7.6.12

Euro 2012, pronosticurile mele

Euro 2012 bate la ușă, drept pentru care astăzi voi comenta un pic șansele pe care le au echipele participante.

Grupa A: Polonia, Grecia, Rusia și Cehia. Grupa A este și cea mai ușoară, mai ales datorită faptului că participă țara-gazdă, Polonia. După cum se vede este o afacere a Estului, însă e greu să dăm o favorită certă. Singura echipă care a participat în ultimii 4 ani la ambele turnee finale majore, adică Euro 2008 și Cupa Mondială 2010 e Grecia, însă rezultatele au fost mediocre (5 înfrângeri și o singură victorie, 2-1 cu Nigeria). Polonia, Cehia și Rusia au participat numai la Euro 2008, cu rezultate complet diferite: Rusia a jucat semifinala după un parcurs entuziasmant, Cehia a fost eliminată dramatic de Turcia încă din faza grupelor în timp ce Polonia a fost, alături de România și Franța, una dintre cele mai slabe echipe ale competiției. Trebuie să spunem și că Rusia a pierdut la mustață calificarea la Cupa Mondială 2010, fiind eliminată surprinzător la baraj de mărunta echipă a Sloveniei. Per ansamblu cred, totuși, că favorită la calificare e Rusia, care și în preliminarii a câștigat la pas grupa sa, lupta pentru celălalt loc de calificare dându-se între Cehia și Polonia. Sincer, nu cred că Grecia are vreo șansă, oricât de simpatici ar fi grecii și ținând cont de surpriza pe care au produs-o în 2004. O problemă majoră pentru Rusia ar putea fi însă faptul că grupa se joacă pe un teren ostil, și anume în Polonia, deci o linie de clasament care să arate 1. Polonia 2. Rusia nu e deloc exclusă. Cehiei îi dau (abia) șansa a treia întrucât mi se pare o echipă în care vedetele sunt cam bâtrâioare, în timp ce tinerii nu prea au experiență. Pe lângă asta în grupa de calificare a pierdut ambele meciuri împotriva Spaniei (ceea ce dovedește ca e cu cel puțin o clasă mai jos față de pretențiile unui asemenea turneu) iar în playoff-ul cu Muntenegru, cel mai ușor adversar pe care îl putea avea, nu a arătat cine știe ce.

Grupa B: Olanda, Danemarca, Germania, Portugalia. Este veritabila „grupă a morții” în acest turneu, cu 3 foste campioane și o vicecampioană luptându-se pentru cele 2 locuri de calificare. Dacă ne uităm strict prin prisma rezultatelor de la ultimele turnee finale, favoritele certe sunt Olanda (vicecampioană mondială) și Germania (bronz la Mondiale, vicecampioana europeană) cu un challenger redutabil - evident, Portugalia. Totuși, lucrurile nu sunt deloc așa de clare. În ultimele luni Olanda a arătat că are o formă oscilantă (0-3 cu Germania în noiembrie 2011, 1-2 cu Bulgaria acasă în luna mai 2012, dar și 3-2 cu Anglia la Londra în ianuarie și 6-0 cu Irlanda de Nord în urmă cu câteva zile), Germania nu a câștigat decât un singur meci amical în acest an (2-0 cu Israel, în rest a pierdut cu Franța, 1-2 acasă, și a încasat o grămadă de goluri de la Elveția, 3-5) iar Portugalia nu a câștigat nici un meci în acest an (0-0 cu Polonia, 0-0 cu Macedonia, 1-3 cu Turcia). Ținând cont așadar și de faptul că nemții au ascendent moral asupra olandezilor, și anume victoria cu 3-0 din toamnă, tind să mizez pe o linie de clasament 1. Germania 2. Olanda deși cred că și varianta inversă ar putea fi la fel de probabilă. Portugalia și Danemarca nu par capabile să încurce socotelile celor două favorite. Mi-e greu să cred că Portugalia își va regăsi forma și pofta de joc tocmai acum.

Grupa C: Spania, Italia, Irlanda, Croația. Spania a fost vreme de decenii bune copilul bolnav al fotbalului mondial. Beneficiind de generații întregi de jucători fabuloși, Spania se împotmolea mereu la turneele finale, reușind când și când câte o performanță notabilă, cu o frecvență mult mai redusă decât i-ar fi dat dreptul valoarea individuală a jucătorilor. În ultimii 4 ani, însă, Spania pare să fi descoperit rețeta-minune prin care să-și motiveze vedetele fabuloase și la nivelul echipei naționale. Spania deține titlul european, titlul mondial și pleacă din postura de favorită absolută în acest turneu final. Anul acesta echipele spaniole au dominat competițiile europene, nu mai puțin de 5 jucând semifinale în Champions League și Europa League. Spania a câștigat la pas, cu maximum de puncte, grupa de calificare, din care au mai făcut parte Cehia și Scoția. Totuși, după ce a luat titlul mondial Spania nu mai pare așa de invincibilă, cum a fost după câștigarea celui european (când a pierdut un singur meci, semifinala din 2009 de la Cupa Confederațiilor). În ultimii 2 ani spaniolii au pierdut nu mai puțin de 4 meciuri (1-4 cu Argentina și 0-4 cu Portugalia în 2010, 1-2 cu Italia și 0-1 cu Anglia în 2011) ceea ce înseamnă că invincibila armada nu mai e chiar așa de invincibilă. Anul acesta Spania și-a câștigat amicalele, dar adversarii au fost în general unii modești. Marea problemă a Spaniei va fi, ca întotdeauna, mobilizarea la nivel mental a supervedetelor sale. Și tare mă tem că nu prea va reuși, pentru că văd ce a pățit Barcelona lui Guardiola. Probabil va ieși din grupă, dar nu cred că va reuși să-și apere titlul, capotând undeva în sferturi sau în semifinale. În sfârșit, pentru celălalt loc de calificare cred că se vor bate Irlanda și Italia. Italia e favorita hârtiei, dar pare să fie într-o formă teribil de proastă (0-3 cu Rusia recent) ceea ce înseamnă că irlandezii, cu vulpoiul Trapattoni antrenor și avizi de performanță după ce au fost eliminați pe nedrept de Franța în preliminariile pentru Cupa Mondială 2010, își pot juca șansa. Chiar și Croația cred că ar putea face o figură frumoasă, dar întrucât prestația excelentă din 2008 (sfert de finală) nu a fost confirmată de rezultate ulterioare, cred că la vremea aceea a fost vorba de o excepție și nimic altceva. Hai să zicem totuși că linia de clasament ar putea fi 1. Spania 2. Irlanda.

Grupa D: Ucraina, Suedia, Franța și Anglia. Pe hârtie favorita certă a acestei grupe este țara gazdă, Ucraina. Totuși, Ucraina pornește la drum cu handicapul sever al lipsei de experiență. Echipa Ucrainei nu a reușit să se califice nici la Euro 2008, nici la Cupa Mondială din 2010. Ucraina a jucat în ultimele 10 zile 3 meciuri amicale, pierzând 2 (2-3 cu Austria și 0-2 cu Turcia, ambele echipe absente de la Euro 2012). În 2011 a pierdut (pe alocuri destul de clar) amicale cu Suedia, Italia, Franța, Uruguay și Cehia. Supervedetele Șevcenco și Timoșciuk se îndreaptă binișor spre finalul carierei, la 35, respectiv 33 de ani. Deci lucrurile nu stau deloc bine pentru ucrainieni. Eu personal mă aștept să transpire destul de mult pentru ocuparea unuia din primele două locuri. Dintre celelalte participante, Anglia mi se pare a fi cea mai puternică echipă. Englezii sunt una dintre puținele echipe care, după cum spuneam, au reușit să învingă Spania în ultima perioadă. La Cupa Mondială din 2010 au avut o prestație excelentă, fiind eliminați de Germania după ce li s-a anulat un gol perfect valabil la scorul de 1-2 și într-un moment de joc în care dominau partida copios. Englezii au în palmares și o victorie recentă asupra Suediei într-un meci amical disputat la Londra în noiembrie 2011. În ultimul meci de pregătire au învins scurt, 1-0, Belgia, după un meci în care au avut 55% posesie. Franța joacă mult mai bine sub Blanc decât sub Domenech, dar încă nu poate emite pretenții la vreun titlul. În sfârșit, Suedia strălucește prin Ibrahimovic și dacă prinde o formă bună, poate aspira la unul din cele două locuri de calificare. Cred că grupa D e cea mai deschisă. Hai să punem totuși o linie de clasament 1. Anglia 2. Franța ca să putem crea mai departe sferturile de finală.

Sferturi de finală și semifinale

Cum ar arăta sferturile de finală și, implicit, culoarele către finală? Conform diagramei de desfășurare, acestea ar fi cele două semifinale posibile:

Polonia - Olanda vs. Spania - Franța / Germania - Rusia vs. Anglia - Irlanda

Se conturează așadar două semifinale Olanda - Spania și Germania - Anglia. Și cum am zis că mă aștept ca spaniolii să capoteze (mai ales mental, vezi modelul Barcelona) undeva în fazele superioare, de ce nu am putea vedea o finală Olanda - Germania sau Olanda - Anglia?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu