Declarația, sau decizia, ce-o fi ea, a CCR, care a zis că pentru a fi valid referendumul trebuie să adune la urne cel puțin 50%+1 din persoanele de pe listele electorale, nu mă emoționează. Teoretic, ea deschide o nouă cale de atac pentru PDL: să-și demobilizeze votanții pentru ca referendumul să nu atingă prezența necesară. Aparent, o tactică bună. În realitate e una sinucigașă. Ultimele alegeri, cele prezidențiale din 2009 și cele locale din urmă cu o lună, au beneficiat de o prezență nesperat de bună, în ciuda faptului că listele electorale sunt, așa cum știm cu toții, măsluite. Prezența la vot în 6 decembrie 2009 a fost de 56,99%, iar la alegerile din iunie a fost de 56,39% - așadar, binișor peste jumătate din numărul celor de pe liste, în condițiile în care, știm bine în urma recensământului, numărul persoanelor cu drept de vot e umflat cu cel puțin 10%. În ultimii ani, românii chiar au votat și interesul lor ridicat pentru acest referendum s-a văzut și din ultimele sondaje, care indică o prezență la referendum în jur de 80%, ceea ce, ținând cont de listele măsluite, ar însemna în realitate un 65-70%.
Totuși, dacă PDL-ul îi demobilizează pe votanții lui Traian Băsescu, sunt șanse foarte mari ca prezența la vot să nu atingă 50% din numărul celor înscriși pe listele măsluite. Probabil se va atinge un 40%, un 45%, dar nu 50%+1. Obiectiv vorbind, chiar e greu să aduni 9,2 milioane de votanți în condițiile în care toată populația reală și stabilă a țării, cu tot cu bebeluși, copii, infirmi, bătrâni etc. e în jur de 18 milioane.
Însă, dacă strategia PDL va fi una de boicot, rezultatul referendumului va fi dezastruos pentru Traian Băsescu. Sondajele dau acum un 65-35 în favoarea demiterii; dacă ar beneficia de o campanie normală și onestă, nu e exclus ca Băsescu să recupereze niște procente și să piardă chiar onorabil, să zicem cu 55-45 (mă îndoiesc că mai poate întoarce în favoarea sa soarta referendumului, dar îl poate pierde onorabil). Ce se va întâmpla, însă, în cazul unei strategii de boicot din partea PDL? Păi, în acest caz scorul referendumului va fi ceva de genul 90-10 sau poate chiar mai rău.
Altfel zis, românii se vor trezi că vor câștiga zdrobitor referendumul de demitere dar, din cauza unor liste electorale prost întocmite, președinte va rămâne... tot Băsescu. Ei bine, în clipa aia eu am convingerea că se va lăsa cu sânge și ce a fost în ianuarie va părea o simplă glumă. Sunt cei din PDL într-atât de orbiți încât să propună o asemenea strategie suicidară? Mi-e greu să cred, dimpotrivă, înclin (omenește) să cred că va fi prea mult chiar și pentru ei. Referendumul „se va juca” pe bune și o ieșire onorabilă din scenă va fi preferată instrumentării unei situații de delegitimare absolută a poziției lui Traian Băsescu cu potențial exploziv pentru România.
Nu te mai forta atat. USL nu va risca si va merge clar pe OUG. N-au sange sa procedeze alfel. Basescu trebuie nimicit sub orice forma ca de la el ni se trag toate. Stupid. Sper(omeneste) si eu, ca voi prinde macar o secunda vreodata de democratie in tara asta.
RăspundețiȘtergereIn rest ramane cum am stabilit. Sa moara chioru" si sa vina cartoforu"
@vali
RăspundețiȘtergereSa nu fim ipocriti.
Sa plece chioru' cu vaporu'.
Eh... si dupa asta sa masuram frecventa aparitiei articolelor de lins in cur... pe evz, contributors, in linie dreapta, hotnews... etc.
Ai sa vezi cati 'telectuali se vor intoarce la... vaca lor, la muls, lăsându-și prostovanii nesemidoxați.
@vali: ceea ce a zis CCR e destul de clar. Mult mai probabil, vor lua la scuturat listele electorale. Am inteles ca dupa ce au fost bruscati de Ponta cei de la INS au gasit ca prin minune resursele de timp necesare pentru a furniza rezultatele preliminare de la recensamant. Deci, se poate.
RăspundețiȘtergere