Domnule Preda, eu înțeleg că trebuie să desfășurați (deh, sarcină de „famiglie politică”...) muncă propagandistică, dar mă așteptam ca măcar un intelectual ca dvs. să renunțe la aberația asta cu SYRIZA = extremă stângă. Oare dvs. chiar nu știți că în peisajul politic grecesc există și KKE - Partidul Comunist Grec, mult mai la stânga decât SYRIZA, și adversar declarat al SYRIZEI? Oare chiar nu știți că există și grupuri și grupuscule cu adevărat extremiste, care propovăduiesc răsturnarea ordinii de drept prin revoluție și violență (ex. multe dintre cele grupate în ANTARSYA)? Pentru că asta de fapt înseamnă „extremist”: nu a nu dori să colaborezi, pentru binele țării tale, cu niște handicapați mintal (sus-numita „troică”) incapabili să scoată Europa, și cu atât mai puțin Grecia, din criză, ci a utiliza violența pentru atingerea scopurilor politice. Când, cum a propovăduit SYRIZA violența? Când, cum a propovăduit Tsipras violența? Când, cum a propovăduit Stânga Europeană - familia politică din care face parte SYRIZA - violența? Sunteți profesor de științe politice - chiar nu aveți proprietatea termenilor?! De dezinformarea cealaltă - GUE/NGL, grup „comunist” - nu mai vorbesc, că e la fel de mincinoasă și aberantă. Este Podemos partid comunist? Dacă grupul e „comunist” în sensul ăla de porc utilizat de toți propagandiștii de Dâmbovița (inclusiv de dvs.) de ce mă rog KKE nu mai sunt membri? Știți măcar, aveți habar de diferențele doctrinare dintre Stânga Europeană, respectiv grupul parlamentar GUE/NGL, și internaționala comunistă ghidată de KKE? Explicați vă rog publicului din România aceste lucruri, dacă aveți tăria morală de a vă recunoaște greșelile. Sau continuați să faceți o propagandă mincinoasă crezând că tot publicul din România e idiot.
25.12.14
Extremist de stânga
De Crăciun mă declar „extremist de stânga”. Am citit cu mâhnire articolul de pe Adevărul cu privire la alegerile din Grecia al fostului meu profesor de la FSPA, dl. Cristian Preda, transformat de câțiva ani din profesor într-un simplu politruc care repetă pentru colonie minciunile ideologice dictate de la centru. Am simțit nevoia să-l provoc la dialog postând mesajul de mai jos. Nu știu dacă mesajul îmi va fi șters sau dacă dl. Preda va binevoi să-i răspundă (fiind comentator activ pe blogul propriu), dar îl rețin aici pentru eventualitatea în care va fi șters.