Este posibilă o paralelă între 1946 și 2012? Un răspuns domnului Cristian Diaconescu.

Textul de mai jos ar trebui să apară ca și comentariu pe blogul domnului Cristian Diaconescu, la postul intitulat „Vă rog, deschideți ochii!”, în care fostul consilier de la Cotroceni susține nici mai mult, nici mai puțin, decât că debarcarea lui Băsescu comportă asemănări cu situația din noiembrie 1946. Păcat că oameni aparent inteligenți susțin asemenea aberații ticăloase.


Domnule Diaconescu,

Postul dvs. e rizibil dacă nu ar fi trist. Trist pentru că e o încercare slăbuță de a falsifica istoria și de a trage paralele acolo unde nu există. Rizibil, pentru că orice om cu un pic de cultură generală nu poate decât să râdă în hohote văzând la ce nivel de jos au ajuns foștii locatari de la Cotroceni în încercarea de a-și apăra fantomele trecutului.

În primul rând, rezultatul de 68% pe care l-a scos BPD la alegerile din 19 noiembrie 1946 era FALS. Alegerile acelea au fost FALSIFICATE. Spre deosebire de momentul 1946, cei 7,4 milioane de români care au votat acum pentru demiterea lui Băsescu Traian sunt REALI. Și vă garantez că ar fi votat mai mulți dacă nu ar fi fost împiedicați sau obstrucționați pe diverse căi să vină la vot (am avut caz în familie, nu vorbesc aiurea). Inclusiv amenințarea că ar fi părtași la o „lovitură de stat” e o obstrucționare; uite, eu am fost părtaș la această „lovitură de stat” și nu mi-e rușine s-o recunosc. N-aveți decât să mă arestați după ce revine Băsescu Traian la palatul Cotroceni. Alții mai slabi de înger sigur nu au venit să voteze, conștienți că pot fi luați la ochi de aparatul represiv al fostului președinte.

În al doilea rând, la momentul 1946 între PCR și PSD existau mult mai multe legături istorice decât sunt acum între PSD și PNL. Cele două partide muncitorești erau, în caz că nu știți, partide-surori; PCR se desprinsese din PSD în 1921, de fapt grupul comunist deturnase un congres al PSD, adoptând denumirea de „partid comunist”, profitând de faptul că liderii istorici ai PSD erau în incapacitate de a-și exercita funcțiile, fiind în marea lor majoritate arestați. Deci momentul 1946 nu era decât o regrupare a mișcării muncitorești din România. Sigur, minți vizionare, precum Constantin Titel-Petrescu, au înțeles încă din perioada interbelică faptul că bolșevismul sovietic numai în favoarea muncitorilor nu se face și tocmai de aceea a refuzat mâna întinsă de PCR; dar alții mai creduli sau, poate, mai oportuniști, precum Ștefan Voitec, au sărit imediat în barca foștilor tovarăși din PCR. Spre deosebire de situația din 1946, USL nu e altceva decât o alianță de conjunctură, între două partide care sunt complet diferite doctrinar și care nu sunt unite decât de un deziderat: să dez-bășizeze România, dacă pot spune așa. Din punct de vedere doctrinar deja s-au văzut diferențele sensibile dintre cele două partide, în mai multe ocazii. De aceea e evident pentru orice om normal că partidele din USL se vor saluta și se vor despărți de îndată ce acțiunea de dez-bășizare va fi finalizată. Vă dau în scris!

În al treilea rând, în spatele BPD stătea o armată de ocupație, armata sovietică, a cărei sarcină era să asigure spolierea postbelică a țării. În spatele USL nu stă nici o armată de ocupație. Dimpotrivă, cel care pare să aibă spatele asigurat de niște interese de spoliere pare a fi domnul Băsescu Traian, care nu scapă nici un prilej să mai zică ceva despre Roșia Montană! Nu mai vorbesc de „acordul de la Viena” semnat în 2009 ca preambul al acordului cu FMI, prin care guvernul Boc s-a pus, practic, la dispoziția intereselor financiar-imobiliare străine (ah, știu, a fost „salvat” leul!).

În al patrulea rând, opoziția din 1946 guvernase ultima oară în deceniul 30. România venea după un vid de democrație, adică după dictaturile carlistă, legionară și antonesciană, plus guvernele de așa-zisă unitate națională de după 23 august, sprijinite de fapt de Moscova. De aceea reproșurile pe care mișcarea muncitorească unită le făcea partidelor istorice erau în general de ordin istoric, unele vechi de peste 25 de ani. Pe de altă parte, opoziția de azi a fost la putere nu mai departe de aprilie 2012, adică în urmă cu 4 luni. A stat la putere vreme de 45 de luni și știm prea bine ce a însemnat această guvernare. Vorbind strict de „tiranie”, să nu uităm că între 2008-2012 s-a guvernat cu papucul pe masă. Parlamentul a numărat votarea legilor după cum au vrut cei din fruntea sa. Au fost politizate toate instituțiile statului și toate deconcentratele (vă rog să nu negați!). În lipsă de soluții practice s-au închis spitale și școli și capitalul uman al patriei a fost invitat grosolan „să facă pași” spre zări mai … albastre. În dispreț total față de normele parlamentare, Băsescu Traian și cu acoliții săi a produs un nou partid – UNPR – care nu a fost niciodată votat de poporul român (apropo, ce s-a întâmplat, vi s-au terminat banii?… că sediul pompos de pe Ștefan cel Mare am văzut că e „de închiriat”…) și care a ajuns totuși să voteze legi în Parlamentul României, în numele cetățenilor care NU i-au trimis acolo. La nivel internațional România a devenit laboratorul nefericit al austerității pe care îl denunță la ora actuală toate popoarele Europei. Și multe altele! Deci, da, se vorbește de „tiranie” cu privire la Băsescu Traian și PDL. Dar faptul că 7,4 milioane de voturi susțin această acuză cred că e un semn că nu avem de-a face cu o simplă vorbă în vânt.

Mai mult, la referendumul recent „opoziția” a predicat – curat … democratic! – boicotul. Păi, să ziceți mersi că nu sunt eu în locul lui Victor Ponta. Eu personal aș fi scos PDL-ul în afara legii. Partidele care nu vor să participe la scrutinuri democratice, n-au decât să facă politică în Cișmigiu!

Concluzionând: dvs., din cauze necunoscute, ați decis să vă alăturați în 2010 acestui personaj pe nume BT. Ok, e dreptul dvs. Treaba dvs. ce ați avut de împărțit cu pesediștii. Dar țineți cont de faptul că după 29 iulie, data la care domnul BT a devenit la propriu un cadavru politic, anumite poziții ale dvs., inclusiv cea de mai sus, completamente falsă și aiuritoare, nu pot fi caracterizate decât ca o muncă de cioclu. De la diplomația de vârf la dus morții la groapă eu zic că e un parcurs trist care ar trebui să vă dea de gândit.

Cu sincere regrete și urându-vă o noapte cât mai bună,

LS