7.3.08

Razboiul hypermarketurilor

Actualul război al (sau împotriva!?) hypermaketurilor, declanşat, dacă am înţeles bine, de producătorii de carne, mi-a adus aminte de 2 chestii comic-bizare.

1. Era prin mai 2005. trezesc (subliniez "mă", fiindcă pe vremea aia lucram singur) cu un email de la o cunoscută firmă producătoare de mezeluri, cârnaţi şi toate cele, cum că vrea site. Şi nu numai asta. Ci şi că "un reprezentant" al firmei noastre este chemat la "o discuţie" în data de ..., la ora de... . Wow! Cum pe vremea aia eram foarte naiv, mă gândesc că nu merită pierdută ocazia. Dar cum dracu' să ajung la ăia, că în data de ... la ora de ... aveam altă treabă? Ei, în timp ce mă gândeam eu, abia trecuse vreo juma' de oră de la primirea mailului, sună telefonul. Era cineva de la firma aia, care, pe un ton incredibil de arogant, vroia să ştie dacă am primit mesajul şi dacă pot confirma întâlnirea (care mi se ceruse imperativ). Eu confirm... cum, să las să-mi scape din mână aşa ceva?! Asta e. Vorbesc cu un prieten cu care mai colaboram la diverse proiecte şi-l întreb pe el dacă poate merge la întâlnire. El poate, şi se duce.

Ok. Întâlnirea era programată cu o zi înainte de Paşte. După ce se întoarce de acolo mă văd cu amicul meu să-mi dea raportul. "Nişte mârlani.", zice el. "Am aşteptat vreo juma' de oră, nu au vrut să completeze brieful, înaintea mea era unul de la o altă firmă, dovadă că ne-au chemat pe bandă rulantă. Toată ideea pe care o aveau despre site era că la final trebuie să le cadă chiloţii." "Cum adică?!" "Adică aşa mi-a zis ăla de IT: Vreau un site să-mi cadă chiloţii."

Imediat am luat decizia să nu ne băgăm în rahatul ăsta. Încă de pe vremea aia respectam un principiu: cine nu completează brieful nu e bun de client. Problema era că inşii - chestia asta era joi, înainte de Vinerea Mare - ceruseră un layout pentru marţi la ora 12.00 . Aşa, pur şi simplu, de capul lor. Că vroia muşchii lor. Ar fi trebuit aşadar ca în loc să ne vedem de vacanţă, să stăm să le frecăm lor site-ul ceea ce era, evident, o tâmpenie, mai ales că nu aveam nici cea mai mică idee despre cum o fi cu căzutul chiloţilor.

Mă rog, mi-am văzut de vacanţă. Marţi la 12.15 fix primesc un telefon... număr necunoscut, răspund, aceeaşi voce arogantă din urmă cu câteva zile mă ia la rost (fără "bună ziua", fără nimic): "Alo?" "Da, alo." "Parcă ziceaţi (?!) că azi la 12 avem un layout." Cât să fi durat dialogul ăsta? 3 secunde? 5 secunde? Ei, au fost suficiente ca să simt că mi se urcă sângele la cap. Primul meu impuls a fost să-i închid telefonul în nas, dar m-am abţinut. În schimb i-am zis pe un ton cât se poate de calm: "Nu ne-am apucat încă. O să vă sun eu când e cazul." Deodată, şmecheraşul ăla a amuţit, a tăcut vreo câteva secunde, după care a îngăimat: "O să mă sunaţi dumneavoastră?" "Exact." "Bine. Mulţumesc. La revedere" "La revedere".

După 2 luni de la acest dialog băieţii aveau un site, făcut de X. După fix un an (în vara lui 2006), aveau altul, făcut de Y. Azi îi văd plângându-se de monopolul hypermarketurilor.

Mă întreb totuşi dacă nu cumva problema lor nr. 1 e aceea că deţin în ograda proprie niscaiva probleme de marketing, de organizare internă, de PR, de management?!...

Mâine - partea a 2-a.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu