Am râs în hohote aseară, când au început să apară știrile despre Cipru. Cipru a existat ca entitate statală mai ales datorită faptului că e un paradis fiscal acceptat în interiorul UE. Poziția sa e cu atât mai paradoxală cu cât unul dintre partidele principale ale vieții politice cipriote e AKEL - Partidul Progresist al Muncitorilor, a cărui ideologie oficială e, cel puțin la nivel teoretic, comunismul. La nivel practic, evident că între ceea ce a făcut Lenin și felul în care înțelege politica partidul AKEL e o diferență ca de la cer la pământ.
Cipru e o republică prezidențială (ca SUA), ceea ce înseamnă că oamenii votează direct șeful guvernului pe care și-l doresc iar acesta, după ce câștigă alegerile, vine cu miniștrii proprii. Până în februarie guvernul a fost unul al AKEL pentru că asta au votat oamenii în februarie 2008. Guvernul așa-zis „comunist” a traversat criza destul de stabil, insula Afroditei fiind ferită de tensiunile din alte părți (Grecia, Spania...). În februarie 2013 s-a făcut sorocul pentru niște alegeri noi, prilej numai bun să vină la putere joscomuniștii, care știu să gestioneze criza mai bine. Și au venit. De la 1 martie s-a instalat la putere guvernul lui Nicos Anastasiades, politician de dreapta, joscomunist, afiliat PPE (ca Băse).
Până la venirea lui Anastasiades Cipru a tatonat terenul pentru un ajutor financiar de la UE, dar ceva nu mergea în negocierile dintre oficialii UE și „comuniștii” de la Nicosia. Acum, după evenimentele de ieri, nu e greu să ghicim ce anume nu mergea: Uniunea probabil cerea „eforturi” pe plan local în schimbul ajutorului, în timp ce „comuniștii” mai mult ca sigur că nu erau de acord cu nici un fel de măsuri de austeritate, dar ar fi implementat cu dragă inimă niște măriri de taxe pentru mediul de afaceri (că aveau de unde!). Ceea ce probabil nu convenea negociatorilor UE, pentru care Cipru ar trebui să fie un model reușit de laissez-faire și paradis neoliberal (ceea ce nu e cazul, dovadă că după atâția ani de dumping fiscal acum e în faliment). A, și nu în ultimul rând, „comuniștii” se pare că au evocat permanent posibilitatea unui acord financiar mult mai avantajos cu Rusia (și/sau poate și cu China?). Așa că n-a fost chip să se înțeleagă între ei, și a rămas în sarcina noului guvern joscomunist să încheie acordul de ajutor. La ora asta știm prea bine ce au decis joscomuniștii: sechestrarea banilor din bănci ai populației, confiscarea (mass-media numește cu pudoare această operațiune: „taxare”) unei sume între 6-10% din fiecare depozit bancar și despăgubirea deponenților cu niște acțiuni-hârtie la banca la care aveau depuși banii.
După cum se vede, o măsură de care însuși tavarîș Lenin ar fi fost mândru, nevoie mare. „Să nu fiți datori la ruși / vă luăm banii uite-acuș.”
Și cum vă ziceam... jos comunizmu'!
Felicitări pentru un punct de vedere corect, onest și obiectiv!Citesc în fiecare zi prsea românească și nu găsesc astfel de analize! D aceea am devenit un fidel cititor al acestui blog și sper să scrieți mai des!
RăspundețiȘtergereDe asemenea felicitări pentru atitudinea din campanie și pentru articolul cu boul plin de spume neamțu!