Spania sau Italia? Parcă, parcă, Italia...

Azi e marea finală, după care putem trage linie și în urma acestui Campionat European.

Principala concluzie e că România a lipsit justificat de la această sărbătoare a fotbalului. La felul în care arată echipa noastră, chiar era jenant să fim prezenți acolo.

Cea mai mare decepție a fost, fără doar și poate, echipa Olandei, a cărei manieră de a ieși din grupe cred că a șocat pe foarte multă lume. Eu nu-mi aduc aminte de vreun alt campionat european sau mondial la care Olanda să fi fost eliminată din primul tur, cu trei înfrângeri. E drept, toate au fost înfrângeri la limită, dar Olanda a plecat rușinos acasă. Totuși, nu trebuie să ne culcăm pe o ureche. Așa cum scriam la chibițeala precedentă, Olanda a arătat în ultimul an o formă oscilantă. Poate că așa a fost să fie, să prindă o formă proastă chiar la acest Euro. Asta nu înseamnă că din toamnă, când încep meciurile pentru Campionatul Mondial din 2014, o să-i batem cu o mână legată la spate.

Tot o mare decepție a fost și echipa Rusiei, care totuși a fost eliminată prematur datorită unei chichițe de regulament, nu din cauză că rușii ar fi jucat excesiv de prost. Practic, echipa Rusiei a ratat un singur minut în tot turneul final, minutul 45 din meciul cu Grecia, când au primit gol de la Karagounis.

Cu mult peste condiția lor s-au ridicat la acest turneu final cele două echipe calificate din grupa A, Cehia și Grecia, și mai ales Italia - care va juca finala peste o oră.

Legat de finală, singurul lucru pe care îl putem spune cu certitudine e că este un meci de 1X2. Calculele hârtiei ar da Spania favorită, și cred că această generație de jucători spanioli, care practic a irupt de nicăieri pe scena internațională, câștigând în 2 ani două titluri majore, ar merita să rămână în istorie ca fiind prima echipă ce câștigă un mondial și două titluri europene consecutive (aproape de această performanță a mai fost Germania lui Beckenbauer în 1976, când a pierdut la penaltiuri finala cu Cehoslovacia). Cu toate acestea, parcă s-a văzut o oarecare oboseală, mai ales la nivel mental, în jocul Spaniei. Bun, de Franța, în sferturi, a trecut cum a  trecut, un 2-0 clar, dar împotriva unei echipe a Franței care, sincer, nu merita să ia fața Suediei; dar cu Portugalia spaniolii a transpirat din greu. De altfel meciul putea fi închis în favoarea lusitanilor chiar în minutul 90, atunci când Cristiano Ronaldo a ratat o ocazie uriașă, contraatac în superioritate numerică finalizat cu un șut peste poartă din 16 metri. Timp de 120 de minute spaniolii nu au avut soluții de a ajunge la poarta portughezilor și impresia generală a fost că dacă se mai jucau 120 de minute, tot nu ar fi putut înscrie. Pe de altă parte Italia, deși nu venea deloc ca favorită la acest turneu, a jucat din ce în ce mai bine și a impresionat chiar din primul meci, împotriva Spaniei, pe care l-a și dominat. Așa că putem spune că deși hârtia ne dă o favorită certă, Spania, challenger-ul nu e deloc de neglijat și pleacă și el cu o șansă importantă; atât de importantă încât o victorie a Italiei după 44 de ani de la ultimul succes la un Euro nu ar reprezenta deloc o surpriză. În fond și Spania a făcut la fel în 2008, nu?

După meci. Spania-Italia 4-0. Generația aceasta a lui Xavi, Xavi Hernandez, David Villa (absent), Casillas, Fernando Torres etc. a făcut istorie. Câte zeci de ani vor trece până când performanța Spaniei va fi egalată? Probabil foarte mulți. Două titluri europene și unul mondial. Și încă ar mai fi timp pentru o Cupă a Confederațiilor și un alt titlu mondial, în 2014. Spania a impresionat în special prin modestia jucătorilor săi, prin felul în care antrenorul Del Bosque a reușit să pună împreună vedetele de la Real Madrid și Barcelona, prin faptul că după două succese majore jucătorii încă abordează meciurile cu seriozitatea unor juniori dornici de afirmare. Spre comparație ar trebui să ne uităm la câteva din supervedetele Olandei, de exemplu la Robben, care la acest Euro a jucat mai individualist ca niciodată, irosind o mulțime de ocazii pentru echipa sa. Triumful Spaniei reprezintă triumful jocului de echipă împotriva vedetismelor de tot felul.