21.3.12

Imagini-document din comunismul târziu

Adevărul publică un șir de filmulețe de la festivitatea de absolvire a unui liceu din Cugir în anul 1989. Fiind filmate în iunie 1989, aceste filmulețe se constituie în adevărate documente de epocă. Iată câteva detalii care mi-au atras atenția:

  • Banchetul avea loc în sala de sport :) și sala de sport era amenajată ca o cantină. Directorul ține să le mulțumească părinților pentru ... „efortul” depus (a se citi: pentru faptul că se zbătuseră să facă rost pe sub mână de toate cele necesare).
  • Pe mese e o abundență incredibilă de sticle de Pepsi! Eu n-am văzut în toată copilăria mea atâta Pepsi cât aveau inșii ăștia pe mese, zău că-mi plouă-n gură numai când văd imaginile astea. Dacă mai trăiesc părinți ai acelor absolvenți, și probabil mai trăiesc, mai că i-aș întreba cum de făcuseră rost de atâta Pepsi... și de unde...
  • Vestimentația aceea ridicolă, vai, atât de ridicolă, care a continuat să fie „la modă” ani buni după 1989! Pantalonii aceia gen „șalvari” pe care îi purtau băieții, și rochiile de țoape căpătuite ale fetelor... plus pieptănăturile - Dumnezeule! - loațele penibile pe care mulți tineri și le lăsau la ceafă (prin anii '90 mai era un fotbalist, Joe Panait, care încă mai purta loațe de-alea...) în lipsa libertății de a putea purta plete, și „permanentul” fetelor care arăta fix ca dracu' împăiat, dat cu catran și făcut momâie! A! Și să remarcăm și pantofii negri cu ciorapii albi sub pantaloni - țărănia supremă!...
  • Optimismul tuturor acelor chipuri tinere. Nu știu ce fel de absolvenți (ca profesie) producea acel liceu în 1989, dar se vede că tinerii ăștia știau prea bine că îi așteaptă un viitor comod: casă, familie și un job sigur... Acest optimism nu-l mai vezi la tinerii de azi, și asta e una dintre marile pierderi ale perioadei de după 1989. Lipsa optimismului tinerilor are costuri economice incalculabile...
  • Toată muzica era occidentală. Discăreală. În sala de sport se aude și ABBA.
  • În afară de faptul că se aud de câteva ori apelativele „tovarășe / tovarășă” și că în ultimul filmuleț apar elevii în uniformă, nimic nu pare să indice că avem de-a face cu o promoție de dinainte de 1989. Dacă ar lipsi aceste amănunte, plus alte câteva mențiuni explicite ale anului (de pildă când o elevă aduce în discuție „anul centenarului Eminescu” - evident, 1989) ai putea crede că balul e din oricare an de după 1990 și până prin 1994-1995. 
  • De la acest bal lipsesc complet portretele cu toar'șu și toar'șa și orice referințe la ei sau la partid. Portretul lui Ceaușescu era afișat, fără îndoială, în fiecare sală de clasă dar asta nu înseamnă că îl lua cineva în seamă.
Filmulețele de acest gen spun mai multe despre o epocă decât o mie de pagini scrise.

4 comentarii:

  1. Eu daca as sti ca o sa am acelasi job, acelasi apartament si aceeasi masina toata viata m-as sinucide.

    Ar trebui sa bolduiesti cuvantul COMOD. intr-adevar, comunismul era pentru oamenii comozi, care nu vroiau prea multe de la viata.

    RăspundețiȘtergere
  2. Păi 99% dintre oameni nici nu-și doresc altceva.
    Uită-te numai la câți se bagă la credite pe 30 de ani pentru „același apartament”. Altfel zis sunt pregătiți sufletește ca din tinerețe până în prag de pensie să stea în același loc. Același cartier, aceiași vecini, aceeași stradă, aceeași alimentară în apropiere ș.a.m.d.

    RăspundețiȘtergere
  3. >dar se vede că tinerii ăștia știau prea bine că îi așteaptă un viitor comod: casă, familie și un job sigur...

    Sincer - nu cred ca se poate reduce totul la astfel de aspecte materiale ( desi na ... "stanga" tinde sa le ia mai mult în calcul ca si "dreapta" ;) ).
    Daca e asa - înainte de cele de mai sus îi asteptau ( cel putin pe baieti ) 1 an, 1 an jumate de armata ... care numai o perspectiva comoda nu era.

    Cred ca diferenta dintre optimismul "de atunci" si tendintele tip "emo" si destul de general pesimista "de acuma" are cauze mult mai profunde - ne raportam la cu totul alte lucruri, a fost o masiva îndoctrinare despre cat de iremediabil de prost merg lucrurile in Romania ( adica na ... Romanica - termen care ma irita la maxim ) s.a.m.d.

    Discutia e lunga dar poate fi interesanta.

    Dincolo de asta cvasi-absenta partidului/"Conducatorului mult-iubit" din astfel de prezentari spune multe si e bine punctata. ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. si dupa cum observam,si ochelarii cu lentilele "cat China"!!!

    RăspundețiȘtergere