2.3.12

De ce nu sunt de acord cu predarea religiei în școli

Eu sunt credincios. Nu dau pe-afară de credință, am devenit credincios foarte târziu, pe la 20 de ani (după ce am fost ateu în adolescență) și am devenit credincios în urma unor experiențe concrete, personale, inefabile, nu ca urmare a nu știu cărei lecturi sau nu știu cărei îndoctrinări care începuse să se practice prin anii 90.

Cât am fost student am participat, de curiozitate, la câteva conferințe organizate de ASCOR în aula mare a Universității cu diverși călugări, pustnici și oamenii ai Bisericii. Nu m-am simțit în largul meu. Nu acela era creștinismul meu. Nimic ritualizat, ierarhizat, codificat, întunecos, apăsător și vinovat. Creștinismul meu era (de fapt, este) ceva luminos, simplu și direct. Exprimat în chintesența sa în cele 10 porunci și în predica de pe munte. Pe linie ortodoxă, cel mai mult m-am regăsit în convorbirea lui Motovilov cu Sfântul Serafim de Sarov iar pe linie catolică, în Pascal.

Ai totuși nevoie de o oarecare maturitate ca să înțelegi pariul lui Pascal. Câtă vreme ești adolescent și experiența de viață ți-e aproape nulă nu poți pricepe miza pariului. Cum adică, să pui în balanță ceva cu nimic și nimicul să poată fi mai greu decât ceva (căci asta e esența pariului)?! După ce treci prin anumite experiențe e altceva. Până și Dawkins - am citit recent - ar fi declarat că până la urmă nu poate susține categoric că Dumnezeu nu există...

Pentru mine a fi creștin înseamnă a avea grijă de lumea din jurul tău, a nu fi lacom, a-ți face treaba corect fără a dăuna cuiva cu ceva. Înseamnă să dăruiești din ceea ce ai și altora mai neavuți decât tine, fiindcă nu-ți cade nici mâna, nu-ți cad nici galoanele dacă dăruiești. Înseamnă să nu te enervezi pe cei care ți-au făcut vreun rău sau, dacă o faci, să te calmezi repede. Înseamnă să ierți foarte multe lucruri. Din când în când mai înseamnă să te și rogi dar trebuie să recunosc cinstit că eu mă rog cu adevărat foarte, foarte rar, probabil nu mai mult de o dată pe an sau la câțiva ani, deoarece consider că Dumnezeu nu trebuie invocat în toate prostiile noastre mărunte (de exemplu eu nu accept să-mi pun cruciulițe și alte asemenea prostii la mașină; consider în schimb că trebuie să conduc prudent, ca să mă feresc de posibilele pericole din trafic). Idem, nu consider că ești un bun creștin dacă te duci și stai 8 ore la coadă ca să pupi moaștele nu știu cărui sfânt. Asta poate face și un bichon care stă la coadă cu stăpânul său. A fi bun creștin înseamnă să te comporți în viața de zi cu zi într-un mod care i-ar face plăcere acelui sfânt sau oricărui alt sfânt creștin.

De aceea nu sunt de acord cu predarea religiei în școli ca și cateheză ortodoxă. Cred că religia ar fi o materie interesantă dacă ar fi predată ca istorie a religiilor, sau ceva de genul ăsta (cum se predă istoria), dar nu ca și cateheză ortodoxă. De ce? Pentru că profesorii sunt, prin forța lucrurilor, oameni. Și fiind oameni sunt ceea ce se cheamă „păcătoși”, predispuși cu alte cuvinte la a călca strâmb, a greși. Dacă ar greși profesorul istorie sau de geografie - nu e nici o problemă. Dunărea va curge tot pe unde o face acum, iar războiul mondial tot va fi fost pierdut de Hitler. La religie însă e altceva. Câtă vreme copiii vor fi mici - am auzit că mai nou vor să bage religia încă din clasa pregătitoare - ei pot fi ținuți în frâu relativ ușor cu poezii, rugăciuni, istorioare etc.  Este de-ajuns însă ca profesor de religie să calce strâmb, și toată munca de catehizare se va nărui.

Caz concret: când era în clasa a V-a nepoată-mea a avut inspecție la religie. Întrucât profesoara de religie lipsise destul de multe ore, aceasta le-a spus copiilor ca nu care cumva să zică inspectorilor, dacă vor fi întrebați, că a lipsit. Altfel zis, pornind de la o situație banală i-a învățat să mintă. În clipa aia copiilor le-a devenit clar că toată „religia” e de fapt o prostie. În manual erau învățați că nu-i frumos să minți...

Ce să mai zicem de cazul recent al profesorului de sport de la Jean Monet care s-a culcat cu eleva sa în excursie la munte? Excursie care era coordonată tocmai de profesorul de sport și de... profesoara de religie! Câtă prestanță mai poate avea în fața elevilor această profesoară câtă vreme tot liceul știe ce s-a întâmplat chiar sub nasul ei?

De-a lungul timpului munca de catehizare nu a avut rezultate decât dacă a fost făcută fie violent, cu sabia, de sus în jos (suveranii care și-au creștinat popoarele), fie cu blândețe, cu cuvântul, la orizontală (predicatorii ambulanți). Calea de mijloc nu există. Dacă statul e dispus să cedeze o parte din orele de educație ale copiilor Bisericii, în vederea catehizării acestora, în loc să lase copiii, de exemplu, să facă mai mult sport, sau mai multă matematică, asta nu înseamnă că automat copiii vor deveni creștini mai buni. Dimpotrivă. Copiii vor face cunoștință cu religia creștină prin intermediul unor oameni ca toți oamenii, cu singura deosebire că dacă profesoara de matematică nu va avea nici o problemă să fie mai ciudată, fiindcă 2 plus 2 oricum va da întotdeauna 4, profesoara de religie ori va trebui să fie o sfântă, ori va trebui să tacă. Credința nu e chestie de 2 plus 2 egal 4. Credința ține de viață dar copiii, nefiind suficient de maturi, nu vor putea înțelege de ce în teorie 2 plus 2 egal 4 și în practică, atunci când își vor privi în ochi profesorul de religie, va da 5. Mulți vor simți pur și simplu că sunt obligați să îngurgiteze o materie inutilă și falsă.

Nu știu câte școli și licee sunt în România, poate 5.000, poate 10.000, dar chiar mă îndoiesc că Biserica dispune de 5.000 de sfinți pe care să-i trimită în fața copiilor și despre care Patriarhul însuși să poată spune cu mâna pe inimă: „Nu, nu vor greși niciodată!”

În tradiția noastră ortodoxă botezul este întotdeauna ceva care ni se întâmplă pur și simplu, atunci când nici nu suntem conștienți, dar revelația credinței este întotdeauna individuală și matură. Ori, mă îndoiesc sincer că una din condițiile revelației este să faci credința nesuferită tinerilor. Oare faptul că deși religia se predă deja la școală de vreo două decenii, România continuă să domine topurile europene la avorturi și nașteri în rândul tinerelor sub 20 de ani, chiar nu naște nimănui întrebări privitoare la eficiența practică a actualei maniere de predare a religiei?...

7 comentarii:

  1. Salut, eu sunt ateu, presupun, adica nu ma intereseaza Isus, Buddha si nici nu ma sperie gandul ca voi muri. Ma concentrez sa imi traiesc viata cat mai bine, pe cat mai multe planuri.
    Religia predata copiilor este o infractiune in opinia mea. Biblia si crestinismul sunt departe de ceea ce consideram astazi moral (de exemplu sclavia, pe care PAvel o considera ceva normal, sau lapidarea femeilor). Este ca si cand s-ar preda copiilor Iliada si li s-ar spune ca este normal sa iti omori dusmanii in curtea scolii si sa le prinzi hoitul de bara din spate la Mercedes.
    Mintea copilului nu este mintea adultului, copii nu pot sa isi dea seama ca incestul lui Lot este o fapta abominabila, de exemplu.
    In fine, sa speram ca macar unii dintre copii vor uita cat mai repede bazaconiile de la orele de religie, copii sunt foarte selectivi cu ce-i intereseaza.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai totuși nevoie de o oarecare maturitate ca să înțelegi pariul lui Pascal

    Ca sa accepti pariul ala iti trebuie neaparat o doza considerabila de imaturitate. Fa o cautare sumara pe internet si ai sa intelegi ce spun.

    Până și Dawkins ar fi declarat că până la urmă nu poate susține categoric că Dumnezeu nu există...

    Nici eu nu pot sustine categoric ca nu esti un psihopat care iese noaptea pe strada, taie cate un cersetor si apoi il transeaza si il arunca in lacul Ciurel. N-am de unde sa stiu ca nu-i asa. Asta inseamna ca trebuie sa te reclam la politie?

    A fi bun creștin înseamnă să te comporți în viața de zi cu zi într-un mod care i-ar face plăcere acelui sfânt sau oricărui alt sfânt creștin.

    Sf Constantin si-a otravit fiul cel mare si si-a fiert sotia de vie. La ce te referi?

    Înseamnă să ierți foarte multe lucruri

    Toate actele morale despre care tu spui ca le faci pentru ca esti crestin le faci de fapt din alte motive. Daca a fi crestin ar fi presupus sa arzi niste vrajitoare la foc incins ai fi facut-o?

    RăspundețiȘtergere
  3. @Sauron: ai perfectă dreptate. Până la urmă la asta se reduce totul, religia trebuie să fie ceva strict personal. E treaba fiecăruia dintre noi ce, cum, cât, în ce (sau în ce nu) crede.

    @godless1859: eşti prea militant (am fost şi eu ca tine cândva), n-am ce explicaţii să-ţi dau, deşi am putea să ne rupem în argumente până mâine dimineaţă. Însă argumentele raţionale nu au nici un sens când vorbim de credinţă: nici pro, nici contra. Eu personal nu cred în Dumnezeu pentru că 2 plus 2 dă 4, după cum nici matale, sunt convins, nu ai deveni credincios dacă 2 şi cu 2 ar da brusc 5.

    RăspundețiȘtergere
  4. Însă argumentele raţionale nu au nici un sens când vorbim de credinţă: nici pro, nici contra

    O scurta plimbare pe la casa de nebuni arata ca credinta nu demonstreaza nimic.

    Daca nu te astepti sa te ia cineva in serios atunci cand faci asemenea afirmatii e ok. Pentru ca nu are nimeni de ce sa te ia in serios.

    RăspundețiȘtergere
  5. Uau ... ce de înjurături o să-ţi iei pentru articolul ăsta ! :)

    Ca observaţie - aici cred că faci o eroare ( care în mare te duce pe-o pistă greşită ) :

    >Până la urmă la asta se reduce totul, religia trebuie să fie ceva strict personal

    Credinţa e ceva personal - religia însă e un fenomen social. ;)

    RăspundețiȘtergere
  6. Da, m-am exprimat greșit, „credința” trebuie să fie ceva personal.

    RăspundețiȘtergere
  7. >Da, m-am exprimat greșit, „credința” trebuie să fie ceva personal

    OK - asta e altceva. Însă atunci argumentele de ordin ... "tehnic" să le zicem aşa împotriva predării religiei se mută pe alt plan şi nu mai sunt de ordin central/nivel primar. ;)

    Oricum - la o adică problema României ( deşi nu aş prea generaliza aici ... e oarecum o problemă modernă cvasi-generală ) e că are prea puţini "umanişti" - în general şi în particular d-ăia laici. Mai mult gargagargii şi paradişti şi cam atât ... :(

    >eu sunt ateu{...}sclavia{...}

    Şi ce argument strict raţional ( alea morale nu se pun, că ni-s băgate pe gât de societate :) ) ar avea un ateu ( fireşte, suficient de bogat cât să-şi permită ) împotriva faptului de a-şi îmbunătăţii, poate chiar semnificativ de mult, confortul personal şi viaţa - singura şi după care nu urmează absolut nimic, conform propriilor lui convingeri - prin deţinerea de sclavi ?

    Bun ... asta ca să nu mai vorbesc de posibile acţiuni de-a dreptul suprarealist de cerut majorităţii "activiştilor pentru drepturile omului" - precum eventuale acţiuni active precum ale quakerilor contra traficanţilor de carne vie că na ... acolo e chiar greu de argumentat raţional asumarea riscurilor aferente.

    RăspundețiȘtergere