Am atins o coardă sensibilă

În viața de zi cu zi soția mea face manuale școlare.

În ultimii 13 ani - adică de când suntem căsătoriți - cu excepția câtorva ani în care a lucrat la o editură care azi nu mai există, Quality Books, în rest a lucrat numai la edituri care au făcut sau fac manuale școlare. Înainte de QB a fost la Humanitas Educațional - o editură care azi nu mai există. Azi lucrează la una dintre editurile care fac an de an manuale pentru copiii României. Ea le redactează / scrie pe cele de română, engleză și câteodată și de istorie.

S-ar zice, așadar, că știu cam ce implică munca asta, inclusiv anumite dedesubturi care sunt departe de ochii iscoditori ai curioșilor.

Pornind de la aceste dedesubturi, așadar, și fără să zic explicit nimic din ceea ce știu, am scris textul În apărarea unguroaicei: dar voi de ce nu vorbiți engleza, măi românilor?... care, spre uimirea mea, se pare că a atins o coardă extrem de sensibilă în „secuime” pentru că a fost citit, distribuit și comentat de mii de oameni.

Mai jos aveți harta accesărilor acestui text, așa cum reiese ea din Analytics:

În total articolul a atras peste 8000 de noi utilizatori. Sunt câteva localități în jud. Harghita - Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Cristuru Secuiesc - în care estimez că peste 1% din populație a citit articolul meu. În alte orașe - Târgu Mureș, Târgu Secuiesc, Sfântu Gheorghe - cel puțin 0,5% din populația maghiară l-a citit.

Dar dacă articolul meu a avut un impact așa de mare, cred că lucrul acesta ar trebui să dea de gândit celor care fac politicile educaționale din țara asta. Din reacțiile oamenilor rezultă cu claritate că nici un maghiar normal la cap nu vrea să stea îngrădit în limba lui, dar oamenii chiar nu au de ales.

Dacă aș fi ministrul educației aș stimula material profesorii de limba română să se mute în secuime (chiar și cu salarii duble, dacă e nevoie), aș organiza o „olimpiadă” de limba română special pentru copiii maghiari de acolo (nu știu dacă nu cumva există deja, dar ar trebui verificate rezultatele), aș stimula organizarea de excursii pentru copii în marile orașe ale țării - București, Cluj, Iași, Brașov, Constanța etc. - și nu în ultimul rând i-aș premia pe profesorii de limba română care se evidențiază în munca suplimentară cu copiii: adică profesorii care se implică în organizarea de cercuri de lectură, cercuri literare, teatru etc. Este clar că dorință din partea comunității maghiare există, că oamenii s-au simțit înțeleși în sfârșit de cineva, altfel reacția pozitivă la articolul meu nu ar fi fost aceea care a fost.

Nu e de mirare că în lipsa înțelegerii reciproce proliferează, de o parte și de cealaltă, naționalismele penibile. Maghiarii se simt abandonați, cetățeni de rangul 2 în mijlocul României, românii naționaliști au impresia că ăia vor lua Carpații Orientali în spinare și o vor zbughi cu ei în spinare la Budapesta.