22.7.16

„Penalizează” Google viteza site-urilor?

Recent am avut surpriza să dau peste unii care se laudă că fac magazine online care nu sunt „penalizate” de Google ca urmare a vitezei mici de încărcare.

În timp ce criteriul vitezei de încărcare este fără îndoială luat în calcul de Google atunci când calculează rankingul organic al unui website, și nu numai (el este un criteriu utilizat, de pildă, și atunci când se calculează quality score-ul în Adwords), ideea că Google ar penaliza site-urile lente este o gogomănie.

Google nu are decât un criteriu major după care clasifică informația: relevanța. Relevanța reprezintă scopul motorului de căutare și pentru pozițiile organice, și pentru reclamele Adwords. Or, pentru a găsi cele mai relevante pagini, algoritmul ia în calcul câteva sute de factori, pe care îi mixează în fel și chip, astfel încât atunci când utilizatorul caută ceva, să zicem „minge de fotbal”, el să ofere cele mai relevante rezultate.

Privitor la cât cântărește fiecare factor în alcătuirea algoritmului e greu de spus, dar dacă luăm în calcul faptul că ar fi cca. 500 de factori care alcătuiesc algoritmul și acordăm fiecăruia o pondere egală, rezultă că fiecare ar trebui să aibă o relevanță de 1/500, adică 0.2 %. Adică insignifiant. Sigur că în realitate știm că sunt unii factori cu mai mare greutate decât alții (de ex. calitatea linkurilor și vechimea neîntreruptă a domeniului). Dar cert este că algoritmul e suficient de divers încât orice site să aibă o șansă de a fi recunoscut pentru relevanța sa, în cazul unei căutări la care are sens să fie afișat. Nu e nici o tragedie dacă un site nu are un scor de 100/100 la unul din factori. Poate recupera cu alții.

În ceea ce privește „penalizările” induse de Google, e o prostie absolută să susții că Google „penalizează” un site pentru că ar fi lent. Acest articol din Ziarul Financiar e o cretinătate absolută, mai ales că putem da instant sute de exemple de căutări efectuate de pe mobil la care în primele trei poziții organice se găsesc site-uri nu doar lente, dar și neoptimizate pentru mobil. Pentru că Google nu e idiot să dea afară site-uri relevante, doar fiindcă au probleme de uzabilitate. Google nu „penalizează” site-urile decât pentru un singur lucru, care e știut: pentru încercarea de a manipula incorect algoritmul de căutare. Altfel zis, pentru spam. Sigur că sunt mulți care fac spam cu succes, dar dacă sunt prinși ei sunt eliminați din index. Asta înseamnă a fi „penalizat”, iar marketerii care răspândesc informații false privitoare la „penalizarea” Google, profitând de naivitatea și teama sinceră a clienților de a nu păți ceva, ar trebui să le explice foarte clar acestora că atunci când ești „penalizat” pur și simplu dispari din indexul Google. Comanda site:numelesitului.meu nu va mai returna nimic. Zero rezultate.

În schimb, dacă site-ul e mai slab la anumite criterii, cum e și viteza de încărcare, dar e un site cu un istoric corect, el nu are cum, nu are de ce, și nu va fi „penalizat”. El va fi cel mai probabil depunctat pe anumite căutări și în anumite situații, când algoritmul decide că e mai relevant să afișeze un site mai rapid decât unul mai lent. Vor fi însă o mulțime de alte căutări la care o viteză de încărcare mai înceată nu va conta. De pildă, dacă tu montezi „ferestre termopan” la Suceava și ai un site lent și neadaptat ecranelor mobile, asta nu înseamnă că nu vei avea o șansă foarte bună de a sta bine la o eventuală căutare cu telefonul mobil făcută de cineva din Suceava, cu mult înaintea unor site-uri rapide, responsive și excelent optimizate, dar bazate la București sau în altă parte a țării. De ce? Simplu: pentru că algoritmul nu e tâmpit și înțelege că pentru clientul din Suceava mai importantă decât viteza de încărcare e locația afacerii tale, și situl tău e mult mai folositor utilizatorului de acolo, chit că e mai lent, decât un sit rapid, al unei afaceri de la mama dracului.

Și atunci, care e explicația fervoarei cu care unii încearcă să vâneze fazani băgându-le faza cu viteza? Păi explicația e foarte simplă: se numește marketing lipsit de etică. De peste 10 ani am trăit diverse isterii care au luat cu asalt internetul și care aveau ca scop unul singur: să convingă clienții să-și refacă site-urile (evident, contra unei sume piperate, în ton cu „urgența”). Am trăit în acești ani și isteria cu „joculețe flash pe site”, și cea cu „code validation”, și multe altele. Întotdeauna cei care au pierdut au fost clienții care nu au înțeles nici pe ce au dat banii, nici de ce, și la final s-au trezit că schimbă un sistem funcțional cu unul de care nu aveau nevoie.

11.7.16

Cum arată „clasamentul etern” al fotbalului european?

S-a terminat și Euro 2014. Pe lângă formatul în premieră cu 24 de echipe, am mai înregistrat alte câteva premiere: primul titlu din istoria Portugaliei, prima intrare într-un careu de ași al Țării Galilor și prima oară când o țară cât un oraș, Islanda, ajunge în sferturi de finală.

Pornind de la aceste rezultate hai să ne imaginăm un „clasament etern” al echipelor europene care să țină cont numai de prezența în semifinalele principalelor competiții mondiale (Campionate Mondiale, Campionate Europene și Olimpiade). În clasamentul de mai jos am ales să acord următorul punctaj:


Campionate Mondiale Campionate Europene Olimpiade
Locul 1
4 pct
3 pct
2 pct
Locul 2
3 pct
2 pct
1 pct
Locul 3
2 pct
1 pct
0.75 pct
Locul 4
1 pct
0.75 pct
0.5 pct
Semifinale *
--
1 pct
--

* din 1984 la campionatul european nu se mai joacă „finala mică”

Dacă luăm ca dată de start a clasamentului doar anul 1930, când s-a disputat primul campionat mondial, constatăm că echipa României are un mare „zero” pe toate liniile. Cele mai bune performanțe ale echipei noastre sunt câteva prezențe în sferturile de finală: în 1994 la campionatul mondial, în 1960, 1972 și 2000 la campionatul european (putem băga aici și calificarea din 1984, când turneul final nu avea decât 8 echipe) și în 1964 la olimpiadă. Lipsa de performanță e cu atât mai jenantă cu cât cel puțin la olimpiade, între 1952-1980, echipele din Estul comunist au fost în mod clar avantajate de regulile de participare (nu aveau voie să participe decât jucători amatori, ceea ce însemna că echipele din Est, ale căror fotbaliști erau sanchi-amatori, participau cu loturile complete cu care jucau și la Campionatul Mondial, iar cele din Vest trebuiau să încropească o echipă din fel de fel de jucători anonimi adunați din ligile inferioare, sau tineri fără experiență). Și e cu atât mai jenantă cu cât nu mai puțin de 26 de echipe europene au înregistrat cândva măcar un loc 4 la un turneu final. Și e cu atât mai jenantă cu cât printre echipele astea găsim Norvegia, Țara Galilor, Croația, Turcia, Grecia sau Bulgaria. Și e cu atât mai jenantă cu cât dintre echipele europene care nu au atins niciodată vreun careu de ași noi facem figură de „măgar între oi”, fiindcă vorbim:

- fie de federații cu un istoric mai mic de 25 de ani sau istoric întrerupt de aproape 50 de ani de comunism (ex. Ucraina, Serbia, Slovacia, țările baltice etc.);
- fie de federații care reprezintă niște țări mărunte, insignifiante fotbalistic (ex. Luxemburg, Cipru, Feroe etc.) cu care ar trebui să ne fie rușine să ne comparăm;
- fie de federații care au o vechime comparabilă cu a noastră, dar reprezintă niște națiuni mult mai mici, cu o bază de selecție și în unele cazuri tradiție fotbalistică mult mai mică (și anume: Albania, Elveția, Irlanda, Irlanda de Nord, Finlanda, Scoția).

Practic, suntem proștii proștilor la nivel fotbalistic. La „performanțe majore” ne batem pe burtă cu Luxemburg (sfert de finală la Campionatul European în 1964), Israel (de mai multe ori în sferturi de finală la diverse olimpiade) sau Irlanda de Nord (sfert de finală la Campionatul Mondial în 1958). Aș zice că singurii la fel de proști ca noi sunt scoțienii și elvețienii care, la ce istorie și la ce condiții au în spate, ar fi trebuit să înregistreze mai multe performanțe.

Clasamentul poate fi vizualizat aici.