In atentia comunitatii de webdesigneri

Un fenomen neplăcut în România este neseriozitatea clienţilor, care de multe ori nu respectă contractele semnate, solicită enorm de multă extra-muncă în cadrul aceluiaşi contract, nu respectă opţiunile profesioniste ale furnizorului de servicii şi au, în general, o atitudine dispreţuitoare şi intruzivă faţă de munca webdesignerului.

Well, având în vedere că interesul KSD pentru piaţa de web design tinde acum spre un super hipermirobolant bombastic ZE-RO, şi va rămâne aşa, dată fiind noua orientare comercială a firmei, nu cred că risc nimic dacă voi intenta, în premieră pentru România, un proces de daune unui client dificil. Procesul va avea o miză de cca. 25.000 de euro (suma finală o voi stabili cu avocatul meu) şi va viza:

- daune materiale: clientul nu şi-a achitat un rest de bani, 990E, sumă peste care s-au adunat şi penalităţi de aproximativ 1300 E;
- piraterie software: mă gândeam să cer 10-15.000 de E, pentru folosirea fără acceptul nostru a platformei Magazinosaurus Rex mai bine de 12 luni;
- daune morale: încă 10.000 de E pentru tupeul de a ne fi pus pe cap... Urban şi Asociaţii (după ce că noi suntem păgubiţii!), plus alte porcării care vor face deliciul dosarului.

De la acest proces nu sper decât un singur lucru: să creez un precedent care să poată fi invocat pe viitor de firmele de web design care au de-a face cu asemenea clienţi nervoşi. De ce e nevoie de un asemenea precedent? Păi, simplu: pentru că webdesignerii nu sunt protejaţi de nicio asociaţie profesională, profesia lor nu are niciun statut legal aparte, competenţele lor nu sunt obiectul niciunei certificări simbolice recunoscută naţional... În plus, multe afaceri sunt mici şi subfinanţate, fiind, şi din această cauză, victimele perfecte pentru toţi nebunii. În cazul unui eventual proces de daune, 99% din firme nu şi-ar putea permite cheltuielile cu un avocat, ceea ce le face... să tacă şi să înghită. Uite că eu mi le permit. Ghinionul ăluia.

Dacă nimeni nu face nimic, cum să fim luaţi în serios?