Discuţia are loc în contextul în care opinia publică ar trebui (zic "ar trebui", pentru că mămăliga nu plesneşte decât o dată la 30-40 de ani) să fie scandalizată de faptul că un lingău oficial care scria articolaşe slăbuţe şi pro-PD-L-iste într-o foaie economică falimentară a ajuns mare sculă pe basculă la Fondul Proprietatea de unde va lua 20.000 de euro pe lună. Sincer să fiu mi se rupe şi de fondul ăsta Proprietatea, şi de lingăul respectiv, dar rămâne întrebarea: sunt acceptabile asemenea salarii în sistemul de stat? Sau, ca să nu se spună că am ce am cu portocaliii: e acceptabil salariul cumnatului lui Geoană de la Eximbank?
În realitate, problema cuantumului salariilor de la stat, inclusiv a celor de top, e foarte simplă: trebuie văzut dacă statul se încadrează cu ele în limitele acceptate pe piaţa muncii, sau nu. Restul sunt vorbe!
Ce treabă avem să ne comparăm cu alte state ex-comuniste? Poate că ăia traversează recesiunea mai bine decât noi şi de-asta dau salarii de milioane. Ce treabă avem să aducem în discuţie problema corupţiei?! Oare nu e clar acum, după ce salariile au crescut susţinut în ultimul deceniu, că de fapt corupţia e o problemă de moralitate şi anomie, şi nu una legată de nivelul salariilor? Nu îmi aduc aminte să fi observat în ultima vreme o scădere a corupţiei, ba dimpotrivă, ultimii ani au fost marcaţi de nişte mega-scandaluri (Ritzipoanca; scandalul permiselor din Argeş; contractele lui Videanu de la primărie şamd).
Fiecare stupizenie din acel articol poate fi demontată bucată cu bucată pentru că discuţia nu porneşte de fapt de la ceea ce ar trebui să fie întrebarea principală: sunt acelea salarii competitive pe piaţa internă a muncii, sau nu? Sau, mai pe româneşte spus: 20.000 de euro pe lună e un salariu de România, sau nu?
Ca să găsim răspunsul la această întrebare cel mai simplu ar fi să facem următorul experiment: să fie rugată o mare companie privată, să zicem Orange, să-l angajeze pe lingău cu 20.000 de euro pe lună, dacă e aşa o lumină. Ceva îmi spune însă că Orange va refuza politicos dintr-un motiv foarte simplu: poate găsi inşi de 100 de ori mai buni, la un preţ de 2-3 ori mai mic. A, şi oameni care ar veni direct din piaţă, nu din... scârţa-scârţa pe hârtie, vorba lui Jupân Dumitrache.
Desigur, pentru 1000 de euro nu va veni nimeni şef la Eximbank, dar pe cât punem pariu că dacă s-ar scoate la concurs (pe bune) postul lui Costea pentru 6-7.000 de euro va veni o ploaie de CV-uri? Da' chiar, ce-ar fi ca statul român să dea un anunţ pe Bestjobs şi să măsoare, măcar de curiozitate, efectele?
(dar cu fiţe şi pretenţii... mamă, mamă!)
angajăm director pentru una bucată bancă proprie.
Salariul net 84.000 de euro pe an.
Contract de muncă ferm pentru 2 ani jumate,
cât mai durează actuala guvernare.
Doritorii sunt rugaţi să ouă CV-ul acilea.
PS. În acest context vine şi ştirea de azi din Ziarul Financiar conform căreia şefii Siemens şi Unilever câştigau 18-20.000 de euro pe lună. Carevasăzică, şefii unor mari multinaţionale care dau de lucru la o grămadă de oameni şi fac afaceri de sute de milioane de euro! Ok, dacă statul român i-ar fi recrutat pe domnii ăştia pe care îi plăteşte similar cu nivelul unui CEO de top din grupul restrâns (probabil nu mai mult de 100 de oameni în toată ţara) al indivizilor ultra-corporatişti care au ajuns la un anumit nivel al carierei, aş fi zis că tot mai are un rost un nivel de salarizare similar. Dar când ştim prea bine că lingăul a fost "recrutat" din redacţia unei reviste în faliment, nu mai e nimic de zis, decât că nesimţirea celor care se acoperă cu discursuri despre "egalitarismul imbecil" e infinită.
Ca să nu mai zic că asistăm la o dezinflaţie generalizată a salariilor de top. Numai statul român pare să nu fi aflat că e criză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu