Victor Ponta a inteles, in fine, ce inseamna impozitarea progresiva

Victor Ponta a glăsuit recent despre impozitarea progresivă şi a produs o supriză de proporţii în tabăra de dreapta, pentru că a arătat, în sfârşit, că înţelege cum ar trebui aplicată corect, în condiţiile româneşti, această idee.

Bomba aruncată de Ponta constă în faptul că, pentru prima oară, cineva important (nu anonim, ca subsemnatul) propune impozitare "zero" pentru cei care au venituri sub un anumit prag. Pragul este de aproximativ 250 de euro (1000 RON) şi mi se pare absolut rezonabil.

Tragedia României în contextul globalizării şi al integrării europene este că de acum forţa de muncă se poate mişca liber şi nimeni nu mai poate fi ţinut închis ca într-o căldare aici. Este absolut logic ca România, în condiţiile astea, să se golească de forţa de muncă productivă, pentru că mai bine stai pe şmecherie şi/sau pe ajutor social de 300 de euro în Occident decât să-ţi rupi spinarea în România pentru 1000 de lei - impozabili!

Aşa că singura şansă pentru ca România să-şi păstreze atractivitatea pentru populaţia proprie, este să rezolve cumva, rapid, problema diferenţei de venituri şi de şanse sociale pentru pătura majoritară a populaţiei. Populaţia trebuie îndemnată să muncească şi să cheltuie bani aici, în România, nu în străinătate! Iar una dintre măsuri este intuită foarte bine de Ponta: veniturile care "concurează" cu ajutoarele sociale din Occident trebuie socotite aşa cum sunt, drept simple ajutoare sociale, şi scutite de impozit, sau impozitate minimal!

În plus, scutirea de impozit sau impozitarea minimală a celor cu venituri mici ar scoate la suprafaţa economiei un număr însemnat de lucrători la negru. Aceştia ar căpăta profil economic, ar deveni "creditabili", iar băncile s-ar trezi brusc cu un nou bazin de clienţi, ceea ce pentru economie nu poate reprezenta decât un stimulent pozitiv. Scăderea resimţită în buget din zona impozitării veniturilor mici va fi compensată de creşterea economiei.

Comentatorii de dreapta sunt cumva descumpăniţi de propunerea lui Ponta, pentru că ani la rândul s-au obişnuit să prezinte "impozitarea progresivă" într-o lumină falsă, ca un sistem care îi face pe toţi să sufere, la grămadă. În varianta propusă de Ponta evident că nu va fi vorba de aşa ceva, ci dimpotrivă. Drept pentru care au început să agite o nouă marotă: de unde se vor acoperi găurile la buget?

Din păcate pentru ei, problema e pusă exact pe dos decât ar trebui. Problema nu e "de unde se vor acoperi găurile la buget" ci cât de mare trebuie să fie bugetul României pentru a permite impozitare "zero" a păturilor sărace şi impozitare redusă (maxim 5% din profit) a afacerilor care nu ating un rulaj mai mare de 100.000 de euro. Aceste două premise ar trebui să fie baza oricărei construcţii a bugetului României cel puţin 20-30 de ani de acum înainte. Nu poate fi bugetul României decât de ordinul x sau y? Păi, atât să fie. Nu ar mai fi bani pentru ca Elena Udrea să deseneze frunze? Păi, să nu mai deseneze. Nu ne mai permitem să ţinem "Agenţia pentru Cultul Eroilor"? Păi, să o desfiinţăm. Nu ne mai permitem să avem 15 miniştri, ci doar 5? Păi, să închidem 10 ministere şi să le comasăm pe celelalte. Nu vor mai fi bani pentru armatele de votanţi? Să fie puşi la muncă.

Pe timpul lui Ceauşescu, adică în epoca "socialistă", pe care mulţi au uitat-o sau se prefac că au uitat-o, mâncând rahat cu polonicul ăla mare despre cum se stătea, chipurile, degeaba, nimeni nu lua vreun ban fără să aibă servici, chit că în multe locuri se freca menta 90% din timp sau se bea nechezol. Ba dimpotrivă, erau mulţi oameni care erau puşi la muncă şi nu li se plătea nimic: intelectuali care adunau recoltele pe câmpuri, militari în termen care lucrau la drumuri, ţărani care lucrau pe gratis la CAP. Duminica, destul de des, elevii erau puşi să iasă la "muncă voluntară" iar în vacanţele de vară trebuia să vii şi să faci "practică" la liceu. O singură marotă avea Ceauşescu, înmulţirea naţiei, şi de aceea dădea bani degeaba tuturor femeilor care făceau de la 6 copii în sus (fapt ce i-a atras ura populară, pentru că performanţa asta era atinsă în principal de ţigănci). În rest, cine vroia bani trebuia să pună la osul la muncă şi la 18 ani nu exista să stai degeaba, pe banii babacilor, cum se stă acum (chiar până pe la 25). Ori erai angajat, ori militar în termen. În caz contrar te întreba miliţia de sănătate. Nebunia asta a "venitului minim garantat", a statului cu palma-n fund şi a ajutoarelor sociale primite pe degeaba a explodat după 1990 şi a crescut pe măsură ce se accentuau demagogia şi populismul politicienilor. Şi nu are nimic de-a face cu stânga, şi cu atât mai puţin cu dreapta, ci cu un mod impersonal, neutru şi de sine stătător de-a face politică numit, în limbaj consacrat, "politicianism". Politică de dragul politicii, nu din responsabilitate faţă de comunitate. Şi nebunia este cu atât mai hidoasă, cu cât în România ar fi atâtea de făcut. Dar se stă. Se stă de 20 de ani.

Aşa că nu e nici o tragedie dacă statul îşi restrânge cheltuielile, "bugetul", şi odată cu ele bugetul de cheltuieli sociale (adică mita electorală) care se alimentează şi din impozitarea aberantă a muncii. Tragedie e faptul că România se goleşte de creiere, de braţe muncitoare, de oameni cu iniţiativă, şi că nimeni nu pare să înţeleagă nici cauzele imediate, nici efectele pe termen lung ale acestui exod.