13.5.10

Pensiile ca procent din PIB

M-am uitat, de curiozitate, pe site-ul EUROSTAT, să văd dacă găsesc ceva legat de ponderea pensiilor în PIB. Şi am găsit aici.

Spre surprinderea mea, şi contrar părerii comune că fondul de pensii e foarte mare, procentul citat acolo în dreptul României nu ne face deloc cinste. În 2007 România era una dintre ţările europene care îşi plătea cel mai prost pensionarii: doar 6,4% din PIB, în condiţiile în care în alte ţări procentul era dublu:
  • Germania 12,4%
  • Franţa 13,3%
  • Italia 14,6%
  • Portugalia 13,1%
După ce liberalii au practicat măririle din 2008 şi după ce PIB-ul a scăzut în 2009 înapoi la nivelul din 2007, am înţeles că procentul pensiilor în PIB a ajuns la 8,4%. Adică tot cu mult, foarte mult, sub media din zona euro (12,3%).

Asta înseamnă că problema nu e cuantumul fondului propriu-zis de pensii. De altfel pensia medie are o valoare extrem de redusă (în jur de 730 de lei, adică 170 de euro). Dacă atâtea ţări pot aloca 10-12% din PIB pentru plata pensiilor, probabil că şi România ar putea aloca 8,4% în acelaşi scop. Dar nu o face, ba mai mult, se pune problema tăierii pensiilor cu 15%.

Fireşte, problema vine din dezechilibrul de pe piaţa muncii. Am ajuns să avem mai mulţi pensionari decât lucrători activi. Taxele pe salariile lucrătorilor nu mai pot acoperi fondul de pensii. Totuşi, spre deosebire de pesimiştii de serviciu, eu spun: nici o problemă! În 5-10 ani se va produce în mod natural un echilibru, pentru că actuala generaţie de pensionari, lipsită de banii pentru medicamente şi de accesul la un sistem sanitar civilizat, va da colţu' la o vârstă mult mai mică decât a generaţiei precedente. Garantat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu