Apropierea administrativă a Dobrogei și a Moldovei: un reflex securist?

Atunci când am văzut prima oară harta celor 8 regiuni ale diversiunii băsisto-oranj, despre care am susținut și susțin în continuare că e o perdea de fum menită să ne ascundă ceva, știu că mi s-a părut în mod excepțional de bizară apropierea administrativă a Moldovei și a Dobrogei. Știm prea bine că harta respectivă ar cuprinde o regiune denumită „Moldova de Sud” care ar urma să conțină în mod real sudul Moldovei, adică Galațiul și Vrancea, alături de Brăila, Buzău, Tulcea și Constanța. Pentru ca bizareria să fie și mai mare capitala regiunii „Moldova de Sud” nu ar urma să fie, cum e și firesc, cel mai mare oraș moldovenesc din componența ei, adică Galațiul, ci... Constanța.

Cu greu putem spune că Dobrogea și Moldova ar avea ceva comun de împărțit. Dobrogea trăiește din turism, eoliene și industrie navală. Sudul Moldovei trăiește din viticultură, agricultură și combinatul siderurgic de la Galați. Principalul oraș al Dobrogei e Constanța, care e un port important la Marea Neagră, mare la care Moldovă istorică nu mai are liman de când Rusia ne-a furat Basarabia. Dobrogea este o provincie despărțită de restul țării de apele Dunării, dar legată de București printr-o autostradă aproape finalizată. Sudul Moldovei este bine legat prin infrastructură de restul țării, singurul lucru lipsă fiind tocmai o autostradă București-Iași. Istoricește vorbind, Dobrogea este provincia românească ce a beneficiat de cea mai lungă romanizare (fiind parte integrantă a Imperiului Roman vreme de 600 de ani), spre deosebire de Moldova, care e singura provincie românească ce nu a fost niciodată parte a Imperiului Roman. Dobrogea a fost cândva parte integrantă a Valahiei lui Mircea cel Bătrân, așadar a părții de sud a României, iar populația sa e formată tradițional dintr-un mozaic de națiuni: români, tătari, turci, bulgari, italieni, greci... Moldova a avut un caracter relativ unitar (cel puțin asta rezultă din relatările diverșilor călători)  până în secolul XIX, când au apărut evreii. În rest, singura minoritate importantă au fost țiganii. Dobrogea a fost vreme de secole provincie turcească, în timp ce Moldova a fost un principat care și-a păstrat identitatea chiar și în vremea fanarioților.

Una peste alta, găsim mai multe deosebiri între cele două provincii, decât asemănări. Orice minte normală s-ar putea gândi, în aceste circumstanțe, că pentru a păstra, a respecta și a valorifica specificul local, cele două provincii trebuie administrate separat, ceea ce înseamnă că trasarea unei regiuni „Moldova de Sud” care să înglobeze și Dobrogea nu ar putea fi decât o aberație și o greșeală administrativă. Spre surpriza mea, însă, am descoperit fix aceeași aberație atât de dragă lui Băsescu, adică unificarea administrativă a Moldovei și a Dobrogei, într-o relatare privind felul în care Securitatea lui Ceaușescu împărțea administrativ (pentru uz propriu, firește) România:

„Potrivit declarațiilor locotenent-colonelului Dumitru Rășină, șeful securității județene Arad, noul plan al Moscovei a fost prelucrat la 11 noiembrie 1989 cu toți șefii județeni de securitate, convocați simultan în trei centre: București (șefii din Muntenia, Oltenia), Brașov (Transilvania, Timișoara, Gorj, Caraș-Severin) și Iași (Moldova și Dobrogea) [s.m].” - Ion Mihai Pacepa, Orizonturi roșii, Humanitas 2010, p. 33.

Hopa, Securitatea ceaușistă își convoca șefii dobrogeni la... Iași?! Ptiu, drace, păi atunci putem spune că regionalizarea propusă de Băsescu are chiar o bază istorică. Atâta doar că nu ne dăm încă seama dacă la baza acestei istorii stă o simplă coincidență sau ... un reflex.