O minciună de dreapta: chiar și cu cota unică, bogaţii tot plătesc mai mult impozit decât sărăcanii

Cristian Ghinea, un publicist de dreapta destul de activ, comite un articolaş în România Liberă vizavi de cota unică vs. impozitul progresiv în care persistă, persistă şi iar persistă în aceleaşi erori tradiţionale (voite sau nu) pe care "dreptacii" noştri le scot de la naftalină atunci când vor să ne arate cât de virtuoasă şi corectă e cota unică. Noroc cu ei că luminează planeta, nu știu ce se va alege de miniștrii de finanțe din 95% de țări ale lumii (inclusiv SUA) care se încăpățânează ca prostănacii în impozitarea progresivă, fără a vedea lumina care vine de la... București.

Eu am scris de mai multe ori pe acest subiect, dar astăzi voi face şi un grafic, ca să înţeleagă de data asta până şi cei mai proşti dintre proşti de ce cota asta unică e, de fapt, o mizerie injustă.

Deci, să purcedem. Ghinea nu merge dincolo de matematică şi trage concluzia că dacă Marcel care are 100 de lei salariu plăteşte 16 lei impozit, şi Gigel, care are 10 lei salariu, plăteşte doar 1,6 lei, atunci Marcel plăteşte un impozit mai mare decât Gigel. „Asta nu e o chestie de interpretare, e matematică de clasa a treia: prin cota unică, „bogaţii" plătesc mai mult la stat decât săracii.” - declară ritos, pe un ton de Cezar învingător, tinerelul nostru publicist.

Numai că dumnealui greșește. Realitatea e exact pe dos. Realitatea e că în regimul cotei unice, Gigel e ăla care plătește mai mult. Și ca să fiu bine înțeles chiar și de către fanaticii matematicii, da, repet: 1,6 lei înseamnă mai mult decât 16, da, ați auzit bine, da, nu e o greșeală. Și iată de ce (explic pe scurt, ca pentru proștii proștilor):

i. Viața are un cost minim care e fix (sub el nu se poate coborî!) și pentru Gigel, și pentru Marcel. Acest cost include cheltuielile cu mâncarea, cu locuirea etc. Toate, cheltuieli prin care statul îi impozitează indirect și pe Marcel, și pe Gigel. În clipa în care încasează banii din salariu, amândoi - și Gigel, și Marcel - trebuie, obligat-forțat, să-și plătească acest cost minim al vieții. În rest, e treaba fiecăruia dacă unul își Dacia Logan, altul Audi A7; unul, apartament în Ferentari, celălalt, vilă în Pipera. Sub costul minim al vieții, adică sub nivelul minim de impozite pe consum pe care trebuie să le verse la stat din salariul lunar, nu poate coborî niciunul.
ii. După ce salariul fiecăruia e amputat, obligat-forțat, cu acest cost minim al vieții, vine cota de 16%. Fiecare plătește proporțional, aparent totul e just.
iii. Problema e că 16% + costul minim nu reprezintă un total proporțional, ci invers proporțional cu mărimea salariului de plecare. Cu cât salariul e mai mare, cu atât 16% + costul minim reprezintă o proporție mai mică, și viceversa. Ceea ce înseamnă că Marcel rămâne în buzunar cu o proporție mult mai mare a banilor munciți, decât cea cu care rămâne Gigel. Matematică de... clasa a treia, domnule Ghinea!

Să exemplificăm grafic. Să presupunem că Ionescu are salariu de 8000 de lei, Popescu de 2000 de lei și costul minim e de 500 de lei. Conform graficului de mai jos, se observă cu claritate că atunci când se aplică mizeria asta de cotă unică Ionescu rămâne în buzunar cu 77,75% din cât muncește spre deosebire de Popescu care rămâne doar cu 59%.

Deci, stimabile domn Ghinea, nu doar că aia 16 lei ai lui Marcel din pilda dumneavoastră nu reprezintă o sumă mai mare decât cei 1,6 lei ai lui Gigel, ci dimpotrivă. Suma e mult mai mică!

Pentru ca Ionescu și Popescu să fie impozitați corect, la același nivel, adică să-i rămână fiecăruia în buzunar, la sfârșitul zilei de muncă, o sumă proporțională egală, ar trebui din două, una:

1. fie Ionescu să fie impozitat cu 34%,
2. fie Popescu să fie impozitat ... cu 0%!

Altfel zis, impozitare progresivă. În lipsa impozitării progresive, cu cât câștigi mai puțin, cu atât munca ta e penalizată mai mult: dacă ai 1000 de lei salariu, ești mai penalizat față de cel care are 2000; dacă ai 2000, ești mai penalizat față de cel care are 4000; și tot așa. 

Altfel, mă întreb de ce oare acest domn Ghinea, în loc să-și irosească talentul și competențele la România Liberă, nu mai bine le scrie 'mnealui o scrisorică de amor lui Obama, sau Angelei Merkel, sau lui Sarkozy, sau lui David Cameron, poate, cine știe, își va găsi un post de ministru de finanțe pe la... înapoiații ăia.