Şcoala şi mass-media: cine greșește?

Catastrofa recentă de la bacalaureat a scos la iveală, dacă mai era nevoie, lipsa de modele corect descrise ale copiilor din ziua de azi. Mulţi s-au grăbit să dea vina pe mass-media, care crează modelele ce ajung să-i influenţeze pe copii. Iar aceste modele, cu foarte puţine excepţii, trebuie să admitem că nu sunt câtuşi de puţin pozitive.

Problema e că mass-media nu are nici o vină. Atunci când scrie despre personajele imunde din lumea politicii, a sportului sau a showbizului autohton, mass-media nu face altceva decât să relateze nişte fapte excepţionale. Ştim cu toţii anecdota care defineşte rolul mass-media în societate: un câine care muşcă un om nu e o ştire, dar un om care muşcă un câine, da!

Cam aşa e şi cu modelele din vremurile noastre, care umplu paginile ziarelor şi timpul de emisie al televiziunilor. Să-l luăm pe Gigi Becali: trebuie să recunoaştem că este un personaj de excepţie. Nu întâlneşti la tot pasul un cioban incult care să ajungă multimilionar! Dimpotrivă, 99,99% dintre ciobanii care trăiesc în ţara asta probabil că duc nişte existenţe banale, ca tot românul. Mass-media nu are ce să comunice despre ei.  Daniela Crudu... o tânără care am înţeles că a dansat la bară în adolescenţă şi acum a ajuns asistentă la o emisiune TV. Foarte bine, este şi ea un personaj de excepţie. 99,99% din fetele care dansează la bară ajung probabil să se prostitueze şi în cele din urmă să-şi rateze existenţa. Mass-media nu scrie despre ele, pentru că e normal să fie aşa. Anormal e să dansezi la bară și să nu eșuezi (încă). Monica Gabor, fostă Columbeanu? Da, e şi ea un personaj de excepţie. Nu vezi prea des o fată provenind dintr-o familie săracă lipită luată de nevastă de un miliardar. EBA, o tâmpită sadea, ajunsă europarlamentar pe banii şi influenţa tăticului? Da, aşa e. Dar la o singură EBA europarlamentar avem alţi 20 de milioane de români care n-au avut norocul să-l aibă pe Băsescu tată. EBA e tâmpită, dar e o tâmpită de excepţie şi e foarte bine că presa scrie despre ea. Mass media îşi face datoria. Şi îşi face datoria indiferent că vorbeşte despre Piticul Porno, Florin Salam, Eleva Porno, Bianca Drăguşanu şi alte asemenea personaje. Aceste personaje sunt la fel de excepţionale ca şi Lucian Bute (ca să dau un nume mediatizat intens în ultima vreme), care e un model pozitiv pentru toată lumea și care, atunci când e cazul, e la fel de mediatizat ca și scursurile amintite mai sus.

Rolul stabilirii contra-modelelor trebuie să revină familiei şi, mai ales, şcolii. Să presupunem totuși că familia este la fel de bulversată de confuzia valorică emanată din mass-media pe cât de bulversaţi sunt copiii. Până la urmă, părinţii se uită la televiziunile astea româneşti, la care se uită şi copiii lor. N-au altele. Deci e oarecum normal ca şi ei să fie năuci, fiind oarecum normal ca şi mediul familial să fie năucitor. Ceea ce nu mai e normal, e să vedem că după ce au trecut 12 ani prin şcoală, copiii sunt la fel de năuci ca părinţii lor care, fiind crescuţi cu 2 ore de televiziune pe timpul comuniştilor, sunt incapabili să perceapă cu discernământ mesajele mass-mediei de azi. Asta nu mai e normal, şi înseamnă că şcoala românească are o problemă mare, mare de tot.

Pe vremea mea, de exemplu, exista o presiune a învăţării pe care o interiorizai raţional ca urmare a mersului la școală. În fiecare sală de clasă, indiferent că am făcut la Brăila sau la Bucureşti, la generală sau la liceu, era afişat îndemnul acela din Ceauşescu: „Învăţaţi, îmvățați și iar învățați!” În familie, în jurul meu, vedeam că oamenii care au învățat mai mult au munci mai ușoare, de birou, și toată lumea îi respectă, în timp ce oamenii cu mai puțină școală au munci mai grele, solicitante fizic. Profesorii, la rândul lor, deși nu ne învățau niciodată de ce e bine să învățăm, se comportau ca și cum învățătura era o chestie foarte importantă și se asigurau mereu că părinții știu ce note luăm. Trebuia să venim cu lucrările semnate de unul din părinți, trebuia să arătăm carnetul de note semnat de unul din părinți etc. Era clar că învățătura e o treabă tratată serios de oamenii mari. Nu trebuia să fii genial ca să faci o corelație logică între învățătură și reușita în viață. Totul te împingea spre această concluzie și numai tâmpiții tâmpiților, care din păcate existau și pe vremea mea, dar parcă nu în proporțiile de acum, nu înțelegeau acest adevăr elementar: cu cât înveți mai mult, cu atât ai mai multe uși deschise. Și viceversa.

Ori, îi auzim azi pe unii că se revoltă din cauza... mass-mediei. Că, vezi Doamne, mass-media prezintă toate curvele, toți infractorii și toate tâmpitele, și din cauza asta copiii înțeleg că nu mai e nevoie să înveți, că poți reuși în viață și fără să fi învățat. Păi, nu mai suntem pe timpul comunismului, să avem doar 2 ore la televizor. Acum avem sute de ore de programe tv, zilnic. Rolul școlii ar trebui să fie și acela de a decanta mesajele mass-media și a-i învăța pe copii să priceapă adevărul în întregimea lui. Să înțeleagă că mass-media prezintă, în general, excepții: lucruri excepționale și personaje excepționale. Pe vremea mea erau orele de dirigenție, la care se discutau diversele probleme de la clasă. Eu am prins niște vremuri pudice, în care nici măcar nu se pomenea de educație sexuală sau alte chestii de genul ăsta. La dirigenție se vorbeau numai chestii generale legate de disciplina de la clasă, de la orele cutărui profesor etc. Astăzi însă există libertatea de a vorbi despre foarte multe lucruri, inclusiv despre lucruri mature. Am amintit deja de educația sexuală. Păi, dacă se face educație sexuală, tot așa de bine copiilor ar trebui să li se explice că Gigi Becali e de fapt un cioban unic, care nu-i reprezintă câtuși de puțin pe miile de ciobani din România, care sunt infinit mai săraci decât el. Că Daniela Crudu nu reprezintă câtuși de puțin destinul fericit a mii de pițipoance care ajung prostituate pe centură în lipsă de altceva mai bun. Nici Monica Gabor destinul fericit a mii de fete sărace care rămân o viață la coada vacii din cauză că n-au cum să scape de acolo (nu există în toată Europa atâția milionari câte fete și-ar dori să fie Monica Gabor). Nici EBA destinul a mii de fete care nu s-au omorât cu învățătura și care trudesc acum în fel de fel de munci prost plătite. Tot așa de bine ar trebui să li se explice copiilor și cu privire la modelele pozitive, de exemplu că nu toți pot deveni Lucian Bute, pur și simplu pentru că nu există suficiente titluri mondiale câți pumni s-ar putea da pe planetă la un moment dat. Genul acesta de învățături ar trebui să facă parte din curricula de dirigenție, astfel încât copiii să nu mai ia de bun tot ce văd în mass-media, să învețe să perceapă adevărul din mass-media în integralitatea sa și mai ales să știe de ce trebuie să învețe, adică de ce se află la școală: ca să aibă șansa unui viitor mai bun. Să nu ajungă ciobani, prostituate sau rebuturi sociale. De cât înveți, de atât vei avea mai multe șanse în viață.

În condițiile în care majoritatea absolută a absolvenților de liceu au picat cu brio la bacalaureat, principala concluzie care trebuie trasă e că școala românească nu reușește să le transmită elevilor justificarea ideii de învățare. Nu vorbim aici de logaritmi, războaiele mondiale, planuri geometrice, forțe centrifuge, idei filozofice. Vorbim de ceea ce ar trebui să însemne școala, la baza ei. Nu poți învăța materia de treaptă sau de bacalaureat dacă nu ai învățat mai întâi de ce e bine să înveți. Ori, exact această carență dă seama de absurditatea școlii de azi. Închipuiți-vă că Poliția ar putea funcționa fără ca polițiștii să știe legea pe care trebuie să o apere, sau ca spitalele să funcționeze fără ca medicii să creadă că își pot vindeca pacienții. E imposibil. La fel se întâmplă și cu școala românească. Dacă tot s-a conștientizat problema, prioritatea decidenților din educație trebuie să fie de acum încolo regândirea fundamentelor în care e prezentat mesajul educațional în așa fel încât cei pentru care există școala, adică elevii, să înțeleagă clar care sunt beneficiile pe termen lung ale învățăturii, și care sunt riscurile în cazul în care abandonează învățătura. Școala românească nu poate supraviețui dacă elevii nu învață de ce e util să  învețe. E ușor să zicem despre copii că sunt tâmpiți, când de fapt tâmpită e gândirea educației de 20 de ani încoace.