O carte care merită citită măcar parțial: „Dacopatia” lui Dan Alexe

Am avut pe vremuri un coleg albanez. N-am avut eu timp să stau prea mult de vorbă cu el, dar am reținut dintr-o discuție cu el o chestie care mi s-a părut atunci interesantă. „Mie mi-a fost foarte ușor să învăț românește, mi-a zis el la un moment dat. Limbile noastre sunt aproape la fel. Aceleași cuvinte pe care le avem noi, le aveți și voi, numai că voi le pronunțați altfel.”

Ce-o mai fi făcând colegul meu, habar nu am. Ultima oară când am mai auzit despre el, în urmă cu vreo 7-8 ani, cică era om de afaceri „dă succes” în Tirana, unde avea un cafe-bar. Să-i fie de bine. Mi-am adus aminte însă de vorbele lui cu două prilejuri: când am citit celebrul articol al lui Hașdeu intitulat „Cine sunt albanezii?” și când am citit, recent, cartea lui Dan Alexe: Dacopatia și alte rătăciri românești.

Nu vreau să fac o prezentare in extenso a acestei cărți, dar vreau să zic doar atât: citiți-o, că merită. Sigur, e scrisă inegal, sunt capitole care vor interesa mai puțin, dar cel puțin capitolul cu corespondențele dintre română și albaneză („Arnăuți și vorbe vechi”) este fabulos.

Toată știința pe care o învățăm noi la școală este ideologizată. Mai precis, ea este subsumată teoriei oficiale conform căreia după retragerea romană din timpul lui Aurelian (aprox. 272 e.n.) pe teritoriul României a  rămas o puternică populație proto-română care, în ciuda năvălirilor barbare, a rezistat cumva, undeva, pare-se că prin creierii munților, până în sec. XII-XIII când încep să apară primele voievodate românești care s-au coagulat apoi în marile țări medievale: Țara Românească și Moldova, în sec. XIV. Evident, rolul acestei narațiuni e acela de a justifica ascendentul românilor față de maghiari în Transilvania.

Teoria aceasta e atacată în general din două laturi. Pe de o parte există demența protocronistă a dacomanilor, care susțin că dacii nu puteau fi latinizați doar între 106-275, că vorbeau deja o proto-română, ba chiar că ei i-ar fi învățat pe romani limba latină. Argumentele lor majore sunt două: timpul prea scurt (106-275) și teritoriul prea mic pe care romanii l-au ocupat, efectiv, din suprafața Daciei. Teoria aceasta e atât de abracadabrantă, încât nici n-ar merita discutată dacă n-ar fi atât de insistent adusă în discuția publică de fel de fel de idioți. Ca și contraargumente putem să enumerăm:

1. există informații istorice foarte clare care arată că relațiile culturale, economice, politice și sociale dintre daci și romani erau cu mult mai vechi decât epoca războaielor din perioada 101-106 (Burebista, de pildă, se amestecase direct în războiul civil de la Roma, în jurul anului 50 î.e.n.);
2. romanizarea efectivă a popoarelor Daciei a început de fapt odată cu cucerirea moesilor (dacii de la sud de Dunăre), Moesia rămânând în componența Imperiului din anul 29 î.e.n. până la venirea bulgarilor, adică 700 de ani;
3. e adevărat că împărații romani nu au mai stăpânit administrativ vechea Dacie după 275, dar știm prea bine că relațiile comerciale și politice cu malul stâng al Dunării nu au încetat niciodată și pe lângă asta mai știm că după Aurelian mulți alți împărați au continuat să-și exercite o oarecare formă de suzeranitate asupra malului stâng (cred că ultimul despre care avem informații certe că a stăpânit malul stâng al Dunării este Justinian I-ul, adică mult după anul 500, iar despre Constantin cel Mare știm că stăpânea Oltenia).

Romanizarea nu era, așadar, deloc imposibilă în condițiile în care prezența militară și economică a Imperiului Roman în zonă nu a durat câtuși de puțin doar 169 de ani, ci cel puțin 440 de ani, adică minim 106-550(?) dacă luăm în calcul strict teritoriul de la nord de Dunăre, sau chiar 709 ani, adică între 29 î.e.n. - 681 e.n., dacă luăm în calcul data cuceririi Moesiei de către romani și anul înființării primului Imperiu Bulgar. Și chiar dacă punem la socoteală faptul că începând cu anul 610 limba oficială a Imperiului de Răsărit a devenit limba greacă, este clar că intervalul de timp pe care limba latină l-a avut la îndemână pentru a se impune populațiilor din zonă a fost mult mai mare decât cel pe care îl iau în calcul dacomanii. E vorba de mai multe sute de ani, nicidecum de (numai) 169 de ani. De altfel la momentul 681 Balcanii erau deja plini de slavi. Procesul latinizării limbilor locale trebuie că era deja încheiat.

A doua latură a atacului este teoria roessleriană, care zice că poporul român s-a format la sud de Dunăre de unde prin migrații succesive și tăcute a urcat încetul cu încetul la nord de Dunăre. Spre deosebire de teoria dacomanilor aceasta are argumentele ei, puternice (în primul rând existența comunităților puternice de aromâni din Balcani), dar și contraargumente la fel de puternice. Cronicile medievale pe care le cunoaștem (notarul anonim al regelui Bela, cronica lui Nestor de la Kiev) ne spun foarte clar că atunci când ungurii au ajuns în zonă, adică în jurul anului 800, au găsit pe teritoriul Transilvaniei o populație amestecată formată (cel puțin) din slavi și valahi - adică români.

Problema cu teoria roessleriană este că ar sluji, din punct de vedere istoric, intereselor maghiare, și de-asta orice argument pe care se bazează această teorie este ocolit conștient de știința noastră oficială, oricât de valid s-ar dovedi din punct de vedere științific. Iar unul dintre argumente este dat tocmai de asemănările profunde, la nivel de lexic și construcție a expresiilor subtile ale limbii, dintre română și albaneză.

Noi am fost învățați că țăranul român a tras vaca de coadă de pe timpul romanilor și că pe baza unor legi lingvistice foarte riguroase a transformat cabalus > cal, veteranus > bătrân, etc. Acolo unde nu știm ce legi lingvistice se aplică dicționarele noastre pur și simplu dau „etimologie necunoscută”. Nu ni se zice nimic despre albaneză.

Or, în cartea sa, Dan Alexe propune în primul rând tocmai un șir de etimologii simple care se pot rezolva foarte ușor prin intermediul limbii albaneze. Teoria sa este că latinizarea celor două limbi - română și albaneză - a început simultan dar că în cazul albanezilor aceasta s-a oprit la un moment dat, limba albaneză rămânând o limbă indo-europeană de sine stătătoare, în timp ce româna a devenit limba neolatină pe care o vorbim noi. Argumentele sunt mult prea numeroase pentru a fi redate aici, dar merită subliniat doar atât: subtilitatea lor îl va încânta pe orice cititor. Un singur exemplu voi aminti: noi zicem despre cineva care suferă o transformare în rău la chip că „s-a făcut verde / s-a înverzit la față”. Cum adică? Atunci când cineva e lovit de paloare, când se simte rău, se îngălbenește la față, nu se înverzește! Da, numai că în limba albaneză „verde” se zice „gjelbër” (aceeași rădăcină ca rom. galben, eng. yellow, it. giallo, ger. gelb etc.), și „galben”... „verdhë” (aceeași rădăcină ca binecunoscutul „verde” din limbile neolatine). Pur și simplu culorile astea se zic invers decât în celelalte limbi. Expresia din limba română nu capătă sens, astfel, decât dacă ne dăm seama că provine dintr-un substrat foarte vechi, din vremea în care strămoșii noștri vorbeau o limbă apropiată de a albanezilor în care „galbenul” era „verde”, și „verdele”... „galben” (și la fel, zic eu, se explică și alte expresii similare: de pildă „a spune cuiva verde-n față”, adică a-i zice ceva care îl șochează și îl face să pălească, sau „a îndruga verzi și uscate”, expresie numai aparent contradictorie, pentru că în mod normal ceea ce e verde nu poate fi și uscat, dar ceea ce e galben, da!...).

Nu mai dau alte exemple pentru că efectiv v-aș distruge savoarea lecturii.

Implicațiile acestei teorii privind înrudirea mai mult decât „întâmplătoare” dintre română și albaneză pot fi însă majore. Una dintre ele fusese intuită chiar de Hașdeu în urmă cu 150 de ani: albanezii nu pot fi decât adevărații urmași ai dacilor (multe toponime locale, de-ale noastre, putând fi explicate prin albaneză: de ex. Munții Carpați de la alb. karpë = stâncă, localitățile cu numele Gura, ex. Gura Humorului, Gura Motrului etc. prin alb. gurë = piatră, ca în Piatra Neamț, sau cele cu nume aducând vag cu cuvântul „brad”, ex. Breaza, „locul cu brazi”). O altă implicație, însă, este extrem de nefavorabilă din perspectiva istoriografiei noastre naționale. Dacă proto-albanezii au coexistat cândva cu proto-românii, și proto-românii s-au transformat ulterior în poporul neolatin pe care îl cunoaștem, în timp ce proto-albanezii, nu, atunci singura explicație logică e că proto-albanezii au rămas la un moment dat în afara zonei de influență a Imperiului Roman, iar proto-românii, în interiorul ei. Altfel zis, proto-românii nu puteau fi decât la sud de Dunăre, iar proto-albanezii... la nord. De unde vor fi coborât la sud, așezându-se în cele din urmă acolo unde îi știm, pe coasta Adriaticii, împinși cel mai probabil de invaziile barbare din mileniul întunecat.

În concluzie vă recomand cu cea mai mare plăcere această carte pentru că veți avea ce citi dacă sunteți pasionați de istorie. Trebuie citită fără prejudecăți. Nu mai suntem în secolul XIX, Transilvania e românească și nu mai avem de demonstrat nimic nimănui. De altfel, chiar dacă poporul român s-ar fi format cu adevărat undeva la sud de Dunăre, asta nu înseamnă că proto-românii nu ar fi pus deloc piciorul 1000 de ani la nord de Dunăre. Cel mai probabil în perioada secolelor IV-XIV spațiul cuprins între Dunăre și Câmpia Panoniei a fost unul cvasi-deschis în care s-au perindat și s-au așezat atât popoare de migratori veniți de departe cât și popoare din zone mai apropiate. Proto-românii puteau re-coloniza zona, de pildă, în timpul expedițiilor Imperiului Bizantin sau odată cu primul Imperiu Bulgar, adică binișor înaintea ungurilor. Din păcate izvoarele istorice lipsesc și mențiunile cu privire la „vlahi” sunt foarte puține.

LE. Criticii îl bagă în aceeași oală pe Dan Alexe cu Lucian Boia, evident, fiindcă ar fi „antiromâni”. Nici vorbă (adică, nici vorbă că ar fi comparabili... dacă or fi sau nu „antiromâni”... lol...). Dan Alexe face cercetare etno-lingvistică serioasă, care se bazează pe argumente concrete, interesante, și pe o cunoaștere directă a limbilor care se vorbesc în Balcani și Caucaz. Recent a produs chiar un material amplu în care face o analiză comparativă între etruscă și limbile kartveliene (georgiana). Or, Boia nu e istoric. E un repovestitor de istorie și nimic mai mult. Adică un altfel de Dumitru Almaș (dacă mai țineți minte cine era ăsta...).

Fasciștii de la În Linie Dreaptă se dau loviți

Trepanații fasciști de la În Linie Dreaptă se dau loviți, deși ministrul le-a fost acceptat, în ciuda mobilizării exemplare a societății civile împotriva lui.

Nu le place. Au sărit ca arși că de ce îi înjură lumea. Păi cum să nu-i înjure dacă au creier de ku-klux-klan.

Micul Râpă, pseudo-comentatorul ăla pulitic cu meclă de cepelică rebutat care mai agită muștele prin studiourile B1, se minunează în EVZ că e lumea rea și se pretinde autodafat minerește (o jignire la adresa celor bătuți cu adevărat de mineri). Aligică e chiar nesimțit pretextând că „dreapta” și-a făcut curat și și-a dat afară „nefrecventabilii”, în timp ce stânga, vezi doamne, n-a făcut-o. Și ilustrează cu Vasile Ernu și se ia de ăștia care poartă tricouri cu Che Guevara.

Păi nefrecventabili „la dreapta” sunteți chiar voi, stimabile. Nu e de ajuns să zbieri că nu ești xenofob, că nu ești homofob, că nu ești islamofob, că nu propagi ura ș.a.m.d. Trebuie să te și comporți ca atare. Mai credibil decât voi era răposatul Vadim, care zicea că nu e maghiarofob și ca să dovedească asta, chiar băga unguri pe liste în parlament (era unul, Furo, care a luat 2 sau 3 mandate din partea PRM). Câți musulmani au găzduit în paginile lor trepanații de la În Linie Dreaptă? Sau de câte ori au vorbit decent despre homosexuali și homosexualitate, fără să facă spume? Ah, da, am uitat, dumnealor sunt „conservatori”.

Ce altceva decât propagarea urii sunt listele imbecile compilate de cretinii ăștia? Vai de mine, dar nici legionarii nu propagau ura în anii '30... a, doar compilau de zor liste cu cei „vânduți jidanilor”. Așa cum cretinopații ăștia de la ILD compilează liste cu „agenți de-ai lui Putin” și bagă de-a valma acolo pe te miri cine și cum.

Adevăratul „conservatorism”, ca și adevăratul „liberalism” sau adevăratul „socialism” și în general orice „-ism” decent, inclusiv „comunismul” (care nu e totuna cu „bolșevismul”) nu exclude dialogul și respectul. Eu nu voi fi niciodată „conservator”, pentru că îmi lipsesc niște date fundamentele din ADN: în primul rând nu prea cred în Dumnezeu, deci nu pot crede serios nici în instituția monarhiei, nici în imuabilitatea tradiției șamd. Asta nu înseamnă că nu îi pot respecta și nu pot avea un dialog cu adevărații conservatori care cred în valorile conservatoare, după cum pot avea o discuție de principiu cu un liberal (eu fiind socialist) și tot așa.

Dar cu tâmpiții pentru care conservatismul de fapt înseamnă compilarea de liste cu „dușmani ai poporului” și care mă așează din principiu pe una din aceste liste, mă tem că nu am ce vorbi. Ce să vorbesc? Cum să mă execute? Sau să mă rog de ei să mă scoată de acolo?

Nu băieți, voi sunteți fasciști și trebuie să vă împăcați cu gândul ăsta. Nu vă mai dați lebădă rănită. Sigur că nu defilați cu cămăși negre, și nici nu băteți lumea pe stradă, dar mentalitatea voastră obsesional-compulsivă e cvasi-fascistă. Nu defilați cu cămăși negre pur și simplu pentru că nu mai e la modă s-o faceți. Dar aveți alte trăsături ale fascismului tradițional: propagați ura oarbă, nedisimulată și necritică împotriva categoriilor sociale și ideilor politice care nu vă convin, sunteți obsedați să compilați liste cu „vânduți”, sunteți ferm convinși că ideologia voastră explică universul până în ultimele sale cotloane, inclusiv cotloanele conspiraționiste, și prin domnul Bostan dovediți, iată, că vă interesează și exercitarea directă a puterii. Bonus: ca și legionarii, precursorii voștri din România, vă credeți creștini deși nimic nu e mai departe de spiritul vostru decât învățăturile minunate ale lui Iisus cunoscute sub denumirea de „Predica de pe munte”.

Din specia: voi să nu mai scoateți nasul în lume. Monica Macovei.

Fascismul social ucide. Bateristul trupei Goodbye to Gravity, Bogdan Enache, aflat în stare gravă în spital, nu poate fi...
Posted by Alternativa Socialista on Sunday, November 8, 2015

Nu trebuie să uităm aceste aberații. Nu vom uita aceste aberații. Cianurile de la Colectiv au fost rezultatul direct al cianurilor care au otrăvit țara asta atâția ani. Căcaturile lor neolib cu statul minimal, piața care se autoreglează și alte tâmpenii de genul ăsta...

De fapt marea problemă în căcatul ăsta de țară e că nu poți să-ți bagi picioarele în ea de viață și, în virtutea faptului că ești cetățean român, să stai. Să stai, poate, ca să scrii o carte (chiar și proastă!). Să stai să faci muzică. Să stai ca să stai. Să stai ca să dormi. Să stai ca să stai mai mult cu copilul. Să stai, pur și simplu. Nu zic să stai într-o vilă cu piscină, cu Mercedes la scară și elicopter în backyard. Pur și simplu să stai cu nevastă-ta și copilul într-o garsonieră micuță, și să stai. Uite așa. Degeaba. Și să știi că și dacă îți urmezi pasiunile din timpului stării de stat degeaba, copilul tău tot va merge cum, necum la o școală - proastă, bună, dar școală -, nevastă-ta n-o să plângă că n-aveți bani de întreținere și tu nu vei muri în stradă dacă te îmbolnăvești. În România trebuie să muncești non-stop pentru că nimic nu e gratis: școala copilului costă, sănătatea costă, locuințe sociale nu există. În România ai dreptul să trăiești decent numai dacă te faci util cu ceva. Dacă produci ceva util ce se vinde bine. O marfă oarecare, fie ea un bun sau un serviciu. Nu produci nimic? Atunci la revedere: mori dracului. Drepturile se cumpără prin muncă, băi băiete! Nu ai drepturi ca un om liber, ai drepturi numai în calitate de sclav productiv.

(Surse din preajma guvernului dau asigurări că Bogdan Enache va beneficia de aceeași atenție ca toți ceilalți bolnavi. Totuși, oricine are medici în familie știe că în mod normal bolnavii neasigurați sunt tratați cel mai adesea cu câte o aspirină și apoi trimiși acasă. Bogdan Enache are norocul, dacă putem numi „noroc” pacostea care l-a lovit, să facă parte dintr-un caz intens mediatizat.)

Mascarada consultărilor societății civile de la Cotroceni

Ieri seară PSR s-a conformat cererii Cotroceniului și s-a autoinvitat la așa-zisele „negocieri cu societatea civilă”....
Posted by Alternativa Socialista on Friday, November 6, 2015

Mesajul trimis inițial la președinție:

Subiect: Consultari cu societatea civilaData: 05-11-2015 22:14De la: contact@psr.org.roCătre: consultari@...
Posted by Alternativa Socialista on Thursday, November 5, 2015

Iluzia resetării sistemului

   Hai să vă liniștească tata.
   Partidele mari sunt pline de datorii. Quasi-falite. Sunt știri în media pe tema asta, nu mai insist.
   Partidele mici sau cele nou înființate sunt sărace, că așa e când ești mic și/sau la început de drum. De pildă la PSR / fostul PAS, situație pe care o cunosc bine din interior, toată activitatea a supraviețuit datorită eforturilor materiale deosebite făcute de președintele Constantin Rotaru (recunosc: nu știu de ce!) și cu ajutorul câtorva cotizații modeste făcute de membrii mai răsăriți. Eu, de pildă, am cotizat constant 100-150 de lei pe an, plus cheltuieli personale de cca. 1000-2000 de lei pentru diverse necesități electorale în anii cu alegeri (2012 și 2014). Restul banilor sunt cotizații mărunte (de genul 3 lei / lună) de la membrii simpli, și cam atât.
   Pragul electoral e de 5% indiferent de ce fel de alegeri vorbim. De la consiliu comunal până la parlament. Dar să ne concentrăm doar pe alegerile parlamentare. Deschiderea scenei politice către partide noi, formate din 3 membri, și trezirea conștiinței civice a tineretului va face ca la viitoarele alegeri participarea să fie ceva mai ridicată. Garantat. Hai să facem o estimare conservatoare, să nu zicem că vor fi 10 milioane de votanți, dar punem măcar 8,5 milioane. Cu 8,5 milioane de voturi, 5% - cât e pragul electoral - ar însemna 425.000 de voturi.
   Singurele partide capabile să treacă acest prag bazându-se strict pe voturile activiștilor proprii sunt PSD, PNL, UDMR (dar cu mari emoții) și, posibil, UNPR (care e departe de a fi ieșit din cărți, cu toate problemele generalului Oprea). Ce înțeleg prin asta? Adică, astea sunt singurele partide care pot mobiliza cu ajutorul telefoanelor, organizării interne și relațiilor interumane suficienți oameni (membri, simpatizanți și diverse categorii dependente) cât să treacă pragul electoral. PSD / PNL pot lua prin mobilizare undeva în zona 2-2,5 milioane de votanți, UDMR și UNPR în jurul pragului electoral.
   Restul partidelor nu pot face asta. Nu e de ajuns să ai 50.000 de like-uri pe Facebook ca să te consideri „mare”, trebuie să ai 450.000 de nume și prenume de care să știi sigur că vor vota cu tine. ALDE-le lui Tăriceanu e mort în păpușoi. Nu are structuri, nu are nimic. Are câțiva primari, care n-ar fi exclus să facă joc dublu (ajutând PNL-ul) și cam atât. M10 nici atât. M10 trăiește strict din entuziasmul unora pentru Monica Macovei, însă Macovei e extrem de vulnerabilă în acest moment, după ce s-a înfrățit cu Erdogan. Nici PMP nu are structuri, chit că îl are pe Băsescu. În cazul unei participări la vot joase partidele astea poate vor lua cu heirupism 100-200.000 de voturi, ceea ce le-ar aduce în preajma pragului electoral, dar în cazul unei participări ridicate nu au nici o șansă de a ajunge la 5%. De restul partidelor extraparlamentare - PSR, ecologiștii etc. nici nu mai pomenesc. PRM-ul? Încă trebuie să-și adune aripile: aripa Funar și cu cea post-Vadim.
   Acestea sunt datele problemei. Avem niște partide falite care însă pot trimite oameni în parlament, și avem niște partide mici care ar putea, poate, să propună altceva, dar care n-au forța necesară pentru a trimite oameni în parlament. Pentru că pragul electoral e 5%.
   Acum, să zicem că vrem să reînnoim clasa politică. Cel mai simplu o putem reînnoi votând un partid nou sau un partid extraparlamentar, dintre astea mici. Din practica celor 3 campanii electorale la care am participat pot spune că un vot pentru un candidat / un partid din afara sistemului costă cel puțin 3 euro (la partidele mari e și mai mult, de la 10 euro în sus). Înțeleg prin asta costul implicat cu reclamele de stradă, tv, radio, Facebook etc. Că lumea nu te votează pur și simplu. Trebuie să te faci cunoscut, oricât de frumos ai fi. Trebuie să te faci cunoscut până în ultimele unghere ale țării, că degeaba te cheamă Monica Macovei și ești cunoscută la București, dacă nu ești cunoscută și n-ai candidat și la Cotârlați.
   Asta înseamnă că dacă ești partid mic și vrei să intri în parlament va fi nevoie de cel puțin 450.000 x 3 euro => 1,35 milioane euro.
   Cash.
   Nici un partid mic / nou nu are banii ăștia. Decât dacă nu cumva se lasă pe mâna vreunui bandit gen Becali, adică ... #aceeasimizerie. Varianta asta pică!
   Și ziceam mai sus că partidele mari sunt falite. Nici ele n-au banii ăștia. Amândouă partidele mari au datorii majore și nici dracu nu mai vrea să le muncească pe datorie, mai ales că în urma acțiunilor DNA nu ai deloc siguranța că după alegeri „investiția” se va returna.
   Da, dar partidele mari pot băga candidații în parlament, pentru că au organizarea necesară.
   Așa că, pe cale de consecință, la anul campania se va finanța în general chiar din vistieria candidaților, fiindcă partidele n-au de unde. Vor candida numai oameni care își pot finanța campania.
   Dintr-un foc, vor candida numai oameni cu bani, care își permit o cheltuială. Adică... aceeași!
   Și atunci, în condițiile în care singurele partide despre care poți avea certitudinea că vor trece pragul electoral sunt PSD / PNL / UNPR / UDMR, unde credeți că vor merge candidații cu bani? Vor merge ei la Partidul lui Pește Prăjit, fiindcă are 100.000 de like-uri pe Facebook, sau vor merge la PNL / PSD / UNPR / UDMR, singurele partide care pot trece pragul electoral și la București, și la Cotârlați?
   Hai, că răspunsul nu e greu.

   Singura posibilitate reală de a reseta clasa politică e să reducem pragul electoral la un coeficient normal la cap (undeva în zona 1-1,5% cred că ar fi suficient) și să eliminăm din legislație aberația cu obligavitatea adunării de semnături pentru fiecare candidatură în parte. Pentru că un candidat nu se reprezintă neapărat pe sine în alegeri, el poate reprezenta un partid sau niște idei. De pildă, partidul Monicăi Macovei poate fi reprezentat la Cotârlați de un anume anonim domn Popescu care, chiar dacă nu e cunoscut pe plan local, e inimos și ar face treabă bună; de ce să-l obligi, atunci, să strângă niște sute sau mii de semnături pe care, nefiind un personaj notoriu pe plan local, nu le va putea strânge, ca să-și înscrie candidatura?! (Noi știm prea bine de ce: pentru că numai partidele sistemului pot face o astfel de operațiune pentru mii de candidați.) Poate că în timpul campaniei electorale oamenii o vor vedea pe Monica Macovei la televizor, o să le placă de ea, o să-i caute candidatul local și îl vor vota, chit că, înainte de alegeri, habar nu au cine e!
   Așa că, momentan, orice discuție despre „o altă paradigmă politică” și „resetarea sistemului” trebuie să înceteze, pentru că e din start mincinoasă. Sistemul nu poate fi resetat. Sistemul nu poate fi decât aruncat la gunoi și în locul lui pus altceva!