Noul Star Wars e complet aiurea

Părerea mea e să așteptați să apară ripul pe torente și să-l vedeți acasă. Nu merită să dați banii, nu faceți decât să mai vărsați câțiva dolari în vistieria Disney care și-a cam bătut joc de franciză.

- În primul rând senzația de ansamblu e că „Trezirea Forței” nu e decât aceeași ciorbă, reîncălzită. Adică primul Star Wars (pe care l-am văzut prima oară când eram mic la cinema Unirea din Brăila, pe la începutul anilor '80 :) ) în care s-au mai schimbat pe ici, pe acolo, niște chestii în scenariu, și s-au multiplicat de câteva ori efectele luminoase și exploziile. Narațiunea e construită fix ca în 1977, în jurul misiunii unui mic droid (un pic diferit de R2-D2) care ascunde o hartă în cap și pe care-l caută ăia răi. Han Solo, după ce s-a bătut cu Imperiul, e tot un mic bișnițar intergalactic pe care-l caută unii să-i ia capul; conflictul principal e tot între Rezistență (care, de data asta, n-am înțeles prea bine împotriva cui rezistă, că doar la sfârșitul episodului 6 Imperiul dispare) și unii Răi, de data asta un Ordin Întâi condus de un boșorog imens și, în rolul lui Darth Vader, un anume Kylo Ren, care e copilul lui Han Solo și Leia. Han Solo și Leia care, deși se pupau cu foc în Star Wars 5 și 6, acum sunt despărțiți, ca în Star Wars 4. Oameni nebuni, divorțează la bătrânețe... Leia fiind, oare cum altfel?... general în armata Rezistenței. Maimuțoiul ăla de Ciubaca e la fel de proaspăt ca la prima apariție - deși ar trebui să aibă vreo 100 de ani, pe puțin. Și, firește, îl secondează pe Han Solo, unde anume?... pe Șoimul Mileniului! Bineînțeles că finalul, climaxul, e atins atunci când Rezistența distruge noul... Death Star.

Spre deosebire de primul Star Wars (ăla din 1977) avem, așadar: în loc de împărat, un boșo de 10 ori mai mare și mai hidos, apărut nu se știe cum și de unde (în prequel și în trilogie povestea lorzilor Sith și a cavalerilor Jedi, transformarea lui Palpatine în Împărat, împlinirea profeției de reechilibrare a forței prin Analkin Skywalker / Darth Vader etc. sunt foarte coerent spuse și nu se lasă nici o portiță deschisă către bâzdâcul ăsta); explozii de 10 ori mai multe; efecte de 10 ori mai luminoase; bătăi și urmăriri de 10 ori mai dese; o Stea a Morții de 10 ori mai mare.

- Ca lucruri diferite față de primul Star Wars: Han Solo crapă, fiind omorât chiar de fi-su (chiar nu cred că va mai putea reînvia în vreunul din episoadele viitoare, ăla a băgat sabia în el până a scos-o pe partea cealaltă și l-a și aruncat într-un hău); eroul principal e o gagică, Rey; storm troopers au ceva suflețel în ei, dovadă faptul că un storm trooper, „Finn”, se bagă în seamă de partea binelui tot filmul; Luke Skywalker nu apare decât în scena finală, bătrân. Chipurile Luke e ultimul Jedi (cum era Yoda pe vremuri) și după ce a distrus Imperiul a dorit să refacă ordinul Jedi, așa că s-a apucat de antrenat (și-o fi făcut omul, ca Hagi, academie de fotba... pardon, Jedi) dar bagabontul de nepot, adică fiul lui Han Solo și al Leiei, pe care-l băgase în echipă, l-a trădat și s-a dat cu Întunericul. Vezi, așa e când bagi nepoți pe pile... De nervi, Luke și-a luat lumea în cap și acum îl căutau cu toții, Rezistența - ca să-i scoată din rahat, Întunericiții - ca să-l omoare pe ultimul Jedi, să reinstaureze puterea întunericului, bla bla bla.

- Ca inadvertențe flagrante: sabia lui Ren e de tot râsul, e o chestie în formă de cruce cu mânere de laser, mă mir că nu-și scoate ăla ochii când dă cu ea; despre Ren înțelegem că a fost și ucenicul bâzdâcului, și al lui Luke, deci e un cavaler extrem de puternic, și cu toate astea mănâncă o bătaie cruntă de la gagicuța aia, Rey, care se bătea prima oară cu sabia (nu mai zic de faptul că Analkin Skywalker / Darth Vader și Luke avuseseră nevoie de ani întregi de antrenament intens ca să se prindă care e treaba cu Forța; gagica asta are voce și talent peste normă, se prinde singură); în prequel și în trilogie nu se întâmplă niciodată ca părintele să-și ucidă fiul, sau invers, deși sunt foarte aproape și Luke, și Vader de chestia asta, dar tocmai în asta constă frumusețea poveștii, că până la urmă fiul își salvează tatăl, și tatăl își salvează fiul - paricidul e, așadar, o chestie nouă în universul Star Wars; din „Atacul Clonelor” știm că toți storm trooperii sunt de fapt clone ale banditului care fuge la un moment dat de Obi Wan, or ăla era caucazian, în vreme ce aici Finn e... negru; de asemenea, din scenele finale din „Return of the Jedi” rezulta că storm troopers au dispărut (ursuleții ăia mici bat toba pe căști de storm troopers) și că Darth Vader s-a pocăit și s-a mântuit în spirit, împlinindu-se profeția conform căreia el va fi cel care va aduce echilibrul Forței, deci e complet, dar complet aiurea să vezi că răul de acum, Kylo Ren, adică nepotu-său, îl ia de model. Înseamnă că ori e prost făcut grămadă, ori n-a înțeles nimic din pățania lui bunică-su... mult mai logic era să se închine memoriei Împăratului (adică lui Palpatine), dar nah, probabil că figurinele cu Vader se vând mult mai bine în magazinele Disney...

În concluzie, dacă nu mai aveți răbdare, dacă vreți să vă bubuie urechile, să vă sară ochii din cap și la final să rămâneți cu impresia că ați văzut, în mare, același „Star Wars” ca în 1977, dați banii pe bilet și duceți-vă să vedeți filmul.

Toiagul lui Diogene

Se zice că Diogene, filozoful grec care trăia într-un butoi, s-a dus într-o zi să vadă ce prostii mai zice Zenon Eleatul. Zenon nu putea vorbi, firește, decât despre faimoasele sale paradoxuri, explicând unei audiențe extatice că mișcarea nu e mișcare și timpul nu e timp. După cum se știe, paradoxurile zenoniene sunt foarte greu de combătut cu armele logicii simple, drept pentru care Diogene s-a ridicat din public și, ridicându-și toiagul, a început să bată la Zenon ca la fasole, întrebându-l: „Ia zi Zenon, se mișcă toiagul?”

Cam așa cred că trebuie să le explicăm și noi de acum încolo tehnocraților și tehnocratițelor de extracție neoliberală (câteodată mascați sub un chip libertarian) care cotcodăcesc ca apucații, în ciuda tuturor evidențelor, că salariul minim pârjolește economia: cu toiagul / realitatea! Pentru că, a naibii chestie, în România, în mai puțin de 10 ani, salariul minim s-a dublat în raport cu euro (și a crescut de 2,69 ori exprimat în lei!) și, cu toate acestea, a crescut și numărul locurilor de muncă, și numărul de firme și PFA-uri înregistrate.

La muncă, sărăcane!... nu la lenevit! pe Argumente Și Fapte.

Comitetul de Stat al Planificării, piața imobiliară și parlamentul

Comentariul meu despre „legea dării în plată”.

Comitetul de Stat al Planificării, piața imobiliară și parlamentul

N-am înțeles încă poziția lui Costi Rogozanu pe acest subiect exprimată pe Vox Publica. După părerea mea e una din legile cu care parlamentarii își spală multe păcate. Rămâne de văzut, totuși, dacă Iohannis o va promulga.