Uite că s-au dus și alegerile. După cum se vede am estimat destul de corect scorul lui Simion, eu am zis că va lua în jur de 5,6 milioane de voturi și a luat 5,33 milioane. Scorul lui Simion era cel mai simplu de estimat, pentru că era singurul la care te puteai baza doar pe realitatea din teren. La Nicușor Dan era imposibil: dacă „sistemul” nu se băga, ar fi luat cum am zis, adică 3,7 milioane, hai maxim 4 milioane de voturi.
Dar cum să nu se bage „sistemul”? Doar era candidatul lui, erau alegerile organizate de ei, supravegheate de ei, păi cum să nu se bage?
S-a băgat, și a mai luat Nicușor voturi ca-n Coreea de Nord. Au fost aici cinci mașinării de fraudare a votului, una mai versată ca alta, care au lucrat congruent în favoarea lui Nicușor: mașinăria PSD, a PNL, a UDMR, a USR (culmea, ăștia „dijitalizații” sunt cei mai primitivi, ei fură ca pe vremuri, cu sacul) și a Maiei Sandu din Moldova. Puse cap la cap, astea i-au adus lui Nicușor cele 2 milioane de voturi de care avea nevoie ca să-l bată cu un avans mic, dar consistent și incontestabil (0,82 milioane de voturi, adică 7,2%).
Totul s-a petrecut sub ochii indiferenți ai autorităților (care au organizat scrutinul în favoarea candidatului lor) și avem toate motivele să credem că au fost puse în joc, în disperare, toate metodele de furt.
Încă din săptămâna premergătoare alegerilor au ieșit la iveală o mulțime de informații legate de firme mai mici, mai mari, care își amenințau angajații să voteze cu Nicușor Dan. Aceste amenințări ar fi trebuit să trezească suspiciuni majore și grave de vot-suveică dar Poliția nu a deschis nici măcar o anchetă.
Pe tot parcursul zilei de vot au fost relatări pe Tiktok că lucrurile nu sunt tocmai ok în diaspora: erau secții care nu aveau reprezentant AUR, erau secții unde nu mergeau tabletele. Aici era posibil votul multiplu. Se pare că fenomenul s-a repetat și în multe secții din țară. Practic, degeaba ai tablete și sistem informatic, dacă ele nu funcționează. În mod normal procesul de vot trebuia suspendat și votanții redirecționați către alte secții. Evident că nu s-a întâmplat așa ceva.
În circumscripția Maiei Sandu Dumnezeu știe ce o fi fost, dar numai de acolo Nicușor a obținut un avans incredibil de 120.000 de voturi. Multă lume zice că a văzut autocare cu „turiști” din Rep. Moldova votând și duminică în România, deci e posibil ca doamna Maia să-i fi adus lui Nicușor un avans și mai mare.
În Sectorul 1 din București, fief USR (în ciuda faptului că primarul e acum un liberal) în buna tradiție inaugurată de Clotilde, s-au descoperit buletine de vot deja ștampilate pro-Nicușor.
Este evident pentru oricine vrea să gândească un pic că „sistemul” a lucrat temeinic și disperat ca să iasă cine trebuie. A avut în mână pâinea și cuțitul și nu s-a sfiit să împartă prada după regulile sale.
Nu e mai puțin adevărat că tabăra suveranistă a făcut câteva greșeli majore care l-au costat scump pe George Simion. Unii zic de campanie, eu zic că în campanie greșelile nu au fost așa de mari: tot ce a făcut, l-a făcut să piardă voturi, dar să și câștige:
- când a vorbit de cei 500.000 de bugetari care trebuie concediați, probabil a mai pierdut din voturile unor bugetari, dar 100% a câștigat voturi din mediul privat;
- când l-a bălăcărit pe Macron în Franța, sigur a pierdut din voturile ălora care simt mereu nevoia să fie validați de străini, dar sigur a câștigat voturi din partea celor care nu au uitat că la meciurile de fotbal francezii strigă după noi „Țiganii, țiganii!”, și n-au uitat nici caricatura ordinară cu „Ferrailles! Ferrailles!” apărută după ce Simona noastră a luat Roland Garros-ul;
- nici absența de la posturile TV ale „sistemului” nu cred că l-a costat prea mult, audiența acelor posturi oricum nu trece de câteva sute mii de oameni și cei care se uită acolo erau deja convinși.
Marea greșeală a celor care au organizat campania AUR/Simion a fost că nu au combătut suficient de puternic cele mai imbecile aserțiuni ale adversarilor: că Simion va scoate România din UE, că e candidatul Kremlinului, că prăbușește economia etc. Toate temele astea puteau fi combătute ușor, punctual și targetat, dar nu au făcut-o. Data viitoare să-și ia consultanți, că de acum au bani suficienți.
Dar eu personal cred că nici George Simion nu și-a dorit cine știe ce victoria. Realist vorbind, chiar dacă ar fi câștigat, i-ar fi fost foarte greu să întreprindă ceva, fiindcă parlamentul e dominat de coaliția partidelor-sistem: PSD-PNL-UDMR-USR. Și cine crede că ar fi putut provoca alegeri anticipate, e naiv: pentru mulți parlamentari, mai ales de la POT sau SOS, mandatul de parlamentar e ca un premiu la loto. A doua oară nu se vor mai întâlni cu așa pleașcă, drept pentru care e exclus să voteze pentru alegeri anticipate.
Aceeași dificultate deja se manifestă, de altfel, și în cazul lui Nicușor Dan, căruia îi va fi foarte greu să formeze un guvern stabil. Au început ăștia să se milogească de PSD să nu iasă de la guvernare, fiindcă realitatea e că... fără PSD nu se poate. Dar PSD știe ce urmează, așa că... nu vrea.
Drept pentru care trebuie să ne amintim încă o dată că președintele României de fapt contează prin atribuțiunile pe care le are în servicii, justiție, diplomație și apărare, nu în economie. Concluzia am scris-o ieri pe FB:
.@NicusorDanRO - We look forward to working with you as Romania’s new president and the 🇷🇴government to advance our shared priorities, including defense, energy, and commercial partnerships.
— Chargé d'affaires Michael L. Dickerson (@USAmbRO) May 20, 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu