Am avut recent prilejul să aud, pentru a nu știu câta oară, 'telectuali de fițe exprimându-și mirarea că multă lume și, mai nou, cică și tineri (!!!) regretă comunismul.
Am văzut că IICMER-ul, plin de patos, a lansat un concurs de creație adresat liceenilor prin care aceștia sunt îndemnați să scrie texte în care să facă cu ou și cu oțet comunismul. Din expunerea de motive se întrevede o oarecare disperare a propagandiștilor oficiali: „Proiectul le propune liceenilor să creeze un exercițiu de imaginație în cadrul căruia să proiecteze o povestire, un eseu argumentativ sau un dialog cu o persoană care nu are nicio informație privind comunismul sau are o viziune nostalgică [s.m.] asupra vieții în societatea românească din perioada regimului comunist.”
Bă nostalgicilor, fir-ați voi ai dracului să fiți...
Am tot obosit să explic. Cine a auzit de piramida lui Maslow - și oricine se pretinde a fi cât de cât intelectual ar trebui să fi auzit - înțelege un lucru simplu: 99% dintre oameni nu au nici o pretenție de la viață. Ei se nasc, trăiesc și mor într-o absolută mediocritate. Tot ceea ce își doresc ei de la viață e să aibă de mâncare, să aibă unde locui, să aibă ce regula și ... cam atât.
Toate aceste nevoi primare formează baza piramidei lui Maslow.
„Nostalgia” după comunism e atât de răspândită azi pur și simplu pentru că regimul actual a eșuat în a asigura pe scară largă satisfacerea acestor nevoi primare, fiziologice. Venitul salarial al unui român e consumat majoritar pe mâncare, locuințele sunt scumpe, tinerii trăiesc ca animalele de la zoo și nu mai fac copii. În plus, joburile, viitorul, sunt nesigure.
Regimul comunist a excelat în a satisface toate aceste nevoi mediocre, chiar și în anii 80. Mâncarea devenise într-adevăr o problemă, dar numai pentru cei care nu și-o puteau procura decât pe căi oficiale (și aceștia erau foarte puțini). Locuințe s-au construit în draci până în 1989. Orice incapabil avea un loc de muncă și un salariu undeva. Viața era viață, siguranța - siguranță.
99% dintre oameni nici nu-și doreau altceva. Împotrivirea lor față de regimul comunist a venit abia atunci când regimul comunist, din motivele binecunoscute, nu a mai putut să le rezolve cum trebuie nevoile primare în anii 80. Mâncarea se găsea mai greu, sortimentele erau limitate, locuințele erau multe dar prost încălzite iarna, Ceaușescu zicea mereu să strângem cureaua. Austeritate.
„Nostalgia” de azi reprezintă o continuare a urii față de regimul din anii 80. Pentru că nostalgia e o altă față a urii față de regimul actual. Este recunoașterea faptului că nevoile primare erau, totuși, mai bine satisfăcute de comuniști decât de „capitaliștii” de azi. Nici nu ar putea fi altfel: un regim care a pierdut 15% din populație (4 milioane) prin emigrație în vremuri de pace nu poate fi decât un regim complet eșuat, oricât de mult ar vrea palavragiii și ideologii să-l facă să pară altceva.
De aceea nu poate exista o luptă mai potrivită împotriva „nostalgiilor” comuniste decât să vezi ce e greșit, azi, și să corectezi în așa fel încât baza piramidei lui Maslow să devină cât mai accesibilă tuturor. „Nostalgia” o să dispară abia atunci când regimul actual va putea asigura fiecărui cetățean român mâncare zi de zi, o locuință oarecare și un venit minimal, dar decent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu