare șpiț în cur, dându-i eject.
Pe scurt, ideile despre capitalism ale acestui mare dobitoc, pe care dacă l-ai auzi vorbind ai zice că are cel puțin un Microsoft sau un Boeing în proprietate personală, așa de mare capitalist se crede el, se rezumă la un singur lucru: „socialismul” (prin socialism înțelegându-se ceva extrem de difuz și confuz) e mama crizei. De acum încolo va veni capitalismul sălbatic la putere. Vom (adică „noi” - nu și el, că el e supraom) accepta să fim sclavi sau vom muri. Toate drepturile sociale câștigate în ultimii 200 de ani se vor duce dracului (ei, nu zău?!). Etc. Te poți întreba cum de poate exista atâta prostie agresivă îngrămădită într-o singură tărtăcuță.
Articolele lui sunt scrise pe un ton violent, limitat și apodictic.
Dar furia de acum mi-a fost provocată de ultima lui postare, care bate câmpii despre prezumtiva plecare a Daciei din România (plecare care, dacă va avea loc, va avea loc exact din motivele opuse celor invocate de bou - așa cum voi arăta mai jos) și despre plecarea Tnuva. Evident, ăștia vor pleca pentru că salariile din România sunt prea mari, sindicatele sunt prea puternice, taxele prea mari - și sclavii mișcă în front.
Băi boule, Giurgea, boulene. Hai să o luăm metodic.
1. Nu țările cu salarii mici atrag cele mai mari FDI / cap de locuitor!
Să privim această listă. Lista țărilor care atrag cele mai multe FDI (foreign direct investments) din lume. Spre surprinderea idioților, dar nu spre surprinderea oricui are măcar 2 neuroni funcționali, în top 20 se află nu mai puțin de 16 țări dezvoltate: SUA, Marea Britanie, Hong Kong, Franța, Belgia, Olanda, Germania, Spania, Canada, Italia, Australia, Elveția, Suedia, Singapore, Irlanda și Danemarca!
Mai mult. Dacă luăm nivelul FDI / cap de locuitor și ne uităm la cele 4 țări în curs de dezvoltare din top 20 - Brazilia ($2.429 / locuitor), China ($225 / locuitor), Rusia ($300 / locuitor), Mexic ($2.657 / locuitor) - și comparăm această valoare cu a celorlalte țări din top, ce observăm? Că toate aceste valori pălesc când sunt comparate cu valorile din țările dezvoltate, cu salarii de 5-6-7 ori mai mari: $6.540 în SUA, $7.500 în Germania, $20.700 în Marea Britanie, $16.500 în Franța, $42.000 în Olanda, $45.000 în Irlanda etc. [1]
Valoarea acestui indicator în România e de $2.800 / locuitor. La bulgari e de $4.500 / locuitor (anticipez un pic concluzia: totuși e logic, fiindcă bulgarii deși au salarii comparative cu ale noastre, au condiții de business infinit mai bune). Pentru Cehia și Polonia, țări din Est cu salarii sensibil mai mari ca în România, indicatorul e de $10.500 / locuitor, respectiv $3.800.
Concluzia e clară: nu doar că nu există nici o legătură directă între salariile mici și nivelul ridicat al investițiilor străine, ba dimpotrivă, se pare că de fapt corelația e inversă - salariile mici generează investiții reduse!
2. Care este explicația pentru lucrurile de la pct. 1? Special pentru Giurgea, Boc și alți idioți de teapa lor!
Explicația pentru concluzia de la punctul 1 e foarte simplă și are două mari direcții de abordare.
În primul rând, este un fapt indubitabil că salariile mici dintr-o economie sunt un indicator al mai multor probleme generale cu privire la starea acelei economii: management neperformant, relații economice clientelare, corupție etc. - într-un cuvânt, subdezvoltare. Un mediu subdezvoltat nu are cum să atragă investiții străine mai mari decât atrag Franța, Marea Britanie, Canada etc. Investitorii nu sunt masochiști.
În al doilea rând, toți idioții - în frunte cu marele Boc și consilierii lui, nu le dau nume, că sunt și femei pe acolo și mi-e jenă să zic de ele că sunt proaste - nu înțeleg un lucru simplu, care ar fi trebuit învățat la ASE încă din primele săptămâni. Cu ce se poate ocupa un agent economic?
Păi, unii agenți economici produc bunuri pentru piața internă. De exemplu, un brutar - care își va vinde pâinea numai în proximitatea brutăriei sale, sau un investitor imobiliar, care obligat-forțat își va vinde apartamentele în principal locuitorilor din zona în care a construit (sau celor care vor să se mute acolo). Alții produc bunuri pentru piața internă și pentru export. Cum e Dacia. Alții furnizează servicii pentru comunități locale (de exemplu, un coafor) sau servicii pentru piața internă (o firmă de contabilitate, o firmă de reparații de calculatoare). Alții furnizează servicii pentru export (de exemplu, un call-center). Alții furnizează servicii și pentru piața internă, și pentru export (de exemplu o firmă de software). Unii fac comerț de proximitate (de exemplu, băcăniile de cartier sau rețeaua de supermarketuri Mega Image), alții fac comerț la scară (de exemplu marile lanțuri de hypermarketuri: Cora, Carrefour etc.). Unii se ocupă de transport și logistică la nivel național, alții la nivel internațional. Etc. etc. etc.
După cum observăm, economia nu se mișcă într-un singur sens, de la intern spre extern, așa cum cred Boc, Giurgea, și ceilalți idioți de teapa lor. Dimpotrivă. De-a lungul timpului, antreprenorii au învățat să facă bani din piatră seacă. Și dacă ne punem întrebarea: „Cui convin salariile mici?” observăm că salariile mici nu convin decât agenților economici orientați către produse ieftine de export. Atât. Pentru că exportatorii, da, iau ieftin muncă din România și o vând scump pe alte piețe. Dar aceștia - exportatorii - nu dezvoltă decât o mică parte din potențialul economic al unei națiuni.
Ce se poate spune despre ceilalți agenți economici? Cât de convenabile sunt salariile mici pentru cei care vor să deschidă un salon de frumusețe, o firmă de contabilitate, o brutărie, o firmă de construcții de case, o firmă de taximetrie, un hypermarket etc. etc. etc.? Păi nu sunt convenabile deloc. Pentru că salariile mici semnifică, de fapt, o putere de cumpărare minusculă care echivalează, la rândul ei, cu o lipsă de clienți. În acest caz, cine ar fi tâmpit să investească pe o piață de săraci?! Nimeni!
Așa se explică și aparentul paradox prin care FDI-urile pe cap de locuitor (cu tot ce implică asta: șomaj scăzut, prosperitate, velocitate ridicată a banilor etc.) sunt uriașe în țări precum Olanda sau Danemarca, unde și salariile sunt uriașe, și sunt mici sau foarte mici în țări amărâte, în care salariile sunt în general mici. Nu toți investitorii fac export. Unii ar veni pentru a-și vinde marfa sau competențele populației locale - cu condiția să aibă cui! Și dacă salariile sunt mici - nu au cui! Ceea ce înseamnă că nici nu vor veni, ceea ce înseamnă că țara care se încăpățânează să păstreze salariile la un nivel redus, nu face decât să-și taie craca de sub picioare, condamnându-se în continuare numai la lohn, servicii ieftine de outsourcing și sclavageală măruntă!
3. Și atunci cum se explică plecarea Tnuva, a Nokia și relocalizarea unei părți a producției de la Dacia?
Dobitocul de Giurgea se bucură că Tnuva, după ce a înregistrat pierderi (cumulate) de 200 de milioane de euro, nefiind pe profit niciodată, va ieși de pe piață și va lăsa fără job 200 de oameni din Popești-Leordeni. În mintea lui de bou, Tnuva are o problemă cu salariile și cu taxele ridicate.
În realitate, Tnuva iese de pe piață dintr-un singur motiv: pentru că salariile românilor sunt prea mici pentru produsele lor (știu bine ce vorbesc, pentru că eu mai luam din când în când produse de la Tnuva și știu prea bine că erau ceva mai scumpe decât media). Când și-au făcut temele la intrarea pe piață, prin 2006-2007, bieții evrei or fi pus botul la prostiile debitate de politicieni [editare ulterioara: 2], care ziceau că până în 2010 salariul mediu va ajunge 700 de euro, pensia - 350 etc. Realitatea, azi, o cunoaștem prea bine. Dacă gura politicienilor ar puți după căcatul pe care l-au mâncat în diversele campanii, s-ar face gol în jurul lor...
Despre Dacia, ce ar mai fi de spus?! Conform datelor de la APIA, Dacia vânduse anul acesta până la 1 octombrie fix 20.490 de mașini. Din păcate nu am găsit și statistici pe marcă, dar am citit undeva mai demult - și sper să redau corect din memorie - că aici intră vreo 15.000 de Logan, 3.000 de Duster și 2.000 de Sandero. Asta în condițiile în care, fără a avea ditamai uzina auto în România, mărci precum Skoda Octavia, Renault Clio sau Volkswagen Golf s-au vândut, și ele, în peste 2.000 de bucăți (aproape de preformanță e și Opel Astra cu 1.794 de mașini). Deci, ce sens ar avea ca Dacia să păstreze liniile de producție de Sandero și Duster în România, în condițiile în care nu are nici un avantaj competitiv din treaba asta față de alți concurenți?! Păi, nici unul! Decizia de a-și muta o parte a producției la Tanger, care e și mai aproape de Occident (Tangerul e vizavi de Gibraltar) e absolut logică și are o singură motivație: din cauza sărăciei, adică a salariilor mici, în România se vând prea puține mașini. N-are sens să fabrici mașinile aici, pentru că oricum nu vei vinde mare brânză și va trebui să le transporți la dracu'n praznic!
Cât despre plecarea Nokia, nu avem prea multe amănunte din culisele ei, dar eu știu un lucru: telefoanele fabricate la Jucu se găseau la vânzare pe magazinele online din România (probabil și la operatorii de pe stradă, de care însă nu am habar fiindcă eu îmi achiziționez electronicele exclusiv online). Ceea ce înseamnă că Nokia nu ar fi avut nimic împotrivă să vândă o parte a producției de smartphone-uri chiar aici în România. Crede cineva că dacă Nokia ar fi fost sigură că va vinde măcar, să zicem, un milion de smartphone-uri în România, ar mai fi închis fabrica de la Jucu? Numai că, la o populație de vreo 20 de milioane de locuitori, peste 90% dintre români preferă telefoanele ieftine și simple și numai 8,4% dețin un smartphone (la grămadă: Nokia, Iphone, Samsung Galaxy etc.). Hm, oare de ce? Poate știe să ne răspundă dobitocul de Boc, că tot are el un iPad, „ca tot românul”...
În concluzie
- Salariile mici nu sunt un stimulent, ci un impediment pentru investițiile străine.
- Sărăcia nu face decât să perpetueze precaritatea, inclusiv precaritatea modelelor economice interne (cu cât vin mai puțini investitori străini, cu atât rămân mai multă vreme la putere șmecheria, vrăjeala, clientelismul).
- Modelul de dezvoltare ales de România în ultimii 20 de ani (încurajarea exclusivă a investițiilor de tip lohn + outsourcing) e falimentar, dovadă nivelul FDI per capita din țări precum China ($225, plus despotism) și India ($70).
---
[1] Problema țărilor bogate pare a fi alta: din cauza globalizării, multe au ajuns să fie investitori net în economiile din străinătate decât în economiile de acasă. v. Lista țărilor după FDI în străinătate. Practic mulți investitori preferă să producă ieftin în străinătate și să vândă scump acasă. Totuși, printre excepții se numără Belgia, Australia sau Israel.
[2] 15 decembrie: Ziarul Financiar de azi explică foarte clar așteptările pe care le avea Tnuva la intrarea pe piață. Tnuva venise să facă business pentru piața locală, nu sclavageală pentru exporturi ieftine.
11.12.11
Despre așa-zisa prăbușire a Chinei, din perspectiva creditării Sovietelor
De la o vreme au apărut fel de fel de zvonuri care declară ca fiind „iminentă” prăbușirea economică a Chinei. Și se dau motivele: piața imobiliară e hiperfiartă, cererea pentru produsele chinezești ieftine scade etc.
Eu nu am pus niciodată piciorul în China - așa o fi, cum zic zvonacii, chinezii or fi ridicat blocuri cu 100 de etaje pe care nu le locuiește nimeni! - dar ținând cont de faptul că toate lucrurile astea vin dintr-o paradigmă de gândire occidentală, nu mi-e greu să-mi dau seama că zvonurile despre prăbușirea economică a Chinei sunt o prostie. Pentru simplul motiv că în China nu funcționează o paradigmă occidentală, ci una asiatică.
În treacăt fie spus, am citit recent o carte excepțională, Troica amintirilor - Sub patru regi, de un anume Gheorghe Jurgea-Negrilești. Spun „un anume”, nu neapărat pe un ton de dispreț, deoarece Gh. Jurgea nu a fost nimic altceva decât un martor excepțional al epocii sale. Volumul acesta evocă amintirile autorului, care era destul de inițiat în cercurile înalte ale Bucureștiului din prima jumătate a secolului XX, adică dinainte de 1945. Așadar, sfârșitul „la belle epoque”, primul război mondial, Revoluția Rusă, interbelicul și al doilea război mondial până la 23 august. De fapt, primele capitole se petrec la Galați, deoarece autorul era nepotul consulului rus la Comisiunea Dunării (mama lui era fiica consulului și tatăl, un boiernaș român, Jurgea-Negrilești, care a murit, pare-se că de sifilis, când copilul avea doar 1 an). Bineînțeles că în 1916, o dată cu înaintarea germană, familia face greșeala să se refugieze în Rusia aflată în prag de revoluție, prilej de savuroase evocări ale primelor întâlniri cu doctrina bolșevicilor:
Li se vor lungi urechile de atâta așteptare.
Eu nu am pus niciodată piciorul în China - așa o fi, cum zic zvonacii, chinezii or fi ridicat blocuri cu 100 de etaje pe care nu le locuiește nimeni! - dar ținând cont de faptul că toate lucrurile astea vin dintr-o paradigmă de gândire occidentală, nu mi-e greu să-mi dau seama că zvonurile despre prăbușirea economică a Chinei sunt o prostie. Pentru simplul motiv că în China nu funcționează o paradigmă occidentală, ci una asiatică.
„Am întrebat pe un marinar de pe vasul acostat lângă noi ce e aia 'bolşevic'. A început să râdă.Dar nu despre asta vreau să amintesc de cartea lui Jurgea-Negrilești. Printre cele mai interesante capitole se numără cele privitoare la atmosfera de dinainte de actul de la 23 august. Ele surprind realitatea-micro din acele momente în care, cu o stupiditate pe care eu aveam să o regăsesc la compatrioții mei în toamna lui 2008 („nu e nici o criză, criza e inventată”), diverși indivizi, altfel intelectuali bine văzuți, căutau să asigure și să se auto-asigure că dacă „vin rușii” dracul nu va fi chiar atât de negru, deoarece după război Stalin va avea nevoie de... credite de la americani ca să-și refacă țara, drept pentru care pe aici vor dicta americanii:
— Uite, întreabă-l pe Stiopka.
Lunganul de Stiopka, cu o privire rea, mi-a spus:
— Ai să ştii când te vom arunca în mare cu toţi burjuii de pe yacht.
— De ce îl sperii pe copil?
— Nu-l sperii, îi spun doar cum stau lucrurile. De ce vrei să aştept ca puiul de burjui să crească, ca apoi să-i dau la cap? Trebuie stârpiţi cu toţii dintr-un bun început.”
„Aurel [tatăl vitreg al autorului, n.m.] se situa pe o poziţie ireductibilă, logică. Deoarece Uniunea Sovietică a suferit enorm de pe urma războiului, în timp ce America ieşea intactă şi victorioasă, era limpede că fără credite americane Rusia nu poate face nimic şi când va fi la cheremul Americii, e clar că la noi vor dicta americanii.La asemenea argumente singur Pamfil Șeicaru, care datorită lucidității sale de jurnalist cinic și lipsit de scrupule observa lucrurile în mod corect, ceea ce l-a și ajutat să fugă la timp, pe 9 august 1944, la Madrid (reușind astfel să mai supraviețuiască încă 36 de ani, spre deosebire de mulți prieteni rămași în țară ca mielul la tăiere), așadar singur Pamfil Șeicaru dădea contraargumentul potrivit:
'În acest caz – spunea Emil Prager, soţul Elvirei Godeanu –, de ce să fugim în Elveţia, când după atâtea distrugeri antreprizele noastre vor fi suprasolicitate? Şi România va fi despăgubită.' ”
„Şeicaru, care, după cât mi-am dat seama, ştie să asculte, n-a mai răbdat asaltul verbal.Cam așa stau lucrurile și azi, cu toți cei care nu înțeleg că în China e ... chinezărie, nu occident. Ok, să zicem că s-au construit orașe întregi goale - și ce dacă? La momentul oportun chinezii vor pune tunul pe ele și gata, se va crea o penurie de locuințe care va duce iar la creșterea prețurilor. Unii zic că în fiecare zi în China sunt revolte pe ici, colo, datorită stării generale de nemulțumire a populație. O altă tâmpenie. În China, de la Turbanele Galbene încoace, au fost permanent revolte și întotdeauna rezultatul a fost cam același: nimic pentru popor, totul pentru conducători. Revolte erau și pe timpul lui Mao. Revoltații aveau de ales: un glonte în ceafă sau moartea prin fierbere. Era oricum o moarte mai puțin atroce decât moartea prin jupuire și / sau descărnare, cu bucățile de carne mâncate de familie sub ochii încă vii ai condamnatului (în caz contrar, familia urmând a avea aceeași soartă până când călăii nu mai găseau suficiente rude care să participe la ... ospăț) așa cum se practica pe vremea împăraților. Să nu uităm că până și actuala generație de lideri „liberali” de la Beijing are pe conștiință înăbușirea brutală a revoltei din Tien An Men și represiunea ce a urmat. Deci, despre ce vorbim?... Și totuși, în ciuda atâtor evidențe că instrumentele de gândire care funcționează în Occident nu funcționează în China, există în continuare prostani, unii destul de bine văzuți (de exemplu, Nouriel Roubini, așa-zisul profet al crizei) care continuă să judece China prin același calapod îngust prin care se judecă în general o economie occidentală și să profețească „iminenta” prăbușire a Chinei, pe care o tot așteaptă de vreo 2 ani încoace.
— Iertaţi-mă dacă vă întrerup [...] De pildă, se ştie că Rusia nu va putea să existe fără credite americane. Aceeaşi prostie se spunea la început despre Hitler, fără să se ţină seama că Revoluţia Franceză inventase, sau mai exact reinventase o monedă care mai târziu a fost perfecţionată. E vorba de 'marca shlaga' sau de rubla-knut. E moneda cu care s-au construit Piramidele, Acropole etc. Asignatul francez a dat faliment fiindcă nu era suficient susţinut de ghilotină. La Hitler, alegerea e simplă: petecul de hârtie sau securea. La Stalin e Siberia sau glonţul în ceafă.”
Li se vor lungi urechile de atâta așteptare.
9.12.11
Numai statul este un prost manager?
În așteptarea viitoarelor alegeri din CA-ul Bursei de Valori de la București (pe 9 ianuarie), „Ziarul Financiar” publică niște articole care pun degetul pe rană. De ce este așa leșinată Bursa de la București? De ce nu se pot sau nu vor companiile românești să se finanțeze pe bursă? De ce nu funcționează bursa la noi? De ce nu avem investitori? De ce nu furnizează bursa randamentele scontate?
Articolul de azi apare și în contextul în care Radu Georgescu, cunoscutul fondator al GECAD și al altor afaceri de succes în IT-ul românesc, a publicat recent pe blogul său un comentariu privind BVB (mai precis, de ce nu a ajuns să listeze Avangate la BVB).
Concluzia de economie politică ce se poate trage din articolele ZF și din postul celui mai cunoscut antreprenor IT din România era (re)cunoscută deja în anumite cercuri, dar este tristă. După ce ni s-a trâmbițat vreme de douăzeci și ceva de ani că statul e un prost manager, noi, românii, constatăm că în România chiar și instituții private care, iată, se bucură de o poziție de piață mai mult decât favorabilă, chiar monopolistă (BVB are monopol pe oportunitățile de finanțare privată a companiilor, că doar nu mai există o bursă concurentă în România!...), au rezultate la fel de proaste din cauza unui management la fel de prost ca la stat.
Ceea ce înseamnă că nu statul în sine e un prost manager - asta e cea mai mare imbecilitate pe care o poate spune cineva, fiindcă statul nu există fără oamenii care dau viață instituțiilor sale - ci strict echipele care managerizează diversele companii și servicii publice. Aceste echipe pot funcționa prost chiar și în mediu privat, unde un prost management este „răsplătit” cu falimentul companiei sau cu demiterea din funcție (niciodată nu vom auzi pe cineva zicând: „Petrom e un prost manager” sau „Asirom e un prost manager”). Dacă vreuna din chestiile astea nu se întâmplă în cazul companiilor de stat care funcționează prost, asta nu înseamnă că „statul” e un prost manager, ci doar că statul nu funcționează normal. Adică, altfel zis, că oamenii care compun acel stat, care dau viață instituțiilor ce compun constructul abstract pe care îl numim „stat”, nu vor, nu știu sau nu pot, din varii motive, să-l facă să funcționeze.
Statul, de fapt, nu e nimic altceva decât o mașinărie socială. El merge sau nu merge strict după cât de priceput e șoferul. În cazul României șoferul este, evident, „poporul român” (că doar nu ne conduc turcii) și faptul că după 22 de ani de capitalism serviciile publice sunt în colaps iar economia privată e vai de capul ei ne arată că problema e cu românii, nu cu instituțiile sau cu principiile care în alte țări funcționează bine-mersi. Corect ar fi să spunem că românii sunt niște manageri proști.
Articolul de azi apare și în contextul în care Radu Georgescu, cunoscutul fondator al GECAD și al altor afaceri de succes în IT-ul românesc, a publicat recent pe blogul său un comentariu privind BVB (mai precis, de ce nu a ajuns să listeze Avangate la BVB).
Concluzia de economie politică ce se poate trage din articolele ZF și din postul celui mai cunoscut antreprenor IT din România era (re)cunoscută deja în anumite cercuri, dar este tristă. După ce ni s-a trâmbițat vreme de douăzeci și ceva de ani că statul e un prost manager, noi, românii, constatăm că în România chiar și instituții private care, iată, se bucură de o poziție de piață mai mult decât favorabilă, chiar monopolistă (BVB are monopol pe oportunitățile de finanțare privată a companiilor, că doar nu mai există o bursă concurentă în România!...), au rezultate la fel de proaste din cauza unui management la fel de prost ca la stat.
Ceea ce înseamnă că nu statul în sine e un prost manager - asta e cea mai mare imbecilitate pe care o poate spune cineva, fiindcă statul nu există fără oamenii care dau viață instituțiilor sale - ci strict echipele care managerizează diversele companii și servicii publice. Aceste echipe pot funcționa prost chiar și în mediu privat, unde un prost management este „răsplătit” cu falimentul companiei sau cu demiterea din funcție (niciodată nu vom auzi pe cineva zicând: „Petrom e un prost manager” sau „Asirom e un prost manager”). Dacă vreuna din chestiile astea nu se întâmplă în cazul companiilor de stat care funcționează prost, asta nu înseamnă că „statul” e un prost manager, ci doar că statul nu funcționează normal. Adică, altfel zis, că oamenii care compun acel stat, care dau viață instituțiilor ce compun constructul abstract pe care îl numim „stat”, nu vor, nu știu sau nu pot, din varii motive, să-l facă să funcționeze.
Statul, de fapt, nu e nimic altceva decât o mașinărie socială. El merge sau nu merge strict după cât de priceput e șoferul. În cazul României șoferul este, evident, „poporul român” (că doar nu ne conduc turcii) și faptul că după 22 de ani de capitalism serviciile publice sunt în colaps iar economia privată e vai de capul ei ne arată că problema e cu românii, nu cu instituțiile sau cu principiile care în alte țări funcționează bine-mersi. Corect ar fi să spunem că românii sunt niște manageri proști.