BEC a publicat azi motivațiile de respingere a candidaturilor celor 7 partide și 6 candidați independenți.
În privința PAS, ea e scandaloasă.
Se susține că vreo 6.000 de liste (echivalent a peste 60.000 de poziții) nu au numele și prenumele celui care a întocmit lista și că în alte 8.300 de liste (echivalent a peste 83.000 de semnături) lipsesc de la subsol rubricile „întocmit de” și „CNP”.
În privința lipsei CNP, avem de-a face categoric cu o minciună sfruntată. Chestia asta se poate spune idioților, eventual celor care se uită la emisiunile lui Turcescu (care am impresia că a dat un „semnal” în seara de 27 martie, pentru ca opinia publică să nu fie șocată la aflarea veștii că 7 partide care au îndrăznit să se amestece printre picioarele „granzilor” vor fi respinse pe vicii procedurale), nu cuiva care a văzut cu ochii săi dosarele și a muncit la sortarea listelor. Problema de fapt e alta. Noi am început munca de strâns semnături încă din decembrie 2013, pe un format de listă conform legii 33/2007. Dar guvernul a dat HG privitor la formatul final al listei abia pe 20 februarie (dacă țin bine minte). Spre deosebire de formatul acesta publicat de guvern, pe formatul folosit de noi până la acea dată lipsea doar mențiunea „întocmit de” (numele celui care a „întocmit” lista oricum era jos) și CNP-ul. Așa că toate semnăturile strânse până atunci, mai mult de 100.000, au fost trimise înapoi în județe pentru ca oamenii care le-au adunat să-și treacă de mână și CNP-ul pe ele. Și apoi s-au întors înapoi. Nu există nici măcar o listă fără CNP-ul celui care a întocmit-o pe ea.
BEC, așadar, de fapt nu contestă existența CNP, ci faptul că poziția CNP nu respectă poziția din modelul publicat de guvern abia pe 19 februarie și că numele celui care a întocmit lista nu e evidențiat prin mențiunea „întocmit de”.
După data de 20 februarie noi am continuat să adunăm din teritoriu ce se mai adunase pe formatul precedent de liste și am continuat strângerea de semnături pe formatul publicat de guvern - cu mențiunile „întocmit de” și „CNP” poziționate unde a zis guvernul.
În privința celor peste 6.000 de liste care nu ar conține numele și prenumele celui care le-a întocmit, nu mă pot pronunța. Pe miile de liste văzute de mine în dosare nu îmi aduc aminte să fi văzut vreuna fără nume și prenume pe ele. Cele care nu aveau așa ceva, în cazul în care nu a putut fi identificat autorul, au fost scoase. După încheierea acțiunii de îndosariere, la sediu au rămas câteva mii de semnături care aveau diverse probleme: erau în mod mai mult decât evident copii xerox (și BEC ne-au găsit... 2 liste trase la xerox, spre deosebire de PDS, unde au găsit sute de liste trase la xerox, și sunt convins că e așa!), aveau date incomplete sau suspecte (de exemplu: 10 poziții, 10 nume, aceeași adresă și aceeași semnătură), erau nesemnate și nu s-a putut identifica autorul etc. Așa că mi-ar face plăcere să văd și eu cele 6.000 și ceva de liste care sunt, chipurile, neasumate de autorul lor. Să înțeleg mai bine ce înțeleg cei de la BEC prin lipsa numelui și prenumelui.
Oricum, noi vom depune contestație. Să vedem ce-o ieși.
Pe de altă parte, motivațiile pe care BEC le-a publicat azi mai sunt extrem de scandaloase dintr-un motiv. La trei candidați independenți, Vasile Iuștuc, Doina Noghin și Nicolae Toteanu, BEC motivează respingerea candidaturii prin faptul că nu au adus semnături de susținere suficiente. Mai precis, Iuștuc a adus 10 (zece :)))) ) semnături, Doina Noghin în jur de 130 și Toteanu... 0 (zero)! Cu toate acestea, înțelegem că BEC le-a acceptat dosarul de candidatură. Păi stați așa, să ne înțelegem. Lui Remus Cernea și Aurei Speranța Ungureanu, care au venit să-și depună dosarul înainte de ora 0.00 (Aura Ungureanu a venit chiar devreme, pe la 21:45 - eram de față) li s-a refuzat primirea dosarului pentru că, vezi Doamne, mormanele de liste nu erau numerotate. Logic, se pune întrebarea: păi când candidații Iuștuc, Noghin și Toteanu și-au depus candidatura, nu a observat nimeni că aceștia... nu au ce să numeroteze?!
Incredibil, dar adevărat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu