Jurnalul satiric 'Charlie Hebdo', atacat de islamiști. Câteva considerații.

Aflăm din „Le Figaro” că astă-noapte, la Paris, sediul jurnalului satiric „Charlie Hebdo”, situat în arondismentul XX, a fost incendiat cu un cocktail Molotov. Simultan a avut loc și un atac asupra sitului jurnalului (www.charliehebdo.fr) și pentru câteva minute pe prima pagină a fost afișat un mesaj islamist.

„Charlie Hebdo” urma să scoată azi un număr cu subtitlul „Charia Hebdo” care fusese popularizat în ultima vreme pe internet printr-o caricatură benignă care prezintă un bărbos d-ăla cu turban pe cap, probabil Mahomed, zicând, cu un zâmbet șugubăț pe chip: „Dacă nu muriți de râs, vă dau 100 de bice pe spinare!”

Bun. Inutil de spus, genul ăsta de acte barbare dau apă la moară din plin idioților de teapa lui Anders Breivik și a emulilor lui din România. Și pe bună dreptate. Orice om normal la cap ar trebui să fie indignat de asemenea acte samavolnice care atentează la valorile europene fundamentale. Și totuși, de ce refuză autoritățile occidentale să ia taurul de coarne și să încerce să rezolve o dată pentru totdeauna problema acestor islamiști idioți care în loc să stea dracului prin munții din Pakistan, infestează orașele Europene?

Bunăoară, Sarkozy a fost foarte iute în a-i repatria pe țiganii noștri care cerșeau sau mangleau prin Franța. Au avut loc în total, dacă țin bine minte, în jur de 700 de repatrieri (și francezii parcă au făcut repatrieri și către Bulgaria). De ce nu se întâmplă același lucru cu toți cretinii care au barba până la brâu, proastele care umblă cu cearșaf pe cap sau dobitocii care se pun cu curul la soare în miezul zilei, pe stradă, și încep să se roage? Cetățeanul european are toate motivele să fie indignat văzând cum, la peste 200 de ani de la Revoluția Franceză, Europa cade iarăși pradă unor extremisme religioase și unul din drepturile fundamentale - dreptul la liberă exprimare - este în pericol de a fi suprimat pentru că niște imbecili veniți de aiurea sunt lăsați să-și facă de cap și să denigreze valorile occidentale chiar la Europa acasă.

Din păcate, pentru Sarkozy și pentru orice lider occidental, în general, este ușor să se dea cocoș cu nefericiții țigani din România și Bulgaria și cvasi-imposibil să facă același lucru cu dezaxații islamiști. Și asta deoarece problema provine din însăși străfundurile statului corporatocratist pe care îl reprezintă acești lideri. Iată, pe scurt, motivele:

- Problema imigrației islamice: cine a generat-o? În 1945 populația Europei Occidentale era destul de omogenă din punct de vedere religios. Cam orice european era creștin, indiferent de congregația de care aparținea. Singura minoritate religioasă semnificativă, cea evreiască, fusese pulverizată de către naziști. În schimb, în 2011 avem 4,1 milioane de musulmani în Franța, 4,3 milioane în Germania, 2 milioane în Marea Britanie, 1 milion în Spania, 1 milion în țările scandinave (Suedia, Norvegia, Danemarca), 0,85 milioane în Olanda, 0,4 milioane în Elveția, 0,6 milioane în Belgia, 1,5 milioane în Italia, 0,5 milioane în Austria. În total 16-17 milioane de musulmani [1], ceea ce reprezintă în jur de 4-5% din populația Occidentului. Cum a fost posibil, așadar, ca pe parcursul a ceva mai mult de 2 generații o minoritate religioasă să înflorească așa de mult, practic din nimic?

Răspunsul e simplu: începând cu anii '60, după ce s-a încheiat reconstrucția economiilor răvășite de război, companiile europene aveau nevoie de o forță de muncă ieftină și prost plătită care, pe de o parte, să facă muncile de jos pe care cetățenii europeni nu mai doreau să le facă ieftin (adică pe salarii de mizerie), și pe de altă parte, de un rezervor permanent de șomeri care să pună presiune pe cererile sociale ale cetățenilor europeni, cereri care riscau să devină tot mai ... impertinente [2]. Altfel zis, establishmentul avea nevoie de ceea ce bătrânul Marx numea „armata de rezervă a capitalismului”: săraci și șomeri. Și cum cortina de fier împiedica reglarea (conform intereselor clasei dominante) a pieței muncii apelând la muncitorii săraci est-europeni, cum se întâmplă astăzi, singura soluție era importul acestor muncitori din următoarele destinații valabile: Maghreb, Turcia și Orientul Mijlociu. Astfel, toată emigrația musulmană către Europa de după al doilea război mondial este de origine economică și este motivată de necesitatea capitalismului european de a păstra status-quo-ul social. 

Același lucru l-a pățit și America, numai că America nu s-a căptușit cu musulmani, ci cu mexicani, a căror imigrație masivă a început ceva mai devreme, în anii '20, când au început să fie aduși pentru muncile de jos, în special în agricultură („căpșunari”). Între 1942 și 1964 a funcționat programul guvernamental Bracero (bracero=brațe de muncă) prin care au ajuns în Statele Unite chiar și 400.000 de mexicani pe an. Astăzi o grămadă de americani se plâng că au ajuns să fie invadați de „latinos” care habar nu au o boabă de engleză, iar discursul anti-imigraționist e susținut de ideologi republicani precum Mark Levin sau Rush Limbaugh.

Inutil de spus, în timp ce pentru capitalismul european și american (pe care unii îl numesc corporatocratism [3] din cauza strânselor legături dintre marii actori economici și pârghiile statului) acest import masiv de forță de muncă „junk” semnifica subminarea pactului social cu muncitorii de acasă, pentru dictaturile și autocrațiile care hrăneau Occidentul cu forță de muncă „junk” procesul însemna debarasarea ieftină de posibile probleme sociale, ceea ce ducea la perpetuarea regimului autoritar [4]. Regimul militar din Turcia, dictatura autocrată a Partidului Revoluționar din Mexic, au dispărut abia prin anii '80-'90.

Soluția corectă ar fi fost continuarea reformelor sociale de acasă, sprijinirea activă a democratizării țărilor din Lumea a III-a care au funcționat atâția ani ca rezervoare ieftine de forță de muncă și o mai mare responsabilitate socială a corporațiilor europene și americane.

De aceea, acum este greu unui Sarko să se dea cocoș în fața acestor dezaxați ai Islamului care amenință ordinea europeană fără a fi nevoit, de fapt, să pună sub semnul întrebării toate procesele care au făcut ca ei să plece din țările lor de origine și să se așeze în Europa. Drept pentru care... e mai bine să tacă.

- Dependența economică: cine pe cine susține de fapt? Un alt motiv pentru care unul ca Sarkozy nu-și permite, pur și simplu, să-i expulzeze pe islamiști așa cum face cu țiganii noștri ține de o anumită logică economică: România e o țară de mâna a treia în Europa, care nu sperie pe nimeni, iar țiganii ei nu fac parte din nici o minoritate utilă societății franceze. Drept pentru care pot fi batjocoriți oricum. În schimb, ar putea risca Sarkozy să și-i pună în cap pe cei 4 milioane de musulmani care, în covârșitoarea lor majoritate, muncesc și trăiesc cinstit în Franța dar îndeplinesc atât de puțin râvnitul rol de forță de muncă „junk” și rezervor permanent de șomaj? Cu siguranță nu. Ar putea Sarkozy să-și pună în cap țările de origine a acestora, cu tot ce implică asta: expulzarea intereselor economice franțuzești, pierderea influenței în anumite țări OPEC etc.? Cu siguranță nu.

Problema e că de fapt tot eșafodajul corporatocratist european s-ar prăbuși dacă nu ar exista acești amărâți veniți de la mama naibii (și, mai nou, din Estul Europei) care să îngroașe rândurile șomerilor occidentali. Corporatocratismul este direct dependent la nivel simbolic de imigranții săraci. Acești imigranți reprezintă o fereastră către Lumea a III-a, o sperietoare arătată permanent cetățenilor europeni și un factor permanent de presiune față de muncitorul autohton. Pentru  cancelariile europene, care reprezintă de fapt interesele corporațiilor europene, fenomene precum bombardarea sediului „Charlie Hebdo” sunt simple neplăceri pe care cetățenii europeni trebuie să le suporte dacă vor ca Europa să fie în continuare „competitivă” pe piața muncii, vezi Doamne, cu America și Asia. Iar a fi competitiv cu piața muncii din America sau Asia nu înseamnă, în optica de lucru a corporațiilor și a guvernelor europene, decât suprimarea drepturilor sociale câștigate în ultimii 150 de ani și acceptarea unor salarii din ce în ce mai mici [5] pentru niște profituri din ce în ce mai grase ale corporațiilor. Riscul de a avea de-a face cu un idiot de islamist care pune bombe e doar un preț mărunt plătit în schimbul câștigurilor de ... productivitate.

Iată așadar, expuse pe scurt, motivele pentru care un Sarkozy își agită sabia de tinichea față de țiganii noștri, așa cum ar face-o de altfel și în fața unor pinguini sau prepelițe, dar tace mâlc în fața extremiștilor islamici [6]. Pentru că de fapt nu musulmanii au invadat Europa, ci Europa i-a chemat la ea, și nu degeaba, ci cu un scop precis. Acesta e unul dintre micile „dirty secrets” pe care elita europeană trebuie să le eludeze ori de câte ori cetățenii se vor simți amenințați de bombele dezaxaților.

----
[1] Cifre oficiale; cele neoficiale sunt necunoscute.
[2] Legat strict de situația musulmanilor din Franța, există studii care documentează clar discriminarea anti-musulmană de pe piața muncii din Franța chiar și în cazul familiilor care sunt deja la a doua generație. Iată doar unul dintre ele: „Identifying barriers to Muslim integration in France” de Claire L. Adida, David D. Laitin și Marie-Anne Valfort, disponibil aici (se poate descărca gratis). Acest gen de studii dovedesc că pe ansamblu, funcția socială a musulmanilor e doar una de presiune.
[3] de exemplu John Perkins, autorul „Confesiunilor unui asasin economic”.
[4] Cam ceea ce face regimul Băsescu azi, îndemnând românii să plece din țară în lipsă de soluții concrete. Același lucru l-a făcut și Fidel Castro, generând cel puțin două valuri de emigrație masivă din Cuba către Florida.
[5] Marile cuceriri sociale (dreptul la 8 ore de muncă, dreptul la concediu plătit etc.) s-au cam realizat de fapt până prin anii '50-'60. De atunci drepturile sociale au cunoscut o stagnare și, din anii '80, un regres continuu.
[6] Legea anti-burqa, ce se pare că afectează maxim 2.000 de femei musulmane care purtau mizeria asta pe cap în Franța, nu poate fi luată în serios ca măsură împotriva islamiștilor.