Birocrați gândind cu curul, sau cum să distrugi viitorul unei întregi generații cu clasa pregătitoare

Birocrat din Ministerul Educației
gândindu-se proFund la
modalitățile prin care
să ne nenorocească copiii

Oriunde în Europa școala în forma sa obligatorie începe la 6 ani și se termină în forma pre-universitară, pentru cei care ajung acolo, la 18 ani, bacalaureatul fiind denumit, din această cauză, „examenul maturității”. Pentru că examenul acesta deosebit de important coincide practic cu vârsta majoratului, adică vârsta de la care tinerii pot face o grămadă de chestii interesante, începând cu condusul mașinii și terminând cu votul în alegeri.

Ei bine, birocrații români din sistemul de educație și-au pus frumos curul pe umeri, în locul capului, și au gândit ceva unic în Europa: un sistem care transformă generații întregi de copii în generații de retarzi. Este vorba de chestia asta cu „clasa pregătitoare”, care la noi, dintr-o idee nobilă, s-a transformat într-o chestie ce urcă obligatoriu vârsta de începere a școlii la 7 ani și, implicit, vârsta de absolvire binișor peste 19 ani, în unele cazuri chiar aproape de 20 de ani. Bineînțeles, totul în numele bunăstării și fericirii copilului.

Cum așa? Păi să o luăm pe rând.

Când Funeriu a venit cu inovația asta în sistemul educațional din România, s-a spus că țara noastră are cea mai îmbătrânită populație școlară pentru că zeci de mii de copii de 6 ani nu erau dați la școală și dacă o făceau, ajungeau mai târziu, la 7 ani (vezi istoricul și motivațiile aici). Așa s-a hotărât obligarea părinților să-și înscrie copilul la pregătitoare de îndată ce copilul a împlinit 6 ani, ca să nu mai existe copii în România care la vârsta de 6 ani nu frecventează școala. Câțiva ani după reforma lui Funeriu părintele copilului de 6 ani putea opta pentru clasa I sau clasa pregătitoare, dar în cazul în care copilul nu frecventase grădinița, deci nu dobândise nicăieri deprinderile necesare pentru a fi în colectivitate, atunci era obligatorie clasa pregătitoare.

Pornind așadar de la problema celor care nu își înscriau copilul la școală cum e firesc, la 6 ani, s-a ajuns în ultimii la ani la obligarea tuturor părinților să-și înscrie copilul la pregătitoare abia la 6 ani, chiar și a celor ai căror copii au făcut 3 ani de grădiniță, după un algoritm care îi defavorizează clar pe copiii născuți la început an, care vor fi efectiv ca măgarul între oi, nu doar în clasa I, dar și mai târziu, în viață.

Mai precis, conform legii în anul x în clasa pregătitoare sunt obligați să se înscrie toți copiii care au împlinit 6 ani până la data de 31 august anul x și vor putea solicita evaluarea psihologică în vederea înscrierii toți copiii care împlinesc 6 ani în intervalul 1 septembrie - 31 decembrie anul x.

Concret, un copil născut pe 1 ianuarie 2010 va începe clasa pregătitoare abia pe 15 septembrie 2016, când va avea 6 ani și 9 luni, va începe clasa I în 2017, la 7 ani și 9 luni, și va da bacul în iunie 2029, la 19 ani și jumătate. Inutil de spus cum va suna „am luat bacul la 19 ani și jumătate”: înseamnă că pe undeva ai rămas repetent, măi copile...

Birocrații îi descurajează în mod evident pe părinții copiilor născuți după 31 decembrie să-și înscrie copilul la clasa pregătitoare:

Metodologie de înscriere a copiilor în învățământul primar 

pentru anul școlar 2016-2017

Art. 5.1 Părinții, ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2016 inclusiv, au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile legii și ale prezentei metodologii. [...]
Art. 6.1 Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2016 inclusiv, pot să-și înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. [...]
Art. 6.4 În cazul în care există solicitări de înscriere în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc 6 ani după data de 31 decembrie 2016, inspectoratele școlare/unitățile de învățământ vor consilia părinții privind nevoia de a lua decizii în interesul educațional al copilului și îi vor informa că solicitarea nu poate fi soluționată decât în urma evaluării dezvoltării psihosomatice care să ateste pregătirea copilului pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. În cazul în care rezultatul evaluării arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare, copiii vor fi înscriși în grupa mare din învățământul preșcolar. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat. (sursa)

Practic, fără ca populația să fie pregătită sau anunțată în vreun fel, în sistemul educațional românesc vârsta de începere a școlii normale a devenit tacit 7 ani, în loc de 6 ani cum e în restul Europei. Cei mai avantajați sunt, desigur, copiii născuți pe final de an (care încă nu au împlinit 6 ani la data de 31 august) întrucât au dreptul să solicite o evaluare pe care, dacă nu suferă de retard sever, o vor trece fără probleme, se vor putea înscrie în clasa pregătitoare, și vor intra normal la școală, la fel ca și colegii lor de generație din Europa, la 6 ani.

Desigur, cum va face ultimele clase de liceu un om matur, cu hormonii gâlgâind în el, ce autoritate vor mai avea asupra lui părinții sau profesorii, de fapt ce sens vor mai avea... ședințele cu părinții (?!) sau cum se va mai putea motiva un tânăr care, la o adică, poate se și însoară la vârsta aia, ca să stea „la școală” ca ultimul puță de 7 ani, birocrații noștri cu curul pe umeri nu s-au gândit. Că dacă s-ar fi gândit, ar fi slobozit din ei ceva coerent, nu niște bășini urât mirositoare. Uite aici cât de „motivat” mai e să-și ia bacul un ditamai hăndrălăul de aproape 20 de ani:



Dacă prin 2030 vor fi cohorte întregi de absolvenți de liceu care nu-și iau bacalaureatul, puteți să le mulțumiți birocraților de azi. Să nu ziceți că nu v-am avertizat.

Cum va apărea un tânăr licențiat român față de un tânăr licențiat francez, englez, leton, bulgar, austriac etc. în condițiile universitare „Bologna”, când licența se ia în trei ani, iarăși nu contează pentru birocratul nostru cu cur pe umeri. Tânărul român abia își va lua licența când tânărul european va avea deja un an de experiență. Numai cine nu a angajat niciodată nu știe ce diferență poate fi dată la angajare de un an în plus de experiență. Generațiile născute după 2008 sunt practic condamnate să spele veceuri, pentru că birocrații cu cur pe umeri îi condamnă să absolve cu o întârziere de un an toate formele de învățământ. Îi condamnă, altfel zis, la un retard generațional pe scară largă.

Dacă tinerii români vor fi cei mai de căcat din Europa în 2030, să le mulțumiți birocraților de azi din Ministerul Educației. Să nu ziceți că nu v-am avertizat.

Nu știu ce se ascunde în spatele acestei imbecilități. E posibil să fie vorba de o luptă pe copii între grădinițe și școli în condițiile în care numărul copiilor a scăzut constant în ultimii ani. Sau poate că birocrații vor să fenteze testele Pisa, la care România înregistrează constant rezultate oribile, înscriind copii mai mari decât media europeană, sperând astfel să crească și rezultatele evaluărilor internaționale. Dar prostia birocraților ar putea fi corectată foarte ușor prin câteva măsuri de bun simț, de pildă prin legarea ciclului de vârstă de ciclul normal școlar, în așa fel încât copiii născuți la început de an să poată intra în evaluarea pentru clasa pregătitoare fără ca părinții să aibă sentimentul că se comite o infracțiune, și micuții să poată începe școala la 6 ani, așa cum o încep colegii lor de generație din toată Europa.

LE. Pentru că lumea căreia îi zic de treaba asta nu crede, vă prezint o altă situație incredibilă, dar pe care legea și metodologia o fac posibilă: să zicem că avem un copil născut pe 3 septembrie 2010 (ziua de „3” e aleasă întâmplător din intervalul 1-15 septembrie). La data de 31 august 2016 el nu va avea 6 ani împliniți, și părinții omit, uită sau pur și simplu nu-i interesează să-l trimită la evaluare din primăvara lui 2016. Asta înseamnă că va intra automat și obligatoriu la clasa pregătitoare începând cu 15 septembrie 2017 (tocmai pentru că a ratat posibilitatea de a intra în sept. 2016). Deci va începe clasa pregătitoare la 7 ani împliniți, clasa I la 8 ani împliniți, ... clasa a V-a la 12 ani împliniți... a XI-a la 18 ani... a XII la 19 ani... iar bacalaureatul va ajunge să-l susțină, absolut legal și corect, la 19 ani și 10 luni! Dacă mai dă și la facultate, dacă se întâmplă să nu-i placă prima facultate pe care o face și să vrea să dea la alta după primul an, va ajunge să fie absolvent de facultate pe la 23-24 de ani, cu cel puțin 2 ani mai târziu decât colegii săi de generație din restul Europei.

Darea în plată: un răspuns pentru dl. Lucian Croitoru și d-na Mungiu-Pippidi

În ultimele zile a început să circule frenetic un argument împotriva legii dării în plată (DIP) formulat prima oară, pare-se, de Alina Mungiu-Pippidi pe 28 februarie. Inițial l-am văzut reluat de dl. Croitoru de la BNR (a cărui carte în apărarea piețelor o citesc acum... voi reveni la un moment dat cu impresii).

După ce m-am obosit să formulez un mic contra-argument aici: Darea în plată: un răspuns pentru dl. Lucian Croitoru și d-na Mungiu-Pippidi pentru cine o avea nevoie, am mai descoperit emis (că „enunțat” nu-i pot zice) argumentul respectiv pe Ziare.com, de recent deconspirata securistă Ioana Ene Dogioiu, și la dl. Libocor Florian. Semn că băieții trag la comandă.

Până la urmă eu înțeleg toate temerile bancherilor în frunte cu tătuca lor, dl. Isărescu, legate de stabilitate, prudențialitate & shit. Dar nu înțeleg de ce, în loc să se coalizeze tâmpit împotriva DIP, nu vin ei cu propuneri concrete în așa fel încât cazurile acelor nefericiți bătuți de soartă care nu își mai pot plăti, sau ajung efectiv sufocați de rate, să nu mai genereze sinucideri, abuz împotriva copiilor, încălcarea dreptului la o viață decentă etc. Adică suferință gratuită.

Problema nu e dacă unii oameni s-au băgat sau nu la credite pe care nu le puteau duce și că, dacă ajung într-o situație dificilă, își merită soarta. Numai un cretin poate gândi așa (nu că România n-ar fi doldora de cretini...). Câtă vreme banca a fost de acord cu creditul, atunci e de la sine înțeles că la momentul acordării debitorul își permitea acel credit. Problema e că oricare om, oricare familie pot deveni la un moment dat, din motive independente de ei, incapabili, la modul obiectiv incapabili, să mai plătească (deces, accident invalidant etc.). Sunt o grămadă de cazuri în care efectiv n-are sens să-l mai urmărești și să-l persecuți pe debitor sau pe vreun urmaș de-al său, pentru că oricum e lovit de viață. Teoretic poți să-i pui poprire 50 de ani de acum încolo pe veniturile sale, dar e aberant, inuman, sadic. De ce să fii sadic când poți rezolva totul ușor și omenește? Să propună bancherii o altă soluție pentru rezolvarea cazurilor disperate, și sunt convins că societatea civilă va fi mai mult decât fericită să-i asculte.