Nu-mi vine să cred. Întâiul alcoolist al țării îi pune pe picior de egalitate pe Regele Mihai și pe Ion Antonescu. Iată ce i-a declarat spurcăciunea aia de gură azi: „Mulţi spun că abdicarea a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a intereselor naţionale din partea Regelui Mihai. Antonescu este vinovat în istorie pentru pogromul împotriva evreilor, pentru deportarea lor în Transnistria. Uităm că România avea atunci un şef de stat. Antonescu era prim-ministru. Unuia îi dăm averile, pe altul îl facem criminal de război. De ce? Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi.” (de aici)
Încă o dată se dovedește cine mi-este acest individ: un securist murdar, și nimic mai mult. Teza potrivit căreia Regele Mihai ar fi fost sluga rușilor a fost lansată imediat după 1990 de aripa de dezinformare a Securității, pentru a împiedica astfel populația să-și dorească revenirea monarhiei. Singura justificare a acestei teze era aceea că Regele Mihai ar fi primit de la Stalin, vezi Doamne, ordinul Victoria și un avion (de agrement) cadou. O teză idioată, pentru cretini. Ca și cum am zice că dacă Ceaușescu i-a dat cadou un stilou Reginei Angliei când a fost în vizită, gata, Regina Angliei a devenit sluga lui.
Evident, ticăloșii de teapa lui Băsescu nu suflă o vorbă despre greva regală, perioadă în care Regele a refuzat să contrasemneze decretele ilegalului guvern bolșevic, sperând și el, ca toți românii, că poate Licuriciul va veni să ne salveze. Atunci Regele a fost, practic, singurul român care s-a putut opune dictaturii.
Ticăloșii nu spun nimic nici despre împrejurările abdicării, când Groza și Gheorghiu-Dej au amenințat că omoară sute de studenți arestați dacă Regele nu abdică. Poate că nouă treaba asta ni se pare o prostie, o amenințare stupidă, dar să nu uităm că în memoria recentă a epocii existau deja exemple de asemenea asasinate în masă: mai întâi asasinarea legionarilor (printre care și Codreanu) din 1938, apoi răzbunarea legionarilor împotriva adversarilor lor, petrecută în toamna lui 1940. Așa că atunci când Groza a amenințat cu un asasinat în masă, e de la sine înțeles de ce Regele nu a avut de ales. Regele a abdicat ca să salveze vieți, nu fiindcă a avut chef să plece în America.
Totuși, cei mai loviți de declarațiile lui Băsescu cred că sunt evreii înșiși. Pentru că din declarația de mai sus nu se pot desprinde decât două concluzii logice:
1. Fie i se confiscă la loc Regelui Mihai domeniile, cetățenia și tot ce mai recuperase după 1990.
2. Fie este reabilitat Mareșalul, în ciuda rolului său nefast pe care l-a jucat, ca aliat al lui Hitler, în exterminarea evreilor.
Tertium non datur.
Așa că, dacă aș fi evreu, chiar aș fi curios să știu ce gândește, de fapt, Traian Băsescu. Foarte curios aș fi. Care, din cele două, e concluzia pe care o susține el. Să vedem și noi cu urechile noastre, după cum sună o reclamă TV. Aude cineva?
Imi este clar. Basescu este un agent de informatii sub acoperirea de presedinte de stat. Noi, fraierii care platim impozite sistemului, suntem infectati de ideea ca exista o structura publica care conduce un stat : Parlament, Presedinte, Guvern, Curte Constitutionala, Justitie, Politie, iar aceste institutii detin unica putere despre care suntem invatati ca exista.
RăspundețiȘtergereNimic mai fals. Adevarata putere este detinuta de structuri si oameni ascunsi. Acestia isi cumpara sau isi tocmesc slugi care sa apara public in posturi politice, economice, sociale.
T. Basescu este un astfel de individ, aflat in misiunea de presedinte de stat. El nu are un program politic, ci misiuni de indeplinit. T.Basescu este agent al unei puteri straine - nucleul Neocon al CIA.
El s-a disimulat intr-un presedinte de alt tip decat predecesorul sau - Ion Iliescu, si acesta un agent de informatii, al fostului KGB.
In aceasta seara, T. Basescu a indeplinit o noua misiune.
Nu i-a suparat pe evrei. Acestia ar fi avut ceva de zis inainte de incredintarea misiunii agentului T.B.
O fi agent CIA, nu zic nu. Totuși, aștept o interpelare din partea comunității evreiești. Să-l roage să-și precizeze poziția. Pentru punctul 1 sau pentru punctul 2. Nu de alta, dar dacă Regelui nu i se confiscă imediat ceea ce a recuperat după 1990, înseamnă că Băsescu se pronunță tacit pentru reabilitarea lui Antonescu. Păi nu?!
RăspundețiȘtergereComunitatea s-a pronuntat superb printr-un foarte avizat repreyentant:
RăspundețiȘtergere"Directorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel”, conf. dr. Alexandru Florian, crede că preşedintele a făcut o comparaţie ”destul de ambiguă” din perspectiva realităţilor politice ale acelei perioade. ”Nu se poate pune sub semnul întrebării rolul regelui Mihai şi nu se poate compara cu cel al lui Antonescu. Poziţia Institutului «Elie Wiesel» este că, în perioada anilor `40, odată cu septembrie 1940, ziua 9, când în România s-a înfiinţat statul naţional legionar, conducerea politică integrală a statului a revenit generalului Ion Antonescu şi guvernelor pe care le-a condus. Regele Mihai nu a semnat nici un decret-lege, nici un act legislativ. Toate deciziile s-au luat în cadrul Consiliului de Miniştri. Aceasta este realitatea istorică”. Directorul Institutului pentru Studierea Holocaustului l-a atacat voalat pe jurnalistul Ion Cristoiu: ”Preşedintele a încercat să ofere un răspuns la un set de întrebări abil puse de către un moderator interesat să scoată în evidenţă un anumit personaj istoric, întrucât se ştie preocuparea obsesivă a lui Ion Cristoiu de a-l reabilita pe Ion Antonescu”."